Parintii impostori - parintii proprietari de copii

Justine, prin insusi faptul ca tu constientizezi ce se intampla ai carti foarte bune si sanse mari sa nu repeti greselile mamei tale; vei face altele si vor fi ale tale Mergi mai departe pe drumul asta.

Jet Black, cand am vorbit de anticonceptionale am spus ca subconstientul lucra, nu vorbeam de destin!! Pai uite cum vad eu lucrurile: consider ca dorinta de a avea un copil este ceva absolut natural, care exista undeva in fiecare femeie (ca sa nu generalizez si sa zic in fiecare om, ca doar de-aia zicea Nichita "ce frumos luceste masculul, din neputinta de a naste"), este deci o dorinta pe care eu mi-o anihilasem in mod brutal foarte devreme in viata din cauza ... a ceea ce am povestit, iar prin terapie si intalnirea unui om care ma iubeste cu adevarat am ajuns sa realizez ce facusem si ca pornisem de la niste premize gresite... mai bine zis care nu mi se aplicau mie ca adultul care devenisem. Practic dorinta de a avea un copil nu a aparut dintr-o data, ci doar - existand deja undeva adanc in sufletul meu - s-a manifestat dupa ce am indepartat niste sechele sufletesti...

Parea mea este ca fara instinct nu ar fi nici o dorinta de a face copii.Sa nu uitam ca suntem totusi niste animale care gandesc si doar atat.Ca dupa aceea putem controla cum ii crestem asta e alta treaba,desi omul e un animal atat de ciudat din punctul asta de vedere incat nici nu stie o metoda universala de a-si creste puii.

Dar nu mai bine nu-i faci deloc daca nu vrei si gata?

Jet Black, cand am vorbit de anticonceptionale am spus ca subconstientul lucra, nu vorbeam de destin!!

Esti sigura? Uite ce ai scris:

Sigur ca a fost nevoie mai intai de un impuls al destinului: inainte de noaptea de revelion 2006/2007 am uitat sa iau anticonceptionalele (subconstientul lucra deja, zic eu)

Atunci hai nu e nici ca mine,nici ca tine.De aici se intelege ca e 50% destinul,50% inconstientul tau.

Jet Black a scris:

Parea mea este ca fara instinct nu ar fi nici o dorinta de a face copii.Sa nu uitam ca suntem totusi niste animale care gandesc si doar atat.Ca dupa aceea putem controla cum ii crestem asta e alta treaba,desi omul e un animal atat de ciudat din punctul asta de vedere incat nici nu stie o metoda universala de a-si creste puii.

Ai dreptate. Tocmai ma pregateam sa completez ca - daca mi-as fi dorit un copil ca pe un surogat sau o falsa implinire - as fi turnat de la 22 de ani primul "plod", nu crezi? Oricum, mai bine sa-i faci fiindca-ti spune instinctul decat sa-i faci ca sa-ti umpli un gol interior.

MissParker a scris:

Si mi se prezicea ca daca voi deveni mama o s-o inteleg mai bine pe mama si o s-o scuz... A se slabi, mi-e chiar si mai sila de aceasta persoana ipocrita, narcisista patologica, egoista crunta, mincinoasa notorie, aceasta individa care traieste ca un zombie!! Ce bine ca nu mai am de-a face cu ea.

Daca intr-o buna zi cineva ti-ar aduce argumente si "dovezi" sa zicem ...cum ca....TU ti-ai ales propriii parinti pe care ii blamezi astazi si nu ei pe tine?

Sau daca cineva ti-ar prezice astazi ca asa cum gandesti astazi despre parintii tai, s-ar putea ca peste 16-18 ani sa gandeasca mogaldeatza de 12 saptamani despre tine? Priveste-ti propriul copil si doar imagineaza-t cum ar fi sa gandeasca exat ceea ce gandesti tu despre propria-ti mama....persoana ipocrita, narcisista patologica, egoista crunta, mincinoasa notorie, aceasta individa care traieste ca un zombie!!Cu tot respectul pt limba romana si pt cei ce o folosesc, dar combinatia asta de cuvinte este tottal nepotrivita pt notiunea de mama. Oricat de nepotrivit ar fi fost rolul de mama in viata copilului ei.

Eu, privind retrospectiv, mi-am judecat parintii in toate felurile. Dar in special pe mama. Si, de cand eu insami sunt mama, pot spune ca imi inteleg altfel mama. O vad altfel. Numai pt simplul motiv ca m-a purtat 9 luni in ea insasi, ca mi-a dat sa mananc, ca m-a mangaiat candva cum a stiu ea mai bine, ca, de bine de rau, copil nedorit fiind, am fost ocrotita si mi s-a oferit tot ce s-a putut in ciuda faptului ca...incomodam. Acum stiu ca a fi mama nu e usor. Cum nu este usor sa tragi ponoasele dupa ce blamezi un om ani de-a randul.

