Suferinta...dragoste...suferinta...pana cand?

eu am 17 si te inteleg..nimeni in afara de tine nu stie ce simti,toti pot vorbi sa renunti ,sa uiti,sa treci peste,dar nu poti,te macina,te chinuie,te distruge...dar esti legata strans de niste lanturi care iti fac aceste posibilitati imposibile,inteleg cum e sa se termine ceva frumos...cum te navalesc amintirile si nu te lasa sa dormi,sa mananci,sa zambesti..te amagesti k o sa reusesti fara el,dar asta ramane doar..O AMAGIRE..descarcati sufletul,plimbate,plangi,scrie,ditruge,sparge...asta o sa te ajute..dar nu-ti fa rau asa cum am vrut sa fac eu,spune nu violenta pt corpul tau,e deja prea folosita in suflet:*

sado a scris:

eu am 17 si te inteleg..nimeni in afara de tine nu stie ce simti,toti pot vorbi sa renunti ,sa uiti,sa treci peste,dar nu poti,te macina,te chinuie,te distruge...dar esti legata strans de niste lanturi care iti fac aceste posibilitati imposibile,inteleg cum e sa se termine ceva frumos...cum te navalesc amintirile si nu te lasa sa dormi,sa mananci,sa zambesti..te amagesti k o sa reusesti fara el,dar asta ramane doar..O AMAGIRE..descarcati sufletul,plimbate,plangi,scrie,ditruge,sparge...asta o sa te ajute..dar nu-ti fa rau asa cum am vrut sa fac eu,spune nu violenta pt corpul tau,e deja prea folosita in suflet:*

E greu sa vezi ca nu e :airkiss:

rasarit_de_soare a scris:

Buna.Ma numesc Geany si as dori din tot sufletul cateva sfaturi pt k am ajuns la capatul rabdarii.Am cunoscut un baiat acum 2 ani si jumatate si ne-am simtit atrasi inca de la prima intalnire.Am simtit k are ceva special fata de altii la fel si el mi-a spus ca s-a simtit coplesit cand m-a vazut.

.......

danielle yanie a scris:

te inteleg ca am patit pe pielea mea...si dupa mult timp nu am uitat dar totusi sper chiar daca am ramas fara sperante...

facem club?:airkiss:

SADO

De ce trebuie sa ma faci sa plang atat de des

mai sunt si aia puternici care spun:STOP la prima isprava eronata a partenerului, partenerei, si chiar daca il iubesc dint tot sufletul si cu toata fiinta lor totusi isi dau seama brusc ca ala nu e omul pt ei, si pleaca, pentru ca e mai bine asa...VREAU SA VAD SI EU UN VITEAZ DE ASTA!!!

Normal ca exista si "viteaz" din asta.Ieri am trimis ultimul email de despartire.

M-a durut si ma doare extrem de tare,pentru ca inca il iubesc,insa am considerat ca procedez mai bine asa.Stau la birou in fata calculatorului si mi-e rusine sa nu ma vada vreun coleg daca imi pica vreo nenorocita de lacrima.But i can handle it. Avusesem o relatie de 8 luni cu un turc (pe care il cunosc de 2 ani jumatate). Nu stiu cat de important e aspectul ca e turc,dar e bine de precizat.

Singurul motiv care m-a determinat sa il las a fost mama lui,care venea aici pe putin jumatate de an.

Cand i-a zis de mine,a crezut ca nu era ceva serios. Sincer,nu femeia e de vina,probabil e genul posesiva.El m-a scos din minti f tare cand am vazut ca nu se impune,desi are 30 de ani . La varsta asta,ma asteptam sa fie mai hotarat,dar nu .

Ok,conteaza si religia,pentru ca tot insista ca in religia lui,totul e sub picioarele mamei,ceva in genu.I-am hotarat f bine ca nu vb despre religie,ci despre un fapt logic : detasarea de mami,tati,bunica,nepotu,and so on. A,si faptul ca acum eu trebuie sa fiu cea mai importanta,daca vrea o viata personala.

A,ideea e ca nu imi placea ca in tot timpul asta aproape nici nu il vedeam. Pentru ca ma-sa (a se citi mami) avea chef de iesit in oras,etc.

Intr-o seara a vrut sa vina sa ma vada pe mine,i-a zis ca ajunge mai tarziu,dar ea , nu ,s-a dus dupa el la serviciu . Evident c-am ramas in aer.

