Început de passiflora, Mie 6 dec 2006 · 1.163 răspunsuri · 180.394 vizualizări
Jet Black a scris:Dar psihologul ala ce zicea despre scopul vietii in general?
scopul lui nu e sa ii zica mie ca viata e frumoasa sau ca merita traita.....scopul lui e de a avea eu un plan si sa vreau ceva de la viata....sa vad ca un pic cate un pic pot ajunge din nou unde am fost....acolo sus.....si sa ma ajute sa imi recapat increderea in mine ....sa am un scop....dar sa il descopar eu...el nu intervine ....in deciziile mele decat atunci cand imi pun viata in pericol si atat
Scuze, cuvantul era "neesential".
Eu depresia nu o pot privi ca pe o boala. Mai degraba o stare de spirit, o combinatie de sentimente, senzatii negative, care pentru ca sunt atat de multe te fac sa privesti viata cu totul ca pe ceva negativ, suferinta, lipsa unui scop. Si insist in parerea mea ca medicamentele nu ajuta decat atunci cand e vorba de ceva mai grav. In rest, e doar o iluzie
Mie imi place ideea cu jurnalul de recunostinta. Jedi, ne poti spune mai multe? Cam in cat timp apar efectele? Ce ti se intampla concret?
sleepingstone a scris:Mie imi place ideea cu jurnalul de recunostinta. Jedi, ne poti spune mai multe? Cam in cat timp apar efectele? Ce ti se intampla concret?
Tehnica in sine consta in a tine jurnalul asta 30 de zile... singura indicatie mai interesanta e ca atunci cand transcrii evenimentele alea placute... sa incerci sa retraiesti putin din emotiile simtite atunci... sa le savurezi... adica... sa-ti aduci aminte ceva mai viu momentul.
Ce ti se intampla mai concret e mai dificil de explicat.
Pe scurt, sunt intarite trasee neuronale responsabile de genul respectiv de a gandi. Astfel, genul respectiv de a gandi este folosit mai des, incurajat. 
Imagineaza-ti o persoana ce priveste un pahar 90% plin.... dar priveste partea goala cu o atat de mare concentrare incat are impresia ca e doar un pahar gol... poate are ceva pe fund... dar in esenta e gol...
Genul asta de tehnica te ajuta sa privesti putin mai jos... si sa descoperi, incetul cu incetul, ca stratul ala "subtire" de pe fundul paharului e ceva mai gros decat parea la prima vedere.
De asemenea, nimic nu poate lua locul actiunii... daca descoperi ca anumite lucruri se repeta in jurnalul respectiv... poti concluziona ca daca ai apela la ele pentru a umple o zi... te vor ajuta. Asa ca daca vezi ca trece ziua si nu ai facut nimic... incearca sa faci ceva din ce STII ca-ti place... chiar daca poate fara chef la inceput....
Pofta vine mancand...
Justine_ a scris:Scuze, cuvantul era "neesential".Eu depresia nu o pot privi ca pe o boala. Mai degraba o stare de spirit, o combinatie de sentimente, senzatii negative, care pentru ca sunt atat de multe te fac sa privesti viata cu totul ca pe ceva negativ, suferinta, lipsa unui scop. Si insist in parerea mea ca medicamentele nu ajuta decat atunci cand e vorba de ceva mai grav. In rest, e doar o iluzie
Draga Justine_
Depresia este o reactie normala a psihicului (si chiar a fizicului, in cazulin care ajunge si la manifestari somatice).
O reactie similara este de ex. doliul si tristetea aparute ca rezultat al pierderii cuiva drag.
Spre deosebire de tristetea "fireasca" descrisa mai sus, depresia e o reactie insa la un stimul emotional interior, care se
amplifica ciclic. De vina pentru instalarea depresiei este raspunsul exagerat la o trauma emotionala, care determina
"rumegarea" acelor emotii fara a lua vreo decizie specifica.
Aceasta "rumegare" si lipsa de decizie produce un consum psihic
interior continuu, care se prelungeste in timpul somnului, facind
ca timpul de somn REM (adica rapid eye movement, sau "somn cu vise" pe intelesul tuturor) sa se prelungeasca in defavoarea somnului adinc, regenerator.
