sarazin79 a scris:nu'ti plac jumatatile de masura si nici sentimentele in gri
pana aici am inteles. Ce nu inteleg, Xy...TU crezi ca viata se rezuma doar la dragoste? Dragostea pereche, consumata musai, ok. Si dupa? Si daca ascultand un alt om ( pe o banca in parc, sa zicem) constati ca amestecul de insusiri il poti gasi si la altii? Si daca cunoscutul asta oglinda al tau se dovedeste a nu fi dragoste, ci un sprijin de balanta pe care vrei sa'l gasesti in furtuna pentru a evita alte cautari (un reper stabilit pentru a opri orice alta cautare, tocmai fiindca pare de neatins)?
constientizez cinismul intrebarilor puse si banuiesc si offtopicul in care ma balacesc...dar daca?
Jumatatile de masura sunt fade. Nu simt nici urma de cinism in intrebarile tale, asta este, nu percep astfel postarea ta. :)
Normal ca viata nu se rezuma doar la dragoste, viata se rezuma, in functie de caracterul fiecaruia, la a te implini...in diverse domenii. Pentru unii, intr-adevar, domeniul este dragostea. Pentru mine este implinirea din punct de vedere profesional, independenta financiara, o cariera de succes si or mai fi si altele, dar n-am chef sa mai despic firul acum. Desigur, dincolo de toate pun desavarsirea din punct de vedere spiritual, dar aceea tine numai si numai de mine. Am zis, imi place sa vorbesc cu batrani pe banca, in parc, sau merg special la azil, si astept in curte, pe banca, cu o carte pe genunchi, sa vina..cineva.. Cu ei simt ca rezonez, insa sunt constienta de faptul ca un batran, dincolo de faptul ca ma poate judeca aspru pentru ceea ce fac sau am facut, nu si-ar dori sa imi fie prieten si nici nu ar "gusta", alaturi de mine, din placerile tineretii. Nu doresc un sprijin, doresc o persoana care sa semene cu mine, sa fim atat de asemanatori, si totusi atat de diferiti, sa ne completam. Eu nu am obiceiul de a ma plange prietenilor, deci sub nicio forma nu caut sprijin. Simpla prezenta a ei ma face sa ma simt in largul meu, eu din firea mea sunt o persoana foarte suspicioasa, sceptica, si nu ma pot deschide in fata altora. Am facut multe greseli in viata mea, desi sunt tanara. Eu nu regret nimic, insa altii m-ar putea judeca (ma refer la batrani). Ma duc si stau pe banca in fata bisericii uneori si astept sa vina o batrana sau un batran sa vorbim despre viata, despre cum a fost pe timpul razboiului, despre cum era lumea cand ei erau tineri si evolutia/involutia ei.
Nu am gasit amestecul de insusiri in altii. Deocamdata lipsa Ei ma face incapabila, nu mai pot functiona la capacitate maxima. Imi vine sa ma autodistrug, alteori imi vine sa o distrug pe ea, insa o inteleg, pot empatiza...si nu ii pot face niciun rau.