Cea mai trista despartire

jovana1 a scris:

cat imi iubesc si eu sora,si cat de apropiate eram...eu am fost cea care am plecat din casa.ea nu a avut mult de suferit,pt ca foarte mult timp petrecea cu mine,lucram impreuna si dormea mai mult la mine decat acasa.

insa acum sufar eu,enorm...ea a plecat din tara,si imediat se implineste un an de cand nu am mai vazut-o in carne si oase.asta e cea mai mare durere a mea.eu inca rezist asa cu dorul...dar biata mea mama...a slabit dupa plecarea ei 6 kg,si plange foarte des... :D

:roll:

Draga Jovana,

Nu ne-ai mai spus ce mai face frumoasa ta vara...Acum se intelege bine cu Dom' Director ?

Asteptam raspuns cu nerabdare...

:P

on:

Asa pling parintii intotdeauna cind pleaca de acasa primul copil.

Crystal_C a scris:

Am zis ca nu o sa fac niciodata un topic nou aici, am crezut ca nu e cazul.

Acum e cazul. :D Sunt in fata unei despartiri iminente si nu stiu cum sa fac fata. Nu am avut niciodata probleme cu despartirile in general, de baieti, de prietene sau prieteni care se mutau in alte orase.

In cateva luni sora mea se marita si pleaca ...in acelasi oras; dar pleaca din casa ...si intr-un fel si din viata mea. Va avea o familie si nu o sa mai aiba timp sa ma "dadaceasca" ce mine. :P :P Care s-a mai confruntat cu situatii din astea? Sunt egoista? Ciudata?! :roll: ...ca mie tot mi-e greu.

sunt momente in viata cand trebuie sa ne despartim fizic de cei dragi noua, de cei cu care am crescut, ne-am petrecut copilaria etc...fiecare isi alege un drum in viata dar asta nu inseamna neaparat renuntarea la cei dragi. si de la o anumita varsta trebuie sa invatam sa ne descurcam si singuri, fara "dadaceala". sora ta nu va mai fi langa tine sa te dadaceasca mereu, dar fi sigura de faptul ca intotdeauna la ea vei gasi afectiune, intelegere si un umar pe care sa te sprijini.

de confruntat cu astfel de situatii...si eu m-am confruntat si am invatat sa le fgac fata...verisoarele mele cu care am crescut impreuna ca nitse surori au plecat cu zeci de ani in urma in strainatate. chiar daca din diverse motive de spatiu si timp nu am reusit sa tinem legatura foarte des, sentimentele au ramas aceleasi, desi fiecare dintre noi are o alta viata, avem familii si multe responsabilitati. am fost plecata cativa ani din tara si implicit despartita de sora mea, care ramasese aici. dar relatia noastra nu s-a alterat, ci dimpotriva, a fost mai trainica decat atunci cand eram impreuna. acum ea nu mai este...dar asta nu ma impiedica sa o simt mereu in viata mea, ea inca mai face parte din viata mea chiar daca atunci cand as avea nevoie de ea nu mai este decat spiritual alaturi de mine.

asa ca...zambeste, capul sus si nu te amari din cauza acestei situatii. bucura-te pentru ea, invata sa mergi mai departe fara sa fi dadacita caci legatura dintre voi va exista intotdeauna. :P

Crystal_C a scris:

Am zis ca nu o sa fac niciodata un topic nou aici, am crezut ca nu e cazul.

Acum e cazul. :cry: Sunt in fata unei despartiri iminente si nu stiu cum sa fac fata. Nu am avut niciodata probleme cu despartirile in general, de baieti, de prietene sau prieteni care se mutau in alte orase.

In cateva luni sora mea se marita si pleaca ...in acelasi oras; dar pleaca din casa ...si intr-un fel si din viata mea. Va avea o familie si nu o sa mai aiba timp sa ma "dadaceasca" ce mine. :cry: :cry: Care s-a mai confruntat cu situatii din astea? Sunt egoista? Ciudata?! ...ca mie tot mi-e greu.

...oare cine/mi spunea ca inocenta a disparut?

DESPARTIRE

va rog sa ma ajutati si p mine cu niste sfaturi.. trec prin cea mai cumplita perioada din viata mea..despartirea de persoana pe care o iubesc cel mai mult..a plecat dupa un an spunandu mi ca vrea sa fie singur .lasand in urma lui sperante ,planuri si ganduri..de cand a plecat simt ca nu mai am suflet ..ca nu mai am pentru ce sa traiesc ,plang intr una si incerc sa gasesc cateva solutii care sa ma scoata din depresie ..dar degeaba .am facut cea mai mare greseala atunci cand am renutat l prietenii mei pentru el crezand ca nu se va intampla asta niciodata..acum sunt singura .de 2 saptamani nu mai sunt om am slabit o groaza ..imi e frica de momentul in care trebuie sa ma bag in pat ..ma apuca toate gandurile si abia ma pot linisti..( de fiecare data ma gandesc l el si imi pun intrebarea ..lui cum ii e fara mine? ...m am intalnit cu el de vreo cateva ori i am explicat ca imi greu sa rup tot ce am realizat intr un an asa deodata fara sa mi dea explicatiile de care am nevoie ./sunt in perioada in care nimic nu ma poate face fericita:(mai sunt inconjurata si de persoana care imi spun "lasa ca ai sa vezi va impacati voi...Te iubeste" imi e greu greu greu ,,,nu stiu ce sa mai fac cu mine ..daca as putea transorma toata problema asta intr un cosmar ..daca as putea sa l pun p el in locul meu ..( degeaba ...va rog am nevoie de sfaturile voastre ..va sunt recunoscatoare ..stiu ca nu sunt singura care trece prin astfel de momente..am nnevoie de voi ..pupici

nu , nu ai nevoie de noi

ai nevoie sa te scuturi de el si sa mergi mai departe

viata e atat de complicata si fara explicatii incat e pacat sa o pierzi pentru o iluzie

intoare pagina si priveste inainte caci acolo e viitorul