SCURTA ISTORIE A ARTEI MODERNE PE INTELESUL TUTUROR
========================================
IMPRESIONISMUL
============
Pictura clasica inlocuia ca functie fotografia. Spre diferenta de perceptia actuala asupra ei, pictura avea si ceva utilitar. De exemplu, breasla tabacarilor isi comanda un tablou de grup, care urma sa atarne in sala de consiliu. Totul trebuia pictat in cele mai mici detalii, de la firul de par pana la spranceana. Fotografia a dat o lovitura puternica imaginii pictate sau sculptate, insa a fost o lovitura benefica. Artistii au realizat brusc ca nu mai sunt niste slugi ale subiectului reprezentat, si atunci au incercat altceva.
Impresionistii picteaza in forta, fara sa finiseze. Pentru ei conteaza impresia mai mult decat subiectul. Impresionistii socheaza, si in curand multi artisti vor duce experientele mult mai departe. Unii picteaza asternand pe panza o multime de puncte minuscule, care privite de la distanta formeaza imaginea. Priviti cu o lupa puternica o tiparitura, un afis sau o brosura, si veti vedea puncte facute de asta data mecanic. Pointilistii o faceau pentru a pastra culoarea curata, proaspata, si chiar reuseau.
CUBISMUL
=======
Desi Pablo Picasso e cotat ca cea mai reprezentativa figura a cubismului, nu el este nici intemeietorul curentului si nici cel mai fervent aparator al sau. Picasso a derapat deseori de la programul cubismului; cel care l-a urmat cu sfintenie a fost Georges Braque. Pe scurt, ce urmareste cubismul? Ochiul minte, ne spune el. Cand vedem profilul unui om vom vedea obligatoriu un singur ochi si o singura ureche, desi realitatea e diferita. Profilul se vede foarte bine: linia nasului, a buzelor, fruntea etc., in schimb ochiul nu arata prea fericit. Nu se vede decat putin din albul ochiului si foarte putin din pupila. In pictura Egiptulu Antic personajele erau reprezentate in profil, insa ochiul era reprezentat din fata, in asa fel incat albul ochiului si pupila sa apara clar. Efectul este hipnotic. Practic fiecare element al corpului din pictura egipteana e reprezentat din alt unghi, mai corect spus din unghiul cel mai vizibil. Iata ca egiptenii au fost in realitate primii cubisti.
Picasso reia tema cu mai multa violenta. Pe ovalul unei fete traseaza conturul unui profil, incat e foarte greu de spus daca personajul e reprezentat din fata sau din profil. Practic se imbina ambele unghiuri. Asta e teza cubismului: el sparge subiectul si il recompune pe panza din toate unghiurile posibile. Picasso nu se opreste insa aici: in Guernica o femeie ciudata, de culoare albastra, plange ororile razboiului (bombardarea satului Guernica de catre nazisti). Ochii femei a o forma ciudata, dar foarte sugestiva: o forma de lacrima. Un ochi-lacrima. Picasso paraseste analiza seaca a cubismului in favoarea metaforei vizuala.
In sculptura schimbarea e adusa de Constantin Brancusi. Pasarea maiastra cu forma sa aerodinamica, cocosul, masa tacerii, coloana reusesc mai mult decat intentiile lui Picasso.
ARTA ABSTRACTA
============
George Enescu sustinea ca pictura este inferioara muzicii, deoarce e vesnic legata de subeictul pe care il reprezinta. Un muzician, atunci cand scrie o simfonie despre ploaie, nu are nevoie sa aduca pe scena o stropitoare din care sa picure apa pentru a reda cat mai fidel sunetul ploii. Pictorul in schimb e obligat sa picteze un peisaj in plina furtuna, sa redea cat mai fidel potopul.
Muzica se serveste de sunete pentru a reda o atmosfera, fara ca ea sa fie obligatoriu REALA. Poate pictura sa se foloseasca doar de culori, fara sa redea obligatoriu realitatea? Daca inmuiem pensula in vopsea rosie si o aplicam in fuga pe o panza alba obtinem o senzatie puternica. Poate fi o zgarietura, sange, un tipat, un scrasnet, ceva extrem de puternic. Daca schimbam vopseaua rosie cu una verde efectul e diferit, pentru ca verdele e o culoare calmanta. Rosul e o culoare razboinca, culoarea revolutiilor, a violentei, a sexului. Albastru si verdele sunt calmante.
Si iata ca si culorile pot spune povesti singure, la fel ca si sunetele. Nu e neovie sa obtii o senzatie doar vizionand o poza. Poti privi apa marii cum isi schimba constant culoarea, poti privi tot felul de forme la microscop fara sa le intelegi, sau chiar jocurile de culoare aleatorii ale computerului. Nu ai nevoie de realitate ca sa trezesti o senzatie. Kandinsky, Mondrian, Pollock au renuntat la subiect in favoarea culorii.
Era vremea picturii abstracte.
INTOARCEREA REALISMULUI
===================
Arta a inceput sa se implice si in social. Incepand cu anii 60 au aparut poetii universului incojurator. Andy Warholl picta cu duiosie cutii de Coca-Cola exact in felul in care un pictor renascentist picteaza niste bijuterii sau cutii muzicale. Salvador Dali isi gaseste refugiul in psihanaliza, in timp ce H. Giger picteaza universuri monstruoase, cu extraterestrii si copii avortati. De altfel lui Giger i se va dedica si un film, unde isi va pune in valoare universul: Alien (prima parte).
Granitele clasice incep sa se stearga. Arta se combina cu teatrul, coboara in strada, devine manifest. Artistul picteaza in public, si chiar gestul de a picta e considerat arta. Apare lunga domnie a POSTMODERNISMULUI, un curent care nici astazi nu a fost identificat cu precizie. E un curent nostalgic, unul care incearca sa recupereze. Miscarea hippie devine subiect de muzeu, sunt dezgropati dinozaurii si sunt pusi la lucru pe ecran. Epocile se amesteca, traim pe toate planurile posibile, de la era jurasica pana in timpul Romei antice ori a militantilor de culoare din SUA, ba chiar sarim in SF. Totul este posibil in postmodernism, si parca nimic nu mai are valoare. Daca Renasterea dura sute de ani, daca un curent ca impresionismul dura aprox 10-20 de ani, acum orice curent ajunge pe internet instant si e copiat la secunda pe tot mapamondul. Moare chiar inainte de a apuca sa traiasca. E o lume diversa, un pamant pe care posibilitatea de a calatorii oriunde l-a facut parca mai mic si unde - culmea! - in epoca comunicatiei rapide exista si cea mai mare singuratate. Postmodernismul recupereaza, plangem pentru ce a fost.