Despre... parinti

:) 8) 8) :) :) :)

....SI TOTUSI...EXISTA IUBIRE... :)

danlucian a scris:

in privinta acestul lucru nu ma insel, ariana. ma iubeste enorm de mult (citez: "pentru tine as manca...trei omlete! si mie mi-e rau de la o omleta! da vroiam doar sa stii ca as muri pentru tine...")  :">

acum...de buna-voie si silit de noi, sper ca tatal ei va fi de acord cu relatia noastra :De

va multumesc pentru tot, dragilor.

[snapbacca]56078[/snapbacca]

Nu ai idee cat ma bucur cand vad ca mai exista si astfel de cupluri...Viata lunga va doresc si o dragoste frumoasa 8)

sfc a scris:

:)  8)        8)  :)  :)  :)

  ....SI TOTUSI...EXISTA IUBIRE...  :)

[snapbacca]56114[/snapbacca]

EXISTA...si asta trebuie sa ne arate ca viata este totusi fruoasa...

buna...si eu pe aici tot cu parinti problema...

Chiar daca am 17 ani ei se poarta cu mine de parca as avea 10 ani...nu am voie afara, fara comp, fara tv, sunt multe lucruri dupe ei ar trebui sa stau in casa sa invat sau sa fac ordine in casa...nu am voie sa am prieten.. si ma doare asta...sunt parintii mei as vrea sa am cum sa vb cu ei sa le spun ca iubesc..ca as vrea sa ies afara cu el...ca as vrea sa ma duc la petreceri cu el...dar ar spune nu...ii cunosc... si m-am saturat...

Am un jurnal..in care ma destainui si numai bine k l-a gasit mama si la citit in gura mare...prin casa...sau primeam sms-uri si tot asha facea le citea in gura mare....nu am dreptul la intimitate...si daca am o dezamagire in dragoste si normal k orice fata plang...ma ia la intrebari de ce plang...pur si simplu nici asta nu am voie...imi vine sa mor..ash vrea sa fug de acasa...nu mai suport...poate o sa spuneti k sunt doar niste mofturi de ale mele...8)< :D

La 17 ani, ei raspund de tine si chiar daca sunt foarte protectivi cu timpul ii vei intelege.

xtinutza a scris:

buna...si eu pe aici tot cu parinti problema...

Chiar daca am 17 ani ei se poarta cu mine de parca as avea 10 ani...nu am voie afara, fara comp, fara tv, sunt multe lucruri dupe ei ar trebui sa stau in casa sa invat sau sa fac ordine in casa...nu am voie sa am prieten.. si ma doare asta...sunt parintii mei as vrea sa am cum sa vb cu ei sa le spun ca iubesc..ca as vrea sa ies afara cu el...ca as vrea sa ma duc la petreceri cu el...dar ar spune nu...ii cunosc... si m-am saturat...

Am un jurnal..in care ma destainui si numai bine k l-a gasit mama si la citit in gura mare...prin casa...sau primeam sms-uri si tot asha facea le citea in gura mare....nu am dreptul la intimitate...si daca am o dezamagire in dragoste si normal k orice fata plang...ma ia la intrebari de ce plang...pur si simplu nici asta nu am voie...imi vine sa mor..ash vrea sa fug de acasa...nu mai suport...poate o sa spuneti k sunt doar niste mofturi de ale mele...8)< :D

Si eu am crescut exact la fel, n-am avut voie afara, n-am avut voie mai departe de 100 m de bloc, n-am avut voie sa am ce prieteni am vrut eu - nu am avut niciodata prieteni "rai", pentru ca nu frecventam anturaje rele... Doar ca nimeni nu era destul de bun sa stea in preajma mea... Mama mea mi-a citit jurnalele sistematic, mi le cauta cu rabdare pana mi le gasea, o data si tata mi-a gasit unul si s-au delectat impreuna.. si asta in ciuda repetatelor insistente sa nu mai faca lucrul asta... N-am avut camera mea, n-am avut intimitate nici in baie, n-am avut voie sa primesc pe nimeni la mine, ma ironizau cand sufeream din dragoste sau cand aveam cate un prieten..

