Început de aspera_ad_astra, Vin 22 dec 2006 · 37 răspunsuri · 14.902 vizualizări
anxietatea ..............e o lupta cu tine insati ,e o lupta pentru fiecare gand optimist ,o lupta continua impotriva fricii ,a temei ca totul se prabuseste ca maine nu te vei mai ridica .cine nu a simtit teama zilei de maine ........e un fericit .eu lupt cu teama asta de mult .......am si uitat de cand .incerc sa vad partea plina a paharului ,chiar daca e aproape gol ......e greu dar numai tu iti poti controla teama si ....gandurile .succes !
Editat Mar 26 dec 2006 11:01
Gaseste o prietena (iubita), intemeiaza o familie, astfel iti vei dedica viata altora, n-o sa te mai gandesti doar la tine, iar egoismul si problemele lui vor disparea. 
abandonatul a scris:Gaseste o prietena (iubita), intemeiaza o familie, astfel iti vei dedica viata altora, n-o sa te mai gandesti doar la tine, iar egoismul si problemele lui vor disparea. :D
In momentul de fata in situatia mea asta ar fi cea mai mare greeseala ce as putea sa o fac,sunt destul de tulburat si asa iar ultimele mele relatii nu au iesit chiar bine.Acum vreau doar sa ma vindec,sa imi revin si sa pot sa am grija de viata si chiar nu imi pasa cat de egoist sunt daca fac deoarece nimeni nu s-a zbatut pentru problemele mele (exceptand ajutorul vostru care chiar e apreciat).
Da Kriemhild are dreptate,ca punct de referinta eu voi incerca sa accept tot ce de astazi imi e frica,trecutul a fost si va ramane la fel ce se poate schimba e modul nostru de a-l percepe.Nu stiu ce va iesi dar eu o sa reiau tot de la inceput,o sa incep cu primele amintiri si o sa urc constant pana la evenimentele mai puternbice din viata mea,acolo va trebui sa fiu deschis si sa ma tin bine.
Iod ai si tu dreptate intr-o privinta,imi lipseste actiunea propriu zisa pentru ca in mare parte modelul teoretic de actioanre il stiu numai ca frica "imi interzice" efectiv uneori sa fac treaba asta,sa sap mai adanc sau sa ma deschid chiar si fata de mine.
Mi-ai pus o foarte buna intrebare...de vreo patru ani sunt asa (chiar acum cand realizez ma mira si pe mine),au fost niste lucruri de inceput iar eu poate din teribilism am dat frau unei depresii ce abia astazi am ajuns sa o combat in mare parte.M-am modelat asa si mi-a intrat in obisnuinta sa fiu asa iar a scapa e greu,nu e buna nici extrema cu anularea sentimentelor caci consecintele sunt urate dar la simtirea lor in starea naturala in acel moment si atat,eu cam asa vad ca ar trebui lucrat cu ele.Uneori cand mai mic 14 - 15 ani eram mult mai fericit dar am ajuns la un stadiu in care sa ma condamn pentru asta,faceam si in clasa tot felul de glume imbecile si radeam de la tot felul de prostii,daca de ex auzeam in clasa cuvantul vagin imi starnea rasul.M-am condamnat mult pentru ce am fost atunci si pentru cat eram de imatur dar poate ca asta era normal la aceea varsta.Depresia mi-a dat un aer de unicitate,nimeni nu era ca mine nimeni nu ma intelegea si aveam universul meu interior in care nimeni nu putea patrunde dar care era perfect si de neatins...nu imi vine sa cred cati ani am trait asa si cate lucruri am pierdut cu modul acela de viata.Dar decat niciodata mai bine ca m-am trezit acum.De pe atunci dupa primele evenimente dureroase am inceput sa ma copndamn foarte mult si sa ma urasc din ce in ce mai mult,a prins radacini bune si persista mult si astazi dar pe cat pot contrazic acea parte din mine care tinde tot timpul sa imi impuna perfectiunea si sa ma judece incontinuu.M-a intrebat cineva odata: dar tu de ce te urasti ? si efectiv am realizat ce prost sunt.
