Dedicaţii...poetice

Melissa

O, cerule nu ştii ce vrei

Nici tu, azi mi se pare

Zâmbeşti şi plângi, şi iar zâmbeşti

În joc de curcubee

Parcă pe boltă oglindeşti

Un suflet de femeie…

Marius Velicescu - Zi de aprilie

***

astăzi, ca şi ieri, ca şi mâine,

mi-e dor de tine,

într-una mi-e de tine,

nimic nu-mi poate opri

această nebunie.

te văd cu ochii minţii,

ai buzelor şi-ai mâinii,

aroma ţi-ai lăsat-o pe mine şi-mprejur.

gândul mă-ndeamnă să-i cer de-ndată

mării,

iluzia s-alunge, iar tu să prinzi contur. [Nicu Alifantis]

***

Azi am văzut un ochi care mă iubea.

Vedeam bine că m-ar fi primit

Sub spr

Melissa

Pentru iubire nu se mulțumește, în consecință, n-o să îți mulțumesc nici eu. Doar te iubesc sublim și nebunește, atât de pur, total, nepământesc .

Norii

Făşii cernite de văzduh, o, Nori,

Necontenit călătoriţi în zare,

În schimbătoarea voastră-nfiripare

Voi rămâneţi aceiaşi călători.

În tot vă regăsesc, năluci fugare,

Şi peste noi tronaţi biruitori,

Voi sunteţi suflete de luptători

Şi-a dorului eternă întrupare.

...Şi de cădeţi cu rodul unei ploi

Sau cu-a zăpezii albă risipire,

Sunteţi avântul către forme noi.

Spre voi se-nalţă-ntreaga-ne iubire,

Căci în a voastră fugă şi-nnoire

O, Norilor, ne recunoaştem noi.

Melisssa

O, gândul meu de seară... - Tudor Vianu

O, gândul meu de seară aducător de pace,

Cum îmi strecori în suflet lumina lunei pline,

Cum mi te-aşterni pe rană când zuciumarea tace

Împrăştiind odihnă şi farmece senine.

Cum îmi strecori în suflet lumina lunei pline!

În noi sunt suferinţe şi doruri seculare:

La raza ta de aur se liniştesc deodată,

Ca urşii albi pe-ntinsul câmpiilor polare

Când pe cuprinsul bolţii luceafărul se-arată.

O, gândul meu de seară, eşti piatra peste care

Zidesc cu noi speranţe cetăţi ce nu s-or stinge,

Adânca ta tăcere e-un câmp de germinare

În care va renaşte dorinţa de-a învinge.

Tu m-ai inconjurat bine.

Iti multumesc din suflet pentru tot. :airkiss:

'Pe tine vreau în vers să te închid,

pe tine-adânc să te păstrez, de-a pururi. '

Melissa

Suflete-al meu, deschide-o fereastră!

E o noapte frumoasă, albastră!

Şi luna picură singură stropi

în cupa aceasta a noastră!

Ştefan Augustin Doinaş

Dacă-aş putea să prind în scobitura

urechii mele zgomotele toate

de pe pământ, – aş auzi şi pasul

cu care-mi dai târcoale pe departe.

Ori, poate, stai de mult în faţa mea;

dar eşti atât de mare. Că prin zarea

făpturii tale ce cuprinde totul

Melissa

mie

răcoarea nostalgiei

ți-am spus c

Constantin Nisipeanu - Aud zambetul tau

Aud zambetul tau tremurand in fereastra

ca o frunza pe care o clatina briza de seara

si deodata fereastra a inceput sa rada sonor

ca o trompeta care vesteste orasului prezenta ta.

Dar unde esti tu, in care trandafir din gradina?

Sub draperiile caror departari te-ai ascuns?

De ce ai descuiat cu o cheie falsa poarta de azur a marii

si ca o pasare ti-ai luat zborul spre gradina de trandafiri

in care visele ard in pocalul celei mai suave petale.

Unde te afli acum pasare care dezlantuiesti furtuni,

care mi-ai incendiat patul si visele si nazuintele?

De ce ai

incetat sa alergi printre arborii din carnea mea?

Aud zambetul tau tremurand in fereastra.

Deschide-o si intra odata cu dimineata

care a inceput sa faca tumbe pe covorul din camera.

Stau fata in fata cu mine insumi si ma intreb:

Oare nu esti tu dimineata?

Oare

n-ai izvorat tu din stancile acestea de lumina?

Melissa

dă-mi echilibru și îți dau carul mare

hrănește-mă cu senin, eu ți-l pun în mâncare

adapă-mă cu liniște si voi fi oceanul în care nu te vei îneca niciodată

fii însetată de mine și obrajii noștri nu vor mai bea apă sărată

Melissa

Purtai o rochie verde în seara de-atunci,

Cu luciu stins, ca faţa fântânilor adânci.

Îşi revărsase luna lumina ei de ceară,

Pe umerii tăi, negri rămaşi de peste vară,

Pe fruntea care, parcă de toate se uimea

Pe gura – prea aproape o clipa de a mea.

Pădurea, mi se pare, avea o melodie,

Străină pentru mine, necunoscută ţie ...

Când surâdeai, surâsul era de amintiri.

Aveai mişcări domoale şi degete subţiri

Şi-aveam să-ţi pun o mie de mii de întrebări,

Cum, poate, numai veşnic neliniştitei mări.

Acele vorbe, toate, rămas-au de prisos,

Ca frunza ce-o aşterne octombrie pe jos.

Se auzea cum vine agale către noi,

Tăcerea – ca o vulpe prin galbenele foi.

Tăceam. Tăceai. Şi luna bătea prin ramuri lungi,

Pe umerii tăi negri, în seara de atunci. [Dan Deşliu]

Melissa