"Baiatu' lu' mama"

Ciudate cazuri si macazuri mai vedem cand isi deschid oamenii sufletul..

La Whoop sunt doua probleme. Una din partea parintilor, hiper-protectori cu puiul lor (si evident cu "puiul"), si cu ea care nu poate sa se desprinda de mama-soacra. In cazurile astea, evitarea nu este o solutie. Intre nora si soacra trebuie sa existe discutii extrem de serioase despre cine detine "controlul"; de obicei batrana comenteza daca vede ca sotia nu este grijulie fata de copilul ei, si nu este o femeie pe picioarele ei (o timida are probleme de afirmare in fata ei). Deci in prima faza trebuie rupt contactul cu parintii (irevocabil, chiar daca pe o perioada scurta, ex. 2-3 luni), si prelucrat junele sa-si bage mintile in cap si sa-si asume responsabilitatea. Daca nu poate trece testul asta... cu toata durerea, nu merita sa traiesti langa el. Ca prieten, o fi bun, dar ca sot cu responsabilitate... nu vad ce calitati poti gasi in el sa contra-balanseze situatia.

Fr0z3nasic3 a scris:

La 27 de ani e prea tarziu sa te maturizezi sau sa-ti schimbi radical prioritatile, chiar daca vrei. Sincer, imi pare foarte rau ca nu ai ales persoana potrivita si ca ti-ai irosit atat de mult timp in mod inutil :P .

Buna ...!

Imi pare rau sa aud asa ceva, dar acum parerile sunt impartite, fiecare spune ce crede sau prin ce a trecut. Eu iti spun din propria mea experienta k un barbat, sau inca un copil in ochii soacrei, se poate schimba radical ... cum eu am reusit nu cred k alcineva nu ar putea "un barbat e plastelina in mainile femeii". Prietenul meu avea tot 27 de ani cand l`am cunoscut si m`am confruntat cu aceeasi problema ... mama pe primul loc in toate deciziile, la inceput am zis ... hai sa nu iau nici o atitudine k doar sunt cu el numai de cateva luni, dar timpul a trecut si problema persista ... Atunci m`am enervat cumplit si i`am spus ... "Mai ... cati ani ai k tot uit, ai 27 nu? Si la varsta asta nu esti capabil sa iei tu o decizie? (stiam k avea ceva de facut si nu stia ce ... si urma s`o intrebe pe soacra ce sa faca ... nu pe mine), e viata ta, dak gresesti tu gresesti nu mama ta, nici eu ... si cu cat gresesti mai mult cu atat inveti mai mult, k doar nu o sa fie ea langa tine toata viata...". Si treptat ... l`am facut sa ia singur unele decizii ... unele pt. k acum dak nu mai e mama la care sa`i ceara sfatul mi`l cere mie sau luam decizia impreuna ... In concluzie parerea mea e k unii barbati dak nu toti, simt nevoia sa intrebe pe cineva cum sa faca chiar dak ei stiu cum trebuie ... si dak vrei sa`l faci sa nu mai fie soacra cea cu parerea ci tu, fa`l sa para in ochii tai k nu e barbat destul, se va simti ofensat dar ii va trece si asa iti spun eu sigur k o sa reusesti. :P Multa bafta si ne auzim in cateva luni cu rezultatul!

Dar de baieti destepti cu mame pisaloage si anxioase care nu reusesc sa le faca sa se deventuzeze de ei, ati auzit? De barbati normali care stius a fie pe propriiel picioare dar mamele se poarta cu ei ca si cand ar fi sotii , si de care ei nu stiu cum sa mai scape fara sa le faca sa sufere (si ele mereu sufera ca asta e jobbul lor) si fara sa se mai simta ei calaii lor... Sunt criminale mamele astea desi nimeni n-are nevoie de ele.

qusay a scris:

Dar de baieti destepti cu mame pisaloage si anxioase care nu reusesc sa le faca sa se deventuzeze de ei, ati auzit? De barbati normali care stius a fie pe propriiel picioare dar mamele se poarta cu ei ca si cand ar fi sotii , si de care ei nu stiu cum sa mai scape fara sa le faca sa sufere (si ele mereu sufera ca asta e jobbul lor) si fara sa se mai simta ei calaii lor... Sunt criminale mamele astea desi nimeni n-are nevoie de ele.

am si eu un exemplar d'asta de soacra....

Situaţia e binară, şi greşim incluz

daemon a scris:

Scuză-mă, dar dec

Just_Me_ a scris:

Buna ...!

