Suflete pereche

eu la o scrisoare pierduta...caragialale...mereu actual

suflete pereche...exista

lapizde

Depinde ce intelegi prin suflet pereche.Daca te gandesti la o persoana care sa fie intotdeauna pe aceeasi lungime de unda cu tine,sa aiba aceleasi aspiratii,ganduri etc...pot afirma ca nu exista.Parerea mea!Ca doua suflete sa ajunga "perechi" e nevoie de multa munca ,timp,atentie si bun simt.Desi suntem atat de asemanatori in anumite privinte,fiecare avem ritmul nostru propriu de "mers".Nu poti avea pretentia ca cel de langa tine sa aiba mereu acelasi pas ca si tine.Sunt perioade si perioade.Mai degraba cred in completarea celor doi,decat intr-o asemanare foarte mare!Daca unul e visator,boem,celalalt sa fie bine ancorat in realitate,daca unul e nervos celalalt calm,daca unul e trist,celalat vesel etc.Nu?

lorelai1907 a scris:

Mai degraba cred in completarea celor doi,decat intr-o asemanare foarte mare!

Daca unul e visator,boem,celalalt sa fie bine ancorat in realitate,daca unul e nervos celalalt calm,daca unul e trist,celalat vesel etc.

Nu?

Rezista relatiile descrise de tine? In care unul este visator iar celalalt realist?

Pot ajunge la un numitor comun?

EvaTe a scris:

Rezista relatiile descrise de tine? In care unul este visator iar celalalt realist?

Pot ajunge la un numitor comun?

Rezistă o vreme, dar nu și la nivel de comunicare. Visătorul va dori să nu fie deranjat din lumea lui,va vrea să nu le pese pentru o clipă de lume,iar realistul

Cand intre cei doi exista iubire si respect,acestia pot fi oricum.O componenta foarte importanta intre un barbat si o femeie e si respectul,nu numai iubirea.Chiar daca te afli langa un visator/realist care face lucruri greu de tolerat pentru tine,trebuie sa stii sa ii respecti felul lui de a fi.Trebuie sa stii cum sa te porti.Nu "tragi de maneca" pe nimeni.Ca atunci chiar strici tot la nivel de comunicare.

andruta_ a scris:

Rezistă o vreme, dar nu și la nivel de comunicare. Visătorul va dori să nu fie deranjat din lumea lui,va vrea să nu le pese pentru o clipă de lume,iar realistul

lorelai1907 a scris:

Depinde ce intelegi prin suflet pereche.Daca te gandesti la o persoana care sa fie intotdeauna pe aceeasi lungime de unda cu tine,sa aiba aceleasi aspiratii,ganduri etc...pot afirma ca nu exista.Parerea mea!Ca doua suflete sa ajunga "perechi" e nevoie de multa munca ,timp,atentie si bun simt.Desi suntem atat de asemanatori in anumite privinte,fiecare avem ritmul nostru propriu de "mers".Nu poti avea pretentia ca cel de langa tine sa aiba mereu acelasi pas ca si tine.Sunt perioade si perioade.Mai degraba cred in completarea celor doi,decat intr-o asemanare foarte mare!Daca unul e visator,boem,celalalt sa fie bine ancorat in realitate,daca unul e nervos celalalt calm,daca unul e trist,celalat vesel etc.Nu?

Eu inteleg cu totul altceva.

In primul rand ca cei doi sa fie extrem de asemanatori (de asta sufletelor pereche uneori li se mai spune si suflete gemene).

Normal ca anumite trasaturi vor avea o pondere mai mica la unul decat la altul, dar asta nu inseamna ca doi oameni cu personalitati opuse s-ar potrivi, pentru ca vor avea si idei diferite despre viata si implicit alte aspiratii. Ce il face pe unul fericit trebuie sa il faca si pe celalalt, altfel nu se vor multumi cu aceleasi lucruri in viata si nu vor avea un viitor fericit. Compatibilitatea inseamna acelasi nivel de intelegere al lumii, aceleasi nivel de inteligenta, aceeasi atitudine fata de lume si de oameni in general. Cunosc cupluri durabile care aveau multe in comun. Unul, de exemplu, are in comun deschiderea catre misterele lumii dar si zgarcenia. Daca s-ar acomoda un om mai deschis catre asa ceva cu unul mai reticent, ca doar nu le-ar afecta neaparat viata de zi cu zi, un zgarcit cu unul care nu suporta asa ceva nu numai ca nu s-ar acomoda niciodata, dar ar fugi unul de altul.

Nu cred ca pentru ca doi sa fie suflete pereche trebuie sa munceasca la asta, ci ca asa a vrut Dumnezeu, sa se gaseasca fara sa se caute, si chiar daca cei doi se vor impotrivi soartei si ideii de a fi impreuna la un moment dat, viata le va intersecta cararile oricum.

EvaTe a scris:

Frumos spus. Dar pana la urma, daca cei doi nu sunt pe aceeasi lungime de unda, se ajunge la despartire.

Realistul se va impiedica de norisorii visatorului.

Dar daca actiunile sale (ale visatorului) nu-ti sunt pe plac? Nu este normal sa-i spui ce te deranjeaza?

Respect trebuie sa existe in orice relatie, dar si comunicare. Daca unuia nu-i place un anumit lucru, trebuie sa gaseasca un ceva care sa ii multumeasca pe amandoi.

