Problema ta este acum exact opusul celei cu care te-ai confruntat timp de 4 ani: ai revenit printre oameni si nu te poti readapta. Pana acum ai stat in casa si ti-ai plans de mila. Felicitari pentru ca ai reusit sa scapi de probleme dar ar fi cazul sa revii pe linia de plutire pentru ca risti sa pici iar.
Depresia - cauze, experiente
Început de passiflora, Mie 6 dec 2006 · 1.163 răspunsuri · 180.394 vizualizări
Asa cum ti-au spus si cei dinainte nu esti singura.Si eu am avut probleme cativa ani cu ceea ce se numeste atac de panica.Am stat in casa si am avut noroc de sotia mea ca a fost mai tare.La un moment dat am crezut ca m-am dilit,ca si tine.Din 2005 lucrurile au inceput sa-si revina pe fagasul oarecum,normal.Am inteles ca problemele nu sunt interne.Noi toti am trecut printr-o perioada,un timp,foarte greu.De acum va fi mai bine.
Sfatul meu este ca prin orice mijloc sa-ti pastrezi moralul ridicat pentru tine si familia ta.
jerbera a scris:Dupa ce m-am confruntat 4 ani cu atacuri de panica, anxietate si toate relele ce decurg din aceste stari imbecile, am reusit sa-mi revin aproape complect, in urma unor evenimente ce mi-au marcat viata in mod pozitiv si m-au facut sa revin pe linia de plutire. Mi-am revenit asa de bine incat am reusit sa conduc zilnic prin traficul insuportabil din Bucuresti, sa ma gandesc foarte serios sa mai am un copil, un vis vechi dar la care nu am putut renunta, si chiar sa imi reiau viata sociala, adica sa am un servici, sa reintru si eu in randul lumii, cum se spune...( in acest rastimp de 4 ani in care am avut probleme, am stat acasa). Aici se pare ca m-am impotmolit :cry: si credeti-ma nu stiu de ce??????Lucrez de trei luni de zile dar ma confrunt cu o stare care ma face sa-mi pun din nou intrebari legate de increderea mea in mine. M-am trezit deodata ca timpul meu liber care alta data era chiar prea mult, nu mai este, ca ziua trece si nu mai inteleg nimic din ea, chiar daca sunt obosita sau racita sau mai stiu eu cum, trebuie sa plec dimineata si sa ma intorc seara cu sacosile de gat, iar cand intru in casa sa nu stiu pe ce sa pun mana mai repede. Veti spune pe buna dreptate ca asa face toata lumea, si care-i problema? asa este! asta ma macina si pe mine! Ma intreb oare nu mai pot sa fiu un om ca toti ceilalti? De ce nu ma mai pot integra si adapta la ritmul asta? Am trei luni de cand merg la servici...nu a fost timp suficient de acomodare? Dimineata imi vine sa urlu cand trebuie sa ies pe usa si imi este rusine, rusine de copilul meu care merge si el zilnic la scoala, de sotul meu care m-a inteles atata timp si care munceste si el tare mult, mi-e groaza sa ma plang cuiva pt. ca realizez cat de ridicola sunt, dar credeti-ma, pt mine este o PROBLEMA. am din nou stari de anxietate, ma intreb cat voi rezista sa am programul asta zilnic, ma uit la lumea de langa mine zilnic si ma intreb ce-i motiveaza asa de puternic incat sa fie fres in fiecare dimineata, chiar daca stiu ca vor zace la servici pana seara, in fiecare zi, chiar si sambata, iar duminica sa nu sti ce sa faci mai intai, sa te odihnesti, sau sa faci toata treaba care sta si te asteapta din toata saptamana in urma, caci in alta zi oricum nu ai cand sa o faci, caci urmeaza luni si tot asa...simt ca nu am energie, ca nu mai am din nou chef sa ma bucur cu adevarat de viata, imi vine sa plang, chiar duminica am niste accese de plans in hohote. Imi este frica sa nu o iau de la cap, NU MAI VREAU!!!!Am iarasi depresie? plus ca am teama sa nu inebunesc. Ce sa fac? De-abea ma regasisem....Stie cineva sa-mi dea vreun sfat?
Prin acea stare prin care treceai tu,sper ca acum e mult mai bine,trec si multi altii.O gresela mare pe care o facem e aceea ca ne gandim ca numai noi suntem intr-o situatie sau alta.In acea lume care o vedeai ca-si vede de treaba sunt si altii ca tine,sau poate mai rau,care incerca sa faca fata desi se chinuie.Ca sa faci fata,fiind si depresiv intr-o lume atat de agitata e important sa te odihnesti suficient,sa te alimentezi corespunzator,si sa faci si sport cand ai timp,alergare,inot,sporturi aerobe.
