Subconstientul si interferarea lui cu constientul

Sancy5000 a scris:

Pai vezi tu, barbatii prea tind sa umble cu schite logice, cu ratiuni obositoare si cu elemente de acest gen care...sunt si ele bune dar nu intotdeauna. Ce este perceput si filtrat prin prisma creierului este alterat de prea multa si inutila logica. Pe cand perceptia cu inima, este curata si nu sunt necesare explicatii multe pentru a te determina sa actionezi in urma unei perceptii sau "presimtiri". E drept, intuitia feminina secondata si de logica formeaz un duo letal. Dar numai cu logica, am dat gres. Pe cand acea intuitie feminina nu m-a inselat NICIODATA.

Este normal zic eu, ca omul sa prezinte si o mica latura a partii opuse. Si este pacat sa o renegam din prea mult feminism sau misogism. Orgoliile nu fac decat sa ne amputeze anumite avantaje. Asa cum Marele Yang isi are Micul Yin, nu am renegat niciodata acea latura feminina care s-a manifestat in fiinta mea.

Cat despre celelalte "efecte secundare"...Mai pot sa spun eu ceva? Daca as nega, chiar ar insemna sa ma contrazic.

Totusi, regulile astea nu sunt batute in cuie. Sunt doar generalitati care se manifesta predominat la o anumita parte. Imi place mult o vorba care imi intareste spusele: "Curiozitatea este un obicei feminin de care sufera toti barbatii".

Si inca unul din avantajele barbatilor e elocventa, prezenta in discursurile tale. Ma chinuiam eu prin liceu sa-l citesc pe Kant si a fost prea mult... nu ca acum l-as pricepe. Mi-a placut intotdeauna filosofia, dar una a inimii, cum foarte frumos te-ai exprimat mai sus. Ca sistemele si deductiile filosofico-logice ma lasa cam asa

Poate de asta mai toti marii filosofi, politicieni, predicatori... au fost si sunt barbati.

Deh, avantaje si dezavantaje. Nu le poti avea pe toate. Dar mie-mi place sa ma bag si sa fur ce-mi lipseste

Mi-a placut ceva ce am citit demult la Petre Tutea. Facea o diferentiere intre sensul cuvintelor "sublim" si "frumos". Si descria ca frumos, un camp inflorit si scaldat in soare, o casuta de familie ingrijita, cu gard alb... iar ca sublim, cerul instelat, brazii inalti care par sa brazdeze cerul de pe marginile abrupte ale muntilor, cascadele...

Si de atunci am inteles eu ca frumosul iti da linistea si sublimul maretia, admiratia infricosata, fiorul...

mica_curioasa a scris:

Si inca unul din avantajele barbatilor e elocventa, prezenta in discursurile tale. Ma chinuiam eu prin liceu sa-l citesc pe Kant si a fost prea mult... nu ca acum l-as pricepe. Mi-a placut intotdeauna filosofia, dar una a inimii, cum foarte frumos te-ai exprimat mai sus. Ca sistemele si deductiile filosofico-logice ma lasa cam asa

Poate de asta mai toti marii filosofi, politicieni, predicatori... au fost si sunt barbati.

Deh, avantaje si dezavantaje. Nu le poti avea pe toate. Dar mie-mi place sa ma bag si sa fur ce-mi lipseste

Mi-a placut ceva ce am citit demult la Petre Tutea. Facea o diferentiere intre sensul cuvintelor "sublim" si "frumos". Si descria ca frumos, un camp inflorit si scaldat in soare, o casuta de familie ingrijita, cu gard alb... iar ca sublim, cerul instelat, brazii inalti care par sa brazdeze cerul de pe marginile abrupte ale muntilor, cascadele...

Si de atunci am inteles eu ca frumosul iti da linistea si sublimul maretia, admiratia infricosata, fiorul...

Odata cu sublimul incep sa apara si termeni precum "Transcendent", "Mistic", "Tainic", etc.

Privitor la ideea ta, am un mic imn inchinat unei pietre semipretioase care se spune a avea oaresce legaturi cu subconstientul.

MALAHITUL

"Eu sunt Malahitul, focul verde, septorul razei a patra. Eu sunt dragonul, teama satanica, soparla, sarpele, broasca, eu sunt de nepatruns; ma stii din visele tale cele mai cuminti.

