Imposibilitatea zborului hiperspatial tahionic
Incet dar sigur, conceptul de "hiper-spatiu' tinde sa dispara din terminologia SF si pe buna dreptate daca ne gandim ca atunci cand scurtam spatiul tragandu-l spre noi, practic tragem /scurtam distanta cu tot ce este pe aceasta linie imaginara, sa zicem o linie pana la Alfa Centauri la 4,5 ani lumina. Vom comprima in acelasi spatiu asteroizi, planete, si chiar vom atrage alte debituri cosmice spre "autostrada noastra /tunel", deoarece ea fiind construita din gravitoni ...
Asadar Hiperspatiul este extrem de periculos, iar daca mai punem si faptul ca trebuie sa asteptam echivalentul distantei in ani-lumina pt. ca raza gravitonica sa ajunga la steaua de destinatie, atunci totul pare aiurea.
Totusi ne ramane conceptul de "poarta stelara" Star Gate, care tuneleaza spatiul normal printr-un univers diferit, de tip tahionic, adica supra-luminic.
Si chiar daca am realiza hiperspatiul de undeva de pe ceva asteroid, pericolul ar fi la fel de mare, in plus apar probleme ale coerentei undei gravitonice pe distante de ani lumina si mai ales probleme de fragmentare a undei-raza, deoarece este imposibil sa aliniem capetele acesteia.
Da, un univers tahionic de tranzit, plin de radiatii letale si fara repere clare, trimitandu-ne aiurea in spatiul normal.
Probabil cea mai inteligenta modalitate de zbor interstelar va ramane zborul tardionic la viteze intre 1-10% din viteza luminii, folosirea propulsorului nuclear spate ocazional pe post de scut antimeteoritic prin intoarcerea navei la 180 de grade.
Cosmonautii vor fi criogenati, cyborgizati, ori cu constiinta transbordata in corpuri "eterice" de densitate microscopica, adica un fel de spectre alcatuite dintr-o retea de microboti prinsi laolalta prin campuri electrice si magnetice, fie printr-o spuma microscopica si fibre microscopice.