Am realizat ca nu asta e ce vreau .

Un alt motiv ar mai fi fost faptul ca lucreaza f mult si iar statea prost cu timpul,insa pana la urma am inteles asta,dar motivul "mom" nu vreau sa il inteleg,refuz total. Desi inca il iubesc f tare,am hotarat sa ma despart de el ,cred ca e mai bine asa. Am incercat pe toate caile sa il fac sa inteleaga de ce nu sunt fericita,nu m-a ascultat,m-a pierdut si nu a facut nimic. Foarte bine,alegerea lui . Nu-s urata,nici proasta,o sa imi gasesc pe cineva care o sa fie mult mai hotarat si n-o sa fie mom addicted. Nu-s genul victima,nu-s nimic.Am incercat,nu s-a putut,nu a meritat,e f simplu.

Da,sufar inca,ma trezesc noaptea plangand,incerc sa adorm cat mai tarziu si sa fiu f obosita ca sa pot dormi,dar nu ma las.O sa treaca in timp.Iar el o sa isi dea seama dupa, ce a pierdut. Ne-am inteles perfect,niciodata nu ne-am certat din prostii,nu am tipat niciodata unul la altul,dar degeaba,nu pot sa accept asta.

De mult citesc forumuri,dar niciodata nu am avut curajul sa postez,tocmai din teama de a-mi comenta cineva alegerile.Dar aveti toata libertatea.Am inceput sa inteleg ideea ca imi face f bine daca ma descarc in scris,mai ales unor necunoscuti.

Ideea e ca desi il iubesc,am avut taria (imi place sa cred ca-s strong) sa il las. Si-a meritat-o .

I'll find a better one. :P

Sorry daca mi-am mai repetat ideile,stau prost un pic cu atentia in perioada asta :)

De ce nu suntem roboti, de ce nu suntem perfecti?!

Pentru ca nu am cui sa ma descarc, voi relata in urmatoarele randuri povestea de dragoste a vietii mele. Ma numesc Cristi, am 26 de ani, sunt din Craiova (unii poate chiar ma stiti, asta e, va salut).

Cu totii ne indragostim, iubim si adeseori suferim; tind sa cred ca sentimentele ce ne incearca sunt similare dar pot lua diferite forme in functie de sensibilitatea fiecarei persoane. Eu sunt o persoana foarte sensibila, fapt ce m-a facut sa traiesc relatia intens, la maxim, implicandu-ma total si orbeste.

Am cunsocut-o pe D. in urma cu aproape 7 ani. Ne-am placut, am pus bazele unei relatii si de atunci am investit sentimente si timp proportional cu trecerea anilor. Nu toate cele ce s-au intamplat intre noi au fost perfecte, insa din punctul meu de vedere am facut tot ce am putut si ce am stiut, in fiecare moment, ca relatia sa continue. Am avut o relatie normala si frumoasa...cred, adica: cu plimbari, excursii, cadouri, momente de afectiune, surprize, ajutor reciproc, incurajari, am renuntat treptat la multe in favoarea lui D. Dar am si gresit: nu am stiut sa imi exteriorizez mai mult afectiunea pe care o simteam, am mintit in unele situatii, am vorbit urat alteori si rezultatul: dupa 7 ani s-a produs rutpura din partea D. Nu am fost perfect sub nici o forma, dar cine oare e perfect pe acest pamant, cine stabileste perfectiunea, noi, oamenii sau ...?! Consider ca nu am gresit in asa masura sa fiu catalogat "cel mai mincinos", "cel mai curvar", "cel mai egoist", "cel mai rau". Dar as putea fi subiectiv, cu totii suntem, insa eu nu ... mi-am calcat orgoliul in picioare: am plans, am facut gesturi disperate si necugetate doar sub impulsul dragostei oarbe pe care o simteam, sperand sa pastrez realatia si sa o duc spre deznodamant (transformand-o in cele din urma in casatorie). Si brusc, dupa 7 ani sunt respins sub cea mai categorica forma, reprosandu-mi-se greseli din trecut, din primii ani ai relatiei. Recunosc, am gresit mult, sunt om, nu robot; dar nu am fost o persoana duplicitara, nu am mai avut alta relatie in tot acest timp in afara de D., toate relele grave care s-au rasfrans asupra mea dateaza din trecutul meu de adolescent teribilist, ca multi altii. Dar acum am 26 de ani, in ultimii 3-4 ani am reusit performanta sa nu mai stiu nimic din viata in afara de D. si profesie (facultate, serviciu). Totul s-a rotit in acesti ultimi ani in jurul lui D. si nu regret nimic, D. era centrul universului meu, era scopul meu, linistea mea, aerul meu, imi era exact suficient de la viata.