In linii mari dupa trecerea sarbatorilor urmeaza sa ma ocup exclusiv de aceste probleme,starile anterior prezentate s-au diminuat mult si asta pentru ca am iesit printre oameni si am interactionat cu ei,am primit stimuli noi pentru ca problema initiala era ca eram mult prea "incarcat" si mai aveam putin pana la a ceda.
Sarbatorile au iesit frumos pana la urma,am fost cu ai mei la prietenii lor si m-am simtit bine.M-am lasat sa ma simt bine si am vrut asta si a iesit,mi-am modelat putin perceptia si a fost bine.
Aseara pe la vreo 3 dimineata veneam cu masina de la un prieten si drumul era golera liniste si am avut un sentiment de bucurie,conduceam si zambeam,eram doar eu si drumul,a fost superb sentimentul si chiar mi-a fost dor de el dar esentialul aici e ca m-am lasat sa simt si ca am acceptat ca sunt fericit si ca am trait starea.
Va multumesc tuturor de raspunsuri si va doresc un An Nou Fericit.
Cautam ceva... pe net... si intamplator am dat de acest topic.
Vreau sa incep prin a te felicita! In primul rand te felicit pt faptul ca ai avut puterea de a recunoaste ca ceva e in neregula cu tine, pt faptul ca ai cautat solutii si chiar ai avut curaj sa vorbesti deschis despre tine, trairile tale, gandurile tale... probabil pt tine sunt gesturi banale, dar ele chiar au o importanta foarte mare. Foarte putini accepta ideea ca au probleme si, cu atat mai mult, putini sunt cei care vorbesc despre ei asa cum ai facut-o tu.
Sper din tot sufletul ca n-am ajuns prea tarziu pe aici, din cate am citit s-a mai remediat din problema. asta e foarte bine! Dar sper ca te pot ajuta si eu cu ceva.
Nu stiu cu ce ar fi bine sa incep... asa ca voi incepe cu ceva care mi-a atras cel mai mult atentia.
NU REGRETA NIMIC DIN TRECUTUL TAU! Ai spus ca te condamni pt ceea ce erai pe la 14-15 ani, pt atitudinea si glumele nepotrivite... poate si pentru altele... ok... si ce daca? asa AI FOST, nu mai esti. Sa nu crezi ca esti singurul caruia ii este rusine de o parte a lui din trecut, i se pare penibila sau pur si simplu nu vrea s-o mai repete.. omul din greseli invata si din greseli se maturizeaza daca se loveste cu capul de pragul de sus; nu te mai gandi la ce ai pierdut sau la ce ai fi castigat daca nu te comportai asa... ai 19 ani, multi inainte, inca esti adolescent, ai toata viata inainte... viata nu se limiteaza la cateva intamplari sau persoane. Daca ai avut ocazia sa obtii ceva nu inseamna ca nu vei mai avea... ba din contra, data viitoare iti vei stii lectia si vei stii ce atitudine sa abordezi 
Asta e primul pas spre o fire mai pozitiva, un caracter mai optimist. Nu mai regreta nimic din ceea ce ai facut (dar atentie, asta nu inseamna ca trebuie sa repeti greseala), incearca sa te gandesti ca tot raul e spre bine! Sunt fete care isi pierd fecioria de la 10 ani... tot de la 10 ani unii baieti se apuca de ciordit si au probleme cu parintii, politia.... si ce daca?! Vei rade dupa ce iti voi spune ceva... aceia au sanse mai mari sa se realizeze in viata. De ce? Pentru ca au deschis ochii mai devreme, incep sa-si formeze caracterele, invata cum sa faca fata obstacolelor si esecurilor inca din copilarie (nu toti, e adevarat, decat cei care vor cu adevarat sa se realizeze). Acum gandeste-te la tine... chiar nu ai invatat nimic din prostioarele care le-ai facut? Nu pot sa cred ca nu... si daca ai invatat de ce sa te superi asa mult pe tine? Doar nu crezi ca ceilalti s-au nascut invatati! Ai 19 ani, te-ai "trezit" la timp, incearca sa profiti in bine de trecut, incearca sa intorci totul in favoarea ta, oricat de grav pare sa fie.
