Creatiile userilor - Proza

Hmm...interesant. Chiar mi-a placut. :roll:

Am plins mult intr-o zi si mi-am dorit atunci sa fiu soarele ca nimic sa nu se poata apropia de mine fara sa se arda.Am vrut si am putut in gind sa fiu acolo ,in el,departe de tot ce inseamna slabiciune si vulnerabilitate si simteam totul atit de real,eram pur si simplu un imens de plasma framintindu-se.Eram forta pura,caldura imensa si lumina autoinvaluitoare.Am stat ca in transa cu ochii inchisi si linistea a venit din prima clipa si am uitat de mine , cea slaba ,si am devenit o alta,rupta de orice interactiune prin gindire si sentiment cu ceea ce e omenesc.Mi-am simtit intraga fiinta extinzindu-se in spatiu,libera.Nu am revenit pe pamint nici in ziua de azi.Nu simt nevoia.

Fain.

Poate ar fi fost mai nimerita la "hobby' dar totusi este o poveste. Va las pe dvs. sa hotarati.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Eram acum vre-o 20 de ani prin Piata Obor, in creierii noptii, impreuna cu un amic Viorel si luam de-ale gurii pentru peste. Ne miscam per pedes caci nu suportam la vremea aia masina in dotare. Sangele de aventurieri ne clocotea in vene si am hotarat brusc sa parasim vechile locatii batute de obicei, cu Rata via Colentina spre Afumati, Moara sau Ganeasa si sa ne aruncam in necunoscut, spre Gara Obor. Odata urcati in tren si vizitati de 'nasul' nu ne-a mai ramas decat sa tragem cu urechea pe la colegii loviti de aceeasi boala, usor de recunoscut: cu o mana tineau sculele iar in cealalta sticla. Ne incordam timpanele ca sa prindem ponturi dar fiind novici pe acest traseu nu ne prea sunau cunoscut locurile auzite. Si muream de necaz constatand ce capturi fenomenale se faceau, puse cap la cap ajungeau la cantitati industriale si ca de obicei, erau facute doar de povestitori, ceilalti pescari de pe balta jucand doar rolul de martori neputinciosi si nenorocosi: 'Numeni nu prindea nimic, numai eu nu puteam sa pritidesc cu doua scule ca nu lasam una si crapul era deja intepenit in cealalta'... si dai un gat din sticla care ramanea din ce in ce mai uscata... si cate guri atatia crapi.

Pana la urma ne-am axat pe un flacau care parea mai treaz si care ne promitea sa ne introduca in 'imparatia bibanului' la Sarulesti. Am mers pe mana lui si pentru faptul ca era chiar statia urmatoare si satui de glasurl rotilor de tren si vaporii de etilic, am dat buluc dupa el si pune-te voiniceste pe mars fortat caci o geana de lumina incepuse sa se intrevada undeva departe. Am trecut pe langa o scoala apoi am iesit in camp si lasand drumul am luat-o direct prin porumb pe niste carari stiute de ghidul nostru. Si iesiti din aratura am dat cu ochii, chiar la picioarele noastre, in vale, de apa. Chiar in fata era o balta mai 'cheala' aproape lipsita de vegetatie pe partea satului fiind locul unde veneau la 'piscina' toate mamiferele din zona fie pe patru, fie pe doua picioare si nelipsitele posibile purtatoare de gripa aviara... dar pe atunci eram fericiti ca nu se inventase. In stanga se intindea, fara capat, crescatoria iar in dreapta se vedea un 'colt de delta', o balta napadita de stuf si lintita numita 'La Fiare' nu datorita vietatilor feroce ce ar bantui-o ci pur si simplu ca devenise un depozit de fier vechi unde tot localnicul arunca ce ii prisosea prin gospodarie.

Calauza noastra ne-a lasat putin 'in ceata' cand a luat-o spre crescatorie spunand ca are un smen cu paznicii si ne-a sfatuit sa nu-l urmam ca daca suntem prinsi o patim. Noi ne-avand nici un smen cu nimeni am luat-o spre balta satului caci in 'jungla' de la fiare era greu sa gasesti luciul apei daca nu patrundeai prin perdeaua de stuf... si sa intram tocmai atunci in balta pana la brau printre jiganiile aqvatice insetate de sange...

