Început de Cleric Prest, Joi 7 iun 2007 · 32 răspunsuri · 14.778 vizualizări
iosafat a scris:La 50-60 de ani, agresorii psihici, mai ales daca sunt si intelectuali, ajung la o perversitate de gandire de neegalat si imposibil de combatut.
Foarte, foarte instructiv... Nu reusesc sa accept ca asa ceva exista... Vad si nu-mi vine sa cred. 
elandi a scris:Foarte, foarte instructiv... Nu reusesc sa accept ca asa ceva exista... Vad si nu-mi vine sa cred.
Eh, nici nu iti doresc , pentru ca eu am vazut asa ceva cu ochii mei ( si chiar in 2 familii,)...la inceput nici mie nu mi-a venit sa cred, apoi am gandit ca poate eu am probleme grave psihice ( pentru ca de cate ori povesteam in exterior, absolut toti ma priveau compatimitor, ca si cum halucinam,ba chiar am auzit cum, in spate, ceilalti spuneau ca pesemne "m-am ticnit", de spun asa intamplari de groaza, absolut anormale pentru gandirea si comportamentul unor parinti iubitori, ca cei despre care povesteam...in mintile celor din jur, eu exageram in maniera patologica, pentru ca, asa cum am spus, era ceva de neimaginat, mai ales ca ambele familii erau intelectuali, bine cotati in societate).Mai tarziu mi-am ridicat ipoteza cum ca ,acei parinti sunt psihopati. Si stii care era chestia amuzanta?...ca intre ei, este adevarat ca rareori, chiar se acuzau ca sunt psihopati 
...evident, fara sa creada deloc ca exista vreun adevar in aceste spuse. Insa am remarcat ca pe la 70 ani se mai calmeaza...si acea perversitate de gandire mai scade...oare de ce?...sa fie vorba de o regresie a proceselor corticale?!? Evident ca sunt extrem de uimiti de ce copiii lor nu ii mai iubesc, de ce se comporta rece cu ei, etc.
Ma rog, intr-una din familii, unde mama era un agresor cumplit, atat pentru tata, cat si pentru fiu( care primea batai cumplite de la ea...poate si pentru ca semana fizic cu tatal, ce in mintea mamei era un mare nevolnic), acel copil a facut exact ce a descris Iosafat in alt topic...a devenit la adolescenta un baiat extrem de timid( baiatul- fetita), ce chiar agata prostituate, noaptea, pe la colt de strada, apoi s-a casatorit cu o femeie groaznic de urata...incat pana si cei din jur au amutit cand i-au vazut alegerea. Acum este cu familie, are schizofrenie paranoida( sa nu uit sa spun ca mama i-a ales cariera, insa el , chiar daca a spus da, s-a dus sa faca altceva,numai pentru a se bucura de disperarea mamei sale, cand a aflat) isi uraste mama, isi dispretuieste cumplit tatal, are niste bizarerii comportamentale si o gandire distorsionata de te inspaimanti, si vrei sa fugi cat mai iute de acolo,...nu suporta medicii( ambii lui parinti fiind medici), dar inca nu s-a sinucis...din nefericire, a facut chiar si un copil...bietul copil. De terapie nici nu se pune problema, niciunul dintre ei nu admite ca a gresit cu ceva, ei ( parintii) sustin ca "s-au sacrificat", ca sa aiba ghinion de un fiu nebun care acum, dupa ce s-au chinuit indelung( ca sa se realizeze prin el, evident), le intoarce spatele, numindu-i numai "gandaci", si care nu le recunoaste "meritele" lor. Iar cand stateai in preajma lor, aveai strania senzatie ca traiesti prin alte lumi...ca ceea ce gandesc este ireal, grotesc...si, sincer, pe mine ma apuca uneori senzatia de scarba vis -a- vis perversitatea cu care isi "administrau" si regizau totul.
Editat Sâm 9 iun 2007 07:13
Am si eu exemple foarte aproape. Din pacate, "parintii sunt oamenii pe care ii cunoastem cel mai putin"(C.G. Jung) si de aceea ne trebuie uneori o viata sa vedem lucrurile astea la ei...
elandi a scris:"parintii sunt oamenii pe care ii cunoastem cel mai putin"(C.G. Jung) si de aceea ne trebuie uneori o viata sa vedem lucrurile astea la ei...
