Buna! Am 28 de ani, 1.68 si am ajuns la greutatea de 55 kg in 8 luni, incepand cu ianuarie 2011.Am pornit de la 63 de kg, pe care le-am dobandit intr-un mod prostesc, mancand mai ales seara tarziu. Le-am luat asa, pe nesmitite, cam in 3 ani. Cand m-am urcat pe cantar si am vazut acea greutate, am zis "gata". Am procedat astfel: am renuntat la paine, dulciuri, prajeli (pe care oricum nu le agreeam nici inainte, prin urmare mi-a fost f usor). Am inceput sa-mi disociez alimentele pe mese, apoi la fiecare masa am hotarat sa mananc si legume proaspete. Nu am renuntat la cartofi (dar am mancat doar fierti, sau salata orientala). Carnea de porc nu-mi place, prin urmare am mancat orice altceva, dar fara mezeluri. Mancam si crenvursti sau polonezi dar am renuntat intelegand ca sunt"de plastic".
Nu am renunat la sucuri acidulate, dar le-am rarit. In loc de paine consum pesmeti wasa, stiind cat de importante sunt fibrele pentru organism.
Am mancat si seara traziu, dar mancare slaba. Regimul de viata adoptat de mine nu e o dieta propriu zisa, ci o schimbare de alimentatie. Prin urmare nu am ajuns la frustrari, si nu m-am gandit nicio clipa sa renunt. Am avut multa rabdare sa slabesc, ce-i drept nu eram f grasa, atat ca nu ma mai simteam bine in pielea mea. Ii inteleg pe cei care au de slabit peste 15 kg, de ex, pe care ii apuca disperarea numai la gandul ca au mult de slabit, se descurajeaza si renunta. Aveti rabdare si veti slabi, daca sunteti consecventi. Nu cred ca vreti sa va loviti de efectul yo-yo. Mai bine cate putin si bine, decat sa slabiti mult deodata si apoi sa puneti dublu pe voi. Nu va infometati, nu scadeti sub 1000 kcal pe zi!
De sport, recunosc, ca m-am apucat destul de tarziu, adica acum vreo 2 luni, din cauza lenei:)). Nu mai zic ca sunt o persoana sedentara, muncind la birou. Am slabit si fara sport, aveam 58kg cand m-am apucat, dar ma simteam ca un balon. Paradoxal, desi prin sport consumi multa energie, te simti mai energic decat daca ai sta degeaba. Am norocul sa nu depun grasime in zona abdomenului, prin urmare am insistat mai mult pe picioare,fund. Fac exercitii cardio bazate mai mult pe alergat/mers alert, step aerobic, dar lucrez si zona abdominala. Nu fac fitness. Cardio fac in jur de 45-60 min pe zi, uneori si mai mult, dar niciodata mai putin. Orice ar fi, ma ambitionez si fac, chiar daca ma simt slabita in ziua respectiva.
Cam asta ar fi, pe scurt, regimul adoptat de mine in scopul slabirii. Mult succes tuturor si nu va descurajati! E imposibil sa nu apara rezultate daca perseverati!
P.S. :As mai vrea sa slabesc vreo 3 kg dar nu ma strofoc. Continui cu acelasi regim de viata pe care l-am adoptat pana acum, si daca voi slabi, f bine. M-am obisnuit sa mananc in felul asta si sa fac sport incat nu pot sa mai renunt, chiar daca am ajuns la o greutate rezonabila.