Desi nu-mi place lumina (in sens propriu), imi este extrem de greu sa stau in umbra minciunii si inca si mai greu sa le arat celorlalti lumina adevarului.
Multi incep cu mici minciuni, aparent nevinovate (in opinia lor), ajungand pana la urma sa se minta singuri.
De exemplu, ieri am fost martora a unei aparente divergente intre doua adolescente, totul plecand de la o minciuna. Chiar asa de jalnici au ajuns oamenii? Sa foloseasca minciuna ca punct de plecare al distractiei? Ce pot sa spun, imi vine greu sa cred ca multi sunt in stare sa gaseasca minciuna o forma de placere. Mai grav mi s-a parut raspunsul adultului implicat in discutie - devenit complice - cand i s-a cerut sa confirme minciuna. Iar in final concluzia copilului: "Tu chiar m-ai crezut? Ce proasta esti!"
Imi doresc sa nu aiba loc astfel de manifestari sau, cel putin, sa le pot ignora, ca sa nu mai privesc oamenii cu dispret.