Ca rezultat, dimineata in loc sa fii refacut esti obosit la trezire si incepind iarasi ciclul rumegarii
sentimentelor si emotiilor fara decizie, adincesti oboseala si cresti timpul psihic alocat acestei activitati in defavoarea lucrurilor prezente si imediate.
In scurt timp se va instala o senzatie de oboseala cronica si datorita faptului ca acest consum psihic continuu scade nivelul
serotoninei din creier, se instaleaza acel "dezechilibru chimic" pe care incearca sa il rezolve antidepresivele, rezolvind insa doar simptomele nu si cauza sa.
Exact ca o aspirina care reduce febra dar nu rezolva infectia.
Rezultatul este renuntarea la activitatile care iti produc placere (adica serotonina) si adincirea cronica in acest ciclu.
Depresia se instaleaza datorita unor moduri de gindire defectuoase care te arunca in acest ciclu.
Diferenta intre doliu, tristete si depresie este ca, in cazul doliului, acesta are "viitor" adica desi starea prezenta este
similara cu cea depresiva, omul trist, indoliat, nu exclude existenta unui viitor si accepta in sinea lui ca aceasta stare este, desi neplacuta, doar temporara.
Depresivul ajunge insa prin mecanismul ciclic descris mai sus sa nu mai poata iesi din el, accentuindu-si starea la fiecare
parcurgere a ciclului.
In cazul depresiei versus tristetea produsa de un deces, depresivul "omoara inca o data" pe defunct in fiecare zi, in loc
sa se departeze zi de zi de sursa depresiei, adica ziua concreta a traumei, a decesului.
Am folosit aceasta comparatie, deoarece, desi este putin morbida,
eu cred ca e foarte sugestiva pentru descrierea fenomenului.
Iesirea din depresie se face in mod real nu prin medicatie care rezolva doar temporar simptomele, ci prin intreruperea ciclului de gindire pagubos.
Cind aceasta intrerupere se realizeaza definitiv, si psihicul si corpul (adica manifestarile somatice aparute in cazurile cronice) revin in mod firesc la normal, adica la echilibru.
Nu neg ca in cazurile cronice, terapia medicamentoasa poate fi o terapie de soc, dar rezolvarea definitiva se face intrerupind modul de gindire care duce la depresie.
Unul din modurile de gindire (nu si singurul) care duc la depresie este -sa ii zicem "spirala negativa".
Sa zicem ca suni pe cineva pe mobil si nu iti raspunde, iar apoi nu te suna pina a doua zi.
Poti gindi: fie ca nu a auzit telefonul;
fie ca era ocupat si nu putea vorbi;
fie ca nu a vazut apelul ratat ca sa te sune inapoi;
fie ca nu vrea sa vorbeasca cu tine pt ca nu te place, nu te suporta, nu te inghite, etc
Oricare din aceste explicatii poate fi adevarata,depresivii insa aleg preponderent varianta ultima, care genereaza alte ginduri despre valoarea ta in ochii omului respectiv, care genereaza alte ginduri despre valoarea ta in general.
Daca la fiecare acest gind alegi "ultima varianta" adica cea mai pesimista, rea, devalorizanta, ajungi sa adincesti starea negativa si se instaleaza depresia.
In scurt timp toate vor fi negre, ajungi sa plingi din senin, sa nu te mai poti bucura sa zicem de cafeaua aia spumoasa pe care ti-o faceai in fiecare dimineata si renunti si la ea.
De fapt bietul om poate ca isi uitase telefonul acasa. (si e un mod de gindire care te insanatoseste sa lasi intotdeauna loc de un "poate" , sa nu transezi totul in alb si negru, in totul sau nimic, si sa nu mai fii 100% sigur de primele tale concluzii sau impresii. ) dar tu pina sa aflii adevarul, ajungi sa nu il mai crezi, o sa crezi ca de fapt esti mintit, pentru ca
asta e "varianta a patra" si felul tau de a gindi o alege din pacate intotdeauna.
Totul din cauza stilului de gindire.
Oamenii care tind sa analizeze continuu ce a mers prost in viata, revizuind selectiv trecutul, alegind sa isi aduca aminte doar de lucrurile negative, facind o catastrofa din fiecare eveniment minor sau pas inapoi si blamindu se pe sine, ramin blocati in starea depresiva in loc ca aceasta sa se risipeasca de la sine cum se risipeste o tristete cauzata de un eveniment negativ traumatizant dar totusi firesc din viata de zi cu zi.