"Mai ... cati ani ai k tot uit, ai 27 nu? Si la varsta asta nu esti capabil sa iei tu o decizie? (stiam k avea ceva de facut si nu stia ce ... si urma s`o intrebe pe soacra ce sa faca ... nu pe mine), e viata ta, dak gresesti tu gresesti nu mama ta, nici eu ... si cu cat gresesti mai mult cu atat inveti mai mult, k doar nu o sa fie ea langa tine toata viata...". Si treptat ... l`am facut sa ia singur unele decizii ... unele pt. k acum dak nu mai e mama la care sa`i ceara sfatul mi`l cere mie sau luam decizia impreuna ... In concluzie parerea mea e k unii barbati dak nu toti, simt nevoia sa intrebe pe cineva cum sa faca chiar dak ei stiu cum trebuie ... si dak vrei sa`l faci sa nu mai fie soacra cea cu parerea ci tu, fa`l sa para in ochii tai k nu e barbat destul, se va simti ofensat dar ii va trece si asa iti spun eu sigur k o sa reusesti. Multa bafta si ne auzim in cateva luni cu rezultatul! :P

buna metoda de vindecat dependenta de mama.

sunt barbati care poate nu indraznesc sa faca ceva pentru ca temerea e mare. stiu asta din proprie experienta. prietenul meu nu e dependent de mamica, desi e una posesiva si impotriva tuturor candidatelor la postul de nora (n-o cunosc inca, doar din povesti care m-au inspaimantat...dar nici nu ma grabesc). insa el, desi se descurca singur si e pe cont propriu de 6 ani, se simte mai bine cand cineva ii e alaturi si se intereseaza de el, il impinge de la spate sau il trage de manuta. cred ca le place sa fie cocolositi si comandati...sau fortati sa ia o decizie si sa nu mai amane atata rezolvarea unei probleme.si atata timp cat mama e furnizoarea acestor stari de bine...nu se deranjeaza sa vada sau nici nu observa ca pot gasi asta si femeia pe care o iubesc.la capitolul asta si femeile ar trebui sa stie cum sa ii cocoloseasca. pentru ca daca femeia se plange ca "puiul" ei da fuguta la mama cand are o problema fara sa fi luat initiativa sau fara sa fi incercat sa ii dea ea ce cauta el, degeaba se supara.

yvonne_ni2006 a scris:

o intrebare ptr woop..de ce nu te-ai casatorit cu el?sau esti casatorita?ptr ca daca nu esti casatorita,este normal ca el sa fie "baiatul mamei" si sa oscileze intre tine si mama..daca ai fi fost cu el casatorit,lucrurile ar fi stat altfel..stii ce ia spus mama tatalui meu?ia spus:"nu mai sunt femeie de plimbat pe bulevard,de dus la cofetarie,sunt femeie de maritat,vrei sa te mariti cu mine?bine!nu vrei esti liber sa pleci.."..asa fa si tu..nu mai sta cu el in concubinaj doar "sa ne cunoastem mai bine"

Nu suntem casatoriti si pana acum un an chiar imi doream. Totul s-a schimbat de cand m-am mutat de la el, nervoasa, suparata pe el si pe ai lui. Nesuportand ca "mamica" sa-mi umble printre haine, sa le spele sa le calce sau sa-mi umble prin lenjeria intima ( !!!!! ) am decis sa plec inapoi la mine, ca doar nu sunt de pe strada, am un apartament unde locuiesc singura, am un confort suficient (din punctul meu de vedere, pt ca daca ar fi sa ma iau dupa familia lui ar fi trebuit sa ma multumesc cu ce imi oferea caminul lor si anume ....un exemplu....vase spalate in lighean , ca doar ei nu i-a picat mainile sa le spele atata amar de vreme doh: ). Nu eram si nici nu sunt profesionista in bucatarie, nu ma consider o maniaca in domeniul "curatenie" dar nici nu o sa fac o pasiune din toate astea doar asa sa o satisfac pe ea. Eram in facultate, mai si lucram ocazional pt oarecare experienta, insa curatenia isi avea locul ei.

