Tulburare afectiva bipolara

Anya2007 a scris:

Si tu ce faci?...nu cumva tot un sfat?De unde stii ca nu este vindecabila dar este tratabila?!?. Parca sustineai ca nimeni nu poate da un verdict prin internet. Poate este vindecabila, insa nu oricine poate fi tratat si vindecat. Nu ar fi si asta o supozitie?De ce arunci iar oamenii in ceata? De ce nu ii lasi sa constientizeze care este adevarul?Iti recomand sa intri ( si nu numai tu, ci si altiii) sa citesti postarea:http://www.roportal.ro/discutii/ftopic29360.html

Anya2007,

In primul rand "sfaturile" mele sunt de ordin general - nu medical. Da' banuiesc ca diferenta a fost prea subtila pentru tine.

In al doilea rand spuneai ca esti de meserie. Daca ai fi de meserie ai stii si noaptea in somn ca afectiunile bipolare nu sunt vindecabile dar sunt tratabile.

Stiu ca te-au agresat parintii cand erai mica si ca vezi relatiile inter-umane si viata in general prin prisma experientelor tale neplacute. Cu toate astea e greu de inteles obsesisa ta pentru ideea de victima-agresor. Eu am un singur sfat pe care ti-l dau cu toata seriozitatea si sinceritatea, iar pe care tu o sa-l ignori si o sa-l consideri probabil o jignire sau atac la persoana: consulta un psihiatru, nu e absolut nici o rusine. Romanii au perceptia asta arhaica ca daca consulti un psihiatru esti automat "nebun". Ti-ar prinde bine o terapie indelungata.

a browser a scris:

Anya2007,

In primul rand "sfaturile" mele sunt de ordin general - nu medical. Da' banuiesc ca diferenta a fost prea subtila pentru tine.

In al doilea rand spuneai ca esti de meserie. Daca ai fi de meserie ai stii si noaptea in somn ca afectiunile bipolare nu sunt vindecabile dar sunt tratabile.

Stiu ca te-au agresat parintii cand erai mica si ca vezi relatiile inter-umane si viata in general prin prisma experientelor tale neplacute. Cu toate astea e greu de inteles obsesisa ta pentru ideea de victima-agresor. Eu am un singur sfat pe care ti-l dau cu toata seriozitatea si sinceritatea, iar pe care tu o sa-l ignori si o sa-l consideri probabil o jignire sau atac la persoana: consulta un psihiatru, nu e absolut nici o rusine. Romanii au perceptia asta arhaica ca daca consulti un psihiatru esti automat "nebun". Ti-ar prinde bine o terapie indelungata.

Diagnosticele pishiatrice, denumirile bolilor psihiatrice nu prea ajuta, fiindca sunt bazate pe simptom nu pe cauza.

Psihiatria nu iti poate raspunde rapid la ceea ce "arde" pe suferind. Doar il transforma in pacient cronic. Nu poate decoda programul de autodistrugere din capul bolnavului si cu atat mai putin softistul care i l-a instalat. Ma refer la impostorul din familia bolnavului.

Multi bolnavi psihici sunt o bomba ambulanta. Poarta cu ei un program de autodistrugere, care le-a fost instalat inca de la nastere. Atat timp cat pot infesta pe altii, ei se mentin pe linia de plutire. Dar in momentul cand sunt izolati se autoschizofrenizeaza (se autodistrug).

Desigur, sunt destule boli psihice care debuteaza rapid, in mica copilarie, autismul, schizofrenia hebefrenica, catatonica, ele apar chiar in familii unde parintii se iubesc autentic. Cauza acestor boli ramane un mister, cu siguranta exista o hiba genetica. Ramane ca geneticienii sa identifice cauza. E vorba pana la urma de acea promisiune a divinitatii "voi pedepsi pacatul parintilor prin copii pana la al 9-lea neam". Acum sa vedem cum creaturile vor fi mai destepte decat Programatorul ca sa dea de urma codului sursa.

gtotoianu,

Exact postarile de genul celei de mai sus m-au facut sa-ti spun sa ignori tampeniile de pe forum.

a browser a scris:

gtotoianu,

Ignora tampeniile scrise de cei de dinainte. Un lucru e absolut cert, absolut nimeni, nici un medic, nu poate sa prezica cum o sa evolueze o afectiune psihica. Cu atat mai putin asculta de sfaturi date pe internet.

Absolut nici un medic responsabil nu ar da verdicte finale pe baza unor discutii pe internet. Sa traiesti cu o afectiune psihica este intr-adevar o calatorie in necunoscut, dar nu se poate prezice ce final va avea aceasta calatorie - pozitiv sau negativ. In general, tulburarea bipolara nu este vindecabila dar este tratabila, adica persoana respectiva poate sa duca o viata normala (un exemplu ar fi comediantul american Robin Williams care sufera de asta).

