Datini, traditii, obiceiuri

Care sunt, de fapt, mâncărurile tradiţionale ale românilor?

Întrebaţi care ar fi, după părerea lor, mâncarea cea mai neaoş românească, mulţi ar răspunde numaidecât „mămăliga” şi ar şi vedea instantaneu, cu ochii minţii, o mămăligă de porumb, galbenă ca soarele, aburind în mijlocul mesei.

Pe de o parte, ar avea dreptate, în măsura în care „tradiţională” ar însemna „foarte mult consumată, de vreo 10-15 generaţii”. Pe de altă parte, mulţi greşesc, închipuindu-şi că mămăliga de porumb are cine ştie ce istorie lungă pe meleagurile noastre şi se miră auzind că românii nu cunosc porumbul decât de vreo 350 de ani. Se miră deoarece nu ştiau – sau au uitat – că porumbul a venit din America, după descoperirea acesteia de către Cristofor Columb (1492) şi a intrat în Europa prin vest,ajungând la noi abia în secolul al XVII-lea. 

Bun la gust şi foarte productiv, el a înlocuit rapid meiul, care fusese până atunci „cereala de mămăligă” a românului. Meiul – sau mălaiul, cum mai era numit atunci – era consumat de populaţia din Ţările Române, mai ales în Moldova şi Muntenia, pe scară atât de largă încât, relatează un misionar catolic călător pe la noi, Mihai Viteazul era poreclit de saşi, în derâdere, „Mălai-Vodă.”

Meiul e, aşadar, un aliment vechi în cultura culinară românească, numai că tradiţia folosirii lui a fost curmată de apariţia porumbului, care i-a luat locul ca aliment de bază în dieta ţăranului român.Mămăliga de porumb a devenit mâncarea de zi cu zi; efectiv, era hrana de bazăa ţăranilor români, care „uneori fac şi de trei ori pe zi mămăligă”, cum scrie dr. Gheorghe Crăiniceanu în lucrarea sa „Igiena ţeranului român” (1895). Problema era că starea materială precară a majorităţii populaţiilor româneşti la acea vreme făcea ca mămăliga să fie aproape singura hrană a oamenilor, ceea ce provoca mari probleme de sănătate. Porumbul, oricât de hrănitor, nu putea furniza toate principiile nutritive necesare organismului uman şi mulţi ţărani sufereau de boli carenţiale, datorate malnutriţiei. În special pelagra făcea ravagii, iar numeroşi medici şi alţi oameni de ştiinţă, care au studiat condiţiile de trai ale ţăranilor români în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX, denunţau această stare de lucruri, considerând că alimentaţia bazată pe porumb era cauza majoră a epidemiilor de pelagră.

Revenind la subiectul nostru, mămăliga de porumb este, aşadar, o mâncare tradiţională, dar nu aşa de veche cum cred mulţi.VII-lea.    (Foto: Shutterstock.com)

Şi la fel stau lucrurile şi cu alte alimente care ni se par cum nu se poate mai tradiţionale (şi chiar sunt, în sensul că le ştim de mult şi le consumăm mult), dar care, în realitate, au venit din Americi şi au la noi o tradiţie de vreo 300-400 de ani, nu de mii de ani: fasolea – păi ce e mai tradiţional decât o iahnie de fasole? -, cartofii, dovleacul, ca să nu mai vorbim de ardeii şi roşiile care ilustrează tradiţia românească a grădinăritului.

Ceea ce e remarcabil e felul în care am adoptat noi aceste plante exotice şi le-am integrat în bucătăria noastră tradiţională, înlocuind astfel turtele şi mămăliga de mei cu echivalentele lor din porumb, adăugând în repertoriul plăcintelor (alături de cele cu mere sau cu brânză) pe cea cu dovleac şi făcând şi alte felurite substituiri, adăugiri, combinaţii care ne-au dus spre gusturile şi bunătăţile de azi.