Pentru a rupe ciclul poti incerca, nu sa analizezi trecutul pt ca asta te arunca inapoi in depresie, ci sa faci orice te focuseaza pe prezent si viitor si orice te impiedica sa gindesti excesiv si in sensul negativ descris mai sus.
(De ce crezi ca te ajuta condusul? pt ca te obliga sa te concentrezi la sosea in loc sa faci introspectii..)
Odata rupt ciclul, echilibrul se instaleaza in mod firesc. Pentru ca depresia cum ai spus si tu e un dezechilibru firesc care se mentine insa in mod nefiresc, nu e o apendicita care trebuie taiata, tratata cu antibiotice etc.
O modalitate poate fi chiar jurnalul descris mai sus de cavalerul jedi, sau orice altceva, chiar si ajutorul cuiva, chiar a unui specialist, daca se indreapta in directia prezent-viitor.
Ultimul lucru de care are nevoie cineva deprimat este de oameni -"specialisti" sau nu, sau doar "forumisti" sau "prieteni" care ii indruma sa analizeze trecutul si sa faca introspectii.
Descoperirea "cauzelor" nu le si inlatura. Asta ecea mai mare pacaleala a logicii.
(Daca aflii de ex. de ce te ai fobie de avion si ce eveniment din trecutul tau ti-a declansat asta, fobia nu se rezolva, nu te poti urca in avion si sa su ti se mai ridice pulsul doar ca ai aflat. Cunoasterea iti inlatura poate incertitudinile dar nu iti inlatura sentimentele si emotiile.)
Tot ce am scris mai sus e parerea mea construita in urma studiului (fie el academic sau empiric) si informarii proprii si nu vreau sa o impun nimanui.
Nu vreau sa ma erijez in specialist pt ca suntem doar pe un forum.
Daca iti foloseste,draga Justine cu atit mai bine, dar fiecare trebuie sa decida singur si nu sa primeasca neconditionat
informatie sau orice altceva de la altii.
Bafta!
Ahab, iti multumesc pentru raspunsul atat de cuprinzator. Mi-ai dat de gandit destul de mult. Intr-adevar introspectiile in sine nu mi-au adus decat intelegere, nu si rezlvarea situatiilor .... inca. E un prim pas insa atat, problemele persista.
Intr-adevar condusul ma ajuta foarte mult, desi nu pot spune ca pun pauza la ganduri cand sunt la volan. Dimpotriva, sirul gandurilor merge mai departe si cu mai mult spor, atata doar ca tind sa fie ganduri mai placute si mai optimiste, sau mai bine zis o perspectiva mai placuta. Eu pun asta pe seama faptului ca imi place foarte mult sa conduc, e una din bucuriile cele mai mari din viata mea (fara gluma).
Insa una peste alta am inteles ideea. Ma gandesc la lucrul care ma supara in mod intens, insa acel gand nu se duce, ca majoritatea gandurilor, nu isi gaseste rezolvare, ci persista si ma extenueaza. Cred ca e destul de corect. In primul post spuneam ceva de o problema de ordin sentimental. Zilele astea am ajuns la concluzia ca acea problema este, cel mai probabil, declansatorul starii mele. Ar fi chiar destul de logic. Numai ca pentru a incheia ciclul asta de ganduri, ar fi necesar sa schimb un lucru esential din modul in care gandesc, in care simt.
O sa mai scriu mai tarziu, am ceva treaba.
erena a scris:medicamentele...ce nu sunt naturiste as recomanda sa le iei numai pe baza de recomandare a unui specialist
Sedatif PC sunt pe baza de plante si nu au efecte secundare pe mine m-au ajutat cu o depresie post-operatorie 
Justine_ a scris:Ma gandesc la lucrul care ma supara in mod intens, insa acel gand nu se duce, ca majoritatea gandurilor, nu isi gaseste rezolvare, ci persista si ma extenueaza.
Normal...
Incearca sa schimbi putin abordarea. Incearca sa te gandesti la o situatie in care lucrul respectiv nu ar mai exista si ACTIONEAZA in asa fel incat sa te apropii de situatia respectiva, sa o aduci mai aproape. Orice ACTIUNE, indiferent cat de marunta, e benefica. Incearca ceva, daca-ti iese continua, daca nu-ti iese incearca altceva. :flowers:
Nu am de unde sa stiu despre ce e vorba dar am sa folosesc un subiect la indemana: singuratatea si am sa ma dau pe mine exemplu.