Am sa-ti mai dau un exemplu scurt apoi trec la al subiect. Cunosc pe cineva care in clasa a 9-a a ramas repetent din cauza matematicii, s-a apucat de meditatii, iar in clasa a 10-a a luat olimpiada pe tara la matematica... deci... crezi ca a fost chiar asa o tragedie ca nu s-a tinut de carte si a ramas repetent? A avut puterea de a intoarce roata in favoarea lui, asa poti face si tu!
Si hai s-o luam si pe alta parte, ce haz ar mai avea viata fara suisuri si coborasuri? Totul ar fi alb si negru... anost...
Spuneai ca nu prea stii de unde iti vin aceste stari de furie, durere, fustrare pana la dorinta de a te sinucide... primele trei, dupa parerea mea, te macina pt ca nu ai realizat ceva pana acum care sa te multumeasca sufleteste. Fie ca duci o viata de lux, cu masina, casa, bani cat sa arunci in stanga si in dreapta, fie ca venitul e mediu, cat sa traiesti decent, sau chiar daca ai un venit sub orice critica, daca faci ceva care sa te bucure cu adevarat, sa simti acea placere cum ai simtit-o cand erai singur in masina, atunci vei fi mai multumit, mai impacat cu tine, vei observa mai usor partea plina a paharului. Vei realiza cu adevarat ca lucrurile care ne bucura, ne incarca cu energie pozitiva nu sunt neaparat cele materiale! Din cate am inteles esti mai singuratic, atunci gaseste-ti o zi libera si fugi departe de casa, intr-o padure, la munte, langa un lac, intr-un parc, oriunde unde iti place, stai singur, gandeste-te la tine, gandeste-te ce ai facut pana acum si ce ai de gand sa faci, gaseste-ti un rost. Acorda mai multa atentie Eului tau si atunci nu te va mai macina, nu vei mai avea mustrari de constiinta 
Un alt mod de a te impaca cu tine insuti este acela de a-i ajuta pe cei din jurul tau. Ce daca ei nu au facut nimic pt tine? Fa tu primul pas, fa-l si pe al doilea daca ai ocazia si daca nu te vor ajuta cand vei avea nevoie atunci poti sa le dai peste nas linistit. Stiu ca ti-e greu sa crezi, dar nu ai de unde sa stii pana nu incerci!
Daca, Doamne fereste, iti mai vine in cap dorinta de a te sinucide, mai intai du-te in lume, fa ceva ce ti-ai dorit de mult sa faci, erai curios, dar nu ai putut din diferite motive, incearca sa faci o nebunie.. orice, nu conteaza ce... orice e mai bine decat sa te sinucizi.... apoi, probabil, iti va iesi din cap dorinta (sau altfel spus.. " e nevoie sa-ti dai drumul in prapastie ca sa ai de unde sa te ridici" :x: ) . Din cate inteleg de la tine, tu ai lipsa de activitate.