Eu sunt roata, centrul-universul dezvaluit. Eu sunt negrul vid, nepatrunsul in manifestare. Eu sunt matricea creatiei. Eu sunt ceea ce este inca necunoscut, necreat, nemanifestat in tine. Eu sunt batran, ma cunosti de la inceputul vremurilor. Eu sunt gandul originar, scopul originar.

Tu trebuie sa lucrezi cu mine si prin mine. Se spune: "Eu sunt de nepatruns" si de aceea neatragator, prin urmare tu trebuie sa depasesti aceasta atat timp cat inca existi pe aceasta planeta. Caci cum altfel vei intelege natura spiritului si legile lui daca nu creezi pornind de la lumea materiala?

Nu exista parte a corpului tau pe care eu sa n-o ating pentru ca eu sunt creativitate, esenta schimbarii in tine.

Masca mea este intunericul, scopul meu este creatia, sunt matricea originara, polul mistic.

Nu cauta sa ma intelegi, esenta mea este de necuprins. Eu sunt cea mai profunda dorinta a inimii tale, cea mai adanca teama a mintii tale; procesul ultim al experientei-CREATIA.

Utilizeaza cu intelepciune puterea lui "Eu sunt". Eu sunt Malahitul."

de Gary Fleck

Ei bine, daca facem abstractie de aceasta pietricica, mesajul tulbura totusi fiinta umana prin profunzimea si adevarul sau. Daca ar fi sa plasam alt subiect. Nu stiu de ce, dar din unghiul din care privesc situatia, acest imn imi pare ca iti vine ca o manusa. Ma insel oare? Eu as spune ca nu...

Cat despre modul "elocvent" de a explica, cum il defineai tu, este o poveste lunga si amuzanta. Nu voi intra in detalii, riscam sa deraiem de la traiectoria propusa de forum. Dar ca o mica idee, nu este interesant si amuzant faptul ca pana la o anumita varsta, nu prea aveam curajul si taria sa leg doua vorbe. Dar si cand am inceput sa turui....... )

Sancy5000 a scris:

Ei bine, daca facem abstractie de aceasta pietricica, mesajul tulbura totusi fiinta umana prin profunzimea si adevarul sau. Daca ar fi sa plasam alt subiect. Nu stiu de ce, dar din unghiul din care privesc situatia, acest imn imi pare ca iti vine ca o manusa. Ma insel oare? Eu as spune ca nu...

Cat despre modul "elocvent" de a explica, cum il defineai tu, este o poveste lunga si amuzanta. Nu voi intra in detalii, riscam sa deraiem de la traiectoria propusa de forum. Dar ca o mica idee, nu este interesant si amuzant faptul ca pana la o anumita varsta, nu prea aveam curajul si taria sa leg doua vorbe. Dar si cand am inceput sa turui....... )

Interesant "imnul". Esenta lui vine din adancurile subconstientului nostru. Si da, esenta mi se potriveste, nu si modul de expunere. Malahitul acesta devine entitatea suprema de la care ia nastere totul, prin el are loc creatia. Mie nu-mi place sa dau nume si forma unei astfel de entitati. O simt, o traiesc si gata.

Daaa, nu-mi aminti de varsta la care inima batea cat un purice cand aveam o idee mai altfel si vroiam s-o expun. Si pana la urma cred ca renuntam fiindca imi cerea prea multa energia si agitatie. Si cat ma chinuiam cu jurnalul prin adolescenta si din preaplinul pe care-l simteam, ieseau abia vreo 2 vorbulite naive de care si acum rad cand le recitesc, ca sa ajung apoi sa ma joc cu cuvintele sa le intorc pe toate partile, pana cand m-am plictisit...

Mi-ai adus aminte de Blaga. A tacut mult, a analizat profund in tacerea mintii si apoi a dat totul.

E o lume atat de complexa, fiinta umana si infinit sublima. Mai mult sublima decat frumoasa.

