"Maestrul si Margareta" a lui Mihail Bulgakov...
M-a impresionat forta dragostei care nu cunoaste moarte, o dragoste matura si deloc siropoasa, rabdatoare si incercata de timp. Mi-au dat lacrimile la sfarsit, la ultimele cuvinte: "Si Maestrului i se parea ca vorbele Margaretei curgeau si susurau la fel cum curgea si susura izvorul din apropiere"...ideea ca in cele din urma si-au gasit linistea sufleteasca si au putut fi fericiti impreuna.
Pedeapsa lui Pilat, care e condamnat sa traiasca singur pana la sfarsitul veacurilor alaturi de cainele sau credincios, fara insa sa-si aminteasca prea bine ce a facut...nu stiu de ce, m-a impresionat o imagine cu cei doi, omul si cainele sau, care se indreptau tristi spre Luna...un sentiment atat de acut de singuratate, domolit doar de dragostea devotatului animal...
Banalitatea si nebunia totodata, prezente in toate multimile de oameni. Incapacitatea de a rationa, de a crede in ceva care le depaseste nivelul de intelegere si explicatiile ridicole pe care le-au gasit. Prostia, limitarea, blazarea... Toate doar de suprafata, romanul are un inteles mult mai adanc, cu referire la realitatea istorica...
Ar mai fi multe altele...dar asta e cartea mea de suflet... o carte fantastica, greu de inteles, aparent aiuristica si plina de nonsensuri...cu valente mult mai adanci insa, pentru cine stie sa vada dincolo de suprafata....