Georgeta Florea a zis la o emisiune ca i s-a aratat in vedenie un preot oarecare din Bucuresti, care atunci cand slujea era inconjurat intr-o lumina dumnezeiasca la care ea nu putea privi. Multi i-au scris, au rugat-o sa spuna cine e acel preot, dar ea zice ca daca ar vrea sa spuna, in aceeasi clipa devine muta....ingerii o opresc sa spuna. Eu o cred. Dumnezeu este acelasi azi ca acum 2000 de ani, si cine umbla dupa Dumnezeu poate ajunge sfant chiar si in ziua de azi, chiar si in Bucuresti
In rest, se gasesc mai mult prin manastiri astfel de oameni. Era o profetie mai veche, ce spunea ca in timpul sfarsitului numai "insulele" vor pastra pe Dumnezeu. "Insulele" in opinia mea sunt tocmai manastirile, singurele locuri unde se traieste la fel ca in crestinismul apostolic. La fel ca cei 3000 convertiti de Petru, acesti oameni nu au nimic personal, ci toate sunt in comun, fiecare face 'ascultare' si in fiecare zi se lupta sa devina mai buni decat ieri, la fel ca samuraii a caror singura grija zilnica era sa atinga perfectiunea in tot ce faceau.
In aceste conditii, e firesc sa intalniti oameni cu har prin manastiri, si culmea ca nu numai la manastirile din creierii muntilor, ci chiar si la acestea din mijlocul oraselor. In centrul Sucevei exista manastirea episcopala "Sfantul Ioan" si acolo depun marturie despre preotul la care ma spovedesc, Parintele Vartolomeu. Fatza lui il tradeaza ca traieste dupa Dumnezeu. Apoi cu penitentii e plin de bunatate, rabdare, si la orice ora din zi ai veni, el e gata sa se intrerupa de la grijile manastirii [e loctiitor de staret] ca sa te asculte. Ca preot, miscarile exterioare [ale trupului] de asemeni il dau de gol. Cand sta la liturghie, am tot timpul senzatia ca, daca ar lua foc biserica si altarul, el nu s-ar intrerupe de la slujire. Cand sta cu fata spre noi in timpul liturghiei [de ex cand preotii zic "Sus sa avem inimile"], tot timpul are ochii numai pe jumatate deschisi, ca intr-o vedenie. Figura lui iradiaza asceza. Trupul lui e de stafie, din cauza alimentatiei cumpatate. Desi intr-o vreme tinea locul staretului, de multe ori l-am vazut comportandu-se ca cel mai nebagat in seama frate de manastire; nu i-a fost rusine niciodata sa duca sfesnicul acela cu lumanarea, sau sa citeasca la strana, ca un simplu citetz. Cand e nevoit sa rada, rade; dar nu cu nerusinare, aratandu-si dintii si scotzand glas; ci intotdeauna numai prin simpla permutare a muschilor fetei, numai pentru a arata ca e bucuros; asa ne-au invatat marele Vasile si dumnezeiescul Isaac Sirul, si pentru mine acest amanunt ar fi suficient ca sa-mi dau seama ca omul asta chiar aplica practic invataturile Sfintilor Parinti. Cand am recunoscut la spovedanie ca am avut ganduri de defaimare la adresa lui, inainte sa apuc sa-mi termin fraza el mi-a zis ca voce amuzata ca "nu tine la asta" adica nu-l intereseaza sa fie apreciat, respectat etc. La fel ca in cazul Parintelui Cleopa, figura lui arata o bucurie launtrica pe care nu si-o poate stapani. E bucuria Duhului Sfant, a omului care alearga spre imparatia Cerurilor si-l vede pe Hristos [cu ochii inimii] cum il asteapta cu bratele deschise. Dupa ce episcopul Pimen va pleca la Domnul, cred ca acest preot Vartolomeu va fi ales in locul lui
