Typhon a scris:Eu unul sunt chiar curios. :)
Bine, dacă zici tu ! :P
Înainte de a scrie acea combinaţie dintre teoria M, sau teoria stringurilor, care afirmă că existenţa există sub formă de 11 dimensiuni, ...şi simularea ierarhică, prima dată am pus mai jos, prezentarea teoriei M, cea care spune că lumea are 11 dimensiuni.
Evident, această teorie se bazează exclusiv pe calcule matematice, şi foarte greu poate fi înţeleasă prin cuvinte cotidiene, dar, m-am aventurat. Am văzut că alţii s-au străduit să explice teoria asta prin figuri geometrice, ceea ce e...imposibil. Nu se poate demonstra dimensiunea a 7-a de exemplu, cu figuri geometrice cu maxim 3 dimensiuni.
Deci, prima dată citiţi ce am scris mai jos, şi apoi revin cu...combinaţia. :)
La început, oamenii credeau că Universul e static şi infinit atât ca durată cât şi ca întindere în spaţiu şi că Soarele se roteşte în jurul Pământului. Nicolas Oresme, precursorul lui Copernic, spunea în secolul 14, că Pământul se roteşte în jurul Soarelui, şi nu invers. Apoi, cunoaşterea s-a extins, Cosmosul fiind echivalent ca mărime cu galaxia Calea Lactee. Pe urmă, Edwin Hubble l-a extins, arătând că Universul e foarte întins şi cuprinde multe alte galaxii. Au urmat alte ipoteze precum cea a materiei şi a energiei întunecate.
Vedem că odată cu acumularea de noi cunoştinţe, acestea stau la baza dezvoltării de noi idei, care se dovedesc adevărate sau nu.
Chiar şi cei cei de la C.E.R.N. din Elveţia îşi propun nici mai mult nici mai puţin decât, punerea în evidenţă a Universurilor paralele ! Deocamdată acestea au doar o existenţă teoretică, dezvăluită odată cu apariţia de noi ipoteze. Una dintre acestea e teoria M, sau teoria corzilor (stringurilor) care afirmă că Universul e format din mai multe dimensiuni. Unii spun că 7, alţii că 8, pe urmă 10 iar în ultima vreme, se afirmă tot mai mult că ar fi 11 dimensiuni. Cum arată oare acestea ? Am văzut câteva scheme grafice în care sunt prezentate toate cele 10 dimensiuni. Însă, oricum le-ar prezenta, ele tot grafice tridimensionale sunt, pentru că e imposibil ca în lumea limitată spaţial la trei dimensiuni, să putem desena de exemplu, un corp cu 7 dimensiuni. În acest caz, nu putem decât să facem analogii cu lucruri din lumea cotidiană:
Dimensiunea 0D. Un punct are dimensiunea zero pentru că el nu are nici lungime, nici lăţime nici profunzime, nici grosime, nici altceva.
Dimensiunea 1D. Pe lângă punctul fără dimensiune de mai sus, mai aducem un punct, la o oarecare distanţă de primul şi le unim. Segmentul rezultat va avea lungime, adică doar o singură dimensiune. Însă cu toate astea, apare o întrebare: ştiind că dreapta e constituită din puncte, şi punctul are dimensiunea 0, atunci cum e posibil ca adunând o infinitate de zerouri, să obţinem o lungime ?
Dimensiunea 2D. Dintr-un capăt al segmentului obţinut, ducem un alt segment, şi astfel obţinem un plan, ce are lungime şi lăţime, adică două dimensiuni.
Dimensiunea 3D. Din punctul de întâlnire ale celor două segmente, mai ducem un segment, indiferent de direcţie. Vom avea în acest fel, lungime, lăţime şi profunzime, adică trei dimensiuni.
Dimensiunea 4D. Să ne gândim la punctul de mai sus, din care pornesc trei (sau o infinitate de drepte), înspre toate direcţiile, şi să ne imaginăm că acesta e data unui eveniment, de exemplu 3 Decembrie. Acum, să luăm un alt punct din care, la fel ca în precedentul, pornesc alte drepte în toate direcţiile. Să luăm acest punct ca pe un alt eveniment în timp: 26 Decembrie. Unim aceste două puncte şi observăm că apare o a patra dimensiune: cea temporală dintre două evenimente.