Cu putin noroc poate ca nu este nevoie de o viata intreaga ca sa le vedem , cat suntem copii sigur nu avem cum sa realizam nimic din asta ...insa sunt optimista, ma bucur pentru fiecare realizare, chiar daca ea nu apare devreme. De multe ori obisnuiesc sa vad partea plina a paharului ( si la propriu si la figurat...prietenii chiar se amuza uneori de faptul ca, la intalniri, daca mai am chiar si un deget de lichid in pahar si cineva doreste sa il mai umple, eu mereu intreb de ce?...pentru ca paharul inca este plin, sa il umple cand este gol). In ultimii ani chiar am o senzatie ciudata...de multe ori vad ca am avut extrem de mult noroc, acolo unde eu nu vedeam nimic interesant.
iosafat a scris:Parintii care "iubesc" posesiv, trebuie sa stie ca nu fac altceva decat a sadi ura copiilor pentru ei, pentru parinti. Ura care la un moment dat va exploda. Fie copiii isi vor ucide parintii, fie copiii se vor sinucide. Undeva trebuie sa crape.
Fraza asta mi-a adus aminte de cazul fetei care si-a ucis mama la priveghiul bunicii.
Minora a spus că,
minaluidracula a scris:Mai...sunt si nu sunt de acord cu ce spune iosafat...de ce spun asta? Eu am avut parinti...ma rog bunici care au incercat sa fie EXTREm de posesivi, cu tot tacamul de interdictii, nu chefuri, nu prieteni, chiar nu prietene....DAR n-au avut nicio sansa, in parte m-am razvratiti si am depasit momentele.
Cred ca nici ele nu au avut o structura tocmai departe de patologic, ca sa zic asa...
Si...sa fim seriosi, cati dintre noi ar fi trebuit sa ne sinucidem, ca nu ne lasau ai nostri nu stiu unde...
So...undeva or avea si parintii o urma de vina....dar de-aici pana la 100% guilty..common...
Iar despre ce au spus parintii dupa ce ele au murit, sa nu uitam de elementul SOC, cui i s-a intamplat sa simta/vada/auda de moartea cuiva f drag stie ce vorbesc...
Aici nu e vorba de elementul soc. E vorba de o agresiune psihica desfasurata pe durata a 25 de ani, subtila, sistematica si eficienta dupa cum am vazut.
Evident este vorba si de un fond structural psihic slab (labil) al fetelor care au preluat "popa prostu" proasta educatie parentala.
Multe fete fac asa (se supun total), devenind pe urma victimele unor psihopati in calitate de soti. Dau din lac in put, scapa de dracu si dau peste tatasu.
In cultura noastra, copiii nu-si apartin lor, ei apartin parintilor. E o forma de sclavie psihica, morala.
Vedem parinti care spun fiului / fiicei lor care are 25-35 ani, sau si mai mult "copilul meu" in sus, "copilul meu" in jos.
Din aceasta cauza, multi romani raman "copii" la varsta adulta, drept pentru care avem asa de putini romani realizati.
In occident, cum se spune unui om de 15 ani, teenager, sau mai tarziu parintele spune "my son", "my dother" pe cand la noi in Romania nu exista aceasta tranzitie in adresarea parintelui catre adultul in devenire.
Cat de puternica poate fi aceasta forma de sclavie psihica si cum se manifesta ea?
De fapt copilul este impiedicat de la inceput sa gandeasca pentru el, sa-si asume responsabilitati pentru el.
Parintele doreste sa faca din copilul sau propria sa marioneta, aceasta conferindu-i o siguranta. Natura acestei sigurante este de ordin nevrotic, si chiar produce o nevroza asupra copilului.
Stim ca nevroza in termeni strict medicali inseamna ca inhibitia-reactiunea (parentala) se bate cap in cap cu actiunea-excitatia copilului anulandu-se reciproc.
Psihologic, nevroza inseamna minciuna de sine. De ce? Fiinca copilul pentru a-si anula propriile decizii (la comanda parentala) trebuie sa-si minta propriul eu, propriul sentiment care il motiveaza in directia dorita de el si sa execute ceea ce dicteaza "sentimentul" parental, care atentie, nu e un sentiment de iubire autentica, neconditionata pentru copil. Este un sentiment in interesul parintelui, care ofera o siguranta ABSOLUTA, dictatoriala parintelui.
In aceste conditii, orice decizie impusa de parinte, e vazuta de copil ca o agresiune.
Si orice decizie luata de copil de capul lui e vazuta de parinte ca un afront personal, ca o agresiune fata de el, fata de parinte.
Un delir total al relatiei parinte - copil.
Pana unde poate merge aceasta agresiune, acest delir relational? Pana la distrugerea eului copilului, care depersonalizat ia decizia de sinucidere. Asa se explica cum cele doua gemene au dat un sens sinucigas spuselor lui Schiller "mai mult ca viata, iubesc libertatea" Ele erau nu numai lipsite de libertate a eului lor, dar insasi identitatea lor era distrusa incat nu mai puteau relationa / comunica decat ele intre ele.
Acum, nu e obligatorie sinuciderea. Exista 3 posibilitati de script (scenariu) dramatic, tragic:
1. Sinuciderea
2. Nebunia
3. Refugiul in droguri
Si nebunia si consumul de droguri sunt tot o forma de moarte.
