De cate ori intru pe forumul de religie imi vine sa ma iau cu mainile de par: numai zazanie, insulte, atacuri la persoana, "atei si credinciosi" carora li se pare c-au descoperit adevarul suprem... In conditiile astea discutia inceputa de Mircea mi s-a parut surprinzator de "decenta" (pacat ca a fost "deturnata"), motiv pentru care o sa si-ncerc sa raspund.
Cred ca Mircea a facut o impartire foarte buna in cele 3 categorii si a recunoscut sincer ca el face parte din a 2-a: "Banuiesti, ai presimtirea, ti se apare" ca exista Dumnezeu. Intrebarea care se pune atunci e: se poate sau nu ajunge la al 3-lea nivel: "Stii cu siguranta pentru ca ai dovezi de netagaduit"?
Ce ar putea sa-nsemne "dovezi de netagaduit"?
Ar trebui cel putin sa ne fie clar ca daca vorbim de o Fiinta spirituala, atunci nu putem veni cu dovezi materiale pentru existenta Sa. Ca sa fac o comparatie, ar fi ca si cand am astepta sa ninga in desert pentru a dovedi existenta zapezii.
Ori atunci mai exista o singura cale de a verifica acest lucru: poate omul oare sa se inalte pana la experienta spirituala nemijlocita, sau din start orice astfel de incercare e supusa iluziilor? Daca nu ne incarcam singuri cu prejudecati, ar trebui sa acceptam macar ca posibil acest lucru, oricat de improbabil ni s-ar parea.
Eu unul zic ca daca o astfel de experienta este posibila, atunci ea ar trebui sa explice multe din enigmele lumii care altfel ar ramane neexplicate. Si asta nu intr-un mod mistic si nesigur, ci intr-unul lucid si precis.
Voi ce credeti?

ca bine zici