Început de vesperala, Sâm 17 feb 2007 · 367 răspunsuri · 43.485 vizualizări
Nu stiu de ce,dar am impresia ca se cam potriveste aici povestea cu drobul de sare.
Kriemhild,tu cum gandeai cand erai gravida?Chiar nu incercai sa fii optimista.Eu am incercat,ca sa pot face fata starilor cumplite de rau,si rautatilor altora,care oricum aveau ceva de comentat,si tot am ajuns neagra la spital de frica,cu tot optimismul meu.
GinGin a scris:Nu stiu de ce,dar am impresia ca se cam potriveste aici povestea cu drobul de sare.Kriemhild,tu cum gandeai cand erai gravida?Chiar nu incercai sa fii optimista.Eu am incercat,ca sa pot face fata starilor cumplite de rau,si rautatilor altora,care oricum aveau ceva de comentat,si tot am ajuns neagra la spital de frica,cu tot optimismul meu.
Pentru mine sarcina a fost cea mai frumoasa perioada din viata. Si nu e nevoie sa incerc sa fiu optimista pentru ca sunt prea mult optimista. Insa, cel putin in primele luni uneori ma gandeam cu teama la viitor. Ma gandeam ca poate nu voi avea suficienti bani sa-i ofer o educatie buna, ma gandeam ca starea de sanatate poate va fi afectata. Ma gandesc si acum la lucrurile astea. Si le consider normale. Cred ca este normal sa-mi fie teama de lucrurile acestea. Daca nu ar fi teama aceasta as fi ceea ce a spus Schimbarea, o vaca cu vagin si ovare. Asa cum am mai spus, am un copil superb, consider ca este cea mai mare realşizare a mea, satisfactiile sunt enorme, urmeaza sa mai facem un copil sau chiar doi...insa consider ca as fi o nemernica mincinoasa daca as spune ca e usor sau ca sunt numai satisfactii sau ca nu mi-a tremurat inima cand s-au facut disponibilizari sau cand am facut viroza si nu m-am putut ridica din pat. Si nu vad in folosul cui ar fi sa mint si sa spun ca totul este roz si minunat. In folosul meu nu ar fi, sa te minti singur duce la nevroza, in folosul altor parinti nu ar fi, ca doar ceilalti parinti au trecut si ei prin ce am trecut eu, chiar daca nu vor sa recunoasca. Raman viitori parinti pe care as putea sa-i mint, dar de ce? Este cumva un fel de razbunare a unor mame frustrate de greutatile cresterii copilului? Un fel de, las sa moara si capra vecinului? N cred ca ar fi corect. Ceea ce pot sa spun eu viitorilor parinti este: un copil este cea mai mare minune, este ceea ce face ca parinti sa nu fi trait degeaba pe lumea asta, este tot ceea ce isi poate dori cineva, insa eforturile pentru cresterea acestui copil sunt pe masura satisfactiilor obtinute.
kriemhild a scris:.... Ceea ce pot sa spun eu viitorilor parinti este: un copil este cea mai mare minune, este ceea ce face ca parinti sa nu fi trait degeaba pe lumea asta, este tot ceea ce isi poate dori cineva, insa eforturile pentru cresterea acestui copil sunt pe masura satisfactiilor obtinute.
???Si eu gandesc ca tine si acum ma faci sa fiu in totalitate de acord cu tine.Sau vine acus cineva iar si zice ca faci copii pentru satisfactiile personale...doar pentru a te implini?
Eu recunosc ca i-am facut si pentru a ma implini ca mama,dar cu responsabilitatea zilei de maine,de poimaine,de...,etc.
GinGin a scris:Eu recunosc ca i-am facut si pentru a ma implini ca mama,dar cu responsabilitatea zilei de maine,de poimaine,de...,etc.
Copiii ii faci ca asa este datul, asa este firea omului. Nu am facut copilul pentru satisfactia mea personala dar imi aduce satisfactii personale.
Eu cred ca noi, femeile suntem binecuvantate cu posibilitatea de a da nastere. Pentru mine, sarcina si nasterea au fost o etapa in procesul meu de desavarsire, de inaltare. Pe perioada sarcinii ma uitam la sotul meu si imi dadeam seama, dar asa simteam cu toata fiinta ca eu sunt privilegiata ca pot sa simt ceea ce inseamna o sarcina iar el poate doar banui. Si simteam regret cand imi dadeam seama ca banuielile lui sunt atat de departe de ceea ce imi era mie dat sa simt.
kriemhild a scris:Ati inteles cat se poate de prost. Nu eu sunt cea care m-am luat de varsta. In postul meu am combatut atitudinea mirelei, aceea de da-le incolo de riscuri, ca oricum sunt numai satisfactii. Asta e o mare minciuna, o prostie pe care o poate inghitii doar o viitoare mama tampita care nu a citit nimic in viata ei. Asta e parerea mea.