Mai spunai ca traiesti cu teama ca ti se poate intampla ceva rau... pai ce ti se poate intampla asa rau? Ce nu te omoara te intareste! S-o ti minte! Intreaba oamenii care acum au ajuns cineva prin cate au trecut... si mai intreaba-i daca le-a facut vreun bine esecurile/problemele si ce bine le-a facut?! Probabil multi, din lipsa de timp si/sau neinteres fata de subiect, nu s-au gandit la acest aspect, dar daca vei gasi pe cineva care si-a analizat viatia, ce a facut, cum a facut, de ce a facut etc vei fi surprins si vei intelege ca frica nu-si are rostul, cu frica mori de foame! Revin la ce am spus mai devreme, cum crezi ca vei invata daca ti-e frica sa gresesti?! TOTI au invatat din greseli! "Cine e fara pacat, sa arunce primul cu piatra". Din pacate mentalitatea adolescentilor romani lasa de dorit si din cauza lor (chiar si a ta) multora le este frica sa se afirme... "daca ma fac de ras?" ... si ce daca? Ai tu timp sa le dai peste nas... roata se invarte continuu, mai ales daca ai puterea s-o intorci si singur! :airkiss:
Am o nelamurire, la ce facultate esti tu? Esti multumit de ceea ce inveti, vrei sa lucrezi in acelasi domeniu? Si asta ar putea fi o cauza a starii tale...
Stii ce ma doare acum? :cry: Faptul ca mai aveam ceva de zis, dar nu mai stiu ce... asta e, daca imi reamintesc revin si iti spun, dar pana atunci sper ca ti-am putut fi de folos, sper ca m-am facut inteleasa. Daca nu, astept intrebari!
Daca vrei, sunt dispusa sa vorbesc si in privat, mi-ar face placere :-
In final, va urez la multi ani tuturor forumistilor!
Prin "reper exterior" definim orice iti capteaza atentia. Poate fii un hobby, o activitate, samd.
Un psiholog nu ti-ar fi de ajutor, ci mai degraba niste oameni, prieteni care sa te ajute, sa te asculte si sa iti fie aproape. Nu cred ca esti paranoic, ci doar singur. Ti-e teama de singuratatea pe care o simti, dar este firesc, pentru ca oamenii sunt fiintel sociale, au nevoie de alti oameni ca sa supravietuiasca.
Daca nu reusesti nici asa, ultima solutie ar fii sedintele de psihoterapie (de grup, daca se poate).
Nu-ti face griji, totul va fii bine.
Numa bine 
Ai fost vreodata la psiholog de spui ca nu i-ar fi de ajutor? Mai ales in cazul lui... spune ca isi face greu prieteni. :D
catre Onidel
In primul rand iti multumesc pentru raspunsul tau.
Ma simt bine sa aud ca fac si eu odata ceva bine si asta pentru ca desi cam stiu cine si eu ce e bine si ce nu nu pot sa ma incred tot timpul in mine,am nevoie si de pareri sincere si constructive (dar cred toti oamenii au nevoie de asta,cred doar)
Problema initiala a fost faptul ca mai demult mi-am creat un blocaj sentimental si in aceea perioada in care "simteam ca o iau razna" era doar faptul ca imi veneau foarte multe trairi noi (am facut cadouri la toata familia si m-a consumat enorm sentimental treaba asta) si nu prea mai aveau "loc" pentru a era plin de celelalte si in unele momente se dezlantuiau toate si atunci imi era f rau.
O problema majora la mine e ca am fost crescut sa respect tot timpul regulile si sa fiu ascultator,am fost un copil cuminte pana prin clasa a 5-a...dar mi-a ramas ceva din copilarie,o incertitudine imensa care o am tot timpul cand urmeaza sa fac ceva,ma intreb tot timpul daca fac lucrul corect sau nu si am tot timpul nevoie de confirmari exterioare,cam la fel e si cu trecutul,imi e greu sa ma accept pentru ce eram atunci deoarece (suna bizar poate) nu stiu cum se comporta un tanar la varsta aia,nu stiu care e comportamentul normal si cat de deviat eram.Ce spui tu insa e foarte adevarat,unele greseli facute atunci nu le voi mai repeta prea curand si daca e pana acolo sunt destul de mandru de modul meu de judecata si de mentalitatea mea (cu minusurile ei cu tot) si asta e un rezultat al actiunilor din trecutul meu (acum ma intreb cum de am ajuns sa spun asta) si da poate sunt si oameni care erau ca mine la varsta aceea si au ramas si acum la acelasi nivel (in a 12-a aveam colegi care jucam mata prinsa prin clasa) deci ca si concluzie nu am gresit asa de mult ci dimpotriva m-am ajutat chiar mai mult decat imi inchipuiam.Cu ocazia acestei revelatii vreau sa multumesc la doua persoane la Onidel ca mi-a dat stimulul potrvit si mie ca l-am acceptat si dezvoltat (poate si asta suna aiurea dar are logica ei).
