red2shoes a scris:da ,sunt cu totul de acord ..de la copii nostrii avem cele mai mari pretentii ...de curand am auzit expresia ,investesc in fiul meu ....scot cand se va face mare ...ce a neconditionare suna ...patetic ...
de ce mor bebelusi doar cateva luni ,de ce exista cancerul ....de ce ne aduce sub demnitatea umana boala ....de ce ? de ce exista suferinta ?
cat de tare doare cand zambetul afisat ii fac pe altii sa nu vada lacrima ce sta ascunsa sub pleopa .....
daca unul singur ne intelege ,e suficient ...
Ai perfecta dreptate...
Lorelai_I a scris:O prietena imi spunea odata: Eu te iubesc pe tine, ca om...indiferent de greselile pe care le-ai face. Daca ai face vreodata un lucru cumplit ti-as spune..de ce ai facut asta? As plange pentru tine, as incerca sa te ajut, dar tot te-as iubi.Ceea ce facem rau, raul din noi...sau "pacatele" noastre sunt maladii...de care ne putem vindeca pana la urma...prin iubire.Nu exista om atat de rau incat sa nu-l putem iubi...sau chiar daca ar fi, nu inseamna ca nu se poate vindeca.
Iubirea neconditionata e in stransa legatura cu iertarea. Daca avem puterea de a ierta inseamna ca putem iubi.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit.Nici eu nu pot iubi in felul asta.Dar ce liniste...ce pace...ce echilibru iti aduce iubirea! Ar fi pacat sa nu incercam.
Cred ca ar trebui sa se faca totusi o diferenta intre sentimentul acesta cald de iubire...si alte sentimente care...cei drept tot din iubire se trag...dar ajung la patima. Daca avem echilibru...nu devenim gelosi...nu asteptam nimic in schimb... Daca insa pierdem masura..."iubirea" aceasta poate deveni si otrava. Bineinteles ca nu mai este nici in ruptul capului "neconditionata".
Da, ai dreptate dar din pacate sutem oameni...



...iar apoi tot acolo se intoarce
poate asa schimba " ideea" idealului...in simtirea lui...si incet incet vin si "minunile" iubirii..... ;)