Homosexualitatea-Topic combinat

wolf79 a scris:

Eu insa vad astfel lucrurile - si nu este vorba de dezinteres, nu cred ca un copil de 15 ani, il mai poti cocolosi ca si la 10 ani, sa-i spui cum sa se imbrace, cum sa vorbeasca, etc. Aici deja intervine anturajul, iar copilul trece de la stadiul de "baiatul mamei" la cel de "membru intr-un anturaj". Deja iese de sub tutela parintilor, dfara ca acestia sa-si poata da seama. Aceasta schimbare de ar fi fost radicala ar fi trezit un semn de intrebare, dar find treptata, ce poti sa zici ca si parinte (asa-s adolescentii). pe de alta parte nu era un comportament anormal si antisocial al sau in cercul cunoscutilor familiei, ca sa apara discutii sau observatii la adresa sa. Cat despre co0municarea parinte - copil, in adolescenta nu mai pti discuta cu el ca la 10 ani, deja apar mici secrete pe care copilul le evita sa le discute, iar unele intrebari tipice pubertatii, parintii le evita.

Pai nu le vezi deloc altfel... le vezi bine- doar cu un amendament - dezinteresul inseamna a nu sti ce se intampla cu copilul tau, a nu fi atent la schimbarile ce se produc etc.

Un parinte ar trebui sa stie ca la varsta adolescentei, nu-l mai poti trata ca pe un copil.

Ma indoiesc ca acei parinti nu stiau lucrurile acestea, insa nu ma indoiesc de faptul ca au fost total dezinteresati.

Iar faptul ca "unele intrebari tipice pubertatii, parintii le evita" - cred ca nu mai este de actualitate.

Azi, se poate discuta despre orice, si este bine sa se discute despre orice, important ca acel parinte sa stie cum sa o faca.

Si treaba asta - a fi parinte - nu este tocmai un job simplu!

Ceea ce a scris newtask este o evidenta!

Loreda a scris:

parintii nu au nici o vina.parintii isi pot invata copiii anumite reguli,ce tin de exterior.nici un parinte nu-si poate invata copilul ce sa simta in interior.vine o vreme cand copilul isi va alege singur calea,fie ca noi suntem de acord sau nu.

un parinte inteligent,va respecta alegerile copilului sau si va fi alaturi de el,acel copil va creste un adult fericit.

daca,din contra,un parinte isi obliga copilul sa-si urmeze parintii in aceiasi meserie sau stil de viata,acel copil va fi un adult frustrat si nefericit,oricat succes va avea in viata profesionala.

Eu unul iti dau dreptate, un copil trebuie indrumat prin aluzii si observatii, nu prin ai impune un anumit punct de vedere - stiu cazuri in care copilul a fost obligat sa faca o anumita facultate, dar rezultatul a fost o ruptura familiara si intreruperea studiilor, in acest caz copilul a avut de castigat financiar din aceasta situati, lund viata in propriile maini a reusit sa-si deschida firma si sa se descurce singur. Si azi, dupa cca. 7 ani, relatiile cu parintii sunt reci, adica se suna reciproc, nu se intalnesc decat foarte rar.

wolf79 a scris:

Bun, si ce vina au avut parintii, cand nu stiau cu ce se ocupa fiul lor, niciodata nu le-a dat nici cel mai mic semn de incertitudine, pentru ei a fost un soc cand au aflat ca este exmatriculat, atunci au realizat pentru prima data cine este. cat despre pedeapsa, l-au batut si a fugit de acasa, de atunci e pe cont propriu. Eu incerc sa inteleg mecanismul din aceasta situatie. Nu stiu ca parinte cum ar fi trebuit sa procedez corect, avand in vedere ca in familie era acelasi pe care il cunosteau de-o viata, nimeni nu a fost in masura sa le zica cine este cu adevarat.

..................

pai asta este...

i-a durut un rect de copilul lor...

ce si-au zis?....noi suntem ok, nu se poate ca, din noi sa iasa ceva ne ok...

indiferenta fata de copil si increderea prea mare in ei si in ideea ca si-au facut treaba cum trebuie a finalizat asa.

cu un "rateu"...

nu scoala este de vina, nu societatea, PARINTII sunt de vina...

daca se intampla dupa o alta varsta....19-20...era altceva....

ruperea definitiva de familie se face in mod general la varsta de approx. 19 ani..odata cu intrarea la facultate sau eventual cu incadrarea in munca,,,,,atunci copilul trebuie sa sa tina pe picioare singur,,,,si functie de bagajul primit in familie se integreaza social mai bine sau mai putin bine....

wolf79 a scris:

Eu unul iti dau dreptate, un copil trebuie indrumat prin aluzii si observatii, nu prin ai impune un anumit punct de vedere - stiu cazuri in care copilul a fost obligat sa faca o anumita facultate, dar rezultatul a fost o ruptura familiara si intreruperea studiilor, in acest caz copilul a avut de castigat financiar din aceasta situati, lund viata in propriile maini a reusit sa-si deschida firma si sa se descurce singur. Si azi, dupa cca. 7 ani, relatiile cu parintii sunt reci, adica se suna reciproc, nu se intalnesc decat foarte rar.