Un adolescent nu disociaza (innebuneste) si nici nu se autodistruge consumand droguri decat daca e sensibil (are o structura psihica labila) si e crescut intr-o familie patologica d.p.d.v. psihologic, unde lipseste sentimentul intre parteneri si fata de copil.
Din pacate legea nu pedepseste psihopatia in sine, fie ca se manifesta ea la parinti, fie la sot / sotie, decat in momentul in care psihopatul isi ucide victima. Insa majoritatea dramelor au loc pe pielea victimelor. Psihopatii nu vin nici la psihoterapie, decat victimele lor.
Tot ce vedem la stiri e o froma bruta, senzationala in prezentare, fiecare intelege cat il duce mintea, dar cei fara cunostiinte de specialitate evident considera vinovati pe cei care sufera abuzurile psihopatilor agresori.
In acest plan, legea are putere limitata. Acest gen de abuzuri nu sunt la indemana ei. Speranta ca adevaratii vinovati sa fie pedepsiti, revine divinitatii.
Anya2007 a scris:Insa am remarcat ca pe la 70 ani se mai calmeaza...si acea perversitate de gandire mai scade...oare de ce?...sa fie vorba de o regresie a proceselor corticale?!? Evident ca sunt extrem de uimiti de ce copiii lor nu ii mai iubesc, de ce se comporta rece cu ei, etc.
Nu se "calmeaza", BESTIILE RAMAN BESTII.
Ultima strategie a agresorului, a bestiei, e sa se dea victima, atunci cand simte ca ii scad puterile de agresare, cand simte ca va ajunge la mana victimelor.
Voi ce credeti, ca un parinte BESTIE, care spunea copilului sau "ca tu ar trebui aruncat in prapastie asa cum faceau spartanii cu ale lor rebuturi" si multe altele in genul asta, plus batai din nimic, uita ce a facut? Asa cum victima nu uita ce a indurat asa nici BESTIA - parinte nu uita ce a facut.
Frica il face sa joace teatru pe agresor, sa faca pe inocentul, pe neajutoratul, unii chiar se prefac senilii, spun ca nu mai tin nimic minte. Poarta carnetel cu ei chipurile ca sa isi noteze tot ce le spune fiul / fiica. In acest fel, bestia agresoare evita orice confruntare cu victima sa pe baza celor ce s-au intamplat in trecut. Daca a ajuns senil saracul ce rost are sa-l mai chinuim cu trecutul? In opinia bestiei agresoar, trecutul trebuie dat uitarii.
Din pacate agresorul nu stie ca trecutul nu se poate uita. Conflictele raman, si ele trebuiesc rezolvate prin psihoterapie, apoi urmeaza un nou inceput, un nou contract intre victima si agresor. Altfel conflictul se rezolva prin topor, cutit, spanzurare, etc.
Agresorii nu devin brusc atat de perversi la 70 de ani, ei erau perversi de mult, doar si-au perfectionat continuu aceasta perversitate in speranta de a nu fi deconspirati. Agresorul psihic obtine de la viata ceea ce isi doreste prin manipulare, prin minciuna, niciodata prin respect de sine, sau fata de prorpiile sentimente. El mai intai isi calca in picioare propriile sentimente, nu si dorinte (fizice), astfel ca pentru ale altora nici nu intra in discutie vreo consideratie.
Cum am mai spus, nu-i de mirare sa vedem asemenea oameni din ce in ce mai des pe la biserica, cautandu-l pe Isus.
Acesti oameni fara Dumnezeu, vor ca pe ultima suta de metri sa-l insele si pe Dumnezeu daca ar fi cu putinta.
Agresorii, unii, dupa ce au pustiit totul in jurul lor, au frica, teama de pedeapsa divina, desi nu constientizeaza 100% ce au facut si nici de ce au facut.
Editat Sâm 9 iun 2007 18:49
Legat de alta sinucidere, cea dezbatuta pe larg la OTV, cazul lui ralph, el nu ar fi fost victima corinei, nu s-ar fi sinucis daca parintii sai nu l-ar fi educat de asa maniera incat fiul lor sa devina o victima in relatia cu o persoana de sex opus.
Pur si simplu baiatul ala nu avea sentimentul valorii de sine in raport cu o femeie de care s-ar fi indragostit puternic.
