Hedonist sau eudaimonist?
"Carpe diem" este expresia care sta la baza hedonismului si care ne starneste un fel de dorinta de cate ori o auzim sau o rostim. Insa ce poate sa reprezinte aceasta clipa prezenta care trebuie traita? Cum se poate trai un prezent intr-o secunda? Pentru ca pentru cea de-a doua secunda prima reprezinta trecut. Hedonismul este un curent care consta in trairea placerile trupesti si aici ma refer la placerile de orice ordin, in afara de cel intelestual. Cum ai putea sa traiesti aceste placeri in cateva secunde? Ce ascunde acesta conceptie? Pentru ca aceasta clipa prezenta este atat de scurta si nu poti sa-ti satisfaci toate dorintele. Sau cumva se refera la faptul de a trai totul ca si cum ti-ar mai fi ramas doar o secunda din viata? Insa ce anume ti-ai dori sa faci si cum? Fiecare are dorintele lui, manifestandu-le intr-un mod diferit, insa care intra in categoria placerilor de ordin material. Contrar acestei conceptii vine eudaimonismul care nu reprezinta decat hranirea intelectului, adica un fel de a-ti trai viata fara a te inlatui cu placerile trupesti , care sunt trecatoare la fel ca o clipa prezenta... Si atunci ce se intampla cu omul care face parte din ambele tabere sau mai bine spus cu cel care are impresia ca face parte din ambele tabere? Nu poti spune ca esti putin hedonist si putin eudaimonist pentru vei diminua valorile si ele nu ar mai avea putere nici macar pentru o secunda. Deci avem 2 categorii de indivizi : una care traieste clipa prezenta si una care traieste prin cunoastere. Cu toate acestea, ambele concepte au un element comun, si anume FERICIREA. Deci amandoua sunt drumuri diferite insa au aceiasi destinatie. Sa se aplice aici regula conform careia scopul scuza mijloacele? La o prima idee ar putea sa se aplice, insa scopurile sunt nu diferite ci contrare. Si se poate creea confuzia ca cele doua ar putea sa se completeze una pe cealalta, insa de asa ceva nu poate fi vorba Cred ca fiecare dintre noi a observat ca atunci cand alegem acel carpe diem uitam de existenta celei de-a doua si invers. Mi se pare imposibil a cred ca un om ar putea sa afirme ca el toata viata a ales un singur drum si ca nu s-a abatut nicidata. Insa daca cele doua duc in acelasi loc, de ce ne-am mai bate capul cu importanta uneia in detrimentul celeilate? De ce ne-am mai face atatea probleme, in ceea ce priveste apartenenta la prima sau la cealalta? Am putea o zi sa traim asa-numita clipa prezenta si o zi sa traim pentru cunoastere si tot asa pana la sfarsit. Putem sau nu? Sa incercam, dc putem... N-ar putea exista echilibru, pentru ca a oscila la nesfarsit inseamna a deteriora. Parerea mea este ca nu le neg pe nici una dintre ele, pentru ca as minti daca as spune ca nu m-am aflat niciodata in tabara hedonistilor sau in cealalta. Pot spune doar ca placerea trupeasca este oscilanta chiar in interiorul ei si ea tinde spre placeri si mai multe pentru ca nu este multumita doar cu putin, insa ataraxia (placeea suprema) pe care epicurismul (eudaimonismul) o proclama nu reprezinta decat lipsa de tulburare si seninatate sufleteasca. Aceasta ultima placerea este, deci, mai mult o lipsa, anume lipsa suferinte din corp si a tulburarii din suflet. De aceea o mancare simpla produce tot atata placere cat a masa scumpa, deoarece ambele constau in aceiasi suprimarea a foamei. Asadar, hedonismul constituie o viziune a vietii ca succesiune de desfatari senzuale practicate de cei care sunt indiferenti la problemele de ordin moral, care nu se gandesc la viitor si la reusita vietii in ansamblul ei. De fapt, epicureismul dezvaluie, la o prima vedere, foarte multe puncte tipic stoice, adica puncte ca tin de ordine universala prin ordine individuala raportata la fiecare individ in parte. Seninatatea in fata mortii este o atitudine fireasca pentru care epicureicul care constientizeaza faptul ca placerile durabile, cele care constau mai degraba intr-o lipsa nu pot varia foarte mult in intensitate, astfel incat, intr-un anumit sens, omul care traieste mai mult nu poate obtine placeri mai multe si mai intense decat cel care traieste mai putin. Aceasta placere eudaimonista- ataraxia- are legatura cu egalitatea in drepturi, libertati si indatoriri si ca libertatea unui individ se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt. Ce ne fac sa intelege aceste doua concepte referitoare la viata, fericire si placere? Ca una s-a imprietenit cu imoralitate si cealalta cu moralitatea. Insa de ce sa se judece omul? De ce sa judecam omul care a ales sa fie hedonist, pentru ca poatel asa vede el moralitatea? Si de ce sa judecam omul care este iubitor de intelepciune, pentru faptul ca asa vede el viata?
Dar cu singuranta fiecare va dormi asa cum isi asterne....
(invers nu-i valabil! parerea mea ...)
Placerea este o stare de bine ca urmare a satisfacerii unor dorinte trupesti.
Placerea este o stare de bine ca urmare a satisfacerii unor dorinte trupesti.