Si apropo de manusi, asta e ceea ce-mi vine, pe fiecare deget ca turnata, aproape la fiecare cuvant, cu siguranta la fiecare vers

Sonetul CLVI

Iubirea mea e trează ca un priveghi de arme,

Un lung ajun de luptă eroic

mica_curioasa a scris:

E o lume atat de complexa, fiinta umana si infinit sublima. Mai mult sublima decat frumoasa.

Cineva spunea candva ca viata asta este mai mult intrebari decat raspunsuri. La fel si fiinta umana. Iar cineva imi spunea candva: "Traieste-ti intrebarile poate candva, pe nesimtite, vei trai si raspunsurile". Eu cred ca ne sta in fire sa intuim oarecum si sa definim esenta lucrurilor nevazute. Dar si sa...zabovim cat mai mult cu putinta in a ne pune intrebari. Daca am rezolva misterele unei intrebari, va trebui sa cautam o alta cel putin la fel de valoroasa. Eu cred ca "tragem chiulul" deliberat de la aceasta atractie a sublimului. Ceva de genul scenariului clasic, cand cineva isi pregateste o razbunare 10-20 de ani si, cand si-o desavarseste simte ca nu mai are pentru ce trai. Cateodata ma intreb daca nu cumva acest sublim are de fapt rolul de a ne reaminti ca atunci cand se termina jocul avem unde merge. Ca atunci cand parintilor care ne chemau seara cand ne jucam pe afara, le raspundeam:"mai stau un pic". Nu crezi ca intrebarile ne hranesc mai mult decat raspunsurile?

Cat despre poezioara ta....imi place sa ti-o fur, asa cum spuneai si tu. Nu de alta dar...eu mai stiu pe unul caruia i se potriveste. )

Sancy5000 a scris:

Ok, nu ai de ce sa-mi multumesti. Dar te avertizez, daca vei avea o minte profunda, "intareste coaja". Cartulia asta este posibil sa-ti zdruncine axa si, sa demoleze multe principii dupa care te ghidai. Eu ma voi retrage. Iti doresc noapte buna si lectura placuta...pentru cand vei incepe.

Am citit jumatate, este o adevarata opera de arta pentru mine. Fiecare idee e un univers. Totusi detaliaza doar bazele. Raman multe de descoperit, in special legaturi dintre teorie si practica. Dar probabil a le intelege bine reprezinta deja jumatate din practica, restul fiind observatie atenta

Partea buna este ca nu mi-a demolat nimic pana acum, ci intarit, era exact ce cautam ca urmator pas.

De exemplu, un sfat pretios, cum se invata bine si eficient:

Pastrati spiritul vostru constant indreptat catre Stea, insa privirea

voastra sa fie intotdeauna indreptata asupra picioarelor voastre, daca nu, veti

cadea in mlastina pentru ca priviti in aer. Amintiti-va bine dumnezeiescul

paradox "in acelasi timp universul este si nu este". Nu uitati niciodata cei doi

poli ai Adevarului: absolutul si relativul. Dispretuiti semi-adevarurile.

Sancy5000 a scris:

Cineva spunea candva ca viata asta este mai mult intrebari decat raspunsuri. La fel si fiinta umana. Iar cineva imi spunea candva: "Traieste-ti intrebarile poate candva, pe nesimtite, vei trai si raspunsurile". Eu cred ca ne sta in fire sa intuim oarecum si sa definim esenta lucrurilor nevazute. Dar si sa...zabovim cat mai mult cu putinta in a ne pune intrebari. Daca am rezolva misterele unei intrebari, va trebui sa cautam o alta cel putin la fel de valoroasa. Eu cred ca "tragem chiulul" deliberat de la aceasta atractie a sublimului. Ceva de genul scenariului clasic, cand cineva isi pregateste o razbunare 10-20 de ani si, cand si-o desavarseste simte ca nu mai are pentru ce trai. Cateodata ma intreb daca nu cumva acest sublim are de fapt rolul de a ne reaminti ca atunci cand se termina jocul avem unde merge. Ca atunci cand parintilor care ne chemau seara cand ne jucam pe afara, le raspundeam:"mai stau un pic". Nu crezi ca intrebarile ne hranesc mai mult decat raspunsurile?

Cat despre poezioara ta....imi place sa ti-o fur, asa cum spuneai si tu. Nu de alta dar...eu mai stiu pe unul caruia i se potriveste. )

De acord! Imi place cum ai spus-o. Si mi-e ciuda ca o spui ma bine decat as spune-o chiar eu.

