Negativism

Amarena a scris:

asa-mi place sa cred, da.

am observat ca multe din prietenele mele asociaza negativismul/pesimismul cu realismul. Daca zic "dar oare nu esti pesimista?", aud imediat "nuuuu, sunt realista!" :D

E interesant de vazut atunci care e pesimismul si care e realismul.

Ciudat ca situatia inversa nu am intalnit-o, sa asociezi realismul cu optimismul, cu asteptari pozitive.

Da, stiu, asa mi se zice si mie.. :) Dar cred ca incerc mereu sa pastrez un echilibru, chiar daca balanta inclina spre pesimism.

Dar gata, ca nu despre mine e vorba.

Hypathia a scris:

poate ca negativismul ti se trage din standarde prea ridicate, din asteptari prea mari. Daca ai asteptari prea mari, si inselarea asteptarilor e pe masura.

Nu cred ca exista standarde prea ridicate atata timp cat exista oameni care le corespund. S-ar putea insa ca standardele acelea sa fie prea ridicate raportat la ceea ce, cel putin in aparenta, sunt eu acum. De aici ar putea aparea o disfunctie. Si ca si chestie, ramane mereu intrebarea daca acceptam sa ne resemnam sau nu. Mie asta imi pare un suicid spiritual. E ca si cu perfectionismul, am incercat sa ma "vindec" si de el, am ajuns insa la concluzia ca ma mint si ma neg pe mine insami incercand sa fac asta. Probabil ca genul asta de vindecari pot interveni doar din cauze si dupa algoritimi naturali, firesti, nu cand vrem noi.

Si nu caut dovezi ca altii nu se ridica la "standardele" (suna atat de cretinoid exprimarea in contextul asta, sper ca cititi si ce am scris mai sus despre asta) mele pentru a-mi reconfirma ca am fost dezamagita, ci pentru a-mi demonstra practic ca nu e cazul sa am asteptari.

Hypathia a scris:

cred ca aia era o gluma de-a Sheevei (Sheeva, sper ca de data asta m-am prins ca e gluma :D )

Buei, nu, asta e una dintre chestiile pe care le afirm in mod serios dar le maschez sub o gluma ca sa nu par prea deplasata.

Bine, nu ma cred Dumnezeu, dar chiar daca nu stiu tot, pot afla tot ce ma intereseaza (legat mai mult de viata asta amarata, de zi cu zi, de oameni, nu de stiinta &chestii). Din punctul asta de vedere, am prea mare incredere in mine. Da' ce sa fac, atata timp cat nu exista situatii care sa mi-o infirme sau sa mi-o zdruncine...ma bucur de asta si imi place.

Hypathia a scris:

E interesant de vazut atunci care e pesimismul si care e realismul.

Eu stiu care e diferenta si chiar am discutat anul asta cu cineva foarte istet si mult mai preocupat si dedicat laturii spirituale a existentei decat mine, care sunt o frivola - ideea e ca mi-am confirmat astfel ca am dreptate.

Diferenta e ca pesimistul are o viziune egoista si nu vede decat secvente din realitate, segmente din aceasta, mai bine spus - de aici si dramatismul viziunii. Cu cat iti dai silinta si te ajuta si tzestonul sa pricepi cat mai mult despre lumea asta in sensul spiritual, cu atat percepi segmente cat mai vaste din realitate - atunci evenimentele secventiale, izolate, isi pierd din dramatism si le poti vedea chiar si laturile pozitive , aparand astfel ceea ce se cheama realism.

Sheeva a scris:

Nu cred ca exista standarde prea ridicate atata timp cat exista oameni care le corespund.

Da, oamenii exista, dar, cum spui tu, raportarea la ei trebuie sa fie realista. Ca eu degeaba am standarde de... (nume de actor celebru) daca el nu are ce sa vada la mine.

sper ca nu e un exemplu nepotrivit.

De aici ar putea aparea o disfunctie. Si ca si chestie, ramane mereu intrebarea daca acceptam sa ne resemnam sau nu. Mie asta imi pare un suicid spiritual. E ca si cu perfectionismul, am incercat sa ma "vindec" si de el, am ajuns insa la concluzia ca ma mint si ma neg pe mine insami incercand sa fac asta.

pai tu vezi astea doua variante. Dar poate fi o varianta de genul ajustarea standardelor la criterii realiste.

Si nu caut dovezi ca altii nu se ridica la "standardele" (suna atat de cretinoid exprimarea in contextul asta, sper ca cititi si ce am scris mai sus despre asta) mele pentru a-mi reconfirma ca am fost dezamagita, ci pentru a-mi demonstra practic ca nu e cazul sa am asteptari.

asa-i ca-i mai bine fara asteptari?

(dar CU standarde)

Diferenta e ca pesimistul are o viziune egoista si nu vede decat secvente din realitate, segmente din aceasta, mai bine spus - de aici si dramatismul viziunii. Cu cat iti dai silinta si te ajuta si tzestonul sa pricepi cat mai mult despre lumea asta in sensul spiritual, cu atat percepi segmente cat mai vaste din realitate - atunci evenimentele secventiale, izolate, isi pierd din dramatism si le poti vedea chiar si laturile pozitive , aparand astfel ceea ce se cheama realism.

frumoasa diferentiere.