De ce nu ne-am casatorit pana acum? Un motiv ar fi pt ca eram inca la facultate, amandoi, un loc in care sa locuim am fi avut insa nu dispuneam de resurse sa ne intretinem, pt ca timp pt un job permanent eu nu aveam. Acum ....avem locatia, avem resurse, am timp pt job, avem...."di tati" insa....mi-am cam pierdut din interes si elan. Si sincera.....acum nu vreau sa mai am nimic serios cu el

Intre nora si soacra trebuie sa existe discutii extrem de serioase despre cine detine "controlul"; de obicei batrana comenteza daca vede ca sotia nu este grijulie fata de copilul ei, si nu este o femeie pe picioarele ei (o timida are probleme de afirmare in fata ei). Deci in prima faza trebuie rupt contactul cu parintii (irevocabil, chiar daca pe o perioada scurta, ex. 2-3 luni), si prelucrat junele sa-si bage mintile in cap si sa-si asume responsabilitatea. Daca nu poate trece testul asta... cu toata durerea, nu merita sa traiesti langa el. Ca prieten, o fi bun, dar ca sot cu responsabilitate... nu vad ce calitati poti gasi in el sa contra-balanseze situatia.

La inceput m-a vazut timida, si asa si eram ca doar aveam 16 ani !!! Pe urma "fetita" a crescut si a inceput sa-si spuna parerea. Normal ca toata lumea a rabufnit. Cat despre relatia cu "soacra" sincer spun ca ma lipsesc de ea, nu depind de ea si nu voi depinde niciodata, de vizitat i-am vizitat pt prietenul meu si atat. Chiar si el spune ca o discutie cu maica-sa e o pierdere de timp, pt ca se schimba ca vantul si se indreapta acolo unde e mai "cald si bine". Deci....

De 2 saptamani ne merge tot mai rau. El da semne ca s-a schimbat, insa eu sunt tot mai pasiva, sunt plictisita sa-l tot aud de schimbari, m-am saturat de toate discutiile legate de viitorul nostru, chiar si sentimentele e posibil sa se fi redus in intensitate. Vreau sa cred ca e ceva de moment....asa o fi?

In primul rand este vinovata persoana care accepta sa traiasca astfel timp de ... 8 ani ?!?! Pai eu cred ca ai avut destul timp la dispozitie sa il cunosti si sa-ti dai seama ca nu se poate schimba, oricat de mult te-ai stradui. La 27 de ani e prea tarziu sa te maturizezi sau sa-ti schimbi radical prioritatile, chiar daca vrei. Sincer, imi pare foarte rau ca nu ai ales persoana potrivita si ca ti-ai irosit atat de mult timp in mod inutil . Sper sa gasesti persoana potrivita si sa fii iubita cu adevarat.

Recunosc ca m-am complacut in situatia asta, si cateodata regret, dar am sperat, am sperat ca isi va da si el seama ca din cauza lor aveam conflicte. O perioada (inainte sa-i cunosc "mai bine" pe ai lui, adica acum aprox 3 ani) am stat impreuna la mine si totul a fost foarte bine, ne-am inteles minunat. Acum s-a mutat la mine (de o luna) insa nu ne merge bine...sau poate gresesc....mie nu imi merge bine. Nu ma mai simt implinita, nu ma mai complecteaza, tot ce face ma irita si ma enerveaza, observ ca s-a mai schimbat, incearca orice sa-mi fie pe plac, cu toate ce vorbesc foarte urat cu el cateodata cand ma scoate din sarite nu imi comenteaza nimic, pleaca capul si incearca sa faca orice sa fie bine. Acum ce e cu mine? Nu ma mai impresioneaza cu nimic.

Poate am gresit :) .... dar am inceput sa-i vorbesc de o pauza :( . Am recurs la asa ceva pt ca simt ca nu mai rezist. De 2,3 zile cand vine de la servici ma tot intreaba : "cum te simti? esti mai bine? ti-a mai trecut? " Imi vine sa pocnesc. Ce crede? Ca am luat un antinevralgic si mi-a trecut? De cate ori incerc sa-i vorbesc ba e prea tarziu, ba are treaba, ba e altceva. Toate astea i le-am spus in incercarea de a gasii in comun o solutie, nu vreau sa ma inteleaga gresit, sa creada ca-i dau papucii. Chiar nu stiu ce sa-i mai zic sa ma fac inteleaza.

...si inca ceva...de ce asteapta totul de la mine? cand ii spun ca nu stiu cum sa procedez tot ce poate spune e ca el nu stie ce sfat sa-mi dea, eu trebuie sa decid daca mai vreau sa fim impreuna sau nu, eu trebuie sa hotarasc, de mine depinde tot. El ce rol are? (as adauga o vorba auzita in alta parte.....are rol de p... , cu toate ca pana si partea aceasta a reusit sa o aduca aproape de zero ...sau poate eu am adus-o , eu cu gandurile si framantarile mele )