Preistoria culinară

Dar, dacă vrem să ştim ce se mânca pe melegurile noastre înainte de descoperirea Americii (eveniment care a avut un impact major asupra culturii culinare a Europei), să căutăm mai degrabă, departe de tot în trecut, ca să aflăm ce mâncau în vechime strămoşii noştri.

Iar epoca din care avem ceva mai mutle informaţii este Neoliticul, perioada în care oamenii au renunţat treptat la viaţa nomadă, devenind sedentari, şi au trecut de la traiul de vânători-culegători la cel de păstori şi cultivatori de plante.

Cercetările arheologice arată că, în Neolitic, oamenii cultivau, pe teritoriul de azi al României, grâu(mai multe specii decât azi), orz, ovăz, secară, mei.

Cu meiul, am văzut ce s-a întâmplat; ovăzul, la noi, nu este o hrană a oamenilor, ci a animalelor, deşi nu se poate şti dacă în preistorie lucrurile stăteau la fel ca azi. Dintre toate, grâul are o prezenţă nu numai îndelungată şi neîntreruptă, ci şi o importanţă aparte între alte cereale, lucru dovedit nu numai de descoperirea de boabe de grâu în vestigiile unor aşezări preistorice, dar şi de multele rituri şi ceremonii, mituri şi superstiţii legate de el şi de cel mai important produs obţinut din el – pâinea. 

Există, de asemenea, unele dovezi al cultivării viţei-de-vie, deşi nu e clar dacă înaintaşii noştri preistorici făceau şi vin. 

Ce se mai mânca pe vremuri la noi şi se mai mănâncă şi azi, ca să putem zice că are tradiţie lungă de tot? Parcă-i aud pe carnivori strigând: „Porcul!” 

Corect, hai să vorbim şi despre hrana de origine animală, mai ales că animalele lasă adesea urme arheologice mai evidente decât plantele. În general, oasele şi dinţii animalelor se păstrează mai bine decât materia vegetală, mai fragilă, aşa că arheologii pot afla multe despre activităţile de creştere a animalelor şi despre folosirea diferitelor specii ca surse de hrană. (Foto: Shutterstock.com)

Ce ne spun, în acestă privinţă, dovezile arheologice găsite la noi în ţară?

Creşterea animalelor datează tot din Neolitic, când au fost domesticite câteva specii de mamifere care stau şi azi la baza industriei cărnii şi a lactatelor.

Astfel, în mileniul al V-lea î.e.n., existau populaţii care creşteau vaci pentru carne şi lapte, sugerează un studiu al vestigiilor descoperite în situl arheologic Borduşani-Popină, din sud-estul României. Şi tot în situl de la Borduşani-Popină, precum şi la Hârşova, au fost descoperite dovezi ale unor activităţi bine organizate de creştere şi sacrificare a caprelor şi oilor, precum şi dovezi alepescuitului, arătând că şi peştele era parte a alimentaţiei strămoşilor noştri preistorici.

Creşterea caprelor, a oilor şi a vacilor a precedat, se pare, creşterea porcilor; un studiu din anul 2012 arată că, pe tot teritoriul de azi al României, în Neoliticul timpuriu, în depozitele de oase de animale domestice, aceste specii de rumegătoare erau mult mai bogat reprezentate decât porcul. Autorii au explicat fenomenul prin faptul că respectivele comunităţi umane nu erau bine statornicite, aveau o mobilitate mare, datorată nevoii de a asigura hrană pentru bovine, capre şi oi. Porcii domestici încep să aibă o prezenţă semnificativă abia spre sfârşitul Neoliticului, sugerând că respectivele comunităţi umane deveneau sedentare în tot mai mare măsură. Faptul că – după cum arată studiul oaselor – porcii erau sacrificaţi, cel mai adesea, înainte de vârsta de doi ani indică faptul că specia era crescută pentru carne. Deşi existau deosebiri între porcii domestici şi mistreţi, ele nu erau atât de pronunţate ca astăzi; cercetătorii cred că porcii trăiau într-o stare de semi-libertate, ceea ce favoriza încrucişările dintre porcii domestici şi mistreţi.

