Povestiri cu t

bravo Di, esti o dulce.

am sa caut sa vad daca gasesc episodu ala cu tom si jerry in care jerry se umfla in pene si se ratioeste la tom de-l face cumintel. la el ma gandeam io cand am scris. :)

Fermierul Brown locuia

Ce daruri accepti

Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen. Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar.

Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza.

Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima.

Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai.

Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batranul ramanea impasibil. La sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.

Deceptionati de faptul ca maestrul primise atat de multe insulte si provocari, studentii l-au intrebat:

- Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor?

- Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il primesti, cui apartine darul? intreba Samuraiul.

-Celui care ti l-a oferit, replica unul dintre discipoli.

- La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse maestrul. Cand nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat.

In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite.

Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi. Putem alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in jocul altora, sau sa fim selectivi si sa acceptam doar acele daruri care ne ajuta in cresterea noastra.

Narayana

Stateam amandoi pe acoperisul inalt, privind la orasul nesfarsit, o retea imensa de inchisori de metal, un labirint de fier, un loc al industriei, un loc al tehnologiei, in care oamenii si-au uitat cu desavarsire partea spirituala a vietii. Traiau cu totii o viata obscura fara vreun tel individual, caci toti isi iroseau vitalitatea lucrand cu daruire in marile fabrici ale corporatiilor care stapaneau lumea. De aici, de pe acoperisul unei cladiri inalte lumea se vedea altfel, si cel mai bine, de aici intelegeam intr-o clipa intreaga esenta invataturii maestrului Wing. Cine s-ar fi gandit ca viitorul lumii va arata astfel?

Vedeam o lume pe care mi-o aminteam de altundeva, din alt timp, si nu imi venea sa cred ca aceasta este relitatea. Totul parea o iluzie, parca era un vis incomplet; imi parea ca vad o imagine stearsa a realului, o copie a unei copii. Acum stiam ca nu asta e viata si nu aceasta e realitatea, caci e prea putin. E doar o particica dintr-un intreg, pe care nu reusisem sa-l vad, desi il cautasem toata viata. De aici imaginea orasului ma facea sa inteleg cat suntem de mici in aceasta lume, si simteam ca trebuie sa fie mult mai mult dincolo de aceste aparente.

Eu, tanarul sau ucenic, eram incordat, si priveam cu teama in jos, spre deosebire de Wing invatatorul, Wing inteleptul, Wing initiatul... care fara de teama si cu ochii inchisi, pe marginea acoperisului, inspira cu sete aerul rece imprastiat de vanturile care adunau norii deasupra noastra.

-Ai incercat vreodata sa-ti asculti "vocea"? ma intreba el in timp ce privirea mea cu greu se acomoda inaltimii. Cu greu suportam acesta noua dimensiune a lumii. Orasul - ce imensitate! Niciodata nu m-am gandit ca traiesc intr-un asemenea musuroi din metal si sticla...

- Cum sa o ascult ? intrebam eu nedumerit.

- Sa o asculti, sa incerci sa o auzi, si sa intelegi ce iti spune...! imi raspundea el pe un ton firesc.

Il priveam si imi venea greu sa cred ca va mai rezista mult acolo, si in orice clipa ma asteptam sa cada. Statea pe marginea cladirii, si se inclina necontenit. In mainile larg desfacute isi tinea mantia albastra, si se lasa in voia vantului, parca voia sa cada intentionat, dar de fiecare data cand ochii mei il vedeau deja dus, vantul se intetea, si il aducea din nou in echilibru. Statea acolo pe marginea cladirii, la peste opt sute de metri de sol, osciland in voia vantului, in timp ce imi punea mie intrebari al caror sens nu prea il intelegeam. Nu stiam ce sa ii raspund, si nici nu ma gandeam prea mult. Faceam ceea ce ma invatase el - sa spun primul lucru care imi vine in minte. "Nu incerca sa gandesti", imi spuse el o data, "asculta-ti inima, vocea sufletului, vocea care este in tine si nu o mai auzi cand incerci sa iti explici realitatea..."

- Da. Am incercat...

- Si vocea ce ti-a spus?

- Nimic...

Imi era rusine de acest raspuns, dar acesta era adevarul pe care nu puteam sa il ascund. Dupa cateva minute de tacere, batranul Wing isi inceta jocul acela nebunesc, se apopie de mine, si imi vorbi zambitor:

- Nu o poti auzi fiindca nu iti asculti spiritul. Trebuie uiti, sa uiti totul, ca sa intrii in spiritul lumii si sa-I simti respiratia. De acolo raspunsul va veni!

M-am asezat, am inchis ochii si am inceput numaratoarea sacra, sau "coborarea" cum o numea maestrul. Incepeam coborarea in tenebrele sufletului meu. Imi controlam respiratia, si incepeam sa nu mai simt nimic. Doar intuneric pretutindeni in jurul meu, si o liniste... O mare nesfarsita de liniste si intuneric... Probabil aici in acest intuneric mergem cu totii cand murim. E liniste. Mai incerc o data. Controlez respiratia, trupul, canalele energetice, intru din nou, mai adanc in aceasta mare de neant, in bezna si linistea aceea de unde venim toti, si probabil unde cu totii ne vom regasi o data. Incep sa aud un murmur, o multime de voci se aud in surdina, si nu pot indentifica vreun glas anume. Stiu doar atat, si nu stiu de unde... sunt miliarde de voci care se aduna toate, si formeaza acel zgomot. Imi placea sunetul acela, desi aveam senzatia ca inot intr-o mare agitata... Nu stiu cat am stat acolo, dar cand am vazut

luminos1 a scris:

Fermierul Brown locuia

Un magar cazu intr-o fantana

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei.

Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu.

Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind...

Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati...

Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:

Curata-ti inima de ura, frica, egoism;

Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;

Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;

Daruieste mai mult si asteapta mai putin;

Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

In Grecia antica Socrate(469-399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui.

Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus:

'Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?'

'Stai o clipa,' ii replica Socrate. 'Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.'

'Trei?'

'Asa este,' a continuat Socrate. 'Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui.

Primul test este cel al Adevarului. Esti absolute sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?'

'Nu,' spuse omul. 'De fapt doar am auzit despre el.'

'E-n regula,' zise Socrate. 'Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu.

Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?'

'Nu, dimpotriva...'

'Deci,' a continuat Socrate, 'vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?'

Omul a dat din umeri, putin stanjenit.

Socrate a continuat. 'Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba-filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?'

'Nu, nu chiar...'

'Ei bine,' a conchis Socrate, 'daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?'

Omul era invins si s-a rusinat.

gorgeous story, Di. senchiu.

tu stii ca si io-mi fac testu asta de mai multe ori pe zi?

multa lume ar trebui sa si-l faca, de multe ori pe zi

Diela, eu stiu povestea cu o continuare-...era vorba despre faptul ca se presupunea ca sotia lui socrate il insela cu acel student