Atunci cand se vor termina intrebarile va urma o stare care cred ca ni se va parea f ciudata.

Stii ce-mi vine in minte?

E un "fenomen" destul de rar, acela de a intalni persoane din acelasi aluat pe care ti-i pastrezi prieteni o viata sau pe care nu le vei uita niciodata.

Tin minte ca de fiecare data, mi-am ales prietenii dintr-o singura privire, ca si cand, dintr-o multime de oameni, aproape fara sa simt, am fost atrasa catre locul in care se afla persoana cu care rezonez.

De aceea cred ca exista ceva, mai mult decat intuitia care face lucrurile asemanatoare sa convearga.

Mi-ar fi placut ca poezioara sa fie chiar a mea, ca sa mi-o poti fura

Din fericire ea apartine tuturor, mai ales acelora care se identifica cu ea.

Pippo a scris:

Am citit jumatate, este o adevarata opera de arta pentru mine. Fiecare idee e un univers. Totusi detaliaza doar bazele. Raman multe de descoperit, in special legaturi dintre teorie si practica. Dar probabil a le intelege bine reprezinta deja jumatate din practica, restul fiind observatie atenta

Partea buna este ca nu mi-a demolat nimic pana acum, ci intarit, era exact ce cautam ca urmator pas.

De exemplu, un sfat pretios, cum se invata bine si eficient:

Pastrati spiritul vostru constant indreptat catre Stea, insa privirea

voastra sa fie intotdeauna indreptata asupra picioarelor voastre, daca nu, veti

cadea in mlastina pentru ca priviti in aer. Amintiti-va bine dumnezeiescul

paradox "in acelasi timp universul este si nu este". Nu uitati niciodata cei doi

poli ai Adevarului: absolutul si relativul. Dispretuiti semi-adevarurile.

Ei bine, prietene, ma bucur ca ti-am putut fi de folos. Si pentru ca, in mod special atentia ta a fost captivata tocmai de acest Divin Paradox. Chestia in sine tradeaza ca ai un spirit ascutit si ca, erai pregatit pentru o astfel de comoara. Daca ai fi postat maxima legata de vibratie si sceptrul puterii, sincer, as fi fost dezamagit. Pacat ca aceasta cartulie reprezinta doar matricea in care pot fi asamblate alte detalii si ca, pentru moment ne scapa cele mai multe detalii.

mica_curioasa a scris:

De acord! Imi place cum ai spus-o. Si mi-e ciuda ca o spui ma bine decat as spune-o chiar eu.

Atunci cand se vor termina intrebarile va urma o stare care cred ca ni se va parea f ciudata.

Stii ce-mi vine in minte?

E un "fenomen" destul de rar, acela de a intalni persoane din acelasi aluat pe care ti-i pastrezi prieteni o viata sau pe care nu le vei uita niciodata.

Tin minte ca de fiecare data, mi-am ales prietenii dintr-o singura privire, ca si cand, dintr-o multime de oameni, aproape fara sa simt, am fost atrasa catre locul in care se afla persoana cu care rezonez.

De aceea cred ca exista ceva, mai mult decat intuitia care face lucrurile asemanatoare sa convearga.

Mi-ar fi placut ca poezioara sa fie chiar a mea, ca sa mi-o poti fura

Din fericire ea apartine tuturor, mai ales acelora care se identifica cu ea.

Pe cat de rar pe atat de invers proportional de necesar. Pentru ca vezi tu, uneori te simti atat de singur cu ideile tale, chiar si intre 50 de oameni. Oricum, nu stiu de ce nu trebuie sa mai intreb, poate doar asa, sa nu tac...Oare poti sa realizezi cat de bine stiu ce-ti veni mai devreme in minte?

Oricum, este clar o chestie de rezonanta si, in viata, nu te intalnesti des cu asemenea situatii. De aceea pot spune ca traiesc cu o mare placere si incantare toate discutiile noastre.Si DA, ai o foarte mare dreptate. Daca ar fi doar intuitie cred ca am face pe "dracu in patru" si tot am intalni macar un om asemanator noua daca nu pe zi, macar pe saptamana.

