Atunci e nasol, ai incercat sa faci sport pana la epuizare? Si eu mai aveam stari din astea proaste, ma apuca asa o apasare din n motive...chiar ma gandeam si la animalele care sufera de frig pe vremea asta. Trecea de la sine...uneori faceam sport pana nu mai puteam, oboseam, dormeam bine si gata.
Depresia - cauze, experiente
Început de passiflora, Mie 6 dec 2006 · 1.163 răspunsuri · 180.394 vizualizări
Ma gandeam ca maine dimineata sa ma sui in masina si sa merg unde vad cu ochii. De fapt, in fine, ar trebui sa-mi gasesc si o destinatie si eventual un pretext, sau macar ceva de facut acolo unde merg. Insa condusul ma linisteste foarte mult. Poate o functiona
Justine_ a scris:Sunt de acord, insa e frustrant ca nu stiu pentru ce plang, si nici macar nu reusesc sa ma descarc cand plang (cel putin nu simt ca ma descarc, dupa ce termin de plans am aceeasi stare proasta)
Draga mea,nu te cred ca nu stii pentru ce plangi.poate nu vrei sa admiti ca plangi pentru ceea ce plangi.
iar daca chiar nu stii,nu crezi ca de aici e bine sa pornesti cu analiza?sa afli pentru ce plangi cu adevarat?
cu muulti ani in urma,aveam si eu asa o stare de depresie.mergeam pe strada si orice scena mai sensibila(caini,copii ai strazii)ma faceau sa izbucnesc in lacrimi.si eu spuneam ca nu stiu de ce plang,de ce sunt atita de nefericita...de fapt,cineva apropiat mie era implicat intr-un proces,prietenul meu nu se suporta cu mama mea,salariul meu era mic si nu ma descurcam bine cu banii...deci aveam doua slujbe...
in loc sa plec de langa mama mea si sa ma mut cu prietenul meu,preferam sa stau si sa suport tensiunea dintre noi trei.preferam sa muncesc dublu sa-mi ajut mama cu banii pentru a-l sustine pe fratele meu la facultate.
in timpul acesta eram nefericita,frustrata si simteam ca fac lucrurile anapoda.
de fapt,ar fi trebuit sa plec din casa mamei,sa stau cu prietenul meu,sa muncesc dublu sa ma sustin pe mine la facultate.
atunci poate m-as fi simtit mai implinita si nu as fi plans pe starzi.
Cavalerul_Jedi a scris:Ai ajuns prea aproape de abis... iar golul te sperie prea tare... frica te cuprinde si nu mai reusesti sa-i faci fata....Pozitia asta este atat o binecuvantare cat si un blestem....
Binecuvantare e pentru ca te poate trezi....
te poate trezi din necunoastere.te poate obliga sa te analizezi,sa vezi drumurile gresite pe care ai mers in viata si sa incerci sa schimbi directia.
pe mine o astfel de autoanaliza m-a dus in cabinetul unui psihoterapeut.din pacate nu am facut decit trei sedinte cu ea,caci aveam amandoua programele foarte incarcate si nu mai reuseam sa ne vedem(oare?)
uneori este suficient o intrebare aparent banala pentru a te face sa reflectezi si aproape sa-ti luminezi niste neguri din suflet.
tinatina a scris:uneori este suficient o intrebare aparent banala pentru a te face sa reflectezi si aproape sa-ti luminezi niste neguri din suflet.
Asa-i! O intrebare buna face toti banii pe care ii dai unui psihoterapeut.
Citeam undeva ca un psihoterapeut bun poate fi privit ca o persoana ce-ti face cunostinta cu cel mai bun doctor pe care ai putea sa-l gasesti... doctorul respectiv este in tine.
Cu caracter de idei, ce am descoperit ca functioneaza super bine este "constientizarea". Fii atenta. Atentia e un panaceu.
Pentru a intelege in ce consta atentia asta, incepe si tine un jurnal in care sa treci lucrurile care ti-au placut de-a lungul zilei. Nu trebuie sa fie lucruri iesite din comun... poti trece fiecare maruntis ce-ti trece prin cap. Esential e sa scrii in jurnal in fiecare zi.
Nu mai incerca sa intelegi ce se intampla... fa un exercitiu de genul asta si ai sa vezi ca lucrurile se vor imbunatati de la sine.
Toata lumea are probleme. Unii au probleme mai mari, altii probleme mai mici... dar toti avem provocarile noastre.
Nu stiu cat te poate ajuta dar eu am hotarat sa fac jurnalul meu de recunostinta public in ideea ca poate va ajuta pe cineva. Daca vrei sa-l citesti pentru a-ti forma o idee, il gasesti aici:
Un al mod in care te poate ajuta o astfel de tehnica e prin a-ti da ceva de facut, ceva care sa-ti consume din atentie.
Incearca tehnica asta, nu are cum sa-ti dauneze.
Inca un lucru, daca ai impresia ca nu ai pentru ce sa fii recunoscatoare, redu nivelul, fii mai putin exigenta, scrie chestii cat de banale vrei. Nu trebuie sa-l faci public pentru a functiona, poti sa-l pastrezi cat de intim vrei, esentialul e sa scrii, sa-ti antrenezi mintea sa caute lucrurile frumoase.
Tina, stiu in principiu care sunt problemele care imi intuneca viata, insa atunci cand plang nu simt ca as plange pentru acele lucruri de care stiu. In ultimul timp, plansul asta s-a intensificat foarte tare, insa de acum cateva luni am inceput sa simt asa ceva - ca ma apuca plansul dintr-o banalitate si ca in realitate eu plang pentru altceva, nu pentru acea banalitate. Ca am o tensiune care trebuie descarcata, o frustrare de care insa nu sunt constienta.
Jedi, am tinut ani buni un jurnal, de pe la 15 ani pana pe la 22, insa de la o vreme nu mai pot sa scriu. Nu ma mai multumeste sa imi astern gandurile pe hartie, decat atunci cand le scriu pentru a fi citite de altcineva. Partial, asta e si motivul pentru care scriu pe forumuri. Ca sa-mi pot citi propriile ganduri, dar in acelasi timp sa pot primi si un feed back. Iti multumesc pentru link, este intr-adevar o sursa de inspiratie.
Azi a fost o zi foarte buna, m-am intalnit cu niste prieteni, am ras, am glumit, am discutat si lucruri serioase si m-am simtit excelent. Insa indata ce m-am suit in masina sa plec spre casa, si am ramas eu cu mine insami, am revenit la starea de ieri seara. Din nou am fost tentata sa plec la o plimbare lunga, in orice directie, insa am decis pana la urma sa vin acasa.
Justine_ a scris:Jedi, am tinut ani buni un jurnal, de pe la 15 ani pana pe la 22, insa de la o vreme nu mai pot sa scriu.
E vorba de un jurnal specific de recunostinta... in care sa scrii DOAR lucrurile pentru care esti recunoscatoare... 
Incearca-l, nu ai nimic de pierdut... 
Justine_ a scris:De cu ceva timp inainte de anul nou ma simt asa. Ma apuca plansul din senin, aparent fara motiv, sau daca e cu motiv e disproportionat. Parca plang pentru toti copiii din Africa atunci cand plang pentru cine stie ce chestie mai putin esentiala.Nu-mi dau seama care e motivul. Ma gandesc la lucrurile neplacute intamplate lately: o cearta cu maica-mea inainte de craciun datorita careia nu ne-am mai vorbit decat cand a fost absolut necesar. O problema sentimentala pe care n-am putut-o discuta pe larg, de teama de a nu fi prost inteleasa, care insa ma sacaie in continuare iar problema persista. Gafele pe care le-am facut lately - e in firea lucrurilor ca eu sa fac gafe, pentru ca gandesc cu glas tare deseori. Insa in ultimul timp au fost mai multe decat in general, si m-am simtit extrem de prost pentru ca e posibil sa imi fi suparat cativa prieteni.
Aveam de gand sa scriu ca ma simt neinteleasa, dar am realizat ironia: eu sunt prima care nu ma inteleg. In fine, ma simt si neinteleasa si grozav de singura, pentru ca ma uit in jurul meu si fiecare are alte preocupari, alte probleme vitale, n-am cu cine vorbi. Persoanele care m-ar intelege au in clipa de fata probleme inca si mai mari. Oricum nu reusesc sa constientizez problema. Cea mai zdravana portie de plans a fost in mijlocul unei petreceri unde ma simteam foarte bine. Dupa cateva pahare, usor ametita, m-am pomenit ca merg in baie, ma inchid acolo si plang in hohote.... dupa care ma uitam in oglinda si ma intrebam de ce naiba plang.
Ce-i cu mine?
poate trag eu o concluzie...dar mie imi suna a depresie
stii ce e culmea inteleg perfect ce sunt starile astea...sa plangi fara sa ai nici un motiv aparent,dar vezi tu ca exista motive...sunt ascunse acolo bine unde nu poate ajun ge nimeni la ele...iti e frica sa deschizi acea cutie a pandorei,dar stii ce atat timp cat nu vei avea curaj sa iti infrunti acele temeri....aceste stari vor continua se vor adancii din ce in ce mai tare.....
eu zic ca un psiholog te poate ajuta...pe mine m-a ajutat am reusit sa vad totusi ca viata are un rost ,am invatat cum sa controlez energia negativa din mine sa o canalizez pe ceva bun...sa ma accept pe mine insumi....si pot zice ca acum sunt mult mai bine decat acu un an...cand eram in pragul disperarii,la un prag de a muri...si multe alte lucruri...si stii ce e culmea multi din jurul meu au zis ca eu am innebunit si ca niciodata nu imi voi revenii dar uita ca au gresit am luptat foarte mult sa reusesc ,am reusit intr-un fel sa depasesc temerile mele,sa ma pot bucura de viata......si sa fiu mandra de mine si sa ma bucur ca traiesc
lidia_1234 a scris:atunci o bere
hmmm poate intentiile tale sunt bune dar nu cred ca vor da rezultate....
Justine_ a scris:Iti multumesc pentru buna intentie, dar probabil ca nu stii tu exact ce-i aia depresie, de crezi ca e asa usor de rezolvat totul. Nu stiu daca ai inteles, insa eu nu ma gandesc in mod intentionat la lucruri negative. Insa am o stare proasta, si ma apuca plansul asa, din senin.
stiu ce vrei sa zici...mai rar cineva din exterior va intelege astfel de stari si va spune ca mai degraba e ca nu vrem noi...insa daca nu te afli in situatie greu intelegi....
lidia_1234 a scris:atunci imi cer scuze ca mi-am expus parerea
eee hai nu mai fi suparata,din fiecare greseala inveti...
Cavalerul_Jedi a scris:E vorba de un jurnal specific de recunostinta... in care sa scrii DOAR lucrurile pentru care esti recunoscatoare...Incearca-l, nu ai nimic de pierdut...
dap, voi incerca. Banuiesc ca un pic de pozitivitate n-are ce sa strice, mai ales ca sunt intr-adevar si multe lucruri in viata mea de care ma bucur
acu jedi eu n u cred ca la toti poate functiona asta...eu una am incercat si nu mi-a mers insa incercarea moarte nu are...la mine a trebuit sa dau cu curu de pamant rau...si dupa am zis ca vreau sa ma ridic...si cu putin ajutor de la cineva am reusit
erena, si eu cred ca e depresie. Am mai trait ceva asemanator in adolescenta, atunci am reusit sa ma ridic singura. Uneori mi se pare ca atunci eram mai puternica decat acum....