Dupa cum am mai spus, nu poate sa dea nimeni un verdict prin internet si in plus tulburarile psihice se manifesta in mod diferit de la o persoana la alta. E nevoie de vizite regulate la medicul specialist si de urmarea tratamentului prescris. Si tratamentul poate sa difere de la o persoana la alta. Fiecare caz e unic. Medicamentele care au efect la unii pacienti nu au efect la altii. Trebuie gasit un medic bun sau chiar trebuie schimbat medicul daca nu ai incredere in el, pana cand combinatia medic-tratament da rezultate.

Boala nu este usoara dar nu te descuraja.

multumesc mult ptr mesajul incurajator.De fapt asta si cautam ,un pic de incurajare--stiu ca este grea boala respectiva,deocamdata tatal meu este stabilizat,nu a facut nici o criza ,de 6 luni,e sedat,intr-adevar ,stiu ca nu o sa mai fie niciodata omul care a fost inainte,dar in amintirea persoanei minunate care a fost ,o sa incerc sa fiu alaturi de el cat pot--stiu ca medicamentele,tratamentul si dragostea familiei ii dau mari sanse de a fi stabil.

o sa fie greu ,stiu..

multumesc inca o data

gtotoianu a scris:

multumesc mult ptr mesajul incurajator.De fapt asta si cautam ,un pic de incurajare--stiu ca este grea boala respectiva,deocamdata tatal meu este stabilizat,nu a facut nici o criza ,de 6 luni,e sedat,intr-adevar ,stiu ca nu o sa mai fie niciodata omul care a fost inainte,dar in amintirea persoanei minunate care a fost ,o sa incerc sa fiu alaturi de el cat pot--stiu ca medicamentele,tratamentul si dragostea familiei ii dau mari sanse de a fi stabil.

o sa fie greu ,stiu..

multumesc inca o data

Imi pare foarte rau de situatia in care se afla tatal tau si sper sa isi gaseasca echilibrul. Tulburarile psihice afecteaza nu numai pe bolnav dar si pe membrii familiei si pe cei apropiati. Iti doresc tie si familiei tale sa aveti taria sufleteasca sa depasiti orice moment greu in viitor. Mult succes!

gtotoianu a scris:

multumesc mult ptr mesajul incurajator.De fapt asta si cautam ,un pic de incurajare--stiu ca este grea boala respectiva,deocamdata tatal meu este stabilizat,nu a facut nici o criza ,de 6 luni,e sedat,intr-adevar ,stiu ca nu o sa mai fie niciodata omul care a fost inainte,dar in amintirea persoanei minunate care a fost ,o sa incerc sa fiu alaturi de el cat pot--stiu ca medicamentele,tratamentul si dragostea familiei ii dau mari sanse de a fi stabil.

o sa fie greu ,stiu..

multumesc inca o data

In final ai revenit nu ca sa dai niste detalii despre viata, sentimentele tatalui tau (ca doar e forum de psihologie nu de psihiatrie), ci sa primesti ceea ce doreai, confirmarea ca e bine sa ramai in ceata, sa nu gandesti. In cazul asta daca viata ta are loc langa tatal tau, asteapta-te ca tu sau alt membru din familia ta, care e mai sensibil, sa devina mai tarziu ceea ce e tatal tau acum.

Cum poti considera mesaj incurajator afirmatia "nu se va vindeca, dar se poate trata". De fapt tie iti convine ca tatal tau sa nu constientizeze sursa bolii atata timp cat e ...sedat si te lasa in pace.

De fapt nu vrei vindecarea tatalui tau fiindca tot ce te deranjeaza sunt crizele lui. Atat timp cat e sedat si nu se crizeaza esti multumit.

Nu vrei sa afli ce e in sufletul tatalui tau, de ce se crizeaza. Ai afla niste adevaruri care tie nu iti convin, pentru ca ce face tatal, aia va face si fiul. Fiul nu face altceva decat ce vede pe tatasu ca face. Daca viata ta se inscrie pe aceleasi coordonate ca viata tatalui tau si in conditiile in care ai mostenit si structura sa psihica slaba, vei face aceeasi boala.

Dar daca vei cauta adevarul acum nu o vei face, in orice caz nu vei fi un nefericit ca tatal tau.

Pastilele psihiatriei il ajuta pe om sa duca aceasi viata de impostura fata de sine fara sa sufere chinurile constiintei. Sedarea e de fapt o anesteziere a constiintei.

Dar un om care poate exista numai in conditiile in care e sedat cu chimicale nu traieste. E o forma de moarte.

Tatal tau de fapt e mort. Ceea ce ai tu langa tine e un om mort, un mort viu doar cu trupul.

Eu as prefera de 1000 de ori moartea in schimbul unei vieti false, viata de pacient cronic la psihiatrie care nu poate trai fara chimicale.