Este tocmai ceea scria newtask!

Parintii au contribuit la "evadarea" prietenului tau, insa el a avut nesansa unui anturaj nu tocmai bun... alegand un drum rau!

iar in celalalt caz, tot parintii au contribuit la "evadarea" stufentului, insa anturajul a fost unul propice... alegand un drum bun.

Loreda a scris:

exact,un parinte trebuie sa-si indrume copilul in alegerile pe care le face insusi copilul,nu in alegerile pe care le face parintele pentru copil.

Acest lucru sustineam si noi!

Diferenta consta doar in faptul ca Loreda sustine ba ca au o vina parintii, ba ca nu au!

delia delia a scris:

Pai nu le vezi deloc altfel... le vezi bine- doar cu un amendament - dezinteresul inseamna a nu sti ce se intampla cu copilul tau, a nu fi atent la schimbarile ce se produc etc.

Un parinte ar trebui sa stie ca la varsta adolescentei, nu-l mai poti trata ca pe un copil.

Ma indoiesc ca acei parinti nu stiau lucrurile acestea, insa nu ma indoiesc de faptul ca au fost total dezinteresati.

Iar faptul ca "unele intrebari tipice pubertatii, parintii le evita" - cred ca nu mai este de actualitate.

Azi, se poate discuta despre orice, si este bine sa se discute despre orice, important ca acel parinte sa stie cum sa o faca.

Si treaba asta - a fi parinte - nu este tocmai un job simplu!

Ceea ce a scris newtask este o evidenta!

Bun, dar in primul rand ca sa cunosti ca si parinte comportamentul unui copil in adolescenta trebuie in primul rand sa te ocupi in mod special de el, sa fi un bun psiholog, iar in ultimul rand sa nu uitam ca intervine diferentele intre generatii, ca si mentalitate (parintii in adolescenta se manifestau conform vremii respective). Societatea a evoluat in asa hal dupa revolutie, incat iti este foarte greu ca si parinte sa ti pasul cu schimbarile survenite - eu vad ce diferenta este intre mine si copii care termina acum liceul (vre-o 10 ani) - dupa cum gandesc si se manifesta parca eu sunt de 100 de ani, si nici eu nu am fost usa de biserica la varsta lor, dar perntru generatia mea, exista totusi o decenta in comportament. cat despre discutiile "delicate' parinte-copil, in cate cazuri crezi ca un parinte ii explica copilului unele aspecte referitoare la explorarea sexualitatii. Iti zic eu, nici unul, exista aceasta puditate pe care ambele parti le evita, iar subiectul ramane unul tabu. Singura modalitate de a putea orienta in societate un copil ar fi introducerea unor ore de psihologie la scoala, unde un psiholog sa analizeze comportamentul copilului, si sa anunte parintii in cazul unor suspiciuni. Nu traim in occident, unde parintele sa-si permita sa acorde un interes special copilului, care in multe cazuri creste singur, si vina nu apartine parintelui, copilului, ci societatii in care traim. Este de ajuns sa faci o vizita intr-un liceu din romania, si crede-ma eu unul am ramas mut cand am vazut "tineretul si discutile purtate de copii de 16 ani".

delia delia a scris:

Este tocmai ceea scria newtask!

Parintii au contribuit la "evadarea" prietenului tau, insa el a avut nesansa unui anturaj nu tocmai bun... alegand un drum rau!

iar in celalalt caz, tot parintii au contribuit la "evadarea" stufentului, insa anturajul a fost unul propice... alegand un drum bun.

Acest lucru sustineam si noi!

Diferenta consta doar in faptul ca Loreda sustine ba ca au o vina parintii, ba ca nu au!

