interesant topicul:)
un fel de "adevar si provocare".
Sa zicem ca El ar trebui sa nu se grabeasca, sa observe ce face Ea, cum este ea ca reactii, ca stil. Posibil ca dupa ce observa, sa nu isi mai doreasca escapada prin padure dupa fragi si mure, posibil sa isi doreasca si mai mult.
Daca doreste continuarea calatoriei, sa ii dea un semnal subtil (nonverbal) ca este interesat de o abordare directa (la nivel conversational) pentru petrecere a timpului liber in cadrul petrecerii.
Daca Ea este neinteresata, atunci El ar trebui sa se consoleze cu faptul ca va haladui singur.
Daca Ea pare interesata de semnalele lui (poate sa arate nonverbal, jocul privirilor fugare, zimbet, de ex), atunci El poate face pasul. Conditie necesara (nu si suficienta): simtul umorului, bun simt, pe linga atributele ce reies din ipoteza (fara partea materiala, nu e obligatorie, dar cum nu strica, asa nu ajuta).
O invitatie la dans, o introducere a unui tert cunoscut, sau chiar autointroducere. Depinde cine are curajul.
O conversatie naturala, nici superficiala (ce vreme frumoasa pentru petrecere), nici exagerat de intelectuala (efectul razelor gamma asupra anemonelor), nici abrupta (hai sa facem schimb de fluide, ca sunt destui tipi intelectuali care fac greseli majore pe tema asta, comportindu-se incalificabil), o tatonare discreta daca ambele parti sunt dispuse la admirarea constelatiilor stelare si a firelor de iarba (aici fiecare e liber sa brodeze pe decorul potentialei actiuni de indeplinire a scopului). Nu e obligatoriu ca aceasta conversatie sa duca prin ea insasi direct la indeplinirea sarcinii/scopului.
Amindoi trebuie sa se simta atrasi unul de altul, sa simta ca ceea ce ar urma sa se intimple este pentru ca asa a fost sa fie, ca nu se include in acel moment nici o obligatie fata de viitor. Sa existe o senzatie, un sentiment al liberei asumari reciproce a ca vor avea parte de trairea unei clipe numai a lor, in care nu vor exista decit ei doi