Tatal tau face crizele respective fiindca undeva in adancul sau ceva se revolta impotriva vietii sale de impostura. Nu mai suporta impostura, ar dori moartea, nu are curajul (inca) sa se sinucida, si psihiatria ii ofera o alternativa de compromis, sedarea. Solutia sedarii nu e durabila. Dupa sedare vine refugiul in nebunie.

Orice om impostor fata de sine daca nu poate inebuni, se va sinucide.

Sedarea psihiatrica e o sinucidere lenta prin droguri. Drogurile ilegale aduc moartea ( care e o sinucidere) mai rapid decat drogurile legale (medicamentele psihiatrice).

iosafat a scris:

In final ai revenit nu ca sa dai niste detalii despre viata, sentimentele tatalui tau (ca doar e forum de psihologie nu de psihiatrie), ci sa primesti ceea ce doreai, confirmarea ca e bine sa ramai in ceata, sa nu gandesti. In cazul asta daca viata ta are loc langa tatal tau, asteapta-te ca tu sau alt membru din familia ta, care e mai sensibil, sa devina mai tarziu ceea ce e tatal tau acum.

Cum poti considera mesaj incurajator afirmatia "nu se va vindeca, dar se poate trata". De fapt tie iti convine ca tatal tau sa nu constientizeze sursa bolii atata timp cat e ...sedat si te lasa in pace.

De fapt nu vrei vindecarea tatalui tau fiindca tot ce te deranjeaza sunt crizele lui. Atat timp cat e sedat si nu se crizeaza esti multumit.

Nu vrei sa afli ce e in sufletul tatalui tau, de ce se crizeaza. Ai afla niste adevaruri care tie nu iti convin, pentru ca ce face tatal, aia va face si fiul. Fiul nu face altceva decat ce vede pe tatasu ca face. Daca viata ta se inscrie pe aceleasi coordonate ca viata tatalui tau si in conditiile in care ai mostenit si structura sa psihica slaba, vei face aceeasi boala.

Dar daca vei cauta adevarul acum nu o vei face, in orice caz nu vei fi un nefericit ca tatal tau.

Pastilele psihiatriei il ajuta pe om sa duca aceasi viata de impostura fata de sine fara sa sufere chinurile constiintei. Sedarea e de fapt o anesteziere a constiintei.

Dar un om care poate exista numai in conditiile in care e sedat cu chimicale nu traieste. E o forma de moarte.

Tatal tau de fapt e mort. Ceea ce ai tu langa tine e un om mort, un mort viu doar cu trupul.

Eu as prefera de 1000 de ori moartea in schimbul unei vieti false, viata de pacient cronic la psihiatrie care nu poate trai fara chimicale.

Tatal tau face crizele respective fiindca undeva in adancul sau ceva se revolta impotriva vietii sale de impostura. Nu mai suporta impostura, ar dori moartea, nu are curajul (inca) sa se sinucida, si psihiatria ii ofera o alternativa de compromis, sedarea. Solutia sedarii nu e durabila. Dupa sedare vine refugiul in nebunie.

Orice om impostor fata de sine daca nu poate inebuni, se va sinucide.

Sedarea psihiatrica e o sinucidere lenta prin droguri. Drogurile ilegale aduc moartea ( care e o sinucidere) mai rapid decat drogurile legale (medicamentele psihiatrice).

Daca tot suntem pe aria de psihologie, mai exact, cum ar trebui sa decurga o terapie (pentru ca daca scoti din ecuatie psihiatria, implicit medicatia, asta este de ales- sau daca nu, ce anume?) cu un client care sufera de tulburare bipolara? Adica, in opinia ta, ce ar fi de facut concret? Te intreb de concret pentru ca daca iei fiecare stil terapeutic la rand, vei descoperi- poate ai si facut-o- ca toate au moduri relativ diferite nu numai de interventie, dar si de considerare a bolii in sine (= teoria asupra cauzei bolii- ceea ce tu ai conturat deja si pe topicul asta si pe altele). De asemenea, fiecare terapie isi traseaza singura granitele de "posibilitate" de a ameliora o stare psihica disfunctionala.

Nu am inteles foarte bine ce vrei sa transmiti in aceste randuri. De fapt, ma fac ca nu am inteles, ca sa iti cer lamuriri suplimentare. :P

Ametist a scris:

De asemenea, fiecare terapie isi traseaza singura granitele de "posibilitate" de a ameliora o stare psihica disfunctionala.

Eu personal, cand vad un pacient cu o anume problema, si aici nu ma refer doar la afectiunile psihice, imi propun sa il vindec( acum nu ma refer aici la cei care, de la prima privire, realizezi clar ca nu se pot vindeca). Apoi fac evaluarea problemei...care este cauza, si cum arata problema. Daca constat ca vindecarea nu este posibila, abia atunci incerc sa ma centrez doar pe ameliorarea ei. Indubitabil ca, in anumite afectiuni, in timpul terapiei de vindecare somatica, faci si terapie de ameliorare a efectelor, dar acesta ameliorare nu devine scop decat in momentul in care m-am convins ca nu pot obtine ceva mai bun(vindecare).

