Prietenii nostri...

Revin la acest topic,cu cateva comentarii(?).

Omul ,a fost lasat de de-zeu sa nu fie niciodata singur.Nu o sa gasesti pe nimeni care sa spuna ca el poate trai fara prieteni.Problema e ca ,ptr multi oameni, la un moment dat ,sentimentul de prietenie degenereaza in rutina,in ceva care nu mai are nici o semnificatie;iar adevarata fata a acelor oameni este tradata de felul in care se comporta.Oricine ti-ar fi prieten ar trebui sa-i impui niste limite,sa stie pana unde poate sa mearga intr-o relatie,permitindu-i prea multe ,o sa ai surpriza ca atunci cand o sa-la atentionezi ca a mers prea departe,sa rectioneze intr-un mod surprinzator.

Toti am avut sau avem prieteni,dar totusi ,sa stiti,din umila mea experienta,prietenia,are intotdeauna o fata nevazuta:modalitatea de a-la "controla"intr-un fel pe celalalt,de a obtine unele avantaje de la celalalt.Ca o sa te destainui lui,ca ii ceri ajutorul,sau orice alt mod de a colabora cu acea persoana ,implica nemijlocit un mic castig ,de orice natura din partea unuia sau altuia.

In general prietenia se incadreaza in niste"limite",dar ele aproape intotdeauna sunt incalcate intr-un fel sau altul,ptr ca omul este orgolios din fire,doreste sa domine.Sa arate ca a avut dreptate.De acolo o sa inceapa problemele legate de prietenie.Apare neincrederea,si teama de a nu fi tradat.

Si cel care se frige odata ,cu greu isi va infrange teama de a-si face noi prieteni,va fi f sceptic in relatiile cu "prietenii".

Asa ca cel mai bine...sa deschidem bine ochii cui ne destainuim, in cine ne incredem.

O sa credeti ca eu nu am prieteni!

Am .Dar sa stiti ca aproape toti astepta mai mult decat pot sau vor sa ofere

Si spre surpriza mea(uneori placuta,alteori nu) ,niciodata nu poti sa stii cine iti este prieten cu adevarat.

Poate am batut campii cu acest mesaj "

Dar e din ce in ce mai greu sa poti spune:acela e un prieten adevarat!

pe.sa.

Oare eu(noi) cum sunt(em)? :)

sfc a scris:

Oare  eu(noi) cum sunt(em)?

[snapbacca]28443[/snapbacca]

pai dupa o prietenie de trei ani am ajuns in stadiul in care orgoliul excesiv era foarte influent in relatia noastra. si am incercat sa repar totul pentru ca nu puteam concepe cum tot ce am consolidat in trei ani sa-a dus pe apa sambetei dar nu a dat rezultate bune din moment ce am incercat sa fortez lucrurile si nu am lasat sa vina totul de la sine . si pur si simplu am fost satula de tot si toate de certuri pe motive banale care ne afectau si ne consumam de fiecare data si nici scuze nu eram capabile sa ne cerem si am renuntat, mi-am schimbat grupul de prieteni si aproape am rupt legaturile definitiv.

si sunt sigura ca am fost judecata cum la randul meu am judecat pe altii care au actionat ca mine si e clar ca eu am fost oaia neagra. asa cum altii nu pot sa imi fie prieteni asa cum mi-as dori nici eu la randul meu nu pot fi altora....e momentul in care simti ca nu mai merge si ca nu mai vrei sa mearga si vrei sa pui punct; de ce sa fii judecat pentru ce simti?

nu cred ca sunt lucruri care dureaza o viata intreaga cum e si prietenia. sunt prieteni pentru o vara, pentru anii de liceu sau..... poate pentru o viata dar asta am vazut-o doar prin filme.

eu sunt foarte apropiata de prietenii pe care ii am acum si la care tin enorm si un lucru care apreciez la ei e ca ma accepta asa cum sunt si acest lucru e foarte important intr-o prietenie pe langa celelate de baza, sa nu ti se reproseze propriile defectele. si acum ne dorim sa fim impreuna forever si mereu ne repetam ce simtim dar nu putem sa stim ce se va intampla asa ca prefer sa traiesc prezentul cu ei caci valoreaza foarte mult pentru mine

sunt f deacord ,inca odata , cu sfc ..el descrie exact sentimente si stari prin care am trecut acum cateva zile,deci m-am regasit total in ceea ce a spus si asta m-a incantat oarecum.iar pufulet eu sunt deacord cu tine, sa facem ce simtim si sa Carpe Diem,asta era ideea cred. .sfc un raspuns mai pe scurt la ceea ce am scris eu adineaori,sa poate?caiar vreau sa iti stiu parerea.mi sa pare ca ai raspuns la o parte.si u pufulet.ms mult

Parerea mea este ca prietenii ne sunt vitali.Cand ne imprietenim cu cineva o facem pentru ca avem multe in comun cu persoana respectiva,ne asemanam deci sau din contra este diferita fata de noi si ne completam astfel f bine.

deea_s a scris:

Parerea mea este ca prietenii ne sunt vitali.Cand ne imprietenim cu cineva o facem pentru ca avem multe in comun cu persoana respectiva,ne asemanam deci sau din contra este diferita fata de noi si ne completam astfel f bine.

[snapbacca]30022[/snapbacca]

Corect! Dar mai este ceva: atunci cand ne dam seama ca ne-am facut un prieten, ne dorim sa fie pentru toata viata si ne asteptam ca totul sa decurga in acest sens - exact ca si atunci cand ne indragostim. Din pacate nimic nu dureaza o vesnicie desi exista si exceptii. Mie imi place sa sper ca va fi pentru toata viata dar inteleg ca exista si posibilitatea sa nu fie. Sufletul... mi-la deschid oricum pentru ca fericirea nu este o stare continua, ca sa fim fericiti trebuie sa adunam (si sa apreciem) picaturile pe care le primim in diverse situatii si momente.

Roberta

8) eu mai cred in prietenii care dureaza o viata!

oamenii sunt fiinte sociale..asta este clar...dar conteaza ce fel de om esti ....nu oricine poate sa isi tina prietenii aproape...unii nici nu pot sa isi faca prieteni din diferite motive....dar trebuie sa recunoastem ca PRIETENII sunt vitali....asta este..depindem de ei ...