In orice relatie sunt perioade cu suisuri si coborasuri.Daca te astepti ca relatia ta cu celalalt sa fie mereu ca la inceput,sa fi sigura ca ajungi sa te desparti.Si s-ar putea sa ramai si singura.Pentru ca nu esti 100% pe aceeasi lungime de unda cu nimeni.Langa orice persoana,la un moment dat ajungi sa ai neintelegeri si "ruperi" de ritm,ca sa zic asa(sper sa intelegi ce vreau sa spun).Important e cum le rezolvi.Trebuie sa stii lucrul asta si inarmata cu rabdare,sa ii acorzi credit si celui de langa tine.Si ai sa vezi cum usurel,ai sa gasesti mult mai multe lucruri in comun cu el ,decat credeai.E o chestie foarte complicata,fiind influentati si de modelele parintilor nostri.Adica,daca ei au avut o casnicie nefericita,noi vom avea tendinta sa ne simtim foarte repede incompatibili cu celalalt.Si nu e neaparat chestie de incompatibilitate,cat de incapacitatea de a rezolva problemele de cuplu,pe care de altfel ,le are toata lumea.

Daca nu iti place ce face,ii spui,normal.Dar fara sa jignesti si fara scandal.Nimic nu e mai de neplacut decat o femeie care tipa.Daca actiunile partenerului nu iti sunt pe plac,trebuie oricum sa i le respecti.Daca chiar gresete cu ceva,ii spui,ii explici,dar nu obligi.Repet,in absolut orice relatie(nu numai cea de cuplu),respectul e vital pentru a rezista.

Tocmai compatitbilitatea (a fi pe aceeasi lungime de unda, chiar daca nu complet, ca nu se poate, normal) face aplanarea conflictelor mult mai usoara. Altfel, degeaba. Cei care pleaca dintr-un punct comun se pot intoarce acolo, dar daca nu exista punctul comun ci dor cautarea lui...

Cred ca multi fac greseala de a se agata de trecut, in sensul de a vrea sa fie ca la inceput fara sa puna la socoteala circumstantele schimbate si uitand sa extraga doar esenta, adica legatura sufleteasca. Suntem foarte ancorati in concret si uneori uitam ca ceea ce conteaza se pastreaza in noi. De pilda unele femei isi fac probleme ca nu mai primesc flori cu aceeasi frecventa sau nimicuri din astea.

Finnian a scris:

Eu inteleg cu totul altceva.

In primul rand ca cei doi sa fie extrem de asemanatori (de asta sufletelor pereche uneori li se mai spune si suflete gemene).

Normal ca anumite trasaturi vor avea o pondere mai mica la unul decat la altul, dar asta nu inseamna ca doi oameni cu personalitati opuse s-ar potrivi, pentru ca vor avea si idei diferite despre viata si implicit alte aspiratii. Ce il face pe unul fericit trebuie sa il faca si pe celalalt, altfel nu se vor multumi cu aceleasi lucruri in viata si nu vor avea un viitor fericit. Compatibilitatea inseamna acelasi nivel de intelegere al lumii, aceleasi nivel de inteligenta, aceeasi atitudine fata de lume si de oameni in general. Cunosc cupluri durabile care aveau multe in comun. Unul, de exemplu, are in comun deschiderea catre misterele lumii dar si zgarcenia. Daca s-ar acomoda un om mai deschis catre asa ceva cu unul mai reticent, ca doar nu le-ar afecta neaparat viata de zi cu zi, un zgarcit cu unul care nu suporta asa ceva nu numai ca nu s-ar acomoda niciodata, dar ar fugi unul de altul.

Nu cred ca pentru ca doi sa fie suflete pereche trebuie sa munceasca la asta, ci ca asa a vrut Dumnezeu, sa se gaseasca fara sa se caute, si chiar daca cei doi se vor impotrivi soartei si ideii de a fi impreuna la un moment dat, viata le va intersecta cararile oricum.

Poate m-am exprimat gresit.Iubirea vine de la sine,ai perfecta dreptate,e ceva natural si spontan.Dar intelegerea in casa/cuplu etc trebuie sa ti-o castigi prin munca.E prea complicat sa spun in doua randuri.Doi oameni,oricat s-ar iubi,daca nu ar aduce in relatie multa rabdare,mult bun simt etc,la un moment dat,pe cat de mult se simteau inainte suflete pereche,pe atat de mult ajung sa vada diferente inacceptabile intre ei.

Chestia cu compatibilitatea,vorbesc din proprie experienta.Mi s-a intamplat sa fiu cu cineva,asa cum spuneti voi.Aveam aceleasi preocupari,ganduri,trairi,pasiuni etc.Vorbeam ore in sir si nu ne ajungea timpul petrecut impreuna.Si nu a fost suficient.Eu si sotul meu suntem diferiti.Avem preocupari diferite.Ceea ce fac eu uneori(ma refer la hobby-uri),el considera ca fiind un timp pierdut.Ceea ce face el in timpul lui liber,pe mine ma lasa rece.Ba chiar ne amuzam uneori unul pe seama celuilalt.Ne respectam reciproc felul de a fi si ne intelegem foarte bine.Eu sunt multumita stiindu-l pe el fericit si impacat,si invers.Stii ce s-a intamplat pana la urma cu aspectele in care nu eram de acord unul cu celalalt?Din dragoste unul fata de celalalt,am facut in asa fel incat am gasit o cale de mijloc.Sau uneori am cedat total eu ,alteori viceversa.Chestia cu "suflete pereche" am asezat-o demult alaturi de povestile pe care le citeam in copilarie si alaturi de cuvinte ca "perfect","perfectiune" etc.Sufletul meu e pereche cu cel pe care il iubesc,chiar daca nu ne asemanam ca doua picaturi de apa.