Credeam ca si in psihoterapie este la fel. Sa cauti vindecarea, si abia numai daca constati dupa evaluare ca ea nu este posibila, sa te axezi numai pe ameliorare. Atunci, de ce s-ar porni de la premiza ca :"fiecare terapie isi traseaza singura granitele de "posibilitate" de a ameliora o stare psihica disfunctionala"?! Oare terapia psihica isi propune ca scop numai ameliorarea, nu si eventual vindecarea?!?

Anya2007 a scris:

Eu personal, cand vad un pacient cu o anume problema, si aici nu ma refer doar la afectiunile psihice, imi propun sa il vindec( acum nu ma refer aici la cei care, de la prima privire, realizezi clar ca nu se pot vindeca). Apoi fac evaluarea problemei...care este cauza, si cum arata problema. Daca constat ca vindecarea nu este posibila, abia atunci incerc sa ma centrez doar pe ameliorarea ei. Indubitabil ca, in anumite afectiuni, in timpul terapiei de vindecare somatica, faci si terapie de ameliorare a efectelor, dar acesta ameliorare nu devine scop decat in momentul in care m-am convins ca nu pot obtine ceva mai bun(vindecare).

Credeam ca si in psihoterapie este la fel. Sa cauti vindecarea, si abia numai daca constati dupa evaluare ca ea nu este posibila, sa te axezi numai pe ameliorare. Atunci, de ce s-ar porni de la premiza ca :"fiecare terapie isi traseaza singura granitele de "posibilitate" de a ameliora o stare psihica disfunctionala"?! Oare terapia psihica isi propune ca scop numai ameliorarea, nu si eventual vindecarea?!?

Mie imi place mai mult premisa ca, ajutandu-l, clientul se vindeca singur, dar e frumoasa atitudinea ta. :P

Ma refeream la cazurile in care faci evaluarea, si constati ca nu ai multe de facut (fie ca nu te simti in stare ca terapeut, fie ca terapia pe care o practici nu permite), decat in cel mai bun caz ameliorare. Si orice terapie, intrucat porneste de la o teorie proprie despre boala si bolnav, are limite. Ca unele sunt mai cuprinzatoare, ca altele merg in tandem cu altele, completandu-se, e alta treaba.

In ceea ce priveste anumite tulburari psihice, s-a sedimentat ideea ca abordarea lor nu tine de terapie, recomandandu-se din start tratamentul psihiatric, si cred ca este o prejudecata. Sunt curioasa ce propune iosofat.

Ametist a scris:

Mie imi place mai mult premisa ca, ajutandu-l, clientul se vindeca singur, dar e frumoasa atitudinea ta. :P Ma refeream la cazurile in care faci evaluarea, si constati ca nu ai multe de facut (fie ca nu te simti in stare ca terapeut, fie ca terapia pe care o practici nu permite), decat in cel mai bun caz ameliorare.

Cred ca numai asa se si face. Pot sa prescriu o reteta pacientului, nu il pot obliga sa ia medicamentele. Eu pot doar sa il sfatuiesc ce sa faca, nu pot sa il si oblig sa o faca. Asa incat doar ii arat o cale, insa rezultatul tine si de el.

Evaluarea mea consta si in aceea ca analizez cat din problema este de competenta mea, si cat este de competenta altora. Nu ma apuc sa operez un pacient cu mana strivita, in cazul in care eu nu sunt chirurg. Incerc doar sa fiu cat mai competenta in ceea ce tine de mine, pentru ca doar acele greseli mi le asum eu. Ce nu tine de mine, si problemele ivite din neputinta stiintei sau incompetenta altor medici, nu mi le asum. Daca terapia lui tine de colaborarea intre mai multe specialitati, sau este doar o terapie de ameliorare, incerc ca partea ce-mi revine mie sa o fac cat mai bine, ca sa nu imi pot reprosa nimic. Daca simt ca omul vrea sa isi rezolve problema doar fiind mintit, il refuz. Din acest motiv am si primit reposuri, cum ca sunt prea dura, ca nu incerc sa il iau pe om cu "dragaleli" ca sa se simta mai bine. Nu cred in asa ceva. Ii spun omului clar ca ceea ce fac este numai ameliorare, astfel incat sa fie liber sa decida daca vrea sa apuce pe acesta cale, sau vrea sa isi incerce norocul si in alta parte. Si pot spune un singur lucru...pana acum, in ceea ce a depins strict de mine, adica numai de competenta mea, am avut satisfactii.