Cum recunoastem si prevenim o boala psihica

Anya2007 a scris:

O recunosti prin aceea ca are mod de relationare anormal,

Ce inseamna "mod de relationare anormal"? Cum sunt relationarile "normale"?

Este foarte interesant de urmarit "foamea de stimuli" a omului. Care este atat de imperioasa, incat ii determina pe cei care, foarte probabil, nu si-au primit in copilarie stimulii afectivi potriviti, sa ajunga sa dialogheze cu useri ce nu mai intra demult pe forum. Si chiar sa continue o conversatie incheiata de aproape un an. De fapt, ce conversatie, ca e monolog, din moment ce interlocutorii de atunci nu mai intra de luni bune pe topicul respectiv .

;)

Am primit si pt azi portia de ras!

Si printre altele, un raspuns la intrebarile pe care le pusesem (din pacate, intrebarile nefiindu-mi orientate inspre interesele actuale, n-am decat sa sufar pana la depresie pentru ca in foamea de stimuli, am cazut in plasa unora inexistenti si, deci, vreau nu vreau raman la satisfactia unui monolog). Sa inteleg ca a fi "normal" inseamna a reactiona la stimuli "afectivi potriviti", care sunt potriviti pentru ca sunt generali? Eu cam asta pricep...

Apoi, referitor la ceea ce inteleg (evident, tot eu) prin monolog, tare-mi pare ca o sumedenie din "conversatiile ne/incheiate" si cat se poate de actuale (ca pe forum, ca pe strada sau la serviciu) sunt incheiate inainte de a incepe ca niste conversatii si se desfasoara cam in paralel (din varii motive), motiv pentru care (drept si adevarat luminat spuse cine spuse) tot ce se vrea si se crede a fi dialog e cat se poate de monolog....ca doar, fiecare spune, asculta si intelege ce, cat si cum poate.

Bingo! ..si asa mai aflam ca majoritatea oamenilor monologheaza. Si fiecare dintre acestia, isi spune opinia doar pentru sine, in cautare de recunoastere a faptului ca exista. ;) Si a fi normal, eu zic ca nu inseamna decat a avea constiinta de sine justa. Si a nu bascula nonsens in haosul mental.

Ah, si ca tot vorbim de ceea ce este potrivit si ce nu...asta se afla intr-o buna educatie de viata. Tot ceea este potrivit este ceea ce te face sa ai simtul datoriei, al responsabilitatii, incredere de sine, sentiment al valorii de sine, respect de sine, comunicare care sa nu iti aduca prejudicii emotionale( ca doara nu are nimeni nevoie de ele), si care sa te ajute sa obtii cat mai bine ceea ce ti-ai propus, sentimente in concordanta cu realitatea.

De-as fi mai putin decat om, monologul mi s-ar reduce la latrat (probabil si cel putin acum), si pentru recunoasterea faptului ca exist mi-ar fi de ajuns o seara intr-un club. Daca as fi mai mult decat om, din nou, monologul mi-ar fi undeva prin stiu eu ce pustnicie rupta de tot ce ne place ca-i modern si monden si recunoasterea n-ar astepta aprobarea ordinii si sensurilor actuale. Sunt om, tare si prea tare om... Si din asta se poate intelege orice. Cat si ce e monolog, cat si ce e pierdere de vreme, cat si ce e (auto-)recunoastere. Dar, oricum, astea cred ca sunt pareri cat se poate de personale...Si scrisul asta pe aici, cat se poate de monolog...si discutii intre imagini.

Laughlin a scris:

sentimente in concordanta cu realitatea.

Realitatea fiind care?

Plictisitor din cale afara.....eu cred ca o cale sigura de a preveni boala psihica este ocolirea topicelor lui Iosafat

părere a scris:

Realitatea fiind care?

Nu cred in filozofia de dragul filozofiei. Imi pare sterila si nonsens. Daca vrei sa afli mai multe despre realitate, ai putea sa citesti si niste psihologie de alta factura decat cea psihanalitica. Adica din cea in care nu se diseca in mod filozofic Sinele psihoticului si presupunerile dedublarii acestuia in cazul nevroticilor. Nu cred nici in puterea de "vindecare" a psihanalizei. In fond "parintele" ei spiritual a murit nevindecat de fobiile personale, iar exemple ale nevindecarii totale ale acesteia vad mai mereu prin jur.Asa incat cred ca realitatea ai putea sa afli care este, daca ai incerca mai mult sa o traiesti.

Laughlin a scris:

Nu cred in filozofia de dragul filozofiei. Imi pare sterila si nonsens. Daca vrei sa afli mai multe despre realitate, ai putea sa citesti si niste psihologie de alta factura decat cea psihanalitica. Adica din cea in care nu se diseca in mod filozofic Sinele psihoticului si presupunerile dedublarii acestuia in cazul nevroticilor. Nu cred nici in puterea de "vindecare" a psihanalizei. In fond "parintele" ei spiritual a murit nevindecat de fobiile personale, iar exemple ale nevindecarii totale ale acesteia vad mai mereu prin jur.Asa incat cred ca realitatea ai putea sa afli care este, daca ai incerca mai mult sa o traiesti.