Am trecut digul dinspre crescatorie pe partea cealalta a baltii ca sa nu avem surpriza sa fim surprinsi de vre-o cireada si vre-un bou mai naravas sa intre in apa chiar printre lansete, sau sa alergam printre oi si berbeci dupa vre-o capra care sa se apuce sa ne rumege tigarile sau sa ne salvam rucsacele din ratul vre-unui porc salbaticit. Am studiat la repezeala topografia locului si am ales o zona dinspre balta cu stuf, langa o salcie pipernicita unde speram sa ne ascundem de vapaia soarelui de peste zi.

Nici n-am ajuns bine ca Viorel desfacuse 'halaul de bucatica' si-l bagase la mal ca sa atacam bibanul unde-l doare mai tare. Din trei miscari lanseta era deja pregatita sa arunce momeala vie catre falcile rapitorului. Eu, mai lenes dar si mai tipicar ma uitam la el printre aburii de cafea din termos si trageam cu nesat din tigare mai mult ca sa sperii tantarii ce roiau in jurul nostru ca mustele la meniul preferat si care ne supsesera de vre-o eprubeta de sange.

Si zvarrrr... primul forfac cu doua rosioare infantile a pornit spre inalturi si a aterizat piezis spre 'fiare'. Si lasa-l sa atinga fundul si intinde usor firul si... varful s-a arcuit violent lasand pe Viorel stana de piatra. Si-a revenit repede, a intepat magistral si a inceput 'dansul'. Dar nu era un dril ca la carte cu pestele ce simte carligul si incearca sa fuga in larg la apa mare... cate-o data mai vine si-nspre mal ca prada lui Viorel asa ca acesta incerca sa tina ritmul recuperarii cu viteza uimitor de mare cu care bibanul venea ca o torpila spre uscat. Am privit la pescarul usor descumpanit care, rosu la fata incerca sa articuleze niste cuvinte. Am inteles doar '...ciogul boule' dar eram prea prins de actiune sa reactionez la comanda. Firul taia apa cu repeziciune si ajunsese paralel cu malul la cativa metri de noi si bibanul nu se oprea din actiunea sinucigasa. Inca 2-3 secunde si... a iesit pe mal si a disparut ca o naluca printe scaieti. Era o vidra sucarita ca fusese deranjata ce a fugit cu tot cu montura in bot. Firul s-a intins la maxim, a inceput sa tiuie si a pocnit sec. Viorel cu pupilele dilatate si cu parul valvoi de sperietura, eu incremenit cu tigara sfaraindu-mi intre degete. Arsura m-a trezit la realitate si cand l-am auzit pe prietenul meu baiguind '...dracu n-ai adus minciogul' am inceput sa rad isteric tinandu-ma cu mainile de burta si sa ma tavalesc ca puiul prin praf vazandu-i figura consternata. Dupa vidra... au inceput bibanii si cum simteam ca unul trage mai nervos si o ia spre mal ne uitam unul la altul si radeam in hohote... acu vine tac'su.

Am citit-o.

Este un raspuns care nu indica timpul. Se poate intelege ca ati mai citit-o ceea ce este imposibil decat daca ati frecventat niste forumuri pescaresti unde am mai postat-o.

Am spus doar ca am citit-o. Nu ca as mai fi facut-o. In felul asta am vrut cumva sa-i incurajez si pe ceilalti sa scrie. Adica se vada ca sant chiar cititi daca posteaza.

Si eu....am citit-o, imi place, are verva...

Prima intalnire...

Locatia? Un loc cunoscut de majoritatea cetatenilor, undeva in centrul localitatii pentru a fi usor depistabil de ambii parteneri. In general e bine sa se petreaca la punct fix pentru a nu se crea confuzii: in fata la Primarie (o aluzie fina ca ai ganduri serioase) sau la ceasul public (recomadat pentru a verifica si ora... din ora in ora, pana apare ea) sau in fata la Cinema Studio (bun daca ploua sau vrei intuneric) sau la toaleta ecologica (emotiile primei intalniri se concretizeaza in momentul cand apare si e bine sa ai unde sa refulezi... sau daca nu-ti place ce vezi sa ai unde sa te ascunzi) sau...