Oricum ar fi, carnea de porc se bucură într-adevăr, în această parte a lumii, de o preţuire ce datează de multe milenii; e cum nu se poate mai tradiţională, aşa cum de altefel cred şi simt mulţi dintre români.

Găinile, domesticite în Asia (unde trăieşte specia sălbatică din care descind), au ajuns în estul Europei probabil în jurul anului 3000 î.e.n.; ele sunt strămoaşele găinilor pe care le creştem azi, specie de bază în alimentaţia noastră, datorită producţiei mari de carne şi ouă.

Dar ce se poate spune despre modul de a găti? Neoliticul a adus şi în această privinţă schimbări uriaşe. Pe lângă cultivarea plantelor şi creşterea animalelor, Revoluţia Neolitică a implicat şi dezvoltarea unui nou meşteşug: cel al olăritului, care permitea oamenilor să fabrice vase de ceramică. Până atunci, lipsa vaselor nu prea permisese cine ştie ce varietate în modul de preparare a hranei; frigerea pe jar sau pe pietre încinse era probabil cel mai răspândit fel de a găti. Vasele de lut au însemnat o mare schimbare, căci, chiar dacă nu rezistau bine la contactul direct cu flacăra, îngăduiau totuşi omului să prelucreze în hrana în moduri mai felurite, să imagineze noi modalităţi de a depozita alimentele şi de a le conserva.

Strămoşii noştri neolitici mâncau cu siguranţă multe alimente pe care noi nu le mai mâncăm azi; alături de plantele cultivate şi de carnea şi lactatele pe care le obţineau de la animalele domestice, ei consumau şi o varietate mare de specii sălbatice, suplimentându-şi alimentaţia cu păsări şi mamifere - vânate ori prinse cu capcane -, cu peşti, cu ciuperci, cu frunze şi fructe de plante sălbatice, prelungind astfel, într-o măsură, modul de viaţă al strămoşilor lor vânători-culegători, suprapunându-l parţial peste noul fel de trai – de păstori şi agricultori - la care îi dusese Revoluţia Neolitică. 

Unii cercetători vest-europeni au explorat universul culinar preistoric prin prisma ingredientelor şi a modului de a găti; unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti este arheologul britanic Jacqui Wood, care s-a specializat în studiul şi reconstituirea vieţii de zi cu zi a populaţiilor preistorice europene şi este, printre altele, autoare a unor cărţi de bucate cu reţete „stil preistoric”. Multe dintre reţetele ei se potrivesc cu ceea ce ştim despre alimentaţia înaintaşilor noştri din Epoca de Piatră, aşa că, pentru cei pasionaţi de bucate preistorice, cărţile ei (Prehistoric Cooking; Tasting the Past) sunt o sursă de inspiraţie dintre cele mai interesante.

Dar să încheiem cu o reţetă culeasă de un iubitor şi cunoscător român al hranei: Radu Anton Roman (1948 - 2005). Cartea lui cea mai cunoscută şi mai îndrăgită, „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti,”, repertoriază sute de reţete de mâncăruri care, dacă n-or fi toate vechi, sunt totuşi „tradiţionale” în sensul că sunt binecunoscute  şi mult-mâncate (cel puţin pe plan local), ştiute de cei ai locului şi considerate şi ele „de-ale locului”. (Adesea, două generaţii sunt de ajuns pentru ca o mâncare să ajungă să fie socotită tradiţională; păi, dacă o găteau şi mama şi bunica, cum să nu fie tradiţională?)

Printre ele, iată una într-adevăr neobişnuită, care l-a impresionat pe autor prin aerul ei de vechime pierdută în timp. Mâncare „ciudată, neaşteptată, elementară”, spune Radu Anton Roman despre „păpuşile de dragavei” înscrise de el în capitolul consacrat mâncărurilor olteneşti. ”Are ceva ritual, neliniştitor, poartă un mesaj din străvechime.”

