Epilepsie

pe data de 24.02.2009 se implinesc 26 de ani de cand am avut prima criza de epilesie... era noaptea dormeam... inca nu implinisem 10 ani... in urma unui control medical si a unui EEG diagnosticul a fost comitialitate... atunci nu intelegeam mare lucru ce se intampla stiam ca am foarte multe interdictii pe care l-am pastrat cu sfintenie... inainte de a da examenul treapta a I a din cauza stresului am avut cea de-a 3 a criza... luam 2 pastile de fenobarbital seara in fiecare seara... am continuat... la 16 ani aveam 6 crize in 6 ani m-am hotarat sa renunt brusc la medicamentatie, cu toate ca de fiecare data cand am renunta la medicamente am facut cate o criza.... de atunci si pana la varsta de 18 ani am respectat interdictiile dar nu am mai mai luat medicamentele... dupa varsta de 18 ani am inceput sa mai beau si cola sa mananc si ciocolata si crizele nu mai aparut dupa varsta de 16 ani... in ultimi 9 ani am trecut prin stari emotionale destul de stresante: nasterea unui copil, un divort cu foarte mult probleme, moarte mamei mele care era bolnava de cancer... dar crizele nu au mai aparut... in adancul sufletului meu stiu ca trebuie sa merg sa fac un EEG pentru a putea sa spun ca totul este in regula dar sincer imi este teama... lucrez de 12 ani in domeniul IT.... 9 ore pe zi am reusit sa termin o facultate de stat si mi-am realizat visul de "a fii inginer la 23 de ani"... dar nu am avut nici o criza in toti acesti ani singura problema a fost atunci cand l-am nascut pe fiul meu... am facut operatie cezariana pentru a nu avea probleme... in timpul acestei operatii pentru 60 de secunde tensiune si pulsul au fost 0... de atunci au trecut 9 ani si jumatate... un singur lucru ma intreb: " a fost decat o boala a copilariei si atat?"...

" un singur lucru ma intreb: " a fost decat o boala a copilariei si atat?"... "

In primul rand, FELICITARI! :D

In al doilea rand, din ce am citit pe tema asta, si din ce stiu de la doctorul sotului meu, epilepsia are sanse de vindecare. Nu stiu exact cum se trage concluzia ca s-a vindecat (probabil ca tot in urma unui eeg), asadar tind sa cred ca nu a fost o boala a copilariei (gen pojar), si epilepsie care s-a vindecat. Felicitari! Deci, se poate.. :P :D

Am citit aproape tot ce s-a scris pe aici (Milky, foarte asemanatoare povestile noastre, mi-ar placea sa mai aud de tine, ce s-a mai intamplat), dar nu sunt lamurita: exista sau nu caini special antrenati care sa "simta" in timp util apropierea unei crize?

Cristia a scris:

Asa e, ai dreptate ca nicotina nu poate face bine creierului ,si unde mai pui ca el mai fumeaza si cate o tigara de marijuana din cand in cand? E inconstient si incapatanat. Imi place de el ca nu isi face complexe (nici nu ar avea de ce),dar parca prea intinde coarda si face excese mult prea mari pentru problema lui !

In legatura cu tratamentul ,el ia un pic mai mult Depakin decat tine, in jur de 1700 mg si in plus ia si Lamictal. Anida, tu ai gratuitate la Depakin? El are gratuitate la tot,dar nu e cetatean roman,si vroiam sa stiu daca aici cei cu epilepsie au gratuitate la medicamente. Si inca ceva, o nelamurire mare de-a mea: in eventualitatea ca ma voi casatori cu el, si as face copii ,ptr ca imi doresc tare mult, nu stiu in ce masura epilepsia este ereditara ? Tu stii ceva despre asta? In ce masura riscam ca fii nostri sa mosteneasca problema lui ? Dar, sincera sa fiu, dupa cum simt si gandesc eu acum, chiar daca as afla ca e ereditara epilepsia, tot as face copii cu el ... Insa totusi ,e bine sa stii ..

Buna Cristia,

Sotul meu are epilepsie,este sub tratament, dar, in 4 ani de cand suntem casatoriti a avut 2 crize. Vreau sa-ti spun ca avem o fetita de 1 an si jumatate care este sanatoasa. Medicul sotului meu ne-a explicat ca si doi oameni perfect sanatosi pot avea un copil cu aceasta afectiune. Nu-ti poate garanta nimeni ca vei avea un copil sanatos. Faptul de a avea un copil ramane doar la alegerea ta (sau a voastra). In ceea ce ma priveste,am riscat, imi iubesc foarte mult sotul, il consider un om normal,doar ca are anumite restrictii asa cum au si cardiacii sau orice alta categorie de oameni cu afectiuni cronice. Imi iubesc la fel de mult si copilul. Stiu ca am riscat mult atunci cand am ramas insarcinata dar bucuria pecare ne-o aduce copilul este de nedescris. Atunci cand iti alegi un partener de viata cu acesta afectiune iti asumu toate riscurile. Sper ca ti-am fost cat de cat de folos.

