Despre Dumnezeu in general

Unii se agata de Dumnezeu,din frica...altii il injura pe Dumnezeu...din frica.Unii renunta la agatarea asta,renunta sa mai priveasca viata prin lentila fricii :ego-ul.

Atata se agtata oamenii de identitatea asta...permanent! -daca ar inceta chiar si pentru o clipa agatarea,existenta i-ar sterge,i-ar inghiti ca un ocean care inghite o picatura -asta e teama.Sa nu cumva sa moara,sa nu dispara.Teama suprema,sa nu cumva sa nu mai existe.

Pentru ca asta e ego-ul: acea constructie mentala care se interpune intre fiinta si ORICE experienta,pretinzand ca e absolut necesara.Singura care il protejeaza,care i apara interesele,careia ii pasa.Ce s-ar face ei,oamenii,fara pretiosul lor ego,care sa-i apere de existenta,de viata cea "rea"?!

Unii se agata de Dumnezeu...le e frica sa nu ii abandoneze,pentru ca au nevoie sa existe,ori il resping se agata de aceasta respingere,au nevoie ca Dumnezeu sa nu existe.Oare de ce nu se reveleaza Dumnezeu? -ghici!

Pui intrebari stupide despre Dumnezeu,si o stii de fapt,insa ai nevoie sa pretinzi ca vrei sa afli raspunsul...Dumnezeu trebuie sa fie de vina...cineva,altcineva...cineva care sa poata fi folosit drept scuza,cineva pe care sa-l acuzi.

Eu cred ca lucrurile sunt mult mai complicate. Omul a avut nevoie inca de la inceputuri de un termen de comparatie, nu intre el si un altul, ci intre el ca individ al speciei "om" si orice altceva similar. Omul a simtit inca de la inceputurile sale povara constiintei, povara ideii de a fi poate, singura fiinta de acest fel din univers.

Si atunci ce alt fel de termen de comparatie mai bun decat acesta putea gasi?

Este cineva care poate da o alta solutie?

Este cineva care poate sa il scape pe om de povara singuratatii intr-un univers fara sfarsit si fara inceput?

Lasa povara cui vrea poveri...e beatitudine de trait

de ce singuratatea e o povara ? ..frica, da,neputinta de a duce napastele vietii, da... neputinta de asi asuma propriile neputinte, da...un cal de povara altul decat el , da....singuratatea?..omul este un egoist de la nastere

De ce este singuratatea de care spun eu o povara? Pentru ca atunci cand te napadesc necazurile si napastele vietii, si cand pare ca nu mai ai nici o solutie, atunci tot ceea ce simti este un sentiment imens si apasator de singuratate. Cred ca si cei ce pleaca din aceasta viata se simt atat de singuri in acele momente.

Dar vor spune unii, eu nu am avut astfel de trairi, nu am incercat sentimentul asta niciodata si nu cred ca-l voi experimenta.

Dar asta va fi ultimul sentiment pe care-l vor trai in acesta viata.

aaa. la singuratatea aia te referi, de acord insa aceeasi singuratate o simti si daca nu esti singur in univers, univers cu sau fara sfarsit....sunt doar picanterii...

Salvie a scris:

aaa. la singuratatea aia te referi, de acord insa aceeasi singuratate o simti si daca nu esti singur in univers, univers cu sau fara sfarsit....sunt doar picanterii...

Da, picanterii, daca zici tu, chiar mi-era teama ca cineva o sa spuna asta..., as fi vrut s-o spuna altcineva, dar asta este...

johnnyblue a scris:

Eu cred ca lucrurile sunt mult mai complicate. Omul a avut nevoie inca de la inceputuri de un termen de comparatie, nu intre el si un altul, ci intre el ca individ al speciei "om" si orice altceva similar. Omul a simtit inca de la inceputurile sale povara constiintei, povara ideii de a fi poate, singura fiinta de acest fel din univers.

Si atunci ce alt fel de termen de comparatie mai bun decat acesta putea gasi?

Este cineva care poate da o alta solutie?

Este cineva care poate sa il scape pe om de povara singuratatii intr-un univers fara sfarsit si fara inceput?

Omul a primit de la inceput semne de la Dumnezeu, asa a aparut ideea divinitatii, care in fapt este reala.

johnnyblue a scris:

Da, picanterii, daca zici tu, chiar mi-era teama ca cineva o sa spuna asta..., as fi vrut s-o spuna altcineva, dar asta este...

cand am zis picanterii ma refeream la infrumusetarea exprimarii.(sfarsit, nesfarsit, vesnicie in eternitate)..mie imi place singuratatea si o simt mai tot timpul dar nu ca pe o povara mai mult ca pe o provocare, asa imi cunosc limitele, le depasesc, ...insa in momentul cand te impaci cu ideea mortii lucrurile se schimba in bine...exact ideea mortii iti pune in fata o singuratate rece fara sfarsit...teama.

Salvie a scris:

cand am zis picanterii ma refeream la infrumusetarea exprimarii.(sfarsit, nesfarsit, vesnicie in eternitate)

Multumesc, esti o finuta.

Eu in prima instanta ma refeream la acea singuratate ca stare existentiala, dar la naiba, am comis inca o picanterie...