santal a scris:In urma cu 6 luni am "decompensat". Dupa niste tulburari anxioase, fobii, atacuri de panica, am inceput tratament cu Xanax. In scurt timp am ajuns la depresie si am inceput tratamente cu antidepresive: Tritico. Tritico nu a avut nici un efect, motiv pt care mi s-a schimbat tratamentul cu Cipralex, asta tot in combinatie cu Xanax (3x2,5mg/zi) Dupa inca 1 luna de tratament si cu Cipralex am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine, pana am ajuns la urgente cu episod maniacal indus. De atunci (cca 2 luni) am mai avut niste episoade maniacale sau hipomaniacale, mi s-a schimbat diagnosticul din nou: tulburare afectiva bipolara si fac tratament cu Zyprexa 10 mg/zi, Depakine 1000 mg/zi si Tranxene 3x5mg/zi. Momentan ma simt bine, am inceput sa fac si niste sedinte de psihoterapie (sunt inca la inceput). Am 39 de ani.
Am citit multe dintre postarile tale si mi se par in majoritatea cazurilor realiste, cam crude totusi, dar asta este viata prin esenta ei.
Ce vreau eu de la tine? Pentru ca toti vrem cate ceva, nu?
Sa-mi spui ce sanse am sa ma vindec de aceste tulburari, sau daca nu, in cat timp (cu aproximatie) ajung la psihoza bipolara.
Buna seara
Eu am suferit 7 ani de tulburare afectiva recurenta.Spun am suferit pentru ca acum ma simt bine.E adevarat mai apar unele stari fizice ce le aveam,dar forme usoare.Am consultat medici,psihoterapeuti,preoti,pentru ca la un moment dat as fi mers oriunde,numai sa scap.Am fost internata in spital.Medicamentele m-au transformat in leguma,relatiile mele au disparut.Nu am mai putut merge la servici,devenisem o greutate pe umerii familiei.Am avut marele noroc sa am o mama si un sot care sa ramana alaturi de mine.Nu imi lua in nume de rau ca ti-am povestit toate acestea.Asa am fost eu.Trebuie singur sa vrei sa te faci bine.Uite,raspundeti sincer la intrebarile de mai jos,dar sincer,asa ai sa intelegi de unde vine boala.
1.Ce nu-mi place la viata mea?
2.De ce ma ascund?
3.De ce nu pot sa ma iert?
4.De ce nu-i pot ierta pe altii?
5.Ce pierd daca ma fac bine?
Raspunde-ti cu toata sinceritatea(stai de vorba cu tine,nu te aude nimeni,asa ca nu e nevoie sa minti).
Iarta-ma daca sunt dura dar,ai nevoie de cineva care sa-ti spuna adevarul.Eu nu am avut pe nimeni sa ma traga de urechi si a trebuit sa descopar singura.Nu doresc nimanui sa treaca prin asa o experienta.Si daca vrei sa treci un examen dur,du-te la spitalul nr.9,uita-te atent in jur si intreaba-te daca vrei sa ajungi ca bolnavii de acolo.
Imi cer scuze inca o data pentru abordarea dura pe care o am.Stiu ce inseamna sa ai o boala psihica,stiu ce greu este si cum nimeni nu te crede.Speranta exista,rezolvare exista,trebuie sa te lupti cu tine(e cel mai greu).Nu dispera.Ai incredere ca totul va fi bine. 