Singuratatea

Dar am fost facuti sa fim singuri sau am fost facuti sa fim pereche? Daca e sa citesti Biblia del a inceput ti se spune ca Dumnezeu a vazut ca nu e bine sa fie omul singur si atunci i-a facut pereche.

E drept ca mai tarziu... totul devine complicat.

Timpul petrecut singura am invatat ca pot fi unul din oamenii a carui viata nu are sens dak nu ai prieteni.....poate totusi e bine sa ai p cineva langa u,insa dak nu e asa..nu stiu cine ar rezista fara partener dak nu are nici un prieten....!ma intreb d c atunci knd suntem ku cineva avem impresia k nu o sa mai putem fi singuri..sa fie obisnuinta...?sau chiar iubirea pt cel d langa tine?poate k in compania cuiva t simti mai protejat si mai sprijinit, insa dak esti singur nu ai nici un suport...dar ai mult timp libeeeer...sa inveti sa t plimbi si sa-ti petreci mai mult timp ku prietenii!

Eu cred ca singuratatea este benefica in anumite perioade ale vietii. De multe ori, fiind implicati intr-o relatie, ne afundam in ea atat de tare, incat uitam sa ne mai privim pe noi, sa mai dam atentie micilor placeri sau necesitati personale. De aceea, consider, ca uneori e bine sa cugetam la ceea ce ne reprezinta, la ceea ce ne place sau la dorintele noastre cele mai ascunse. Uneori, aceasta singuratate iti ofera posibilitatea sa te regasesti sau, mai mult decat atat, sa cunosti aspecte nestiute pana atunci. Insa, candva tb sa te raportezi si la mediul inconjurator (partener/a, familie, prieteni, colegi - intr-un cuvant, societate) pt a se forma un tot unitar.

Pareri pro si contra. Imi place .

Ideea era de singuratate in adevaratul sens al cunvantului, la asta ma refer exact si ma simt nevoit sa detaliez pentru ca am vazut ca pentru unii dintre voi poate crea confuzie ce am postat la inceputul topicului.

Ati fost intr-o relatie luuunga si v-ati desparti din motive mai mult sau mai putin reale si/sau stupide .

Cat timp ati stat singuri ? V-a prins bine singuratatea ?

Are efecte benefice sau distruge mai mult psihicul ?

E mai bine sa fii singur/a dupa sau sa sari direct in alta relatie ?

E clar ca in singuratate te cunosti mai bine si ca te simti oarecum confortabil pentru ca iti desfasori tabieturi care nu incurca pe nimeni sau care nu genereaza comentarii , insa nu lipseste ceva cand esti singur ? Aici ma refer la acel ceva care te determina sa fii alftel fata de atunci cand esti singur/a .

Suna aiurea, stiu, dar pe moment nu gasesc o comparatie mai buna.

V-a placut cu adevarat vreodata sa fiti singuri ? ( Nu se pune singuratatea in turma si/sau singuratatea dezvoltata in intelect langa persoana penrtu care nu mai simti nimic).

Am avut pana acum doua relatii de lunga durata. Una de 6 ani si alta de 4 ani. Dupa prima relatie am stat singura putin mai mult de un an. Am refuzat sa ma implic in vreun fel intr-o relatie in adevaratul sens al cuvantului. In timpul asta pot spune ca am reusit sa ma impac eu cu mine in primul rand si sa descopar ca nu e chiar atat de grav sa fii singur. Apoi, in momentul in care am simtit ca sunt pregatita am inceput o noua relatie. De aproape jumatate de an sunt singura din nou. Si pot spune ca se repeta aceeasi poveste: nu simt nevoia unui partener, a unei relatii cu o persoana de sex opus. Uneori ma ingrijorez pt ca imi place prea mult sa fiu singura, sa nu dau nimanui socoteala de ceea ce fac, si mai fac cate o incercare, dar renunt repede pentru ca imi dau seama ca nu sunt deloc pregatita sa ma implic din nou intr-o relatie. La mine "reteta" asta a functionat si sincer cred ca asa e cel mai bine. :-

ni_co a scris:

