Mai, nu stiu altii ce ati invatat din topicul asta si celalalt inrudit, dar eu am invatat foarte multe; aici lucrurile au fost spuse intr-un mod foarte direct si transant, asa cum nu le afli din psihoterapie (unde procesul e lent) sau din carti. Cel mai important este ca am reusit destul de repede sa scap in mare parte de vinovatia pe care o aveam fata de mama. Ea la varsta pe care o am (si acum s-a mai calmat) mai are impresii sa-mi dirijeze actiunile, sa-mi spuna ce sa fac chiar si in cea mai mica actiune, si trebuia s-o ascult neaparat, altfel imi reprosa si se victimiza, iar eu ma simteam vinovata ca n-o ascultam (exact scenariul din copilarie). M-am convins de faptul ca eu, ca si adult am anumite drepturi asupra vietii mele, eu decid pentru mine, nu altii, fie ei si parinti. Asa am scapat de vinovatie.
E adevarat ca si furia a devenit mai vizibila, deoarece inainte o cenzuram, credeam ca sunt un "copil" (copil in ochii mamei) rau daca simt furie fata de ea. Insa am vazut ca nu e chiar asa, furia asta daca exista are o explicatie. Insa stiu ca furia nu face altceva decat sa inece bucuria si linistea, de-aceea continui sa lucrez la faptul de a o modifica.
Pentru a ne schimba in bine e nevoie sa ne asumam intr-adevar responsabilitatea pentru actele noastre....mai intai pentru a nu ajunge sa-i dam in cap persoanei care ne-a facut rau, si apoi pentru a putea avea noi insine influenta maxima asupra vietilor noastre, noi si nu altcineva.....insa pentru asta e nevoie sa stim clar care sunt cauzele pentru care responsabilitatea si libertatea de decizie nu s-au dezvoltat indeajuns de la adolescenta incoace.
Parintii ne-au facut intr-adevar rau, insa cred ca cei mai multi au facut-o inconstient, au facut-o pentru ca asta a fost singurul model pe care l-au deprins la randul lor de la parintii lor, singurul model de a educa un copil. Deci altcumva nu stiau sa procedeze si nu au avut nici de unde se informa, mai ales pe vremea lui ceasca......si foarte probabil nu-si vor schimba atitudinea, nu vor recunoaste, pentru ca in acceptiunea lor au procedat foarte bine.....tot ce pot sa faca multi dintre ei este sa se mire cum s-a mai schimbat lumea si ce conceptii au tinerii din zilele de azi. De-aia furia pe care o simte un fost copil, este practic fara obiect din punctul asta de vedere, zic eu.
Eu tind sa simt foarte multa mila fata de mama, deoarece stiu ca ea la randul ei a fost o victima, asta imi reduce foarte mult din furie.
Sper ca fiecare dintre noi sa gasim solutii cat mai eficiente de a ne gestiona problemele, pentru a putea la un moment dat sa ne traim viata exact asa cum dorim, fiind cat mai putin posibil influentati de cei care ne-au crescut.