Cu putin timp in urma, D. a gasit in pc-ul meu un cd vechi de 4 ani in care era un un film de circa 2 minute cu o fata in camera mea, asezata pe canapea, 'respectiva' fiind o colega de facultate aflandu-se in camera dintr-o conjuctura fireasca, luase un proiect similar cu al meu la facultate. Intre mine si 'respectiva' nu s-a intamplat absolut nimic niciodata, lucru care s-a vazut si din filmulet, fiind in ipostaze normale in camera mea. Va intrebati de ce am filmat: din 2 prostioare: 1. doar ce imi cumparasem camera video, era la moda; 2. pentru a arata pe 'respectiva' unui coleg de facultate care era singur si mai comenta despre aceasta. In afara de evenimentul acesta nu am mai avut absolut nici o treaba cu 'respectiva', si cand spun ca nu am avut pot proba prin multe metode. Nu mi-am dorit nici o alta fata in acesti ani, dar se pare ca nu mai conteaza, dupa 7 ani, sunt judecat mai rau decat oricine, as putea deschide de pe acuma poarta iadului si ar fi mai simplu. Mi se inchide telefonul, nu vrea sa mai auda de mine...va intrebati acum daca respectiva m-a iubit vreodata, daca a tinut vreun moment la mine cu adevarat: o parte din raspuns vi-l dau eu: DA - am fost primul ei iubit, cand eu am vrut sa pun capat relatiei la inceputuri a insistat, si cel mai important s-a purtat in majoritatea timpului atent si dragastos cu mine. Probabil raspunsul meu este incomplet sau denaturat, nici eu nu stiu ce sa mai cred, sunt debusolat, am atatea pareri contradictorii...si totusi 7 ani...Am incercat sa-i explic, sa o fac sa inteleaga ... nu ma mai crede, ma considera actor, si cel mai cumplit ... nu pare sa mai aiba sentimente. Sunt oare asa nenorocit, asa iresponsabil, asa rau? Am gresit, dar mai cu seama in trecut, m-am cait inzecit pentru tot ce am facut, am jurat, am plans, m-am inchinat, am cersit iubirea. Dar ce folos?! Eu o iubesc, o iubesc, o iubesc obsesiv. Dar ea?!

Nu exista induplecare si toleranta de nici un fel pentru mine, traiesc o mare deceptie si mi-este foarte rau, ma simt slabit, tot ce imi mai doresc in clipa asta, in afara de a nu mai exista, este ca Dumnezeu sa inlature din calea ei persoanele care poate nu-i doresc binele, sa-i lumineze in ultimul ceas mintea si sa o trezeasca la adevarata realitate, sa inteleaga ca am iubit-o enorm si inca o iubesc. Sunt capabil de orice juramant ca nimeni nu o va putea iubi mai mult ca mine (cu tot raul pe care i l-am facut). Am iubit-o mai presus de viata mea dar probabil nu asta e important, am inteles ca important e sa iubesti mai putin si sa arati mai mult, eu am facut tocmai contrariul. Prea tarziu, jalnica lamentare...s-a scurs toata seva, picatura cu picatura, chiar sa nu mai existe nici un strop din partea ei dupa cei 7 ani ?! Sunt ani multi, am fi putut avea un copil gata de scoala.

Off, de ce nu sunt o stana de piatra, de ce nu sunt un robot, de ce sunt neputincios ca sa repar ce am stricat, de ce ea nu are puterea sa uite, de ce ea nu poate ierta, de ce este negativista, de ce nu-si aduce aminte de clipele de bucurie, de ce se lasa influentata, de ce nu ma (mai) iubeste, de ce nu se intoarce inapoi? de ce.....de ce.....de ce.....eu sufar enorm acom, nu vreau ca ea sa sufere si mai mult ulterior...nu...

Nu stiu ce-mi mai ramane de facut...probabil Dumnezeu m-ar ierta si m-ar iubi mai repede, Ea nu...

Doamne ajuta!