Permiteti-mi ca foarte pe scurt sa va relatez intamplarile de care am avut parte precum si modul in care mi-am regasit sanatatea.
Clasa a 10a, semestrul I, ora de biologie, ma cer afara. M-a simteam rau, eram palid, profesoara m-a trimis acasa. Am facut analize si am descoperit ca am anemie. Incepand cu clasa a 9a, de cand mi-au luat ai mei calculator, in fiecare zi, cand veneam de la scoala, ma puneam in fata lui si pana seara cand ma culcam nu ma miscam de acolo. Rezultatele au aparut, dupa 1 an si ceva.. anemie!
Am inceput un lung tratament cu fier si alte multe vitamine, minerale, calciu, etc. Intre timp insa, continuand sa ma duc la scoala si avand parte din nou de stari de rau din cauza slabiciunii, am dezvoltat o teama in inima mea. A inceput sa-mi fie teama - sa stau la ore, sa zabovesc oriunde altundeva decat acasa- sa mai ies din casa, pentru ca asa de multe ori aveam parte de durere... M-am detasat de prieteni, traiam in lumea mea singuratica si plina de teama. Oridecateori ieseam din casa simteam acele simptome atat bine cunoscute: batai puternice ale inimii, tremur, senzatia ca nu mai puteam respira, transpiratie, senzatia ca o sa patesc ceva rau, teama exagerata.
M-au marcat enorm de mult aceste simtaminte. Nu ma mai simteam in siguranta decat acasa. Eram pe punctul de a renunta la scoala. Asta era pe clasa a 10a.
In sufletul meu eram complet ravasit. Sunt un om bun, cum imi ingaduie Dumnezeu sa mi se intample asa ceva? De ce tocmai mie?
Intr-un tarziu medicul de familie m-a trimis la psihiatru. Astfel, dupa o perioada, tratamentul cu fier s-a incheiat si am inceput un altul, de data asta prescris de psihiatru. Acesta m-a diagnosticat cu atacuri de panica, anxietate si episod depresiv major. Am luat, pe rand, in jur de vreo 4 medicamente pentru ca nu gaseam unu care sa dea rezultate. Si stiti ca pentru fiecare tip de medicament, trebuie o perioada de timp cam lunga ca sa se vada rezultatele. Insa in cazul meu rezultatele au fost minime de fiecare data, au redus cei drept un pic simptomele.
Folosindu-ma de post si rugaciune am reusit sa trec cu bine prin examenul de bacalaureat. Am observat ca in ziua pt care ma rugam lui Dumnezeu, cu toate ca teama inca o simteam, ea nu mai avea puterea paralizanta care de obicei o avea. O simteam, era acolo, insa asa cum toata lumea o simte, nu exagerata care sa-mi produca alte simptome puternice si sa ma faca sa o iau la fuga. La fel am procedat si in facultate, si cu ajutorul lui Dumnezeu am terminat si o facultate.
Acum cateva luni, am pasit cu niste prieteni de-ai mei intr-o biserica neoprotestanta, penticostala. Era duminica dimineata. Cand intru am parte de un soc: toata lumea era pe genunchi, se ruga. Mai rar asa ceva in ziua de azi. M-am asezat undeva pe un scaun si pe masura ce asistam la tot ce se intampla acolo am inceput sa simt dragoste, acceptare, lumina. O dragoste care era mai puternica decat teama care atata timp m-a robit. Si spre uimirea mea, puteam sa stau in biserica, in adunare, in mijlocul multimii de oameni fara ca teama sa imi faca rau. Odata, in trecut, nu puteam sa stau in banca la cursuri, iar acum, aici, teama nu mai are putere. Am realizat atunci, ca, daca Dumnezeu poate fi gasit undeva pe pamant, atunci El este prezent intr-o biserica autentica. Si mai mult, are putere sa imi redea sanatatea.
Am inceput apoi sa merg regulat si peste saptamana. Si am inceput sa ma rog pentru sanatatea mea. Ma apropiam tot mai mult de Dumnezeu si ma rugam des. La un moment dat am promis ca, daca imi voi recapata sanatatea, voi ramane credincios intreaga viata. Am continuat sa ma duc cu regularitate si spre uimirea mea, incepeam sa castig treptat teren in fata temerilor mele. O putere neinteleasa era cu mine si ma sprijinea. Incetul cu incetul, am trecut prin toate situatiile care odata imi erau imposibile. Simteam ca teama devine tot mai mica, iar credinta mea in Cel de sus se intareste tot mai mult. Psihiatrul vazand aceasta, mi-a redus tratamentul, iar azi, am scapat de orice medicamente. Teama nu mai are putere asupra mea, pentru ca Dumnezeu exista si El mi-a ascultat nenumaratele rugaciuni in lacrimi. Este normal ca uneori cand faci ceva nou sau treci prin situatii noi sa simti putina teama (aceea de necunooscut), insa ea isi are limitele ei. Rugaciunile mi-au fost ascultate, am toate motivele sa ii fiu recunoscator lui Dumnezeu; si sa imi indeplinesc promisiunea.
In cel mai amabil si prietenesc mod va indemn pe cei cu astfel de probleme sa va apropiati de Dumnezeu, caci doar El va poate reda speranta unei vieti cu zambetul pe buze. Cine poate cunoaste mai bine profunzimile naturii umane decat... Cel care l-a inventat?
Va stau la dispozitie pentru orice intrebari, nelamuriri, informatii si daca pot va ajuta cu ceva, scrieti-mi, o s-o fac cu cea mai mare placere (poate am avantajul de a va intelege mai bine, pentru ca si eu am trecut pe acolo). Inchei astfel:
:) 