Cum se face? Se leagă mănunchiuri de ştevie, se frig pe grătar, se curăţă de frunzele arse de la exterior, li se dă gust cu ardei iute tocat şi o  zeamă de oţet amestecat cu apă şi sare şi se mănâncă. 

Dacă am elimina ardeiul iute şi grătarul – adaosuri istorice mai recente - ce ar mai rămâne? Într-adevăr, o mâncare primitivă, ce-ar evoca o epocă foarte îndepărtată a istoriei şi a gătitului; ar părea că datează de dinaintea inventării neolitice a oalelor, dintr-un timp când carnea nu era la îndemână în ograda crescătorului de animale, aşa că era mai îndemână o „friptură” de frunze verzi, de buruieni adunate de pe câmp, cu care oamenii să-şi mintă foamea. Şi ar fi o reţetă care ar mulţumi şi pe cel mai împătimit adept al dietei paleolitice, atât de „la modă” azi.

Mai arhaic şi tradiţional nici că se poate.

Prin traditie, Craciunul este sarbatoarea sfarsitului de an patronata de Mos Ajun, fratele geaman al lui Mos Craciun, unul dintre apostolii lui Iisus.

De la Mos Ajun s-a raspandit obiceiul colindului, iar cei care merg pe la casele gospodarilor, sa le ureze acestora spor si sanatate, sunt solii care vestesc crestinilor bucurii si impliniri pentru aleasa sarbatoare a Nasterii Domnului.

"Rostul Nasterii Fiului lui Dumnezeu pe pamant este sfintirea omului si participarea lui la viata vesnica. Taina Nasterii Fiului lui Dumnezeu pe pamant si apropierea lui fata de noi, oamenii, ne cheama sa ne ridicam si sa ne apropiem de El, sa-l intampinam in viata noastra prin dreapta credinta, prin rugaciune, prin impartasirea cu Sfintele Taine si prin fapte bune fata de cei saraci si aflati in suferinta. Asa sa-l intampinam pe Hristos in sufletul si in casele noastre si sa ne bucuram de Lumina Sarbatorii care este mama sarbatorilor crestine", ne spune parintele Valentin Fotescu, Doctor in Teologie, preot la Biserica Sfanta Vineri Noua din Bucuresti (b-dul Nicolae Titulescu).

Parintii sa daruiasca fiecarui copil cativa banuti
 

Traditia spune ca Mos Ajun a oranduit ca in aceasta noapte sfanta, parintii sa-i daruiasca fiecarui copil si cativa banuti. Acest dar financiar simbolizeaza sporul, de care se va bucura copilul pana la anul urmator.

Cele mai frumoase traditii au legatura cu familia

La marele Praznic al Craciunului, cele mai frumoase traditii sunt legate de viata de familie. Toate isi aduna seva din miturile stravechi sau din cele crestine, din rodul rugaciunilor adresate Maicii Domnului si Fiului ei, Iisus Hristos.

Traditii care se practica in Ajunul Craciunului Pentru sanatatea copiilor
 

Traditiile legate de sanatatea copiilor se practica cu sfintenie in Ajunul Craciunului in multe judete ale tarii. Atunci, pe langa alte bunatati, copiilor li se da sa manance la masa semnite de bostan, pentru ca ei sa fie sanatosi tot anul.  

Ritual pentru ca painea sa ramana proaspata

Un alt obicei, practicat de secole in seara de Ajun, se refera la ungerea painilor cu "muruiala", o pasta preparata din faina de grau si aghiazma. Ritualul se face pentru ca painile sa se pastreze proaspete si gustoase, iar cu muruiala care a ramas, gospodarii trebuie sa unga pomii, pentru ca in anul urmator rodul lor sa fie si mai bogat.

In Muntenia, Oltenia si in Banat, in Ajunul marelui praznic, unele gospodine framanta un aluat, pe care-l folosesc la ritualul contra deochiului animalelor erbivore din gospodarie, al vitelor mai ales, pentru ca acestea sa aiba lapte din belsug tot anul.