Eu, tocmai, cred in filosofia pentru (ma rog, de dragul, daca asa place) filosofie...cu precizarea ca pentru fiecare filosofia nu inseamna unul si acelasi lucru.

Psihologia, din tot ce se numeste socio-uman, marturisesc, mi-e cea mai putin interesanta, deci lecturile mele nu se opresc la aspectul asta. Fiecare e liber (cred cu tarie) a crede in ce gaseste ca se cuvine sa creada. Spre deosebire de psihologie pentu care omul e un caz pe care il expui intr-un diagnostic, psihanaliza presupune un subiect mult complex. Cat despre Freud (a carui munca din pacate, a fost gresit si nedrept prejudecata ca incercare de a reduce omul la instinctualitate; nici pe departe Freud si psihanaliza nu inseamna asta.) si despre faptul ca a murit nevindecat de "fobiile personale", cred ca e firesc...in definitiv un bun psihanalist incaseaza toate rebuturile inconstiente ale analizatilor, e cosul lor de gunoi. Mai mult, "cel care cunoaste nu se cunoaste"...e o afirmatie pe deplin argumentata, dar nu gasesc a fi cazul pentru a ma intinde cu justificari.

Cer scuze daca tonul pare a-mi fi mai mult sau mai putin agresiv...poate chiar e, insa e moment independent de useri cu care schimb pareri...de obicei si pe cat posibil moderate...

părere a scris:

Eu, tocmai, cred in filosofia pentru (ma rog, de dragul, daca asa place) filosofie...cu precizarea ca pentru fiecare filosofia nu inseamna unul si acelasi lucru.

Psihologia, din tot ce se numeste socio-uman, marturisesc, mi-e cea mai putin interesanta, deci lecturile mele nu se opresc la aspectul asta. Fiecare e liber (cred cu tarie) a crede in ce gaseste ca se cuvine sa creada. Spre deosebire de psihologie pentu care omul e un caz pe care il expui intr-un diagnostic, psihanaliza presupune un subiect mult complex. Cat despre Freud (a carui munca din pacate, a fost gresit si nedrept prejudecata ca incercare de a reduce omul la instinctualitate; nici pe departe Freud si psihanaliza nu inseamna asta.) si despre faptul ca a murit nevindecat de "fobiile personale", cred ca e firesc...in definitiv un bun psihanalist incaseaza toate rebuturile inconstiente ale analizatilor, e cosul lor de gunoi. Mai mult, "cel care cunoaste nu se cunoaste"...e o afirmatie pe deplin argumentata, dar nu gasesc a fi cazul pentru a ma intinde cu justificari.

Cer scuze daca tonul pare a-mi fi mai mult sau mai putin agresiv...poate chiar e, insa e moment independent de useri cu care schimb pareri...de obicei si pe cat posibil moderate...

Nu cred ca este necesar sa te scuzi pentru opiniile tale. Este firesc ca fiecare sa aiba propriile-i simtiri, trairi si ca atare opinii. Eu mi-am expus opinia si credintele mele. Cred si eu in anumite teorii psihanalitice. Insa nu in totalitate. Inclin mai mult catre AT si terapia cognitiv comportamentala. Acolo am vazut vindecari. Si mai stiu ca un bun analist AT nu incaseaza nimic din rebuturile inconstiente ale pacientului. Asta pentru ca are ceva ce psihanaliza nici macar nu presupune...are libertatea data de iesirea din scenariul de viata inconstient. Alt tip de scenariu decat cel presupus de psihanaliza. Asta Freud, din pacate nu o avea. Insa nu il face mai putin bun in ceea ce el a pus bazele...in psihanaliza. Atata timp cat psihanaliza nu presupune existenta unor lucruri clar constatabile, nu poate sa le rezolve. Oricum, in filozofie eu nu cred. In ea , eu nu am gasit nimic care sa dea sens vietii.

Laughlin a scris:

Oricum, in filozofie eu nu cred. In ea , eu nu am gasit nimic care sa dea sens vietii.

Am selectat doar partea asta, ce am omis punand (de comun acord, am inteles) sub titlul "fiecare cu experienta si crezurile lui". Dar pornind tot de la fiecare ce si cum a trait, imi permit sa spun ca, poate, abia dupa ce orice sens al vietii ajunge sa fie vazut ca fals, deci tot ce e viata se darama, intoarcerea spre filosofie nu pune sensuri si solutii pe tava, dar face un lucru fundamental si anume, ofera puncte de reper, organizeaza intrebarile care macina intr-o serie ordonata. Sensul vietii nu rasare in urma unei lecturi filosofice. Depinde mult care unde cauta sensuri si pentru fiecare ce inseamna sens. Din punctul meu de vedere, nimic nu are sens decat intrebarile asupra a ceea ce exista. Filosofia asta cauta. Nu ofera nimic. Doar cauta.

Cred ca m-am indepartat de tema topicului....mea culpa!