N-ai inteles nimic 
Nici nu ma mai repet, te rog reciteste.
Chiar am mentionat in urma ca pt unele femei o sarcina ii poate pune in pericol viata, multumim domnului ca nu sutem in acest caz.
Daca stam sa ne plangem si sa ne vaicarim cum si de ce ne e greu vesnic vom fi frustrate si nemultumite.
In fine, cei care ma cunosc au inteles la ce ma refer.
kriemhild a scris:Eu cred ca noi, femeile suntem binecuvantate cu posibilitatea de a da nastere. Pentru mine, sarcina si nasterea au fost o etapa in procesul meu de desavarsire, de inaltare. Pe perioada sarcinii ma uitam la sotul meu si imi dadeam seama, dar asa simteam cu toata fiinta ca eu sunt privilegiata ca pot sa simt ceea ce inseamna o sarcina iar el poate doar banui. Si simteam regret cand imi dadeam seama ca banuielile lui sunt atat de departe de ceea ce imi era mie dat sa simt.
Exact asta ziceam, felicitari
Ce riscuri puteau exista? :P
Mireluţa a scris:N-ai inteles nimicNici nu ma mai repet, te rog reciteste.
Chiar am mentionat in urma ca pt unele femei o sarcina ii poate pune in pericol viata, multumim domnului ca nu sutem in acest caz.
Daca stam sa ne plangem si sa ne vaicarim cum si de ce ne e greu vesnic vom fi frustrate si nemultumite.
In fine, cei care ma cunosc au inteles la ce ma refer.
Exact asta ziceam, felicitari
Ce riscuri puteau exista? :)
Eu cred ca tu nu intelegi nimic sau esti inconstienta :P Si cred ca sunt ambele. Sau spui numai minciuni din dorinta de a dezinforma :)
Ce riscuri puteau exista? Pai hai sa ti le enumar:
1. Starea sanatatii mele, precara la momentul respectiv
2. Posibilitatea de a ramane fara venituri
3. Faptul ca locuim intr-o casa cu chirie, deci nu exista o stabilitate
Nu ma plang si nu ma vaicaresc. A spune adevarul nu e vaicareala pe cand minciunile tale nu sunt decat ipocrizie. Si faptul ca nu recunosti fricile si momentele grele vor duce intr-adevar la frustrari. ;)
kriemhild a scris:Avea 22 de ani cand ne-am casatorit. La inceput oarecum am condamnat-o, insa dupa ce am nascut am privit altfel situatia. Mi-as sustine copilul, bineinteles, insa as prefera totusi sa faca un copil mai spre 30 de ani, macar ca sa fie intr-o relatie stabila. La 22 de ani...pocnesti din degete si ajungi la divort.
din pacate, in zilele de astazi este o realitate in ceea ce spui despre relatiile la 22 de ani. dar exista si exceptii!
kriemhild a scris:Pentru cele care nu au copii dar se gandesc...ar trebui sa stie ca pe langa imensele satisfactii, sunt si urlete neconsolate ale copilului din cauza colicilor, urlete care iti sfasie sufletul, si nu ai cum sa intervii. Ar trebui sa stie ca pot avea nesansa sa faca ragade si atunci alaptatul se va transforma din cea mai mare minune in cea mai mare nenorocire.Ar trebui sa stie ca macar pentru 2 luni va vedea numai kk, voma si altele. Ar trebui sa stie ca la cresterea dintilor copiii au niste dureri pe care noi, adultii nu le-am suporta, am muri. Astea sunt lucruri reale, pe care un parinte ar trebui sa le cunoasca si sa si le asume. Daca o viitoare mama pornreste de la ideea ca sunt numai satisfactii s-ar putea sa-si ia o teapa cat ea de mare.
Am uitat de depresia post natala. Sa-mi spuna mie oricine ca asta e satisfactie.
intr-adevar e bine ca viitoarele mamici sa stie toate aceste lucruri. dar oricat le-ar explica cineva, altfel sunt intelese cand sunt traite.
si avand in vedere ca sunt femei care desi au avut probleme la prima sarcina si au trecut prin toate etapele amintite de tine si totusi se decid sa mai faca si alti copii, se pare ca totusi nu sunt niste lucruri peste care sa nu se poata trece. dar depinde si de mentalitatea viitoarei mamici. cat isi poate asuma din toate aceste riscuri.
parere a scris:o situatie financiara buna nu e suficienta pt a da viata unui copil,un om care isi depaseste instincualitatea nu e pregatit sa fie parinte - ratiunea nu e in masura sa asigure un echilibru...poate unul social,dar echilibru afectiv,emotional cere parintelui intelepciune...care e mai mult decat ratiune.Dar ,oare,un om intelept se mai incumeta sa aduca pe lume un copil??Si in cazul asta copiii (de azi) ce sanse au sa isi traiasca viata sub semnul armoniei??
tindem spre intelepciune cu totii. unii reusesc mai mult, altii mai putin. dar si cresterea unui copil este o parte din evolutia noastra, ce contribuie la intelepciunea noastra. parerea mea
kriemhild a scris:Ce riscuri puteau exista? Pai hai sa ti le enumar:1. Starea sanatatii mele, precara la momentul respectiv
2. Posibilitatea de a ramane fara venituri
3. Faptul ca locuim intr-o casa cu chirie, deci nu exista o stabilitate
da, sunt niste riscuri. dar ti le-ai asumat. si consider ca sunt multi oameni care si le asuma, fie ca au copii sau nu.
flori de camp a scris:din pacate, in zilele de astazi este o realitate in ceea ce spui despre relatiile la 22 de ani. dar exista si exceptii!intr-adevar e bine ca viitoarele mamici sa stie toate aceste lucruri. dar oricat le-ar explica cineva, altfel sunt intelese cand sunt traite.
si avand in vedere ca sunt femei care desi au avut probleme la prima sarcina si au trecut prin toate etapele amintite de tine si totusi se decid sa mai faca si alti copii, se pare ca totusi nu sunt niste lucruri peste care sa nu se poata trece. dar depinde si de mentalitatea viitoarei mamici. cat isi poate asuma din toate aceste riscuri.
tindem spre intelepciune cu totii. unii reusesc mai mult, altii mai putin. dar si cresterea unui copil este o parte din evolutia noastra, ce contribuie la intelepciunea noastra. parerea mea
da, sunt niste riscuri. dar ti le-ai asumat. si consider ca sunt multi oameni care si le asuma, fie ca au copii sau nu.
Da, mi-am asumat aceste riscuri, da, as mai face alt copil chiar daca stiu ce inseamna. Asta nu inseamna ca o sa fiu ipocrita si o sa judec o viitoare mama care se teme si nu inseamna nici ca o sa o mint spunandu-i ca sunt numai satisfactii.
Stii cum vad eu lucrurile? Daca vrei sa fi intelectual, pui burta pe carte si inveti si faci o facultate. Vrei o cariera? Faci eforturi, renunti la pierdut timpul...etc. Vrei o familie? te faci fata de casa, iti iei rolul in serios etc. Deci, orice ai vrea sa faci sunt necesare niste eforturi, pe care unii le fac altii le considera de prisos. Pentru mine a face un copil implica niste eforturi. Si nu vad de ce ar trebui sa mint ca nu sunt necesare aceste eforturi? De ce sa mint? Adica un copil care e cel mai de pret lucru, se obtine pocnind din degete? Cunoasteti legenda Mesterului Manole? Daca da, legenda nu e vaicareala, asa cum spune mirela, legenda aceea vorbeste despre sacrificiu. Sacrificiu cere si cresterea unui copil si nu inteleg ipocrizia de a nu recunoaste acest lucru.
kriemhild a scris:... Sacrificiu cere si cresterea unui copil si nu inteleg ipocrizia de a nu recunoaste acest lucru.
Multe cer sacrificii pe lumea asta,si nu inseamna ca suntem ipocriti daca sacrificam cate ceva pentru asta si mai apoi nu recunoastem.Un copil iti da atata bucurie , fericire , multumire sufleteasca,incat ajungi sa uiti partea grea,si selectezi momentele cu adevarat speciale care le pastrezi in inima si in minte pana la sfarsit.
Daca ne asumam rolul de parinti,nu cred ca ne sacrificam...daruim din noi,din timpul,viata,resursele noastre,si ceea ce primim inapoi e pe masura.
kriemhild a scris:Da, mi-am asumat aceste riscuri, da, as mai face alt copil chiar daca stiu ce inseamna. Asta nu inseamna ca o sa fiu ipocrita si o sa judec o viitoare mama care se teme si nu inseamna nici ca o sa o mint spunandu-i ca sunt numai satisfactii.
temerile pot fi inlaturate si bineinteles ca nu prin minciuna.
te-ai gandit ca poate pentru mirela asta este un mod de a autosustine? si oricum ea inca nu stie care vor fi sacrificiile cerute de cresterea unui copil. poate banui, poate intui ... poate vorbi despre problemele prin care a trecut momentan.
a creste un copil nu e usor, dar indiferent de problemele aparute de-a lungul vietii, trebuie sa cautam solutii pentru ele.