El scria in sms-urile sale ca el nu reprezinta nimic fata de Corina, asa de sus era Corina fata de el, si numai prin simplul fapt ca era femeie. O atitudine des intalnita la adolescentii de sex masculin care nu au un model parental masculin sanatos.
iosafat a scris:De ce aleg unii tineri sa se sinucida la 18 ani, la 20 si ceva de ani?Ce fel de parinti au acesti tineri si care e tipul de iubire al acestor parinti pentru copiii lor?
iata doua link-uri despre caz
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/63851/
http://www.evz.ro/article.php?artid=308410 (de aici se pot trage concluziile despre patologia parintilor)
La stiri am vazut ca cei doi parinti cand au aflat de momentul sinuciderii fiicelor lor in loc sa-si planga sincron durerea, ca doi soti uniti prin sentiment reciproc, atat intre ei cat si fata de fiicele lor, ei erau preocupati in a-si pasa de la unul la celalalt responsabilitatea pentru ce s-a intamplat.
Ca si cum cele doua fiice la varsta de 25 de ani nu sunt capabile in a-si asuma gestul lor, iar parintii lor nici atat.
Nici nu le-a cerut nimeni parintilor sa-si asume responsabilitatea, ceea ce era de asteptat era sa aibe o atitudine de jale, de doliu, si nu una de furie de genul "cum sa ne faca noua ele asa ceva, ca doar le-am cumparat apartament...?! bla, bla, bla"
Iata cateva fraze spuse de tatal lor, fraze bizare:
I.
Just ce spui, dar sa nu generalizam, mai sunt si familii normale nu patologice, in special ale oamenilor educati, ale celor din clasele superioare, de conducatori, de politicieni. Patologia o intalnim frecvent la marlanii de jos, needucati in ce priveste sentimentele, care sunt goi pe dinauntru, fara identitate personala, care incearca sa imite alte familii fara sa priceapa insa nimic din modul in care au ajuns acele familii la fericire si bunastare.
Intr-o familie niciodata copilul / copiii nu pot fi impostori, ci numai adultii.
Un copil nu vine pe lume nici depresiv nici schizofren, situatia familiala il schizofrenizeaza, ambilavelenta afectiva.
De exemplu:
Mama posesiva incolaceste copilul ca un sarpe boua, in asa fel ca tatal vipera sa poata scuipa venin si sa-l muste pe copil, iar copilul din cauza ca e tinut incolacit de mama posesiva considera normala atitudinea tatalui. Copilul nu realizeaza ca de fapt iubirea posesiva a mamei nu e iubire, nu se intreaba de ce mama nu-i ia apararea in fata unui tata abuziv psihic si moral. Probabil niciodata nu va realiza ca mama a fost de la bun inceput in cardasie cu tatal impostor atunci cand sa zicem tatal decide tot ce trebuie sa faca in viata fiul / fiica.
Este greu de diferentiat o iubire posesiva de catre copilul mic, cand mama se dovedeste atat de tandra si iubitoare.
de fapt mama strangandu-si cu "dragoste" copilul la piept mama impostoare isi serveste siesi portia de afectiune pe care nu o primeste de la sotul agresor. Fiindca nici un tata nu-si agreseaza copilul fara ca mai inainte sa nu-si agreseze sotia.
iosafat a scris:Just ce spui, dar sa nu generalizam, mai sunt si familii normale nu patologice, in special ale oamenilor educati, ale celor din clasele superioare, de conducatori, de politicieni. Patologia o intalnim frecvent la marlanii de jos, needucati in ce priveste sentimentele, care sunt goi pe dinauntru, fara identitate personala, care incearca sa imite alte familii fara sa priceapa insa nimic din modul in care au ajuns acele familii la fericire si bunastare.Intr-o familie niciodata copilul / copiii nu pot fi impostori, ci numai adultii.
Un copil nu vine pe lume nici depresiv nici schizofren, situatia familiala il schizofrenizeaza, ambilavelenta afectiva.
De exemplu:
Mama posesiva incolaceste copilul ca un sarpe boua, in asa fel ca tatal vipera sa poata scuipa venin si sa-l muste pe copil, iar copilul din cauza ca e tinut incolacit de mama posesiva considera normala atitudinea tatalui. Copilul nu realizeaza ca de fapt iubirea posesiva a mamei nu e iubire, nu se intreaba de ce mama nu-i ia apararea in fata unui tata abuziv psihic si moral. Probabil niciodata nu va realiza ca mama a fost de la bun inceput in cardasie cu tatal impostor atunci cand sa zicem tatal decide tot ce trebuie sa faca in viata fiul / fiica.
Este greu de diferentiat o iubire posesiva de catre copilul mic, cand mama se dovedeste atat de tandra si iubitoare.
de fapt mama strangandu-si cu "dragoste" copilul la piept mama impostoare isi serveste siesi portia de afectiune pe care nu o primeste de la sotul agresor. Fiindca nici un tata nu-si agreseaza copilul fara ca mai inainte sa nu-si agreseze sotia.
Sa inteleg ca este valabil si versetul cu "pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pana la al patrulea neam"? In sensul ca efectele nefaste ale unei personalitati schizoide dispar de-abia la a patra generatie, deci la stra-stranepoti?