Mai tarziu mi-au interzis sa ma casatoresc cu cine am vrut si, pentru ca am indraznit sa imi urmez inima, ma trateaza ca pe ultimul om, am senzatia ca nu m-au iubit niciodata. Ultima isprava a mamei a fost sa ma dea afara din casa cu copii cu tot,... sa ma duc sa stau cu soacra. Care nici nu vrea sa auda de noi.

Asa ca, draga mea, iti dau o sugestie.. fa ceea ce eu n-am avut curaj sa fac niciodata, impune-ti punctul de vedere, spune-ti parerea, chiar daca la inceput o s-o cam iei "pe cocoasa", asta o sa fie numai pana se obisnuiesc ei cu ideea.. nu stiu daca te bat, dar asa s-a intamplat la noi cu sora mea mijlocie. ea n-a vrut sa sufere ca mine si a spus tot ce a avut de spus. Si acum e cea mai iubita din toti 4 frati cati suntem.

robertzica a scris:

Cred ca tocmai independenta mea o doare. In 3 ani nu i-am cerut sa ma ajute iar ea se astepta ca in 2 zile sa fug spasita la poalele ei si sa ii spun ca nu stiu sa fac mancare si... mi-e foame, ca nu stiu sa-mi spal hainele, etc. sau, cel putin, ca am nevoie sa le faca ea. Eu nu m-am dus. Ne-am descurcat fara ea mereu.

Si, mai are o problema: ca eu m-am schimbat, ca nu mai plec la mare ca atunci cand stateam la ea, ca nu ma mai distrez ca inainte. Ca acum tot ce fac il include, intr-un fel sau altul si pe el. Nu realizeaza ca e normal sa faci ce te taie capul cand esti singur(a), ca in 2 lucrurile se schimba... ca e normal sa vrem sa facem economii, ca vrem copii... si o viata mai buna, ca mi-a trecut cheful sa ajung numai pe la 11 noaptea acasa, ca pur si simplu, acum totul are alte valori dar asta nu inseamna ca imi e rau.

Pe masura ce imi aduc aminte si scriu aici... imi dau seama cat de imatura este... mama .

Roberta

Eu cred ca ii este greu sa inteleaga ca tu esti destul de matura sa iei o decizie singura.Ea te vede ca pe "copilu' mamaii",si ii este greau sa accepte ca tu te-ai marit si ai intrat in randul adultilor.Acum iti doresti casa ta,familia ta,copii tai...,iar ea refuza sa vada adevarul.Se ingrijoreaza sa te vada ca tu faci totul singura si nu mai ai timp sa te distrezi ca inainte cand erai acasa "la mama",cand nu aveai griji.Dupa o perioada de timp mai indelungata va realiza ca tu esti o persoana in toata firea,si ca esti capabila sa faci ce vrei cu viata ta fara sa dai socoteala in fata nimanui,fara sa depinzi de "mama".Stai tu calma si trateaza cu indiferenta si ai sa vezi ca la un moment dat va intelege.Succes!!!

xtinutza a scris:

buna...si eu pe aici tot cu parinti problema...

Chiar daca am 17 ani ei se poarta cu mine de parca as avea 10 ani...nu am voie afara, fara comp, fara tv, sunt multe lucruri dupe ei ar trebui sa stau in casa sa invat sau sa fac ordine in casa...nu am voie sa am prieten.. si ma doare asta...sunt parintii mei as vrea sa am cum sa vb cu ei sa le spun ca iubesc..ca as vrea sa ies afara cu el...ca as vrea sa ma duc la petreceri cu el...dar ar spune nu...ii cunosc... si m-am saturat...