Scuze, pentru "plagiat", dar nu am citit ce a scris Newtask, mi-a scapat.

wolf79 a scris:

Bun, dar in primul rand ca sa cunosti ca si parinte comportamentul unui copil in adolescenta trebuie in primul rand sa te ocupi in mod special de el, sa fi un bun psiholog, iar in ultimul rand sa nu uitam ca intervine diferentele intre generatii, ca si mentalitate (parintii in adolescenta se manifestau conform vremii respective). Societatea a evoluat in asa hal dupa revolutie, incat iti este foarte greu ca si parinte sa ti pasul cu schimbarile survenite - eu vad ce diferenta este intre mine si copii care termina acum liceul (vre-o 10 ani) - dupa cum gandesc si se manifesta parca eu sunt de 100 de ani, si nici eu nu am fost usa de biserica la varsta lor, dar perntru generatia mea, exista totusi o decenta in comportament. cat despre discutiile "delicate' parinte-copil, in cate cazuri crezi ca un parinte ii explica copilului unele aspecte referitoare la explorarea sexualitatii. Iti zic eu, nici unul, exista aceasta puditate pe care ambele parti le evita, iar subiectul ramane unul tabu. Singura modalitate de a putea orienta in societate un copil ar fi introducerea unor ore de psihologie la scoala, unde un psiholog sa analizeze comportamentul copilului, si sa anunte parintii in cazul unor suspiciuni. Nu traim in occident, unde parintele sa-si permita sa acorde un interes special copilului, care in multe cazuri creste singur, si vina nu apartine parintelui, copilului, ci societatii in care traim. Este de ajuns sa faci o vizita intr-un liceu din romania, si crede-ma eu unul am ramas mut cand am vazut "tineretul si discutile purtate de copii de 16 ani".

Scuze, pentru "plagiat", dar nu am citit ce a scris Newtask, mi-a scapat.

............

nu cred ca este nevoie sa te ocupi in mod special de educatia unui copil.....numai copii cu dezabilitati si probleme de alta natura au nevoie de ceva special,,,,si asta nu o pot face numai parintii...

este suficient sa ajungi , ca parinte, un ghid pentru copilul tau, un mentor, sa dovedesti in decursul educatiei ,chiar si dupa, ca esti un parinte INTELEPT...si pentru asta nu ai nevoie de prea multa carte, sincer acum.

citeste despre "teoria maselor" si despre "influenta sociala"...sun t unele carti de gen scrise inainte de primul razboi mondial....ai sa vezi ca nu este nici o diferenta in tre gandirea de atunci si cea de acum cu privire la acest aspect..

diferenta este, ca acum accesul la informatie este mult mai mare si la informatie mult mai multa,,,,in rest,,,am ramas aceiasi...

...............

diferente de generatie...

exact ce spuneam mai sus...informatia face diferenta si nu modul de gandire, de actionare.

..............

iti dau dreptate in privinta orelor de psihologie in scoala...

odata cu acestea, poate multi oameni maturi vor avea curajul sa-si incerce "repararea" abordand psihologul...

multora inca le este rusine sa mearga la o sedinta la un psiholog.

este valabil si pentru parinti....o consiliere psihologica este un atu pentru un parinte aflat in impas, sau care isi pune sute de intrebari la care raspunde "psihologul din el"...

hai sa va zic o chestie....

o spun fara rusine, dar ar trebui sa-mi fie rusine pentru prostia facuta.

..............

raspunsul este mai mult pentru wolf

si face referire la pudoarea despre care scris.

.............asa..

acum multi ani...pri '93...am fost "agatat" de o fata in discoteca

ehe...misto , eram madru de mine..

am facut sex cu ea....ehe... si mai mandru eram...

si.....boing....dupa o saptamana ma pisam si ma tineam de teava de la baie....ma ustura de "ma pisam pe mine"

pleoshc....o frumoasa blenoragie.....hai radeti acum...

.................

stiti care a fost prima persoana cereia i-am spus de treaba asta?.......mama...

apoi i-am spus si tatei....a ras de mine si mi-a spus sa fac gargara cu ceai de musetel..si sa-i spun si mamei,,( ea stia deja)....

si uite asa m-au trimis la spital (mi-au spus sa-mi iau si fata cu mine ) la dermatologie....

in fine....

deci....fara rusine si fara prea multa pudoare le-am spus alor mei....pentru ca asa am fost educat...sa nu ma feresc

si mi-a prins bine.....

( mai mult, ai mei sunt oameni simpli fara scoli inalte ).....

educatia oamenilor, educatia..

wolf79 a scris:

Bun, dar in primul rand ca sa cunosti ca si parinte comportamentul unui copil in adolescenta trebuie in primul rand sa te ocupi in mod special de el, sa fi un bun psiholog, iar in ultimul rand sa nu uitam ca intervine diferentele intre generatii, ca si mentalitate (parintii in adolescenta se manifestau conform vremii respective). ..................

"Bun, dar in primul rand ca sa cunosti ca si parinte comportamentul unui copil in adolescenta trebuie in primul rand sa te ocupi in mod special de el" - exact asta spuneam.