Am avut pana acum doua relatii de lunga durata. Una de 6 ani si alta de 4 ani. Dupa prima relatie am stat singura putin mai mult de un an. Am refuzat sa ma implic in vreun fel intr-o relatie in adevaratul sens al cuvantului. In timpul asta pot spune ca am reusit sa ma impac eu cu mine in primul rand si sa descopar ca nu e chiar atat de grav sa fii singur. Apoi, in momentul in care am simtit ca sunt pregatita am inceput o noua relatie. De aproape jumatate de an sunt singura din nou. Si pot spune ca se repeta aceeasi poveste: nu simt nevoia unui partener, a unei relatii cu o persoana de sex opus. Uneori ma ingrijorez pt ca imi place prea mult sa fiu singura, sa nu dau nimanui socoteala de ceea ce fac, si mai fac cate o incercare, dar renunt repede pentru ca imi dau seama ca nu sunt deloc pregatita sa ma implic din nou intr-o relatie. La mine "reteta" asta a functionat si sincer cred ca asa e cel mai bine. :-

Un an dupa o realatie si jumatate dupa alta relatie....nu se poate numi singuratate, mai adauga cel putin inca 1-2 ani la aceasta jumatate si apoi mai vorbim despre senzatia de singuratate.

Eu am stat singura ceva mai mult de jumtate de an, dupa o reletie de peste 6 ani. In acea perioada, am preferat sa-mi adun gandurile, sa realizez ceea ce a fost in trecut, unde si cand se rupsese relatia avuta (pt ca, afectiv, se terminase cu ceva timp inainte de ruptura oficiala), ceea ce vroiam sa fac la momentul respectiv si viitor din punct de vedere profesional. Tot atunci, am descoperit hobby-uri pe care nu credeam ca le am, am cunoscut oameni. Mi-am schimbat domiciliul, cumparand mobila noua si creand un univers ce ma reprezinta. Am avut prietenii si familia alaturi. Cu toate acestea, sufletul imi era pustiu si confuz, nemaifiind deloc sigura de ceea ce simteam pt fostul sau potentiali prieteni. Pur si simplu, am stat singura, neimplicandu-ma in nici un fel de relatie (aventura sau serioasa) si chiar ma simteam bine. Eram fericita in felul meu, cu cartile mele, doctoratul meu, pana cand a venit momentul sa incep o noua viata care mi-a aratat din nou opusul singuratatii.

StaticVoid a scris:

Un an dupa o realatie si jumatate dupa alta relatie....nu se poate numi singuratate, mai adauga cel putin inca 1-2 ani la aceasta jumatate si apoi mai vorbim despre senzatia de singuratate.

Sper sa reusesc sa trec peste perioada asta confuza...sa nu mai dureze inca un an sau doi... :) Ma simt bine asa, cum sunt acum, dar stiu ca la un moment dat voi dori sa am pe cineva langa mine. Fiecare are ritmul propriu de "recuperare". Unii ne refacem mai repede, altii mai greu si stiu altii care nu s-au refacut niciodata! :-

Nelinistita a scris:

Dar am fost facuti sa fim singuri sau am fost facuti sa fim pereche? Daca e sa citesti Biblia del a inceput ti se spune ca Dumnezeu a vazut ca nu e bine sa fie omul singur si atunci i-a facut pereche.

E drept ca mai tarziu... totul devine complicat.

Da,D-zeu a creat-o pe femeie pt ca barbatul sa nu fie singur.Omul nu trebuia sa fie singur,dar a gresit...a mancat din pomul oprit...a vrut SA CUNOASCA;si primul efect a fost indepartarea de sacru prin dobandirea unei ratiuni dihotomice...bine/rau , eu/tu...Armonia, intregul s-a scindat , s-a nascut alteritatea, iar cuvantul ca forma de exprimare a ratiunii e liant imperfect intre parti.Ratiunea face imposibila o reintoarcere la starea initiala de comuniune si ne tine in singuratate, cata vreme omul doar rationeaza (adica e perfect adaptabil socialului).Cand se aseaza in liniste langa un copac (e primul exemplu care mi-a venit in minte) descopera ca el e mai mult decat ratiune , iar cuvintele pe care le rosteste si pe care le aude (in cel mai fericit caz ,le asculta) printre oameni, nu fac altceva decat sa-l individualizeze ,sa-l izoleze...Langa acel copac nu are nevoie de cuvinte...se adanceste in solitudine...nu mai e parte ,ci intreg...

scuze daca mi-s considerate randurile offtopic,dar din punctul meu de vedere, din perspectiva asta ar fi bine sa ne punem problema singuratatii....si a relatiilor care dureaza sau nu

Eu cred ca singuratatea e benefica intr-un singur moment, dupa o relatie lunga. Daca nu exista un moment de "pauza", e foarte aiurea pentru ca urmatorul partener va fi comparat inevitabil cu cel dinainte si nu e corect sa nu plece cu acceasi sansa in relatie.