Putem să ne imaginăm că data naşterii noastre e un punct-eveniment şi, data în care am început facultatea de exemplu, e un alt punct-eveniment. Unirea lor dă a patra dimensiune. De fapt, toată viaţa noastră e formată din puncte-evenimente, care unite dau a patra dimensiune, alături de celelalte trei spaţiale.
Dimensiunea 5D. Alături de lumea în care sunt acum, îmi imaginez o lume în care eu nu am scris acest post. Nici măcar nu am un post, ci, în loc să scriu, muncesc undeva în Africa Centrală. Asta înseamnă că dacă eu pot să mă gândesc la aşa ceva, e posibil să există o lume în care trăiesc tot eu, şi toţi restul oamenilor din lumea asta a noastră, doar că, în acea lume (acea dimensiune), cursul vieţii mele e în totalitate diferit decât cel din dimensiunea asta în care am scris acest post. Deci, a cincea dimensiune e ceva de forma: "ce ar fi fost dacă ar fi fost ?"
Dimensiunea 6D. În dimensiunea precedentă, a 5-a, pe lângă cea în care trăiesc acum, şi scriu acest post, mai există o dimensiune în care nu am acest text, ci trăiesc undeva în Africa Centrală. Acum, îmi imaginez că mai există un univers alături de cel unde scriu acest text, sau unde nu îl scriu ci locuiesc în Africa. În acel univers sunt un muncitor în mină. Apoi mai există in univers în care în trecut am inventat ceva măreţ. Apoi alt univers în care, acolo sunt cântăreţ de jazz, şi multe alte universuri, în care apar puncte în viaţa mea, ce fac ca acest curs al vieţii să ia o turnură diferită faţă de cea pe care o am aici, în dimensiunea asta în care am scris acest text. Această dimensiune a şasea, e una în care există o infinitate de posibilităţi în care ne trăim viaţa, dar toate având acelaşi început. Adică, viaţa noastră are turnuri diferite în fiecare dintre Universurile dimensiunii a şasea, dar toate vieţile au acelaşi început, adică în toate Universurile ne-am născut la fel. Chiar Universurile au acelaşi Big Bang.
Dimensiunea 7D. Pe lângă infinitatea de versiuni ale Universului în care trăim, în care toate acestea au acelaşi început dar direcţii diferite, în această dimensiune a şaptea apare dimensiunea în care de exemplu, eu am scris acest post, însă m-am născut în altă familie, sau în altă ţară. De asemenea, planeta pe care locuiesc să nu fie Pământul, ci o alta. Chiar Universul e posibil să aibă un alt început decât Big Bang-ul. Distanţa de la Dimensiunea 6 până la acel Univers, reprezintă Dimensiunea a 7-a.
Dimensiunea 8D. La fel cum în dimensiunea a şasea, în care viaţa noastră are aceeaşi origine dar o infinitate de căi diferite, din dimensiunea a şaptea, unde apare un alt Univers în care originea noastră e diferită, apar o infinitate de Universuri, în care noi avem aceeaşi origine, dar diferită de originea asta tridimensională, şi care, ca în dimensiunea a şasea, duce la o infinitate de căi de dezvoltare.
Dimensiunea 9D. În această dimensiune, apar o infinitate de origini, din care se ramifică o infinitate de versiuni ale Universurilor, fiecare având legi fizice diferite. De exemplu, e posibil ca în această dimensiune, să existe un Univers în care procesele chimice pe care le ştim, să nu fie valabile, iar doi atomi de hidrogen să nu se poată combina, astfel că apa să nu poată exista. Practic, dimensiunea a 9-a reprezintă un "câmp de versiuni cosmice".
Dimensiunea 10D. Aceasta e dimensiunea în care absolut tot ce poate fi imaginat e posibil să existe. În această dimensiune, e posibil să existe un Univers în care legea entropiei să nu existe şi ea să fie înlocuită de legea extropiei, care face ca totul să ducă nu spre dezorganizare ca în cazul entropiei, ci spre organizare. Adică totul să se facă de la sine. Mai departe de această dimensiune a zecea, în care totul e posibil, nu putem merge cu imaginaţia.
Acestea sunt cele 11 dimensiuni ale teoriei M, sau teoriei superstringurilor.
Dacă mai doriţi, scriu combinaţia dintre teoria M şi Universul ierarhic simulat.