Dar atunci oare, ar mai avea farmec ?

mica_curioasa a scris:

...................

De aceea cred ca exista ceva, mai mult decat intuitia care face lucrurile asemanatoare sa convearga.

........................

De cand oamenii au capatat calitati in vorbire, s-a pierdut abilitatea comunicarii telepatice. Cred ca tie ti-au ramas reminiscente

Sancy5000 a scris:

Pe cat de rar pe atat de invers proportional de necesar. Pentru ca vezi tu, uneori te simti atat de singur cu ideile tale, chiar si intre 50 de oameni. Oricum, nu stiu de ce nu trebuie sa mai intreb, poate doar asa, sa nu tac...Oare poti sa realizezi cat de bine stiu ce-ti veni mai devreme in minte?

Oricum, este clar o chestie de rezonanta si, in viata, nu te intalnesti des cu asemenea situatii. De aceea pot spune ca traiesc cu o mare placere si incantare toate discutiile noastre.Si DA, ai o foarte mare dreptate. Daca ar fi doar intuitie cred ca am face pe "dracu in patru" si tot am intalni macar un om asemanator noua daca nu pe zi, macar pe saptamana.

Dar atunci oare, ar mai avea farmec ?

Deja e prea mult sa-ti dau din nou dreptate si o sa creada forumistii ca suntem una si aceeasi persoana si avem chef de misto

Dar ai dreptate, ce pot face... e o binecuvantare ca acest fenomen e rar, fiindca numai asa il putem aprecia la adevarata valoare. Ca in ziua de azi, prea avem acces atat de usor, la atat de multe lucruri. Cateodata ma simt ca o pisica in camara cu smantana si nu e doar un singur borcan, sunt muuulte si tare greu mai e... intelegi, nu?

Si da, ce folos sa fii inconjurat de duzini de oameni care nu te vor intelege niciodata...

In rest... parca as avea un monolog cu mine insami, un EU care a vazut, a cunoscut si a acumulat cateva lucruri in plus fata de ceea ce sunt eu acum.

Mi s-a mai intamplat si in realitate ceva de genul acesta de cateva ori, dar asta parca le intrece pe toate... ce ti-e si cu straturile astea ale mintii, si nu numai

aknetaton a scris:

De cand oamenii au capatat calitati in vorbire, s-a pierdut abilitatea comunicarii telepatice. Cred ca tie ti-au ramas reminiscente

Posibil sa fie si ceva de genul, dar intotdeauna m-am gandit ca aceasta comunicare telepatica se face tot in cuvinte si propozitii pe care le auzi undeva in capsor, dar cred ca am vazut prea multe filme...

In realitate daca asta se poate numi telepatie, e mult diferita de limbajul clasic. Nu exista cuvinte. Doar stii pur si simplu, simti fara sa rationezi.

mica_curioasa a scris:

Deja e prea mult sa-ti dau din nou dreptate si o sa creada forumistii ca suntem una si aceeasi persoana si avem chef de misto 8)

Dar ai dreptate, ce pot face... e o binecuvantare ca acest fenomen e rar, fiindca numai asa il putem aprecia la adevarata valoare. Ca in ziua de azi, prea avem acces atat de usor, la atat de multe lucruri. Cateodata ma simt ca o pisica in camara cu smantana si nu e doar un singur borcan, sunt muuulte si tare greu mai e... intelegi, nu?

Si da, ce folos sa fii inconjurat de duzini de oameni care nu te vor intelege niciodata...

In rest... parca as avea un monolog cu mine insami, un EU care a vazut, a cunoscut si a acumulat cateva lucruri in plus fata de ceea ce sunt eu acum.

Mi s-a mai intamplat si in realitate ceva de genul acesta de cateva ori, dar asta parca le intrece pe toate... ce ti-e si cu straturile astea ale mintii, si nu numai

Ce mai pot spune? Intr-un fel sunt stupefiat si eu de atatea asemanari...Mult prea PREA. In rest, cred ca singura diferenta este de exprimare in rest, esenta ramane aceeasi. Apropo de diferente, expresia cu pisica la borcan este una dintre favoritele mele. Doar ca eu "umplu" borcanul cu fursecuri.