Bun, am cam divagat pe acest topic (în care era vorba strict de „Descoperirea din Bucegi”), cu încercarea noastră de a clarifica anumite aspecte ale fenomenelor paranormale. Însă sper că discuțiile au fost cât de cât interesante și de ce nu, chiar benefice întru încercarea noastră de a înțelege ce e și cum.
Un ultim off-topic pe care aș vrea să cred că mi l-aș mai permite aici, ar fi sublinierea și aducerea în dicuție a poziției unor oameni „calificați” pe această temă. Și mă refer aici la Mielu Zlate (1937-2006), care a fost profesor universitar, seful Catedrei de Psihologie a Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti și doctor in psihologie. Într-o lucrare din 1999, PSIHOLOGIA MECANISMELOR COGNITIVE, la capitolul 7.2. Percepţia extrasenzorială, autorul ne spune câteva lucruri interesante într-o vreme când internetul încă era pe la început:
„ Percepţia extrasenzorială
Este una dintre cele mai complexe, dar şi controversate forme de percepţie. Ea constă
în abilitatea de a primi informaţii despre lume prin alte canale decât simţurile normale.
Sunt cunoscute mai multe forme de percepţii extrasenzoriale, dintre care mai răspândite
sunt: telepatia (abilitatea de a citi gândurile altei persoane sau de a transfera gândul de
la o persoană Ia alta); precogniția (abilitatea de a vedea sau de a prezice evenimentele
viitoare); clarviziunea (abilitatea de a obţine cunoştinţe despre evenimente care nu sunt
detectabile prin simţurile uzuale); psihokinezia (abilitatea de a mişca obiectele prin
puterea voinţei fără a le atinge). Recent, pentru denumirea lor s-a propus termenul de
fenomene „PSI". Unii oameni deţin într-o măsură mai mare o asemenea capacitate.
Cercetările au arătat că atunci când în experimentele de percepţie
extrasenzorială sunt folosiţi oameni care cred în existenţa acestor fenomene, rezultatele
sunt pozitive; când se folosesc sceptici, rezultatele sunt negative.
în ciuda încrederii sau neîncrederii oamenilor în existenţa unor asemenea abilităţi,
mulţi cercetători s-au străduit să demonstreze atât realitatea, cât şi efectele lor. Merită
a fi amintit numele lui Rhine, cel mai celebru investigator al acestor fenomene, la ale
cărui cercetări ne-am referit în altă parte (vezi Zlate, 1996, pp. 202-203), de aceea nu
mai revenim. Cercetările experimentale cu „ghicirea" cărţilor de joc (Tart, 1976;
Child, 1985) au arătat prezenţa la unii oameni a capacităţilor de percepţie extrasenzoriale.
Aşa se explică şi interesul practic suscitat de aceste cercetări, mai ales în anumite
sectoare ale vieţii sociale. Pentagonul, de exemplu, a cheltuit milioane de dolari pentru
investigarea percepţiei extrasenzoriale, cu scopul de a afla dacă mintea umană este
capabilă de a efectua acte de spionaj, de a localiza submarine, de a penetra secrete (Târg,
Harary, 1984). De asemenea, armata sovietică a arătat interes pentru aceste fenomene în
timpul războiului (Ebon, 1983, apud Scarr şi Vander Zanden, 1987, p. 181). Cu toate
acestea, se manifestă încă o foarte mare rezervă faţă de percepţia extrasenzorială. Marea
majoritate a psihologilor care au scris despre ea (Marks şi Kammanon, 1980 ; Gardner,
1981 ; etc.) îşi manifestă scepticismul în ceea ce priveşte existenţa unor asemenea
fenomene. „Psihologii se mândresc cu faptul că au o minte deschisă, dar atunci când
vine vorba despre percepţia extrasenzorială, marea lor majoritate sunt sceptici. Se pare
că pentru aceştia există trei motive principale : L nu se cunoaşte mecanismul fizic al
senzaţiei şi percepţiei care facilitează transferul gândurilor de la o persoană la alta;
2. nu există nici o evidenţă obiectivă verificabilă a ESP; 3. psihologii se tem de răul pe
care l-ar putea produce celor care cred orbeşte" (Halonen şi Santrock, 1996, p. 127).
Verificările experimentale mai
riguroase asupra clarviziunii au arătat că repetarea probelor cu „ghicirea" cărţilor de joc
se soldează cu varierea performanţelor, fapt care ar demonstra caracterul particular,
specific al fenomenului. Diferenţele de concentrare ale subiecţilor sunt, de asemenea,
factori importanţi care explică prezenţa sau absenţa capacităţilor extrasenzoriale. Consta-
tarea manifestării fenomenelor de percepţie extrasenzorială cu precădere in situaţiile
cu mare încărcătură emoţională i-a condus pe unii cercetători spre susţinerea punctului
de vedere potrivit căruia cele care se manifestă in condiţii artificiale de laborator
ar fi irelevante.
Probabil că dezvoltarea tehnicilor corespunzătoare de testare a prezenţei unor ase-
menea fenomene va aduce noi lămuriri şi totodată va determina progresul cunoaşterii în
acest domeniu.”