Parintii sa daruiasca fiecarui copil cativa banuti
 

Traditia spune ca Mos Ajun a oranduit ca in aceasta noapte sfanta, parintii sa-i daruiasca fiecarui copil si cativa banuti. Acest dar financiar simbolizeaza sporul, de care se va bucura copilul pana la anul urmator.

Cele mai frumoase traditii au legatura cu familia

La marele Praznic al Craciunului, cele mai frumoase traditii sunt legate de viata de familie. Toate isi aduna seva din miturile stravechi sau din cele crestine, din rodul rugaciunilor adresate Maicii Domnului si Fiului ei, Iisus Hristos.

Traditii care se practica in Ajunul Craciunului Pentru sanatatea copiilor
 

Traditiile legate de sanatatea copiilor se practica cu sfintenie in Ajunul Craciunului in multe judete ale tarii. Atunci, pe langa alte bunatati, copiilor li se da sa manance la masa semnite de bostan, pentru ca ei sa fie sanatosi tot anul.  

Ritual pentru ca painea sa ramana proaspata

Un alt obicei, practicat de secole in seara de Ajun, se refera la ungerea painilor cu "muruiala", o pasta preparata din faina de grau si aghiazma. Ritualul se face pentru ca painile sa se pastreze proaspete si gustoase, iar cu muruiala care a ramas, gospodarii trebuie sa unga pomii, pentru ca in anul urmator rodul lor sa fie si mai bogat.

In Muntenia, Oltenia si in Banat, in Ajunul marelui praznic, unele gospodine framanta un aluat, pe care-l folosesc la ritualul contra deochiului animalelor erbivore din gospodarie, al vitelor mai ales, pentru ca acestea sa aiba lapte din belsug tot anul.

Vin colindatorii

Tot in Ajunul Craciunului, cetele de colindatori vin sa ureze bucurii si spor in munca tuturor gospodarilor din comunitatea respectiva. Un astfel de obicei se respecta de secole in localitatea Romanesti din judetul Suceava. Aici, copiii mici vin primii sa colinde la casele gospodarilor. Mai tarziu, in gospodariile  localnicilor vin sa-si colinde rudele, prietenii si vecinii copiii scolari. Pentru urarile de bine adresate, colindatorii primesc de la gazde colaci, nuci si mere.

Ultimii care colinda in familiile din zona respectiva sunt  flacaii. Ei poposesc mai ales in familiile care au fete de maritat. Colindele lor sunt foarte frumoase si impresioneaza prin melodie si continut. Pentru seara magica de Craciu, flacaii repeta colindele traditionale pentru ca urarile lor sa fie impecabile. In grupul flacailor colindatori, doi tineri aduna darurilor si vinul.

Preparatele traditionale sa impodobeasca masa festiva

Dumnezeu a oranduit sarbatoarea Craciunului, pentru ca omul sa deguste roadele pamantului. Pe langa acestea, preparatele din porc impodobesc masa de sarbatoare, iar cine nu taie un porc gras, este bine sa pregateasca pentru masa festiva din Ajunul Craciunului supa si friptura, preparate dintr-o gaina grasa, sacrificata special pentru acest eveniment religios.

Pentru ca pomii fructiferi sa rodeasca

Tot in Ajunul Craciunului, in multe zone din tara, pentru ca pomii fructiferi sa rodeasca si mai mult, gospodarii leaga cate un snop de paie in jurul tulpinii lor.

In noaptea magica de Craciun se respecta cultul mortilor

In familiile care respecta cultul mortilor, in Bucovina si in multe localitati din Arges, in noaptea de Craciun se implineste o traditie: se pun pe masa un pahar cu apa si un colac, pentru ca cei raposati, care vin la casele lor in noaptea magica de Craciun, cand se deschid cerurile, sa se bucure ca n-au fost uitati.

Apicultorii respecta cu sfintenie o datina

Si apicultorii respecta cu sfintenie o datina; in Ajunul Craciunului ei nu instraineaza nici un obiect din casa, pentru ca albinele sa nu paraseasca stupii in timpul roitului (nunta albinelor) si sa fie plini de miere.

