Enigmax a scris:Oricum este traumatizata din copilarie, am inteles ca mama ei o lovea in cap pana ii curgea sange din nas.
daca legea ar permite si daca ai avea un kalasnikov, ar trebui sa-l folosesti pentru bunica ta.
dar in ce o priveste pe mama ta, mentin si chiar repet: eu zic ca tre sa te rupi de ea si de santajul afectiv pe care il exercita asupra ta.
uite, ca sa te incurajez sa comunici, am sa-ti povestesc ceva:
eu mai am doo surori, una mai mare cu un an si una mai mica cu 3.
deci io am crescut cu sora mai mare. eram aproape gemene.
exact cum ai povestit tu de mama ta, asa a patit tatal meu cu bunicul, adica cu taica-su. violenta fizica la greu, deci abuz, deci traume enorme.
el la fel, odata ajuns cap de familie, nu a stiut sa aplice alte metode decat violenta.
cat am fost mici, adica pana pe la 4 ani, tatal meu era tot ce adoram io mai mult pe lume. dimineata, inainte de a merge la munca, ma trezea din somnul cel mai dulce si ma lua in brate doar ca sa-i aud cum face inima tic-tac, tic-tac si-mi spunea ca are un ceas inauntru. cand venea acasa de la munca ne jucam cu el ore in sir si radeam mult, mult, mult.
apoi filmul asta s-a rupt brusc si a inceput iadul. si cand spun iad, inseamna IAD. ne batea din orice, absolut din orice.
cea mai grea bataie am luat-o intr-o iarna cand m-am jucat cu sor-mea si cu un vecin intr-un morman de zapada si ne-am udat singurii pantaloni curati de mers la camin.
primise insarcinare stricta de la maica-mea sa nu ne scape in zapada, finca toate rufele erau spalate si inghetate si nu aveam altele de schimb.
nu stiu cum de ne-am trezit exact in zapada aia ispititoare, dar imi amintesc ca ne-a luat pe amandoo calm, am urcat in casa, ne-a pus sa ne dezbracam pana la ciorapii aia grosi de copii si s-a dezlantuit.
seara, cand a venit maica-mea de la servici a vrut sa-l omoare pentru cele doo mase de carne vie care reprezntau copii ei.
a doua zi educatoarele au observat ca nu putem sta pe scaunase si dupa ce au vazut de ce, au facut o sedinta urgenta plangand. vreo saptamana si ceva am fost vedetele caminului.
ciudate au fost insa reactiile noastre, a mea si a sor-mii, la chestia asta.
ea incerca sa fuga, sa scape si imi spunea ca, atunci cand incepe urgia, sa ma ascund in baie. asta facea ea si eu ramaneam sa fac deschiderea.
reactia mea a fost alta: suportam, incercam sa ma apar, luam ce aveam de luat, dar socul tutror a fost cand am inceput, stalcita de lovituri si plangand, sa-i arunc in fata monstrului ca nu mi-e frica de el si ca nu ma va invinge niciodata. si-i spuneam asta razand cu cinism printre lacrimi. si nici nu aveam 5 ani impliniti.
apoi ma batea doar ca sa vada daca a visat sau nu ce am fost in stare sa-i spun. si DE FIECARE DATA primea o lovitura mai grea decat cele date de el: incepeam sa rad cu sadism, un ras care-l ingrozea, il scotea din minti.
am inceput sa dezvoltam doo caractere total opuse: sor-mea inchisa, rigida, perfida, io sociabila si extrem de afectuoasa, devenind in scurt timp pupacioasa familiei. asa-mi ziceau toate rudele.
deci vezi, doi copii, doo fete, doo reactii total opuse ca raspuns la aceeasi trauma.
in prezent sora mea mai mare are doi baieti traumatizati pe viata, din care efectiv nu se mai poate vindeca nimic, iar ea nu stiu daca poate primi denumirea de mama. i-am propus sa-mi dea mie un baietel, a refuzat. toata familia s-a oferit s-o ajute sa faca terapie. a refuzat. eu am iesit din povestea asta.
pana azi, cand are aproape 34 de ani, sor-mea il uraste dar se si teme de el. eu nu. il iubesc si-i pot oferi din toata inima afectiunea mea.
stii de ce? pentru ca eu i-am spus direct, cu ochii in ochii lui:"Nu ai scuza, motiv, pentru crima, pentru uciderea a doi copii, proprii tai copii. nu te absolv si NU TE IERT. dar pot avea cu tine o relatie normala, pentru ca NU TE URASC".
prin forta asta si prin atitudinea mea l-am invins si pe el ca tata, si pe cel care m-a abuzat in asa hal, dar cel mai important, am invins de mica cel mai cumplit monstru: imbolnavirea psihica.
surorile mele au capacitati intelectuale medii, eu de varf. ele, in jurul varstei de 30 de ani, sunt epuizate de viata din toate punctele de vedere. eu sunt o forta.
ca sa nu mai spun ca timp de 12 ani am fost infirmiera unui copil cu 9 ani mai mare ca mine, un copil abuzat cumplit de mama lui, tot prin violenta fizica, pe care eu una nu o pot intelege defel, sub nici o forma. nu gasesc nici un motiv suficient de puternic pentru a lovi un copil. absolut nimic. si am primit un dar special de la sotul meu: 12 ani in care am fost o echipa puternica si ne-am ingrijit reciproc.
am povestit toate astea pentru simplul motiv ca ai fost atat de deschisa si ai povestit si tu. intai am plans mult de durere si pentru mama ta, si pentru mine si pentru sotul meu. pentru sor-mea nu, finca ea a acceptat sa continuie traditia. FARA MOTIV. are doo minuni de copii, pe care i-a transformat in zombie. asa, de dragul trecutului. plus ca da semne clare de instabilitate psihica si refuza sa accepte ca are priobleme si sa se lase ajutata si tratata.
deci, TREBUIE sa o incredintezi pe mama ta celor care stiu sa se ocupe de astfel de probleme si sa repari ce povestesti tu ca ti-a facut in ultimul timp.
sa fiu in locul tau, as rupe toate pozele alea, tot ce are amprenta ei in viata ta. dar mai ales in sufletul tau.
degeaba speri si iti doresti sa se schimbe in bine si sa fie bine din nou in familie. sper sa fii suficient de matura si inteleapta sa realizezi ca NU.
si sa ai mare grija de tine insati, sa nu cumva sa dezvolti ceea ce te-a traumatizat si pe tine.
si sa nu care cumva sa te opresti din postat pe roportal, ok? ca vezi bine ce sanatoriu de lux avem si COMUNICAREA iti va aduce alinare si vindecare. o spun din proprie experienta.