De cand ma stiu mi-am dorit sa fiu intr-o relatie de durata. Viata in schimb a fost altfel. Singuratatea asta a fost sursa depresiei mele. Diferenta dintre imaginea pe care o proiectasem cand eram mai tanar pentru vasta pe care o am acum si imaginea realitatii sunt atat de diferite incat de multe ori este inevitabila aparitia unui sentiment de esec, de ratare a vietii.
Acum, chiar daca inteleg de ce sunt singur acum, incarcatura emotionala negativa nu dispare. Pentru a scapa de ea trebuie sa trec la actiune. Trebuie sa vad lucrurile altfel. Si astfel mi-am disecat singuratatea si am descoperit partile intunecate apoi am inceput sa le schimb.
Singuratatea nu e tot una cu solitudinea. Poti fi singur si sa te simti super bine. Partea negativa legata de singuratate consta in GOLUL care o insoteste. Dar golul asta poate fi umplut voluntar. Si astfel, incetul cu incetul, am ajuns sa descoper lucrurile care il pot umple. Am inceput sa ma simt foarte bine si singur.
Poate suna trist ce descriu dar nu e.... 
pentru ca nu a fost nevoie sa renunt la vis. Sunt mai fericit acum decat am fost vreodata... 
Vad cum imi construiesc viitorul si asta imi da o incredere fantastica in faptul ca va fi un viitor mai bun decat prezentul... prezent ce deja a devenit mai bun decat trecutul.
Asadar abordez pe doua planuri:
1. Constientizarea lucrurilor bune din prezent. Asta o fac prin jurnalul de recunostinta.
2. Constientizarea capabilitatii de a influenta viitorul prin constientizarea actiunilor. Actiunea constienta, chiar daca e marunta.... vindeca... iti da incredere in propria capacitate de a produce rezultate. Cand vezi ca poti produce rezultate minore, capeti incredere ca poti produce si rezultate majore. Devii curios cat de departe poti ajunge.
jedi, sa stii ca m-ai pus pe ganduri destul de tare cu jurnalul de recunostinta. Nu de prima data cand am citit, recunosc, insa am ajuns la concluzia ca ar fi o idee chiar foarte buna. Poate m-ar ajuta sa privesc mai mult timp partea plina a paharului, sa-i dau mai multa importanta. Ma bucur oricum pentru multe lucruri marunte - de ex ninsoarea de azi, am fost asa fericita ca ninge incat am lasat masina acasa si am plecat pe jos - insa poate ca scriindu-le s-ar amplifica sentimentul si mai mult. Stiu ca ti-am mai multumit o data pentru sugestie, dar iti mai mulumesc o data :roll:
Am inceput sa imi mai revin. Am gasit mai multa intelegere decat credeam ca voi gasi. Singurii care nu ma inteleg si care imi alimenteaza starea, reprosandu-mi supararea ca si cum ar fi o vina a mea, sunt ai mei.
Justine_ a scris:Ma bucur oricum pentru multe lucruri marunte - de ex ninsoarea de azi, am fost asa fericita ca ninge incat am lasat masina acasa si am plecat pe jos - insa poate ca scriindu-le s-ar amplifica sentimentul si mai mult.
Ninsoarea de azi din Bucuresti e un exemplu ideal de ce ar trebui sa scrii. Te-a facut mai fericita... iar fericirea e moneda cea mai importanta.... la ea se raporteaza totul.
Daca scrii lucrurile care ti-au placut si le savurezi cand le scrii, adica incerci sa retraiesti sentimentul placut care le-a caracterizat, atunci transmiti creierului tau un mesaj important: "Atentie mai multa la lucrurile astea marunte, sunt importante pentru mine!"
Dar lucrul cel mai important pe care il va realiza jurnalul ramane constientizarea.... incepi sa-ti dai seama mult mai clar de ce se intampla cu tine iar cand lucrul acesta se intampla... apare autoreglarea... te schimbi de la sine. Va trebui sa faci diverse lucruri, va trebui sa muncesti, dar munca nu va mai parea chiar asa o corvoada... va fi mai placuta. :roll: