Pt iosafat: sa stii ca m-a intristat si in acelasi timp m-a socat ceea ce mi-ai scris. Va trebui sa te contrazic : dragostea mea fata de prietenul meu nu este conditionata de absolut nimic. Il iubesc si de aceea, bineanteles, imi doresc sa il am mai mult timp langa mine. Nu imi place ca lucreaza in fiecare zi 12-13 ore, in primul rand pt. ca este un program GROAZNIC de obositor, m-i se rupe inima cand il vad atat de obosit (la care se adauga si faptul ca cele 12 -13 ore de lucru le petrece conducand si mi-e teama cateodata sa nu faca vreun accident pe fondul oboselii) ; in al doilea rand, dupa cum am mai spus, vreau sa petrecem mai mult timp impreuna.
Am citit tot ce mi-ai recomandat, dar nu ma regasesc nicidecum in postura de victima sau chiar de agresor. Poate ca imi vei raspunde la acest mesaj si imi vei spune ca sunt o victima si nici nu imi dau seama. Nu este adevarat.
Am un loc de munca, nu imi place foarte mult, dar deocamdata e destul de bine. Programul mi-l fac eu cum vreau, dupa cum cred eu, ca sa fie totul gata si bine facut pe cand vine camionul dupa marfa (sunt magazionera la o croitorie mica, preiau marfa cand vine, impachetez produsul finit si il livrez....inca ceva: lucram pt export). De aici pot sa merg linistita la scoala, sau chiar sa-mi iau zile libere cand nu am mult de lucru. Sefa imi permite multe, lucrez de mult timp acolo si are foarte mare incredere in mine. In fine, mai am 2 ani de facultate, dupa aceea as vrea sa imi implinesc visul de a deveni profesoara. Pana atunci, e bun locul de munca pe care il am.
Am si hobby-uri, imi place cateodata sa-mi petrec timpul cu lucruri care imi plac mie. Un exemplu doar: imi place mult sa citesc. Imi fac si timp, cand am si chef, bineanteles. Atunci cand citesc imi place sa fiu singura. Macar singura in camera, daca sunt acasa. Daca sunt la servici si nu am de lucru, stau frumos in magazia mea si citesc. Si nimeni nu ma ia la rost de ce fac asta, sau sa-mi interzica s-o fac. Cei care ma cunosc stiu ca e un fel de hobby de-al meu, ca ma relaxeaza.
Cateodata imi place sa gatesc, la nivel de hobby doar, imi place sa ma plimb cu bicicleta, sa inot, sa desenez. Am destule hobby-uri, crede-ma.
Am si prieteni, altii decat cei de la locul de munca. Nu foarte multi, putini dar apropiati. Restul se numesc amici. Ma inteleg bine si cu colegii de clasa.
Iti povestesc aceste amanunte din viata mea pentru a te face sa intelegi ca nu am nici un motiv sa ma consider o victima a vreunui abuz suferit in copilarie si a caror efecte secundare (sau repercursiuni...nu stiu daca m-am exprimat corect, dar sper sa intelegi) se manifesta la nivel de subconstient asupra personalitatii mele din prezent. Nu exista nici in momentul de fata vreun agresor sau manipulator in viata mea.
De la tata chiar ca am primit o dragoste neconditionata. Nu mi-a impus niciodata la ce scoala sa ma duc, am mers unde am vrut eu, plus ca nu m-a obligat sa merg la scoala daca nu am vrut. Dupa liceu mi-as fi dorit sa incep o facultate, dar am hotarat sa mai aman un an pt. ca dupa bac si 12 ani de scoala am avut nevoie de o pauza. Parintii mi-au spus ca dupa parerea lor comit o greseala, dar nu am ascultat de ei si nu m-am dus. Nu s-au suparat pe mine, mi-au respectat decizia. Am inceput sa lucrez (tot eu mi-am gasit locul de munca) dupa cateva luni de la terminarea celor 12 clase, apoi mi-am gasit un prieten cam ingust la minte, care mi-a spus ca daca eu ma duc la facultate ma paraseste. Era gelos. Nu m-am dus pt ca nu am vrut sa-l pierd. El chiar ca a abuzat de mine. Daca ma iubea neconditionat, nu imi spunea asa ceva. Eram si eu constienta de acest lucru atunci, dar il iubeam. Nu aveam voie sa ies cu prietenii, prietenii lui erau si prietenii mei (cu ai mei am rupt legatura). Toata relatia asta a durat un am si jumatate. Ma batea gandul sa-l parasesc, ca nu e bine ceea ce face, dar nu am putut. Pana la urma m-a parasit el pe mine, ca cica s-a plictisit de mine. DOAR ATAT.
Parintii mi-au spus ca lor nu le place de tipul ala, dar nu am ascultat de ei. Ei m-au iubit in continuare, chiar daca faceam o greseala cat casa de mare. Cand m-a parasit, m-au consolat, au fost alaturi de mine, nu mi-au reprosat niciodata ca nu i-am ascultat.
Relatia actuala dureaza de aproape 5 ani, am fost foarte atenta sa nu ma las calcata in picioare, manipulata...etc. El ma iubeste neconditionat, nu e gelos, ma sustine cand am nevoie de ajutorul lui. Si cel mai important lucru: nu imi impune ce sa fac si nu imi interzice sa ies in oras cu prietenii sau colegii fara el. Celalalt prieten ma si parasea daca ieseam in oras cu cineva fara el (chiar si cu sora-mea) . O data l-am si sunat pe actualul prieten (pe la inceputul relatiei) sa-l intreb daca nu se supara daca ies in oras cu o prietena (el lucra). A fost foarte dragut cu mine, a ras si a spus ca ma comport ca