Dedicaţii...poetice

"De vrei, ridică-ţi braţele spre soare

Si, dacă poţi,

desc

arana

lui...

sînt liber de tine

aşa cum marea este liberă

de vânt

liber de tine

precum ecoul

liber e de valea în care răsună

precum valul

e liber de valul

ce vine imediat după el

liber precum pământul nesăţios

este liber

de apa căzută din cer

sînt liber de tine

ca luna nouă

de umbra pământului

ca dimineaţa

de

neagra noapte

liber sînt

precum

tu

de mine

sursa

Bilet

Dragul meu, cred ca-ti faceam mult rau

fiindca fericirea nu vine o data cu scrisul.

Cred ca te distrugeam.

Dar sa stii: despartirea cea mai dulce-i

scrisul,

fiindca ea nu trece decât prin gândurile

unei persoane atât de inofensive

Hagar Peeters

as usually

GIFT

You tell me that silence

is nearer to peace than poems

but if for my gift

I brought you silence

(for I know silence)

you would say

this is not silence

this is another poem

and you would hand it back to me.

Leonard Cohen

:)

lui...

Pentru Ea. :airkiss: :huggles: La Multi Ani!

:huggles: :huggles: :huggles: :huggles: :huggles:

Multumesc frumos, straina de azur

Frumuseţe (Beauty)

Am admirat amurguri şi răsăriri de soare,

Şi frumuseţi solemne, şi-a Spaniei splendoare,

Şi lanuri de narcise z

mie

Ar fi bine să uiţi - Geo Dumitrescu

"... Du-te acasă, prostule,

Nu-ţi mai pierde nopţile"

(Cântec lăutăresc)

- Ar fi bine s-o uiţi ! îi spuneam inimii,

uit-o, îţi spun! Îi strigam furios,

aşază lespezi înalte de linişte în urma ei,

uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine ...

- Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând

n-a fost dat nimănui a uita

focul în care piere arzând.

- Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu,

alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,

uitaţi-o, vă spun !

- Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina

nu mai găsea drumul spre noi.

Ca nişte afumate răni de glonţ,

spre lume aţinteam

sticloase întrebări încremenite. Doar ea,

buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,

lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea –

lumini fierbinţi, în mijlocul cărora

tolănită, domneşte.

Nu-ncerca, n-ai cum s-o alungi, orb vei rămâne –

alungă-ţi ochii, lumina,

căci numai o dată cu noi

va pleca şi ea de la tine.

- Uitaţi-o, uitaţi-o ! le strig disperat mâinilor,

uitaţi-o, voi, ciudate vietăţi electrice,

liniştitele mele unelte :

de-acum înainte, cuprindeţi văzduhul în braţe,

hărăziţi mângâieri doar obrazului pufos

al poamelor, al pruncilor,

doar întinderii albe a hârtiei,

şi rotunjiţi-vă palmele în jurul mărului

şi-al portocalei,

de-acum înainte, cuprindeţi de mijloc

doar arborele din drum, tăcut şi statornic.

- Uit-o şi tu, îi strig sângelui,

întoarce-te acasă, prostule, adună-ţi apele

în matca lor veche şi, cântând,

lasă unda să-ţi joace în voie

pe prundurile multicolore ale vieţii ...

- Zadarnic, zadarnic ! îmi spune

n-ai cum să-ntorci, nu mai poţi alege

unda grăbită a râului

din vânătul val nestatornic al mării

în care s-a pierdut fără urmă ...

- Uit-o ! îmi strig disperat mie însumi,

fugi, goneşte, scapără-ţi paşii

departe spre zare, încotro vezi cu ochii,

fugi, nu te mai uita în urmă,

azvârle peste umăr pieptenele :

dese păduri înalte s-or aşterne

între tine şi ea!

fugi, azvârle oglinda : lacul întins,

cu nemărginirea-i de ape, va îneca

amintirea ei ...

Fug, alerg ... Zadarnic alerg, o, zadarnic :

oglinda umedă a lacului

cu ochii ei calzi, luminoşi, mă priveşte,

iar şoapta pădurii adânci mă tot cheamă

cu glasul, cu vorbele ei,

şi toţi arborii, arborii dragi, spre mine întind

o, arborii mereu spre mine întind

braţele ei.

Din volumul Furtună în marea serenităţii