Cu sentimentul de dispret/ura fata de sine nu o duc prea bine,il am bine pus (stiu si cauza,e ceva foarte personal si nu tine doar de mine) si nu stiu daca pot scapa de el singur,realizez ca nu isi are sensul si ca nu duce la absolut nimic bun dar e prea bine inradacinat acolo...
O alta problema (ma minunez si eu cum tot descopar pe ele) e ca am un deficit enorm de concentratie,nu pot sa stau concentrat prea mult timp pe o discutie sau nu pot sa ma coordonez intr-o actiune de lunga durata; problema nu e ca nu ma pot organiza ci ca nu pot sa imi respect organizarea,am un mare deficit de autodisciplina.Pana si in viata de zi cu zi de foarte multe ori am impresia ca trece viata pe langa mine si ca nu pot face nimic.De exemplu trebuia sa imi fac in calculator ordine de multa vreme (am eu o ordine anume fisierele de genul x toate intr-un loc etc) si dupa 3 luni de cand am reinstalat windowsul tot asa a ramas.E un fel de lene acuta,dar ce e bizar e ca de multe ori "uitam" sa fac asta si din uneori cand nu gaseam nimic in el ma enervam si imi dadeam seama.Pana si acest post mi-a fost greu sa il scriu,daca acum as mai incerca sa mai scriu unul nu as putea,pur si simplu "mi-ar fugi" mintea in alta parte 
.
Nu stiu exact daca ma fac inteles ca e greu de descris.
Pot sa fac multe lucruri bune si frumoase dar nu pto face nimci de lunga durata pentru ca o las balta si asta o fac inconstient,nu prea imi dau seama ca am renuntat.
Da o mare lipsa de activitate dar in acelasi timp ma si complac,nu e ca nu as avea ce face ci ca nu pot "sa ma tin de o treaba" din motivele mentionate mai sus.Am incercat eu ceva exercitii de concentrare dar nu am reusit sa ma tin de ele o perioada indelungata de timp fix din aceasi cauza.Parca e un cerc inchis...
Daca ar fi sa traim doar teoretic nu as mai avea niciodata nici o grija,practica asta...
Sunt total de acord,cu frica mori de foame dar problema e ca la mine deja a ajuns de necontrolat.E mult pana acolo,pana sa ajungi la faza de a controla tu,la mine de o alta frica e vorba nu doar de rusinea cotidiana caci cu ea ma descurc,nu spun ca nu o am dar o controlez in linii mari.
La facultate sunt la Psihologie la Spiru Haret la ID si nu sunt deloc multumit deoarece nu se tin absolut deloc cursuri si feicare invata de unde stie si cum stie dar din anul II vreau sa ma transfer la Zi (nu stiu unde inca) dar primul pas e sa ma fac eu bine pentru ca in acest stadiu nu prea pot sa iau o decizie buna.As vrea mult sa lucrez in domeniu,as vrea sa ajut,as vrea sa schimb vieti (asta deja stiu ca e cam utopie) dar din cate am cam auzit cu psihologia se cam moare de foame.
M-ai ajutat mult pentru ca am mai realizat unele lucruri si am mai delimitat probelemele ca sa spun asa stiu mai bine cu ce am de lucru.
Multumesc.