Am un jurnal..in care ma destainui si numai bine k l-a gasit mama si la citit in gura mare...prin casa...sau primeam sms-uri si tot asha facea le citea in gura mare....nu am dreptul la intimitate...si daca am o dezamagire in dragoste si normal k orice fata plang...ma ia la intrebari de ce plang...pur si simplu nici asta nu am voie...imi vine sa mor..ash vrea sa fug de acasa...nu mai suport...poate o sa spuneti k sunt doar niste mofturi de ale mele...<

Parintii tai te trateaza asa caci te iubesc prea mult si le e teama sa nu te piarda.Din prea multa iubire,uita ca si tu ai nevoie de libertate.Ei nu vor ca tu sa suferi,ci din contra vor tot ce e mai bun pt tine si refuza ideea maturitatii.Daca ei au avut grija de tine si ti-au oferit totul nu accepta ca un "prost" sa te faca sa suferi.De exemplu eu am fost crescuta de la 12 ani cu sora mea mai mica de catre tata.O persona ce este in stare sa si omoare pt "fetele lui".La inceput nu ma lasa nicaieri ca sa nu-si bata vreunul joc de mine si -mi oferea totul,dupa parerea sa.Dar mai tarziu si-a dat seama ca nu mai sunt "fata tatii"care face doar ce zice el.I-a fost foarte greu sa ma vada ca plang dupa vreun prieten,vroia sa-l sune si sa-i zica sa se poarte frumos cu mine caci altfel are de-aface cu el,dar intr-un final a acceptat ca eu m-am maturizat.Acum am un prieten de 2 ani si ceva si el nu-l prea il suporta,dar pt ca vede ca acest baiat ma face fericita il accepta asa cum e.(e vorba ca acest baiat nu are prea multa carte dar in rest e ok).Un lucru care m-a uimit a fost ca el vb cu sora mea mai mica si cu prietenele mele ca-i e teama sa nu fiu dezamagita si sa nu ma faca sa plang acest baiat pe care il iubesc,si ca in fiecare seara se roaga ca eu sa fiu fericita si sa nu fiu ranita.Mai rar asa tata!O sa vezi ca cu timpul va accepta ideea ca tu esti destul de mare si ca ai nevoie de unele libertati.Incearca sa comunici cu ei si ai sa vezi ca totul va fi bine.Succes!!!

din pacate sunt foarte putine cazurile cand relatia parinte-copil este echilibrata.

parintii uita ca au fost si ei tineri si in general folosesc in modul de educare a copiilor lor ceea ce au vazut la randul lor de la proprii parinti. ideea este ca modul de educare difera de la individ la individ pentru fiecare are un fel de a fi.

parintii nu vor ca si copii lor sa sufere, sa treaca prin aceleasi experiente dure prin care poate au trecut ei, dar uita ca de fapt toate acestea formeaza caracterul si personalitatea copilului. le este foarte greu sa accepte faptul ca orice copil creste si isi formeaza o personalitate. uita ca interdictiile starnesc cu atat mai mult dorinta de a face acel lucru interzis.

o solutie optima pentru fiecare caz este foarte greu de dat. modul in care trecem peste probleme ne formeaza ca oameni.

dar sunt de parere ca atata timp copilul isi indeplineste obligatiile pe care le are, isi poate cere si drepturile. chiar daca asta inseamna razvratire impotriva parintilor. dar cerute cu calm, argumente si justificari.

si eu m-am razvratit si o mai fac inca.

Unii parinti nu pot accepta ca copiii lor au crescut si ca acum se descurca de unii singuri. Altii isi doresc ca copiii lor sa realizeze in viata ce nu au realizat ei. Parintii trebuie sa ne aprecieze si sa ne ofere suport moral din toate punctele de vedere, ca de aia sunt parinti. Daca tu esti fericita cu el si mama ta nu vede, e problema ei. Arata-i ce conteaza pentru tine, dupa cum bine faci, si cu timpul va accepta si va intelege. Stiti, parintii nostri au crescut ntr-o perioada unde opinia nu prea conteaza daca exista o autoritate. E greu pentru ei sa accepte ziua de azi. Multi au impresia ca trebuie sa ii ascultam pentru tot restul vietii si chiar daca am crescut si am ajuns undeva, tot copiii lor sunte si trebuie sa ascultam, ca ei stiu mai bine....nu intotdeauna. E pacat ca nu te intelege mama ta. Fereasca Dumnezeu, sa se intample ceva cu tine si el, nu vei gasi suport in ea...good luck!