Hypathia a scris:

Da, oamenii exista, dar, cum spui tu, raportarea la ei trebuie sa fie realista. Ca eu degeaba am standarde de... (nume de actor celebru) daca el nu are ce sa vada le mine.

sper ca nu e un exemplu nepotrivit.

asa-i ca e mai bine fara asteptari?

(dar CU standarde)

Exemplul nu e deplasat, dar problema mea nu vine doar vis-a-vis de barbati. Adica, dupa cum ziceam, viata mea e plina de contradictii. Legat de barbati, in ciuda aparentelor, pot fi extrem de toleranta, atata timp cat se incadreaza in unul, hai doua standarde de baza, de bun simt. Insa ca sa ma incadrez si eu in trendul general de aruncare cu noroi in romani, constat ca tiparele comportamentale transmise din generatie in generatie in poporul roman au fost suficient de grele incat prea putini au reusit sa evadeze din ele. Auci, sper ca nu ajugem la selectie( legat de acelasi punct de plecare de la debutul topicului).

Fara asteptari, dar cu standarde, este doar prelungirea unei stari. In final, fara asteptari, dar cu standarde, ai destul de multe sanse sa ajungi acolo unde ai fi ajuns daca ai fi avut si asteptari, si standarde. Difera doar factorul timp.

Mie imi pare ca multe femei la inceput nu au standarde mai deloc, si in consecinta au tot felul de dezamagiri.

Apoi urca standardele, fac selectie (ca sa se fereasca de dezamagiri).

Poate ca uneori le urca prea tare (si nu mai poate nimeni sari la inaltime peste stacheta ridicata prea sus).

De aici alte dezamagiri (ca nu mai implineste nimeni standardele), judecati critice, nemultumiri, etc.

Standardele ar fi ridicate prea sus ca sa COMPENSEZE in inconstient etapa la care ele au fost suparator de jos.

Am dreptate, au ba?

Kosmotro a scris:

Mie imi pare ca multe femei la inceput nu au standarde mai deloc, si in consecinta au tot felul de dezamagiri.

Apoi urca standardele, fac selectie (ca sa se fereasca de dezamagiri).

era sa scriu ca si barbatii au la inceput standarde joase, apoi le urca.

Dar de fapt barbatii au tot timpul standarde joase. :D

hai sa zic si de ce, sa nu zica lumea ca sunt misandra :) : barbatii investesc mai putin in materialul lor genetic, pe cand o femeie e mai selectiva pt ca investeste mai mult in materialul ei genetic, ovulele sunt limitate, isi bate capul cu sarcina, cresterea copilului etc. Asa ca e normal sa fie mai selectiva.

Sheeva a scris:

Fara asteptari, dar cu standarde, este doar prelungirea unei stari. In final, fara asteptari, dar cu standarde, ai destul de multe sanse sa ajungi acolo unde ai fi ajuns daca ai fi avut si asteptari, si standarde. Difera doar factorul timp.

e prelungirea unei stari daca vrei (constient sau inconstient) ca asteptarile sa coincida cu standardele.

Sheeva a scris:

Daca nu am deschis topicul la sectiunea corespunzatoare, va rog mutati.

...deeeeci, ce sa fac ca sa nu mai vad doar latura rea a celor din jur? :cry:

Indeparteaza-te putin de ei, ca sa nu mai fie in jurul tau,si poate ii vezi mai bine

Toti avem o parte rea. Unii mai mult, altii si mai mult. Nu e grav ca vezi numai latura rea a celor din jur. Te ajuta sa te protejezi in orice situatie. Ideea e sa nu-i judeci doar in functie de partea lor rea. Sau sa te comporti cu toti ca si cum ar fi infractori/pacatosi sau cum vrei tu sa le zici . Atunci ar fi intr-adevar ciudat.

Kosmotro a scris:

Standardele ar fi ridicate prea sus ca sa COMPENSEZE in inconstient etapa la care ele au fost suparator de jos.

Am dreptate, au ba?

Nu ai, sau nu ai mereu. :P

De exemplu, standardele mele au fost , la inceput, foarte inalte - iarasi, nu stiu cat din vina sau din dorinta mea, ci legat de ceea ce vedeam in mediul familial. Apoi , dupa ce intalnesti oameni care corespund unor standarde inalte, dar care sunt dificitari la chestini simple, de omenie, nu stiu daca corect este sa spui ca scazi standardele, dar cu siguranta se transforma si vizeaza aspecte mult mai simple.

Deci nu e musai ca niste standarde sa fie ridicate din ce in ce mai sus, atunci cand inaintam in varsta - doar despre barbati fiind vorba aici. Din contra, pe masura ce inaintam in varsta, ele pot fi definite in termeni mai realisti - sau asta poate e doar cazul meu, care am avut si am in familie numai standarde aberante.

Apodonos a scris:

De acord.