Parintii impostori - parintii proprietari de copii

Finnian a scris:

Pai s-o luam asa. Eu stiu ca parintii mei au gresit. Din momentul in care constientizez asta, nu fac ca ei. Simplu, nu?

Nu chiar... pe undeva interfereaza scenariile si nu e vorba de a face ca ei ci de efectele pe care le are comportamentul lor asupra copilului si de cum se transforma acel copil intr-un adult cu un anumit comportament benefic sau mai putin benefic pentru viata lui de adult.

de ex: tata ma bate cand sunt mica. eu pot sa dezvolt doua comportamente: fie unul in care voi deveni agresiva la randul meu in plan fizic, fie voi deveni un om se succes pt ca incerc sa obtin totul pentru mine pe cont propriu, ma zbat pentru ceea ce imi doresc. (sunt doar doua exemple banale, dar cred ca ai inteles la ce ma refer)

Si eu am avut probleme . Si totusi am trecut mai departe . Hypathia pentru ca in tine sunt trei parti partea sanatoasa , partea de supravietuitor cel care te a adus viu pana in ziua d azi si cea traumatizata care trebuie vindecata . cunoscand partile astea si integrandu le iti poti rezolva problemele

cand ajungi sa intelegi toate starile si sa le accepti prin tot ce ai trecut ...

nu a zis nimeni ca e usor dar nu inseamna ca ne putem refuza dreptul la viata

PourMoi a scris:

(sunt doar doua exemple banale, dar cred ca ai inteles la ce ma refer)

Si cum iti poti da seama ca acele variante au vreo legatura cu abuzul? Cum stii ca nu ai fi fost la fel si fara asta?

Finnian a scris:

Si cum iti poti da seama ca acele variante au vreo legatura cu abuzul? Cum stii ca nu ai fi fost la fel si fara asta?

Totul se intampla pornind de la o anumita cauza, totul incepe de undeva si la un moment dat mergand pe un drum ajungi la o rascruce.... atunci depinde ce drum alegi.

poti sa iti dai seama analizand.

Eu zic ca e ok si sa analizezi si sa iti traiesti viata , se poate gasi timp ptr amandoua.

PourMoi a scris:

poti sa iti dai seama analizand.

Oamenii nu sunt constienti de traumele lor. Cum le-ar putea atunci analiza? Nu poti face asta singur, este nevoie de ajutorul unui psihoterapeut.

Oamenii (zic de adulti, ca ei au asa zis-ul discernamint) si-ar putea analiza ei insisi traumele daca chiar isi doresc.

Problema e ca e iti trebuie putere, rabdare si nervi de otel in proportii foarte mari sa poti face asta. Sa cauti in tine sa vezi de ce si ce poti invata sa folosesti pentru a merge mai departe cit de cit vindecat. Iar asta denota ca acel copil este mult mai matur decit cei care i-au dat viata si l-au calauzit (mai mult sau mai putin responsabil).

Copiii, cind ajung parinti (in general adulti=majori, vaccinati, prezumati cu discernamint), ar trebui sa se gindeasca la ce nu le-a suris lor si sa nu faca asta propriilor copii.

Daca nu o fac, consider ca pot fi trasi la raspundere si cind au virsta senectutii.

Numai ca trasul asta la raspundere, in cazul copiilor rationali, puternici, care au reusit sa isi depaseasca din traume, e mai mult retoric, ca un fel de clasare si arhivare a trecutului, o senzatie de impacare cu el si cu ceilalti, cu parintii, ca totul a fost spus si nu ar mai fi niciun regret ulterior.

Nu poti face lucrurile la fel, dar macar poti trage niste invataminte sau concluzii.

Cassandra a scris:

Depinde in ce stare te-au adus parintii. Ca daca arati ca si copilul din avatarul meu, sau ca cersetorul din mijlocul strazii sau de la gura metroului, sau ca si pacientii de la balaceanca, e deja cam tarziu. Pe aia numai D-zeu ii mai salveaza, NUMAI pe lumea cealalta.

Mda, pentru copiii acestia cei care inca mai suntem intregi trebuie sa facem ceva

Cassandra a scris:

Mda, pentru copiii acestia cei care inca mai suntem intregi trebuie sa facem ceva