Este recomandat sa se foloseasca criterii de recunoastere fie fizice, vestimentare sau ocazionale pentru a fi sigur ca te intalnesti cu persoana dorita. Utili sunt cerceii, cei trei din urechea dreapta, doi in spanceana stanga, cei din buze si cel atarnat de... nu acela nu este inca la vedere. Detaliile vestimentare sunt mai confuze si doar daca exista elemente neconformiste por fi date ca reper: draga voi purta un sacou verde cu lanturi, pantaloni galbeni si pantofi din piele, rosii... dar de obicei aceste intalniri nu se concretizeaza daca se cunosc astfel de amanunte, inainte, asa ca lasati-le ca 'surpriza'. Cele mai folositoare sunt cele ocazionale. Voi avea in mana revista Romania Literara... dar sunt cazuri extrem de rare, in cele mai frecvente se intalnesc: Gazeta Sprturilor, Pro Sport si revistele Bordel, Ia-ma cum vrei sau Balcoane. Si ca sa fie tacamul complet, 'presa' este insotita si de o sticla de vodca ca sa nu se creeze situatii incerte. In cazul in care mai e loc si de un buchet de flori e bine sa fie acolo... da bine.

Odata rezolvate locul si identificarea se poate discuta un eventual program. O poti invita la o piesa de teatru, dar e riscant... garantate sunt: 'te bag in discoteca?' sau 'te fac o cafea si-un gin?'. Se mai poate utiliza si 'programul la botu calului' adica dupa ce va intalniti o lasi pe ea sa vezi inspre ce trage. Daca are bilete la Opera ai pus-o ca acolo se canta la greu si dureaza. Mai bine zici ca te doare capul si fugi acasa.

Ar mai fi ora... se recomanda cat mai aproape de apusul soarelui pentru a putea beneficia de lasarea serii pe o banca si in intimitatea intunericului sa-i soptesti vorbe dulci si sa-i zmulgi primul sarut si sa o imbratisezi... si sa nu va prinda gardienii intr-o situatie jenanta ca amenzile sunt usturatoare.

Dupa ce s-a pus la punct 'logistica' se trece la actul in sine. Un gentleman este intotdeauna cu un sfert de ora inainte pentru a o astepta pe 'ea' care de obicei mai intarzie. Este pus la punct cu parul maciuca de la gel, parfumat, cu un aer indiferent pe figura si se plimba teapan in perimetrul stabilit.

O fiica a Evei are alte probleme legate in primul rand de imagine la care lucreaza inca de dimineata. Daca parul si 'cosmetica' se rezolva rapid in numai cateva ore problema principala ramane vestimentatia. Oglinda va reflecta toate combinatiile posibile dintre diferitele sortimente existente in garderoba personala care acum este insirata prin toata casa. Fiecare 'tentativa' este probata, incercata prin miscari vioaie pentru a studia 'cum vine'... 'eu trebuie sa plec si nu am cu ce sa ma imbrac' si lacrimi si retusuri de rimel si nervi si tensiune. Pana la urma se ia la repezeala ceva caci ora de intalnire s-a cam conumat de multisor... si telefonul inregistreaza inca unul dintre zecile de apeluri nepreluate.

Gentlman-ul care intre timp a parcurs citiva kilometri invartindu-se in jurul obictivului convenit isi mascheaza din ce in ce mai greu iritarea. A terminat un pachet de tigari, are junghiuri in spinare, il dor talpile si are bratele amortite... dar apare ea... un pic imbujorata, sexy, provocatoare, sclipitoare, cu ochii lucind ca farurile de ceata. Privirile li se intalnesc si sufletele celor doi se conecteaza alimentandu-se reciproc cu 'atomi de iubire'. Dragostea devine palpabila si ii invaluie ca o ceata. Pleaca tinandu-se de mana, el schipatand usor de piciorul drept ca l-a ros pantoful, ea tragand de fusta care se incapataneaza sa se ridice mai mult decat ar dori ea sa arate...

Tin sa subliniez ca metoda de pescuit amintita aici este socotita braconaj si conform principiului foarte 'confortabil' 'sa faci ce zice popa...' va sfatuiesc ca la o partida reala de pescuit, sa nu o folositi. Intamplarea povestita are darul (macar asta se vrea) doar de a descreti un pic fruntile 'arse de soare' si nu numai, nicidecum de a prezenta un model de urmat...

----------------------------------------

Eram deja plictisit si rodeam un fir de iarba ca sa-mi omor timpul. Impreuna cu doi amici ma aflam pe Afumati 5 (la o aruncatura de bat de Bucuresti) si asteptam inca sa vedem primul peste. Si ca noi, majoritatea pescarilor aflati in acea sambata acolo nu prea-si bagasera juvelnicele la apa. Se incercasera tot felul de meniuri care mai de care mai sofisticate pentru a atrage clientul dar acesta refuza sa raspunda apelului imprastiat olfactiv in apa de nada aruncata din abundenta. Sau poate tocmai din cauza atator miazme i se aplecase si dormita la umbra ragaliei.

