Am suferit atat de mult incat ( dupa cum spui si tu ) n-a mai ramas nimic din mine. Pana la urma am reusit sa inving intunericul din mine, dar acum e ca si cum lumina si intunericul sunt doua substante care s-au anulat una pe alta.
Nu e nici tristete - nici bucurie, nici lumina - nici intuneric. E numai materie.
Din aceasta cauza ( pentru mine ) bucuria sau tristetea sunt simple preferinte si nimic mai mult...
"Nu sunt nici deasupra si nici dedesubt -
Cu mine nu am lupta, cu lumea nu ma lupt."
Dupa cum spuneam si in mesajul anterior - tristetea, pentru mine, e doar o preferinta.
Peisajele de toamna reflecta sublimul naturii creatoare, iar sentimentele generate de acestea sunt de o intensitate profunda. Cu toate acestea iubesc si primavara, caci exprima prin florile abia iesite din pamant - dorinta tumultoasa de a trai si avantul creator. Dar nu e decat un vis ametitor si trecator. Mai apropiata de adevar e toamna.
Iubirea in fata mortii e invinsa. Ea nu poate da fericire decat o clipa, ca mai apoi sa dispara ca si cum n-ar fi fost.
Dar moartea e in orice cuget, in orice simtire... trista pentru totdeauna.
"Tu ce te arati despletita si turbata in razboaie,
Tu ce poti fi atat de blanda cand aripile ti se-nmoaie...
Moarte - inger cu-aripi negre si cu diadem de spini
Tu esti eternitatea - nefinitul... " - M.Eminescu
http://www.trilulilu.ro/rorien/e9b5703987040b
)sau poate mi se pare :P