Nu e musai sa fie psiholog, insa e musai sa fie parinte - si nu parinte in sensul de "autoritate" - ci parinte care este intotdeuna la curent cu ceea ce se intampla in viata copilului lor. Adica sa fie activ si intotdeauna alaturi de el.

Diferente intre generatii au fost de cand lumea, insa pe vremuri era "bunul simt" si "respectul" "decenta" la care faceai tu referire - predominau.

Batranii aveau parte de respect din partea generatiilor tinere, chiar daca divergentele in mentalitati erau imense.

Acum, diferenta intre generatii este aceiasi, insa au iesit din peisaj cele mai sus mentionate. Trebuie inlocuite cu altceva, musai.

Altceva inseamna - comunicare, intelegere, atentie, interes, implicare!

Vis-a-vis de viata sexuala, probabil ai dreptate, intr-o masura.

Insa parintii care azi au copii de 5-6 ani, incep deja sa le explice cum stau lucrurile cu viata sexuala. Nu pentru ca ar dori sa o faca, ci pentru ca sunt fortati de catre cei mici.

Poate cei ce au varsta acum de 14-18 ani, nu au avut parte, insa generatiile mai mici , in mare parte deja au parte de astfel de "lectii".

In occident nu se intampla cum spui tu. Parintii nu mai au timp pentru copii lor - proportie de 70%.

Toti sunt ancorati in munca, poate uneori peste masura.

Si la noi se intampla cam la fel.

Cu o mica exceptie (cea pe care o cunosc eu, ori maifi fiind, insa eu nu le cunosc) - Italia.

Iar vis-a-vis de discutiile tinerilor prin licee nu difera cu nimic fata de liceele din alte tari.

Germania, Suedia, Italia, Danemarca, se intampla cam aceleasi lucruri.

In Sua e si mai si...

Canada asisderi!

Nu stiu in Olanda cum e, pentru ca nu am fost, insa ne poate spune Loreda, ea traieste acolo.

Loreda a scris:

bravo,asa parinti sa tot ai.inseamna ca esti un om echilibrat si fericit.

..............off topic

sa zicem ca sunt fericit,( si ma bucur de parintii mei --sunt batrani, bolnaviciosi--dar ma bucur de ei si ii iubesc)

echilibrat :P !!!!!!

psihic da...nu am avut probleme

dar sunt cam mana sparta....raman mereu in pana de bani exact cand nu ar trebui...

am fost de cateva ori in franta si ultima data m-a mancat undeva sa-mi cumpar un ceas....mare teapa ce mi-am luat...

newtask a scris:

hai sa va zic o chestie....

o spun fara rusine, dar ar trebui sa-mi fie rusine pentru prostia facuta.

..............

raspunsul este mai mult pentru wolf

si face referire la pudoarea despre care scris.

.............asa..

acum multi ani...pri '93...am fost "agatat" de o fata in discoteca

ehe...misto , eram madru de mine..

am facut sex cu ea....ehe... si mai mandru eram...

si.....boing....dupa o saptamana ma pisam si ma tineam de teava de la baie....ma ustura de "ma pisam pe mine"

pleoshc....o frumoasa blenoragie.....hai radeti acum...

.................

stiti care a fost prima persoana cereia i-am spus de treaba asta?.......mama...

apoi i-am spus si tatei....a ras de mine si mi-a spus sa fac gargara cu ceai de musetel..si sa-i spun si mamei,,( ea stia deja)....

si uite asa m-au trimis la spital (mi-au spus sa-mi iau si fata cu mine ) la dermatologie....

in fine....

deci....fara rusine si fara prea multa pudoare le-am spus alor mei....pentru ca asa am fost educat...sa nu ma feresc

si mi-a prins bine.....

( mai mult, ai mei sunt oameni simpli fara scoli inalte ).....

educatia oamenilor, educatia..

Acest caz este o exceptie si itui dau dreptate, este evident sa recurgi la ajutorul parintilor, dar in general nu se recurge datorita fricii. Stiu cazuri, in care copilului i-a fost frica sa le spuna parintilor ca e insarcinata si a facut avort de capul ei si sub sfaturile "intelepte" ale prietenilor. Este o dovada ca inca exista neintelegeri in privinta abordarii acestor aspecte intre copii si parinti, de altfel, cum poate sa-i spuna parintelui o fata de 16 ani "mama, tata sunt insarcinata" - cum crezi ca ar fi reactionat parintele. Aceasta frica a copilului, se datoreaza modului in care parintele a gestionat in trecut unele situatii de criza, iar de multe ori inconstienta ia locul ratiunii, si cine e de vina parintele sau copilul.