Finnian a scris:Legat de subiectul topicului...
Ma intreb daca nu este o moda acum sau o frenezie a diagnosticarii/ auto-diagnosticarii cu probleme psihice.
Oare ce faceau oamenii inainte, cand nu existau studii despre asa ceva, cum isi gaseau linistea si isi vedeau de ale lor?
Ba da este si personal o vad nesanatoasa. Prea multi tineri citesc carti psihologice,vor sa urmeze astfel de studii, isi despica viata in 14 si isi extrapoleaza slabiciunile de moment, avind senzatia ca sunt singurii care au cautari de sine la virsta asta, incertitudini si deci sunt labili.
Repede trag diagnostice daca nu se pot integra usor in grup, daca indraznesc sa fie diferiti ,sau mai empatici decit nesimtirea din jur.
Inainte lucrurile erau luate asa cum veneau si erai educat sa faci fata cum a facut toata lumea fara sa tragediezi.
Cu siguranta toti adolescentii aveau deznadejdi, exaltari, suparari, dar se puneau pe seama virstei si a implicitei maturizari, nu se facea atita caz din asta. Acum cred ca ne pretindem prea mult,o prea devreme maturizare emotionala si mai putin asumarea de responsabilitati, ori astea merg mai bine mina in mina.
Nu poti sa devii mai stapin pe tine, mai sigur, in lipsa experientelor, chiar negative, doar asa citind si analizind din carti.
Nu trebuie sa ne inspaiminte emotiile si trairile naturale virstei sau in cazul unor suferinte.
Sentimentele umane sunt normale, ele nu trebuiesc nici exagerate , nici eradicate ,doar pt a ne da puternici sau labili. Pur si simplu ele exista, trebuie sa ne permitem sa simtim si sa fim si vulnerabili si furiosi citeodata, si nemultumiti si indignati si bucurosi, fara sa studiem daca ne incadram in tipare sau nu. Nu ar trebui sa-si ceara sa fie perfecti si sa se judece asa aspru.
Chiar si in secolul vitezei, e nevoie de mai multa cumpatare, nu ne putem maturiza inainte de vreme . Tragem prea mult de noi, avem pretentii prea mari.
Pe vremuri oamenii isi gaseau linistea acceptind provocarile vietii, nu judecindu-le.