:cry:
jerbera a scris:
RASPUNSUL VINE DE LA MONOTONIA DECLANSATA DIN FAPTUL CA NU-TI PLACE CEEA CE FACI!! DACA AI AVEA UN SERVICIU CARE TI-AR PLACE NU AI MAI FI OBOSITA..DA ASA E MOTIVATIA.....eu cred ca ai fac o decompensare adica o recadere la starea ta initiala de depresie ....GNDESTE POZITIV CA NU ESTY SINGURA CAREIA II E SILA SA SE DUC LA MUNCA DIM ASA SUNT SI EU...NISTE SEDINTE DE PSHIHOTERAIE ITI RECOMANDA ..DACA VREI SA MAI VB RAPSUNDE-M,,,,,,, 
luna-plina
sal... stiu k e cam vechi topicu' da am si yo nevoie de un sfat....ei bine de cand eram mic stateam mai tot timpu singur...parintii la servici...sora la scoala...etc..eu de cand eram mic eram cel mai tare la invatat din clasa dar pe parcurs am inceput sa ma las tot mai mult de scoala si pana la urma acum cateva ore m'am certat cu mama despre suibectu asta. Am ajuns sa fiu dependent de calculator si sa nu mai ies pe afara sa stau izolat in fata monitorului si deja ma incearca puterile sa ma sinucid si mai ales ca sufar si de sechele de rahitism si cand am auzit cat costa operatia deja cazusem in despresit si ma supara faptul ca o vedeam pe mama plangand si dorinta de a ma sinucide devenea tot mai mare......si cate o data cand mai sunt singur acasa ma linistesc si ma regasesc...acu chiarca nu mai stiu ce sa fac : sa continui viata sau sa'i pun capat? Ati putea sa ma ajutati? Raspundeti'mi pe e-mail : [email protected]
am fost odata la psiholog si psihiatru: i-am zis ca viata mea nu are sens; diagnosticul a fost tulburari schizotipale... tin minte ca am plans atunci, nu am vorbit prea mult; si acum sunt la fel, doar ca incerc sa ma obusnuiesc cu soarta daca nu mi-o pot schimba
singurpeluna a scris:am fost odata la psiholog si psihiatru: i-am zis ca viata mea nu are sens; diagnosticul a fost tulburari schizotipale... tin minte ca am plans atunci, nu am vorbit prea mult; si acum sunt la fel, doar ca incerc sa ma obusnuiesc cu soarta daca nu mi-o pot schimba
ba iti poti schimba soarta daca iti doresti...psihologul te indruma dar nu traieste in locu tau,iar medicamentatia te ajuta pe ,o,emt si aata....restul tu vei invatat ca ai pentru ce sa lupti
erena a scris:ba iti poti schimba soarta daca iti doresti...psihologul te indruma dar nu traieste in locu tau,iar medicamentatia te ajuta pe ,o,emt si aata....restul tu vei invatat ca ai pentru ce sa lupti
nu e suficient sa-ti doresti, cred ca oamenii care si-au dorit prea mult au ajuns sa fie depresivi; conteaza foarte mult sa poti!
singurpeluna a scris:nu e suficient sa-ti doresti, cred ca oamenii care si-au dorit prea mult au ajuns sa fie depresivi; conteaza foarte mult sa poti!
dar tre sa stii ce sa iti doresti...doar nu imposibilul....incepe cu lucruri marunte si apoi trece la ceva mai complicat....cam asta am invatat in timpul terapiei..si nu exista nu pot....ci doar neincrederea in tine 
singurpeluna a scris:nu e suficient sa-ti doresti, cred ca oamenii care si-au dorit prea mult au ajuns sa fie depresivi; conteaza foarte mult sa poti!
de putut poti mult mai multe decat iti inchipui...
problema e ca lumea in loc sa caute si sa faca primul pas care sa-i aduca macar cu un milimetru mai aproape de visele lor, prefera sa priveasca in departare si sa se vaite... "oh vai... de ce e atat de departe si "inaccesibil" ceea ce vreau eu" :roll:
Cand muncesti spre idealurile pe care le ai... depresia fuge de tine. Munca e cel mai bun medicament. :cry: Munca inteligenta. :cry: