Problema mea si ce ramane de facut

Ok povestea e in felul urmator... parintii mei divortati cand aveam vreo 12-13 ani (acum am 21), mama a plecat in alt oras, tata (om de afaceri de succes), eu cu sora mea stam in 4 camere de cand aveam eu vreo 14 ani, tata in casa lui in alt cartier, totul era ok, eu pustan de banii gata, prietenii multi, etc. dupa au inceput mici probleme in casa cand sora a adus acasa pe "cumnatul" meu (la inceput a fost ok sa stam toti 3) dar dupa o perioada scurta au aparut dispute pe nimicuri (mustar, paine, un tricou lasat aiurea, etc.), dupa au aparut dispute "pe apartament" care ocupa mai mult loc etc... iar dupa toate astea apare in imagine salvarea mea... o fata simpla, modesta, muncitoare, frumoasa (cea mai frumoasa d.p.m.d.v.) de care m-am atasat foarte repede din lipsa altor persoane in jurul meu... am inceput sa ne iubim din ce in ce mai mult dar odata cu mutatul ei la mine in casa... au aparut certuri din ce in ce mai mari si probleme care ma depasesc cu mult la nivelul meu de intelegere, analiza sau solutionare...

Problema incepe cu abandonul studiilor mele (la 21 de ani nu am terminat liceul - poate si ca sunt prost dar mai mult sa pot sa ii fac un "rau" tatalui meu care ma preseaza cu treaba asta)

foarte recent am plecat din casa vreo 2 luni si am fost la "socrii" sa pot fi cu iubita mea in liniste... tatal meu a reactionat foarte "disperat" prin scoaterea imediata de la lista de intretinere (am considerat gestul un fel de "ok bine ca ai plecat") dupa inca putin timp, soacra mi-a spus niste chestii foarte "grele" gen "fata mea merita mai mult" , "nu am destui banii" etc. (pana la discutii precizez ca totul era ROZ (aveam masina, banii si lucram la o firma misto pe banii bunicei)

Ei... si acum ca dupa o mica imagine a vietii mele, un rezumat foarte vag... vine si intrebarea mea....

Voi cum credeti ca e mai bine sa fac ???

Pot sa le fac pe plac "parintiilor" si "socrilor" sa ma cert cu iubita cu toate ca eu o sa sufar enorm si cred ca si ea odata cu mine....

Pot sa risc totul, sa nu fac nimic in viata oricat as lupta, sa o trag pe persoana cea mai de pret intr-un declin moral si financiar dupa mine... dar tot as suferii pt ca nu as putea sa ii ofer totul dupa lume si poate nici macar un trai decent...

si solutia 3 una negativista... nu stiu ceva de plecat singur in lume pana poate ma loveste si pe mine un fulger si poate scap de "eticheta" de sinucigas....

Pentru mine perioada asta de viata este dificila, fara orizont, sunt confuz pana peste masura si simt ca nu mai apartin lana nimeni si nicaieri....

Ce sa fac ??

inca nici o parerea....

renuntand la finalizarea studiilor nu tatalui tau ii faci un rau, ci tie. ai putea sa incepi prin schimbarea mentalitatii tale. sa nu mai astepti totul de-a gata, ci sa faci ceva. cu viata ta, pentru tine.

normal ca bunica ei sa spuna ca fata ei merita mai mult. momentan esti un pierde vara (scuze de expresie).

Asta am realizat si eu foarte tarziu ca a fost un pas gresit cu liceul...

De ce sunt pierde-vara ? lucrez de 2 ani si slujbe la firme serioase (am fost si administrator de retea si suport tehnic, iar last job operator entry level (ceva gen "data entry" )

studiile le-am reluat (cu intarzierile facute din stupiditatea mea) dar le-am reluat fara sa ma impinga nimeni de la spate...

Oricum sunt persoane care muncesc de la 9 ani si altele incep sa munceasca de la 30 ani... eu am inceput undeva la 19 ani.... deci nu ma consider un "foarte mare pierde-vara"

Faza cu presiunea tatalui tau e destul de grava ptr ca nu mai esti la varsta la care parintii sa puna presiune pe tine.Stiu asta ptr ca si mama pune presiune pe mine,cu toate ca sunt o persoana constienta, si incerc sa ma detasez de asta dar este destul de greu.Ar trebui sa faci ce crezi tu,sa incerci sa te detasezi de presinea tatalui,dar sa nu actionezi ptr a-i face in ciuda.Daca vei gresi,presupun ca vei stii sa-ti asumi greseala.Faptul ca nu-ti acorda incredere mi se pare destul de grav, ptr ca mai devreme sau mai tarziu tu singur iti vei da seama daca ai gresit sau nu.Un sfat din partea lui ar fi binevenit,dar o presiune-nu.

Parerea mea este ca toti parintii isi iubesc copiii, doar ca nu gasesc mereu calea cea mai buna in a le arata lucrul asta si nici in a-i educa. Din cate am citi in mesajul tau, probabil ca nici tatal tau nu e un om lipsit de probleme, ci dimpotriva. Pe langa problemele numeroase pe care le aduce conducerea unei afaceri de succes, cu siguranta are multe probleme interioare nerezolvate, el insusi cred ca e putin ratacit. Tocmai de aceea nu cred ca ar trebui sa il judeci. Poate a facut ce a stiut mai bine, sa va asigure banii, restul nu a mai fost apt sufleteste sa il faca. Dar daca tu devii agresiv in comportament (nu fizic, ci printr-o atitudine sfidatoare), el isi simte amenintata puterea de control si va raspunde in acelasi mod. Pentru ca la agresivitate, oamenii raspund de cele mai mute ori cu agresivitate.

Ai trecut prin multe si ai supravietuit, chiar bine cred eu. Asta ar trebui sa iti dovedeasca ca devii un adult capabil de a lua decizii proprii. Asta nu intotdeauna e o fericire pentru parinti si nu pentru ca sunt rai, ci pentru ca ne vor copii pentru totdeauna. Poate ar fi bine sa fii tu adultul si sa echilibrezi lucrurile cu diplomatie. Invita-l undeva, intr-un loc neutru si nu ii reprosa nimic. Spune-i ca il iubesti si ca il admiri pentru tot ce a realizat. Si ca ai fi foarte fericit sa inveti din experienta lui. Luati lucrurile incet, calm si recapatati-va increderea unul in altul. Parintii nu fac niciodata un rau intentionat copiilor lor, dar fac greseli pentru ca sunt si ei oameni. Spune-i ce ai invatat in tot timpul acesta si impartaseste-i planurile tale de viitor, in care categoric vrei sa il incluzi si pe el. Poate nu va reactiona asa cum ti-ai dori din prima. Dar arata-te intelegator si rabdator. Probabil ca este un om pe care il convingi mai mult cu fapte, dar nici o vorba buna nu i-ar strica.

Mult succes si ai rabdare, ca nimic din tot ce se intampla nu e fara motiv. Poate e o lectie de viata pentru amandoi.

Tu probabil ca nu ai trecut prin probleme cu parintii,sau nu asa de mari,din cauza asta poti vorbi asa de frumos si cu calmul asta.Parerea mea e ca unii parinti gresesc foarte mult ptr ca nu cunosc psihologia unui copil,si copiii sunt cei care resimt greselile lor.Bineinteles,ei sunt bine intentionati,dar nu cunosc suficiente date despre un copil si unii actioneaza impulsiv,din mania momentului.Un curs de psihologie nu ar strica viitorilor parinti...

Ce ramane de facut? Este o intrebare-capcana, nu?

Eu iti zic sa lasi incapatanarea deoparte, sa te reapuci de studii (asta daca chiar vrei sa ai o situatie) si sa mai asculti si de ceilalti, nu sa le faci tot mereu in contra. Nu cred ca iti vor raul, ci cred ca mofturile tale de adolescent rebel inca mai ies la suprafata. Nu mai esti un adolescent, esti un adult responsabil. Sau cel putin asta ar trebui sa fii.

Heidy.da,este un adult responsabil,deci merita sa i se acorde incredere,este frustrant sa ti se zica ce sa faci la varsta asta,si mi se pare oarecum normala reactia lui de a face pe Gica contra.Daca de exemplu,tatal lui i-ar spune ceva de genul "sunt alaturi de tine si am incredere in tine ca vei face ce e bine",presiunea aia ar disparea,si sunt sigur ca el s-ar purta altfel.Nu cred ca mai e la varsta sa i se zica ce sa faca.Heidy,apropos:nu poti sa asculti de cineva,asa cum zici tu,atata timp cat acel cineva te preseaza.Un sfat e binevenit,dar mai mult decat un sfat e deja sfidator la inteligenta lui,si e normal sa-i aprinda nervii...Aratandu-i incredere,adolescentul se va ambitiona sa nu-si dezamageasca parintele care a avut incredere in el,dar sunt multi parinti care au impresia ca daca e copilul lor,trebuie sa faca ce ii zic ei si sa devina asa cum vor ei ceea ce e gresit!!!

Cine nu a trecut sau nu trece prin asa ceva,nu are cum sa inteleaga

Bebee partial iti dau dreptate, dar un adult responsabil are capacitatea de a analiza reactiile celorlalti si motivele lor. Daca tatal lui nu a avut timpul si rabdarea necesare sa isi explice reactiile, atunci proaspatul adult ar trebui sa poata gestiona situatia cu mai multe diplomatie. E adevarat ca am avut parinti mult mai atenti la educatia mea, dar cand am plecat de langa ei, la 24 de ani, cu un barbat cunoscut de doar 2 saptamani, tatal meu nu a vorbit cu mine cateva saptamani, dupa ce imi interzisese cu desavarsire sa fac pasul asta. Dar i-am pus in fata toate optiunile mele, i le-am analizat pe fiecare cat de rational am putut si acum e de acord ca am luat cea mai buna hotarare. Insa cand te lasi de scoala, indiferent de motiv, dupa ce te-ai chinuit o viata sa faci copilului un viitor in care sa nu ii lipseasca nimic, e mai greu sa fii intelegator. Gandeste putin si din perspectiva parintelui. Apoi, sa stii ca nu e usor sa ai un business de succes si sa te ocupi si de copii. E greu sa le imbini pe ambele.