Catre Heidy
Cu prieteni stau mai prost si asta pentru ca foarte greu gasesc un prieten care sa fie in stare sa ma ajute,care sa aiba capaciutatea si cunostiintele necesare in a ma ajuta.O prietena buna de-a mea are 24 de ani si e chiar singura persoana ( din domeniul prieteni ) care chiar e capabilca sa ma ajute.Nu spun ca astept doar asta adica ajutorul lor doar ca nu mai pot tine relatii ce merg intr-un singur sens (cam asta am facut de vreo doi ani,ajutam anumit oameni ne imprieteneam dar apoi tineam legatura doar din obligatie morala).
Am decis pana la urma sa ma duc la terapie si voi face asta dupa ce voi reusi sa ma angajez la primul salar...am realizat ca unele probleme pur si simplu ma depasesc.
Sper si eu ca va fi bine,sper din tot sufletul asta.
Iti multumesc de raspuns.
Editat Vin 5 ian 2007 17:11
Ma bucur ca te-am putut ajuta si ca ai inceput sa realizezi ce se intampla cu tine. :think:
Sa inteleg ca esti la psihologie? Nu sta la ID pt ca nu vei invata suficient... una e cand iti explica un profesor, alta e cand inveti doar din carti si daca ai nelamuriri nu ai pe cine intreba.
Si cine ti-a zis ca se moare de foame cu psihologia?! Tot psiholog era?! Hai sa-ti spun ceva... la psihologie, din pacate, intra foarte multi care sunt paraleli cu materia asta si dupa ce termina facultatea... la fel raman si atunci e normal sa nu se descurce pe domeniu. Daca tu ai ceva cunostinte de psihologie si daca o simti, daca "o ai in sange" (ai inclinare spre psiho) atunci poti ajunge departe :cry: . In psihologie nu e suficient sa stii doar teorie. Si sa-ti mai spun un secret repede-repede ca ma grabesc, daca studiezi istoria psihologiei ti-ai da seama cat de repede a evoluat si e intr-o continua crestere si din ce in ce mai cautata ;)
SUCCES! Si sa ne spui ce-ai facut!
Editat Sâm 6 ian 2007 13:13
aspera_ad_astra a scris:Initial nu am crezut/vrut ca o sa cer ajutorul pentru problemele mele psihice dar am ajuns la un stadiu in care sunt depasit cu mult,nu mai pot intelege cauzele (determinantii) si ajung sa imi pierd controlul.Cui nu ii convine ca scriu aici ce ma apasa nu are decat sa ignore topicul.Problema mea consta in principal in faptul ca imi pierd foarte mult controlul asupra mea,ma simt ca si cum pentru elementele exterioare din viata mea as fi un simplu spectator si ca nu pot face nimic.Ieri am avut o combinatie de stari oribila,era furie durere si frustrare,nu pot spune de la ce au venit pentru ca nu am reusit sa imi dau seama dar cert e ca la un punct vroiam sa ma sinucid si asta nu pentru ca am o viata rea sau cine stie ce motiv ci pentru ca nu mai puteam sa suport starea,ma apasa si ma macina,simteam cum fiecare parte din mine urla si vrea ceva.Am avut mai multe traume in decursul vietii iar ultimele doua le-am avut anul asta.Nu am avut cu cine sa vorbesc sau sa impart ce ma durea si am fugit,le-am ascuns undeva in mine,defapt cam toate traumele le-am ascuns undeva adanc in mine si asta pentru ca nu am cu cine sa le impart cui sa ii spun ce ma doare si ca doare.Acum am mai crescut (19 ani) si am invatat sa am eu grija de mine sa vad care sunt cauzele problemelor si pe cat posibil sa le remediez.In ultima luna dimineata cand ma trezesc imi e frica sa ma dau jos din pat,imi e frica si de oameni si de toate lucrurile rele ce mai pot sa mi se intample (sindrom paranoid).