Pe vremea aceea carasul era palpabil si-l prinde-ai din abundenta cateodata si multumitor de obicei. La sfarsit de saptamana insa, nea Ion paznicul isi facea datoria si umbla la apa si cu toate astea nu plecai cu traista goala. In ziua aceea insa pestele ne punea nervii la incercare. Soarele era deja cocotat pe o pozitie din care incepuse sa ne cam incinga creierii si cautam deja din priviri un loc unde sa infigem umbrela. Dar lenea era inca stapana si ne impiedica sa ne miscam mai ales ca uitand, ca de obicei, sa-i infigem coada metalica in pamantul umed la venire acum trebuia sa ne luptam s-o plantam intr-un fel de beton armat. Si asta revenea celui mai puternic, Mihai care batea suta de kile iar noi, mai inteligenti ne limitam sa dam indicatii: unde o bagi mai animalule, nu vezi ca ai piatra dedesubt... daca ai avea si creierul cat ai curul nu ai bate direct pe metal ca-i indoi marginea si nu mai intra jumatea ailalta, bivole... tine-o cu copita nu vezi ca se misca ... si sub aceste auspicii Mihaita reusea, intr-un tarziu, s-o infiga pret de-un lat de palma si... rezista pana la prima pala de vant.

Atunci ne apucam sa-i invocam toti inaintasii pana aproape de Decebal, Viorel se ocupa de partea feminina, eu, mai in varsta, ma naraveam si la apucaturi neortodoxe cu stramosii de sex masculin. Dupa ce ne raspundea constiincios si pe indelete, intai, la fiecare in parte si apoi, la amndoi odata de ne si miram de unde atata 'cultura' reusea, cu chiu cu vai, sa infiga obiectul mai acatarii. Apoi ne buluceam sub umbrela si-l impingeam afara pe motiv ca e cat noi doi la unloc si ocupa tot spatiul protejat si daca vrea sa mai slabeasaca sa stea la soare ca-i face bine. Pleca mormaind si se aseza la lansete si-si punea un prosop in cap.

Locurile disponibile erau cam ocupate si noii veniti trebuiau sa bata aproape tot malul ca sa apuce un locsor unde sa-si incerce sansele. Pe ici pe colo fumurile iscate din gratarele ce se-ncingeau promiteau mirosuri greu de suportat mai ales pentru narile 'flamande' ale prietenului nostru care dadea deja semne de neliniste. Din stanga se auzeau, melodii populare dar la un volum ce-ti dadea impresia ca Ansamblul Ciocarlia are concert live pe balta, cate un pescar mai comunica cu cate un coleg de vis-a-vis de se auzea pana in sosea, mai tipa cate o mamica la copilul neastamparat, mai aparea cate un dulau de companie care facea ravagii printre cutiile cu momeli si noi tipam la Mihai sa stranga viermii si ramele ce incercau sa evadeze... era ca la nunta.

Apoi eu am zarit minunea. O fiica a Evei isi intindea un pled nu departe de umbrela noastra si privirile noastre au devenit foarte interesate si fluxul de informatii a crescut simtitor catre centrul vazului care transmitea catre nervii optici comenzi cu tinte precise. Pupilele noastre 'maturau obiectivul' insistand asupra zonelor erogene pe care costumul de baie le dezvelea destul de generos. Acum putea sa traga si Moby Dick ca Mihai nu ne-ar mai fi putut smulge din reverie.

In aceasta atmosefera tensionata a aparut un nene ce-si tara un rucsac si o husa cu scule, cam ravasit de caldura si ne-a rugat sa-l primim in dreapta noastra, unde stuful avea o 'poarta' pe care Viorel o ocupase cu o varga ca sa-l incerce si la mal. Noi deja satui 'de pescuit' l-am invitat sa ocupe locul si apoi ne-am reluat activitatea principala. Mihai care ne observase 'strategia' a inceput sa ne ofere picaturi de ochi, ochelari, binoclu si alte ustensile, noi l-am gratulat cu tot felul de vorbe de duh pe care hartia nu le poate suporta. Intr-un moment in care ne mai miscam in asa fel incat sa mascam transformarile survenite dupa ce hormonii au inceput sa ne vajaie in urechi am observat cu coada ochiului pe vecinul cum se repede la lanseta pe care abia o aruncase si inteapa hotarat. Am ramas cu ochii la el, din curiozitate, sa observ ce soson sau aragaz a agatat. Si sosonul, ajuns deja la buza stufului a inceput sa se zbata de Mihaita era sa cada de pe scaun de emotie si de cat isi intinsese gatul sa vada. Pana si domnisoara si-a ridicat capusorul, si ce ne durea pe noi mai tare, cu tot cu bust si ne-a mai facut o clipa fericiti dupa care ne-am intors si noi catre captura. Un ciortan cam la 2 kile intra in juvelnicul vecinului.

