Dintr-un punct de vedere mai pesimist, as zice ca omul, ca si orice alta fiinta, are rolul de a "sustine" viata pe pamant, prin faptul ca exista. Ganditi-va la lantul trofic. De ce sa fim asa de egocentrici? Pana la urma toti suntem parte a unui intreg, si inconstient, toti contribuim cu cate ceva, ca sa fim la randul nostru, vii. Daca stai sa te gandesti, omul nu este cu nimic mai presus decat eu stiu... un gandac. Produci co2, mentii numarul de vietati "inferioare" stabil, si fertilizezi pamantul dupa ce mori... acestea sunt "rolurile" tale, in realitate, iar tu, te stresezi gandintu-te ce "plan maret" ti-o fi rezervat "dumnezeu".
De ce exista viata pe pamant? Tind sa cred ca viata a fost un simplu accident, cauzat de multitudinea de factori favorabili (adica elementele chimice si pozitita perfecta in sistemul solar). Then it just inevitably... happened. In mod sigur exista viata pe alte planete, undeva.
Acum, creierul poate fi o arma, sau o masura de protectie, cum vrei s-o iei... asa cum sunt dintii sau ghiarele pentru un animal. Din cine stie ce motiv, a trebuit sa evoluam pe plan mental. Bazandu-se doar pe capacitatea fizica, un om nu se poate descurca in natura.
Din aceasta cauza, ne-am inmultit foarte mult, iar lucrul acesta este un dezastru. Suntem pe primul loc in lantul trofic, si dupa cum vedeti, facem mai mult rau decat bine. Uneori ignoranta e buna, i guess...
In fine, din perspectiva unui om, "scopul" sau este legat in mare parte de imaginea lui in societate, sau de "ascensiunea" sa pe plan material.
Am mai auzit raspunsul "sa evoluez spiritual". Cam ce ar insemna asta?
Dupa mine ar insemna sa accepti realitatea asa cum este (buna si rea), sa apreciezi fiecare fiinta ce-ti iese in cale, sa iesi din cotidian. Cu alte cuvinte, sa-ti schimbi mentalitatea. Este foarte greu sa te "detasezi", dar nu imposibil. Daca reusesti performanta, nu vei mai fi suparat niciodata.
Mereu m-a suparat mentalitatea oamenilor de rand. Nimanui nu-i pasa de caracterul unui om, ci de imaginea sa. De aici reies complexele legate de propria imagine si invidia. De mici suntem bagati intr-o competitie prosteasca, care incet ne este infipta bine in creier si la randul nostru "corupem" noile generatii. Viata, pardon, societatea, este un mare teatru. Nu stii sa joci? Esti ratat, clar.
Hai ca am aberat destul pe subiectul asta 
