Kahila a scris:Tristetea este ca o plaga a sufletului. iti distruge sclipirea din ochi si ii umezeste prea des ,te devoreaza
pina cand nu mai ramane nimic din tine , iar privirea ramane atirnata intr-un univers cetos si ploios.Simti ca te dovedeste , e mult mai tare ca tine, si numai simti decat un gol care nu se mai termina.
Mirada, probabil ca o percepi ca pe un elixir ,dar ingredientul e rabdarea cu egoul tau.Problema e :Cum faci sa iesi la suprafata?
Am suferit atat de mult incat ( dupa cum spui si tu ) n-a mai ramas nimic din mine. Pana la urma am reusit sa inving intunericul din mine, dar acum e ca si cum lumina si intunericul sunt doua substante care s-au anulat una pe alta.
Nu e nici tristete - nici bucurie, nici lumina - nici intuneric. E numai materie.
Din aceasta cauza ( pentru mine ) bucuria sau tristetea sunt simple preferinte si nimic mai mult...
"Nu sunt nici deasupra si nici dedesubt -
Cu mine nu am lupta, cu lumea nu ma lupt."
sarazin79 a scris:problema e ca nu vrea sa iasa, ca durerea probabil a fost atat de mare , incat pentru a nu-l devora s-a adaptat ei ,a ajuns sa o considere o stare naturala.
Iubesc peisajele de toamna , dintre toate cel mai mult...dar mie mi se pare ca tocmai in izbucnirea aia unica de culori se regaseste toata setea de viata a naturii.
si bucuria nu e calitatea celor slabi ,din contra , a celor care au puterea ca aruncati intre extreme sa se echilibreze , a celor ce pot merge pana la capat pe franghia vietii fara sa-si piarda esenta
am citit ce a scris cam in vara...pe vremea aia stia ca iubirea poate invinge clipa , moartea , orice...ce nu intelege e ca inca poate...daca dai de o imitatie de Van Gogh nu inseamna ca ii critici opera dupa ...revelatia falsului...
Dupa cum spuneam si in mesajul anterior - tristetea, pentru mine, e doar o preferinta.
Peisajele de toamna reflecta sublimul naturii creatoare, iar sentimentele generate de acestea sunt de o intensitate profunda. Cu toate acestea iubesc si primavara, caci exprima prin florile abia iesite din pamant - dorinta tumultoasa de a trai si avantul creator. Dar nu e decat un vis ametitor si trecator. Mai apropiata de adevar e toamna.
Iubirea in fata mortii e invinsa. Ea nu poate da fericire decat o clipa, ca mai apoi sa dispara ca si cum n-ar fi fost.
Dar moartea e in orice cuget, in orice simtire... trista pentru totdeauna.
"Tu ce te arati despletita si turbata in razboaie,
Tu ce poti fi atat de blanda cand aripile ti se-nmoaie...
Moarte - inger cu-aripi negre si cu diadem de spini
Tu esti eternitatea - nefinitul... " - M.Eminescu
http://www.trilulilu.ro/rorien/e9b5703987040b
;) 