Imediat am transmis paznicului nostru de lansete sa urmareasaca intrusul si sa afle cu ce da ca altfel il inecam si-l ingropam la piciorele frumoasei sau ca sa-i facem ultimul hatar, intre... Noi ne faceam ca 'ploua' ca si cum nici nu am fi observat ca vecinul a scos ceva din apa. Adica sa creada inamicul ca de boarte d-alea suntem satui si ca noi asteptam ceva serios. In sfarsit iscoada noastra supraponderala vine si cu o fata ce exprima consternarea ne spune: Ba, nu da cu nimic ... Tu esti tampit, s-a interesat Viorel, cum nu da cu nimic? ... Da ma boule, are doar arcul dar nu are nici un carlig ... Esti cretin, constat si eu, mai uite-te o data, vita! ...

Urmeaza a doua intepatura si de data asta un caras rasarit, doi la kil, ne face sa ne infranam eroic impulsurile sexuale si sa-i aratm prietenului pumnii care il asteapta daca nu vine cu informatii certe. De data asta pana si noi am vazut ca pestele atarna intr-o pozitie nefireasca, stand curbat. L-am lasat pe Mihai sa observe in liniste mai ales ca-si trasese scaunul, ca din intamplare, mai aproape de vecinul norocos de acum parea ca pazeste stuful ca oricum lansetele noastre arau deja la vre-un metru si ceva in stanga lui. Se apleca spre dreapta, chipurile ca sa se scarpine pe partea stanga, mai avea putin si cadea peste bietul pescar concentrat sa-si incarce forfacul. In sfarsit a revenit dar la fel de inoerent in explicatii. Nu dadea cu nimic, avea doar arcul. Noi am inceput sa privim spre sosea sa vedem daca nu trece vre-o salvare ca de celulare nu se auzise inca, convinsi fiind ca soarele i-a rapus ratiunea si acum are primele crize de dementa.

Pana la urma Viorel n-a mai suportat incertitudinea si s-a dus direct la nene sa-l intrebe cu ce da. Eu l-am lasat sa-si piarda onoarea si sa se coboare la acest gest ca daca nu o facea el, ma ducem eu. Am vazut ca au inceput o conversatie, si-au aprins cate-o tigare si Viorel ne-a facut semn sa venim. Nenea era dispus sa ne arate, recunoscator ca i-am cedat locul si chiar sa ne explice minunea . O invatase tot pe o balta de prin Calarasi de la altul. A scos dintr-o punga un forfac cu un arc tuguiat ce avea deasupra un nod din care porneau patru carlige. Acestea veneau cam pana la jumatea arcului care se umplea cu mamaliga. Carligele se infigeau spre cele patru puncte cardinale in mamaliga cu varfurile in afara si asta era... bomba.

I-am multumit frumos si am incercat chiar atunci, la botul calului sa executam una rudimentara. Grasul, care era mai practic desi avea niste carnati de degete a incropit una care aducea in mare cu modelul si am aruncat-o de control. Stateam toti trei cu ochii in 'bambina' si asteptam infrigurati rezultatul. A tremurat un pic, s-a ridicat pana la jumatea cursei, a coborat la loc si cu o miscare fulgeratoare s-a 'lipit' de varaga. Trage umflatule!... am mai apucat sa exclam si prima victima a noii capcane se zbatea pe mal. De atunci si pana mai acum vre-o doi ani am folosit-o cu mult succes aducandu-i imbunatatiri succesive. De altfel intre timp a devenit arhicunoscuta. Mai apelez la ea doar in extremis cand ziua de peste incepe sa semene cu asta despre care am vorbit si ca sa-i vad culoarea mai bag, inainte sa plec, pe seara... bomba