Prin traditie, persoanele violente vor fi pedepsite

In timp, s-a dovedit ca persoanele care se manifesta violent sau care se razbuna pe semenii lor, in Ajunul sarbatorii, vor suferi tot anul de buboaie.

O traditie anticipeaza cum va fi vremea in anul urmator

Incepand din Ajunul Craciunului, in Muscel, crestinii cred ca  urmatoarele patru zile corespund celor patru anotimpuri: de exemplu, ziua de 24 decembrie este simbolul primaverii, a doua zi reprezinta vara, 26 decembrie simbolizeaza toamna, iar ziua de 27 decembrie anticipeaza cum va fi vremea in iarna ce urmeaza. 

Focul nu se stinge in caminele gospodarilor

In multe localitati din Banat, din  Ajunul Craciunului, focul din vatra gospodariei nu se stinge pana in ziua praznicului, pentru ca anul ce vine sa fie spornic din toate punctele de vedere si sa aduca acelei familii multe bucurii. 

 

In Ajunul Craciunului se impodobeste bradul

In aceasta zi, se impodobeste bradul cu dulciuri; sub brad se pun daruri pentru Mos Craciun: un colac, un carnat si o sticla de rachiu,  iar pentru calul Mosului, sub brad se pun graunte si fan.

Traditia spune ca bomboanele cu care impodobim bradul trebuie sa fie dulci, pentru ca viata membrilor familiei sa fie armonioasa si dulce, pana la Craciunul urmator. 

Gospodarii din Banat asteapta colindatorii (pitaraii) din Ajunul Craciunului pana in dimineata praznicului. Acesti mesageri ai norocului  merg din casa in casa si sunt primiti in ograda de gazdele care le ofera nuci, mere si rachiu. Bautura este adunata intr-o damigeana de "vatav" (conducatorul colindatorilor). Vatavul are fata acoperita cu o masca, pentru ca satenii sa nu-i recunoasca identitatea. Dimineata, cand s-a luminat de ziua, gospodarii sunt colindati de copiii din comunitatea respectiva.

Legendele vestesc ca Iisus s-a nascut in ieslea lui Mos Craciun

Una dintre cele mai vechi legende, referitoare la nasterea lui Iisus, spune ca Maica Domnului a cerut gazduire lui Mos Ajun sa nasca in gospodaria sa. Fiind prea sarac sa primeasca oaspeti, Mos Ajun a indrumat-o pe Maica lui Iisus sa merga la Mos Craciun, fratele lui mai instarit.

Intr-o alta legenda se povesteste ca Fecioara Maria a urmat sfatul lui Mos Ajun si s-a dus sa nasca in casa lui mos Craciun. Craciunoaia, care stia ca sotul ei nu-i iubeste pe crestini, a adapostit-o pe ascuns in grajdul casei si i-a mosit pruncul. Cand a aflat, Craciun si-a pedepsit sotia taindu-i mainile. Atunci, Fecioara Maria a infaptuit un miracol si i-a "lipit" mainile la loc. Craciun si-a recunoscut greseala si s-a bucurat cand a vazut ce minune a facut Maica Domnului ajutand-o pe sotia lui sa nu ramana infirma. Atunci, Craciun a hotarat sa sarbatoreasca fericitul eveniment: el a aprins un rug din lemne si membrii familiei lui s-au prins in hora.

Craciun implineste in fiecare an o misiune speciala

Dupa acest eveniment, Craciun cel dur si neinduplecat, a devenit un om bland si generos, daruindu-i Maicii Domnului diferite produse preparate in gospodaria lui: cas, unt, untura, lapte si smantana. In final, legenda spune ca Mos Craciun s-a convertit la crestinism, iar Maica Domnului i-a incredintat o misiune pe care s-o implineasca an de an, in ziua de 25 decembrie, iar aceasta zi sa-i  poarte numele.