Trist....foarte trist sa ajunga copilul sa vorbeasca, sa gandeasca, sa urasca propria-i mama. E ca si cand te-ai uri pe tine insuti.

Ca si cand L-ai uri pe Dumnezeu.

nicnic3 a scris:

Te rog sa nu mai culpabilizezi pe nimeni,pentru ca spune negru pe alb,cum a fost traumatizat de ,,educatia'' parinteasca.

Sunt mai multe etape,in depasirea unei traume,si mania,e una dintre ele.Tu esti poate intr-o alta etapa,in care fie negi problema,fie te-ai resemnat cu ea.E la fel de fireasca.Multi,nici nu constientizeaza,pentru multa vreme,faptul ca au fost abuzati.Abia atunci cand inteleg asta,ajung sa simta mania,de care voebesc.E o etapa,si e necesara.Compasiunea mea e in primul rand,pentru victima.Te rog sa privesti cu ceva respect dreptul cuiva de a-si exprima durerea.Ar trebui sa stii,din experienta ca asta ii e necesar.

Arcangelo a scris:

Te rog sa nu mai culpabilizezi pe nimeni,

Aici nu era vorba de culpabilizare. Sau, cel putin, nu asta a fost intentia.

Acum, fiecare priveste lucrurile din propria-i perspectiva.

Arcangelo, ar trebui sa stii, tot din experienta, ca blamarea aproapelui si in special a familiei, aduce mari prejudicii urmasilor.Si nu numai lor, ci intregului neam.

nicnic3 a scris:

Arcangelo, ar trebui sa stii, tot din experienta, ca blamarea aproapelui si in special a familiei, aduce mari prejudicii urmasilor.Si nu numai lor, ci intregului neam.

Dai in mine, dai in fabrici si uzine. Asadar nu parintele demonizeaza copilul ci copilul demonizeaza parintele.

Interesant cum la noi indivizi lipsiti de coloana vertebrala pot scinda mental in asa hal incat la un moment dat se pot simti cu totul in tabara cealalta. Doar pentru ca au fost impinsi acolo de instinct.

Sa nu disperam, in Suedia campania impotriva maltratarii copiilor a durat 20 de ani. Ce potential au suedezii si ce potential mintal avem noi se vede, deci la noi ma astept la 100 de ani, cel putin. In primul rand populatia rurala, aia de 43% nu are ce cauta in peisaj. De acolo doar monstri pot erupe.

Eu nu spun sa ne acuzam parintii pentru ce ne-au facut, ci sa constientizam ce au facut si sa nu mai repetam, e asa de greu? Sau e musai sa repetam faptele lor de arme ca sa ne despagubim? Sa lovim pentru ca am fost loviti?

Da, acuz faptele, nu persoana, am tot dreptul asta, si o voi face totdeauna argumentat. Asa, agresorul isi stie locul, la colt.

iosafat a scris:

Dai in mine, dai in fabrici si uzine.

Vechi slogan, irelevant in discutia noastra.

iosafat a scris:

Asadar nu parintele demonizeaza copilul ci copilul demonizeaza parintele.

Aici nu vorbeam de demonizare. Cred ca alunecam pe o panta mult prea abrupta.

iosafat a scris:

Sa nu disperam,

Surda sau nu, n-am auzit nici un strigat de disperare. Doar opinii afisate in limita fiecaruia. Care limita...

iosafat a scris:

, ci sa constientizam ce au facut si sa nu mai repetam,

iosafat a scris:

e asa de greu?

Cam da.Pt multi.

Cam multa inversunare pe aici. Ceea ce denota multa suferinta. Si de acum, si de alta data.

nicnic3 a scris:

Ca si cand L-ai uri pe Dumnezeu.

Hai sa discutam despre D-zeu.

Sunt contrariat de urmatoarele constatari:

- multi copii abuzati emotional in familie, care si-au gasit refugiul in religie, in biblie, au ajuns mai rau decat erau, cu delir mistic

- in biblie responsabilitatea e pasata copilului, fiicelor, nurorilor, biblia fiind scrisa la modul paternalist de anumite personaje care au dorit sa creeze un script poporului evreu:

Mica 7:6. Căci fiul batjocoreşte pe tatăl, fata se scoală