Iti stau ladispozitie pentru orice altelamuriri.

fnm a scris:

Azi am aflat acest forum, mi se pare deosebit de interesant. Felicit initiatorul.

Viitorul meu sot sufera de simtomele acestei boli, nu i-a pus nici un doctor acest diagnostic inca. La primele crize m-am speriat foarte tare, nu stiam ce sa fac, chiar m-am gandit ca ar fi mai bine sa rup relatia. De fapt eram egoista. Apoi am trait cu speranta ca aceste crize vor disparea. Urmeaza un tratament cu Carbamazepina, de 3 ori pe zi. De 2 ani jumate a avut 5 crize, dar nu asa grave, din fericire, si-a piarduc cunostinta pentru cateva secunde si repeta acelasi cuvant "da". eu inca mai sper sa nu fie acesta boala, poate si faptul ca nu stiu prea multe despre ea ma ingrijoreaza.

Sper prin acest forum sa aflu cat mai multe.

Intrebarea mea ar fi, daca exista un act normativ prin care putem sa-i tragem la raspundere pe patroni care ii dau afara pe cei suferinzi, eu si prietenul meu avem aceasta temere.

buna,ti-am citit randurile si m-au emotionat si sa-ti spun si de ce. sotul meu sufera de aceeasi afectiune ca si prietenul tau. eram deja implicata in relatia cu el de ceva luni pana s-a hotarat sa-mi spuna. ii simt si acum emotia din glas. stiu ca te sperie, si eu am fost putin speriata, dar,nu am renuntat la el. m-am gandit ca se putea declansa boala si dupa ce aveam sa fim casatoriti si ce as fi avut sa fac atunci? il iubesc asa cum este, si apoi, sa presupunem ca eram eu in locul lui, asta ar fi insemnat ca trebuie sa renunte la mine? avem 4 ani de casnicie si un copil de 1 an si jumatate care este sanatos slava celui de sus. si mie imi este teama ca odata ce sefii lui vor afla il vor da afara dar nu stiu daca pot fi trasi la raspundere. oricum daca afli ceva te rog sa ma tii la curent. fii barbata , analizeaza bine situatia, in fond este viata ta.

Intr-adevar am auzit si eu de cainii antrenati special care pot simti apropierea unei crize. As fi foarte bucuroasa daca as afla mai mult.

salutare

nu as fi vrut sa intru in viatza mea sa postez la un subiect de genul asta....dar uite ma aici :P si o fac cu o cauza.

astazi mi sa clarificat situatia si am plecat acasa cu o retzetza si un diagnostic EPILEPSIE.

acum un an am luat o bata in cap si de acolo a inceput distractia :evil:

o sa rasfoiesc si eu mai bine postarile voastre cu gandul sa vad la "altii cum e?"

cheers

Buna ziua prieteni, sunt nou pe forum dar nu-mi ramine decit sa urmaresc unitatea dumneavoastra care o aveti fata de cel de linga voi. Epilepsia este intradevar o boala dar nu este asa de grava ca alte boli cronice, si tratind-o corect se poate trata. Intradevar antiepilepticele nu fac de loc bine stiti si dumneavoastra cum pot afecta memoria in timp ,concentratea,si in pimul rind organele ca ficatul , stomacul. Dar respectind gramajul dat de dr. cu analizele facute permanent nu sunt probleme .Paste Fericit si vom colabora.

am fost sportiv mult timp...acum de cand sunt cu boala asta..nush ce sa fac...mai ai voie sa fac sport sa alerg sa duc aceelasi stil de viatza sanatos plin de mishcare??? sa sa stau ca o leguma sa nu cumva sa fac vreo criza

Lcf a scris:

am fost sportiv mult timp...acum de cand sunt cu boala asta..nush ce sa fac...mai ai voie sa fac sport sa alerg sa duc aceelasi stil de viatza sanatos plin de mishcare??? sa sa stau ca o leguma sa nu cumva sa fac vreo criza :P:

Eu cred ca e foarte important sa faci ce-ti face placere, pentru ca un psihic bun ne ajuta pe toti sa trecem peste neplacerile vietii. Doctorul sotului meu a spus ca nu e bine sa faca sporturi/activitati care sa-i solicite foarte tare inima. De aceea, cel mai bine discuta despre asta cu doctorul tau. De ex noi ne plimbam mult (ne placea si asta faceam cu mult inainte), mers pe bicicleta (cu prietenii, ca eu nu stiu (w00t) ), role, badminton, depinde de ce-ti place si tie, nu se pune problema legumizarii.

Me_LittleMermaid a scris:

Eu cred ca e foarte important sa faci ce-ti face placere, pentru ca un psihic bun ne ajuta pe toti sa trecem peste neplacerile vietii. Doctorul sotului meu a spus ca nu e bine sa faca sporturi/activitati care sa-i solicite foarte tare inima. De aceea, cel mai bine discuta despre asta cu doctorul tau. De ex noi ne plimbam mult (ne placea si asta faceam cu mult inainte), mers pe bicicleta (cu prietenii, ca eu nu stiu ), role, badminton, depinde de ce-ti place si tie, nu se pune problema legumizarii. (w00t)

ms