Colindatul, un ritual care aduce sporul

Colindul incepe in seara de 23 spre 24 decembrie si se continua pana noaptea tarziu. Seara, copiii merg cu colindul la rude, la prieteni si la vecini. Cele mai indragite colinde : Mos-Ajunul, Buna-dimineata sau Buna-dimineata la Mos-Ajun rasuna in noaptea sfanta, in toata tara. Traditia spune ca fiecare colind este un ritual care atrage sporul in casa gazdei care primeste colindatorii, alunga boala si demonii, atragand noroc si pentru copiii gospodarului.

Steaua, un obicei la toti crestinii

Din ziua de Craciun si pana la Boboteaza, pe 6 ianuarie, copiii  merg cu Steaua, o datina straveche intalnita la toti crestinii. Cantarile religioase care vestesc Nasterea Domnului Iisus Hristos, precum "Steaua sus rasare", "Trei crai de la rasarit", "In orasul Vitleem", sunt primite cu multa bucurie de gospodari, deoarece traditia spune ca aceste cantari religioase, indragite de crestini, aduc bucurii si liniste sufleteasca in casele unde poposesc colindatorii cu Steaua.  

http://stirile.rol.ro/traditii-pentru-spor-si-sanatate-la-sarbatoarea-nasterii-domnului-craciunul-943372.html#ixzz3vD9YuIGU

Iti doresti sa ai noroc in anul ce vine? Painea trebuie sa stea sub masa, iar pe masa graul pe care l-ai pus la incoltit de Sf. Andrei.

De pe masa sa nu lipseasca placinta, iar toti musafirii trebuie sa guste din ea pentru a avea un an prosper. Si nu uita sa pui un ban, un inel si un degetar in placinta. Se spune ca cine gaseste portia cu banutul va avea noroc, cel care primeste inelul va avea parte de o nunta, iar cel care da peste degetar va avea un an infloritor din toate punctele de vedere.  

In ajunul Craciunului nu e bine sa te bati, nici macar in gluma, cu cineva, caci faci bube peste an.  

In ziua de Craciun nu se matura in casa, ci a doua zi, si dupa ce ai maturat du gunoiul la pomi, ca sa ii ajute sa fie roditori.  

Ai imprumuta lucruri? Fa bine si recupeaza-le in Ajunul Craciunului, astfel o sa tot pierzi in lunile ce urmeaza.  

Nu tricota, nu coase si nu spala de Craciun. Vine ghinionul peste tine, si neaparat tine bani in buzunare. 

Nu te panica daca rastorni cutia de chibrituri, daca versi vin pe masa, daca iti tiuie urechea, daca dai de pomana sau daca atingi cocoasa unui cocosat, aceste lucruri prevestesc numai noroc, tot anul. 

Daca inca nu ti-ai gasit alesul, o vorba veche din popor spune ca il poti visa daca dupa ce te-ai spalat, in noaptea de Ajun. Ascunzi sub perna un pieptene pe care l-ai uns cu usturoi. Inainte sa te culci, bate perna pentru a nu avea o scorpie de soacra, iar sortitul sa te peteasca cat mai curand. Ia trei frunze sfintite si inteapa-le cu initialele a trei dintre admiratori. In noaptea de Ajun pune-le sub perna si se spune ca persoana cu care iti vei lega destinul iti va aparea in vis. In ziua de Craciun poarta lenjerie rosie, noua, ca sa te iubeasca si indrageasca.  

Pentru cei care cred in farmece si deochi, pune in colturile mesei usturoi si seminte de mac.  

Sub nicio forma daca iti iese in cale vreo broasca nu o omori, nu te va astepta o viata frumoasa.  

Nu purta pantofi noi in seara de Craciun. 

Pe 24 spre 25 decembrie, noaptea, lasa usa larg deschisa ca sa iasa spiritele rele din casa ta.  

De Craciun, spun batranii din popor, se deschide cerul. Cei buni il vad pe Dumnezeu stand la masa cu ingerii si sfintii. Domnul a lasat Craciunul ca omul sa fie in ziua respectiva satul.