In dimineata asta m-am trezit si iar au inceput tot felul de stari si de ganduri care nu le puteam delimita clar,pur si simplu treceau ca o turma de animale furioase.E oribil si ma chinuie,nu stiu cat mai pot sa suport si nu stiu nici ce sa fac pentru ca de data asta nu mai detin controlul total.Poate sunt si refulari,acum cateva luni mi-am pus un blocaj sentimental si de atunci nici sa plang nu mai pot (nici cand sunt singur si imi vine) iar aseara am simtit profund de tot,cred ca deja sau adunat prea multe si acum "dau pe afara" . Vine Craciunul imi e frica pentru ca stiu ca in ziua aia se vor dezlantui cel mai puternic (am o trauma fix in ziua de Craciun) si si nu stiu daca ma voi putea controla.Va rog spuneti-mi orice considerati ca ar putea fi e ajutor.
Am uitat sa mentionez desi poate pentru unii e clar am si un deifcit de concentrare enorm si pana si acest post a trebuit sa fiu cat se poate de concentrat sa iasa cat de cat coerent,nu stiu in ce masura e dar eu am incercat pe cat posibil sa redau cele mai esentiale informatii.
La Mulţi Ani!
bună, eu sunt Andreea,
aspera_ad_astra a scris:Cu prieteni stau mai prost si asta pentru ca foarte greu gasesc un prieten care sa fie in stare sa ma ajute,care sa aiba capaciutatea si cunostiintele necesare in a ma ajuta.O prietena buna de-a mea are 24 de ani si e chiar singura persoana ( din domeniul prieteni ) care chiar e capabilca sa ma ajute.Nu spun ca astept doar asta adica ajutorul lor doar ca nu mai pot tine relatii ce merg intr-un singur sens (cam asta am facut de vreo doi ani,ajutam anumit oameni ne imprieteneam dar apoi tineam legatura doar din obligatie morala).Am decis pana la urma sa ma duc la terapie si voi face asta dupa ce voi reusi sa ma angajez la primul salar...am realizat ca unele probleme pur si simplu ma depasesc.
Sper si eu ca va fi bine,sper din tot sufletul asta.
Iti multumesc de raspuns.
Stii, ma recunosc in multe din frazele tale. In chiar foarte multe. Incerc sa-mi dau seama daca oare am depasit acest stadiu asa cum cred sau mai am de muncit la acest capitol.
Am incercat de foarte multe ori sa imi dau seama cine sunt si incotro ma indrept sau vreau sa ma indrept; insa niciodata nu mi-am acordat increderea necesara pentru a renunta la frica. Este normal sa-ti fie frica, este chiar un lucru firesc. Dar atunci cand frica iti conduce viata, e clar ca nu mai esti stapan pe viata ta.
Prietenii sunt aceia care te ajuta cu sprijin. Moral. Aceia care sunt langa tine cand simti ca nu mai poti, aceia care te iau in brate cand plangi, care se bucura cand esti fericit; aceia sunt prieteni. Ceea ce imi descrii tu este de de departe descrierea corecta a unui prieten. Intr-o prietenie nu exista obligatii morale.
Cel mai greu lucru care te apasa este faptul ca esti singur. Singuratatea ti-a indus frica. De aceea este imperios necesar sa intalnesti acei oameni care sa-ti fie alaturi.
Asta nu inseamna ca vreau sa-ti dau o solutie. Nu.. nicidecum. Pentru ca suntem foarte buni la dat solutii si sfaturi celorlalti, dar pentru noi insine nu suntem in stare sa gasim solutii; nu suntem in stare sa ne aranjam viata.
Si da... ai o intiativa foarte buna. Vrei sa ii ajuti pe ceilalti? Ok. Dar ca sa-i ajuti pe ceilalti trebuie sa inveti SA TE AJUTI PE TINE INSUTI. Abia apoi vei reusi sa faci ceva pentru cei care au nevoie de ajutor.
Sper... sa reflectezi mult asupra acestui aspect. Ai doua optiuni in acest moment: sa-ti dai un sens existentei sau sa continui sa ratacesti cu frica pana cand va fii prea tarziu. Viata e prea scurta si tu esti singurul care poate alege cum sa fie: frumoasa sau nu.
numa bine :think: